Recent Posts

miercuri, 26 august 2009

Măcelul din grădină

Seară de seară la mine în curte are loc un adevărat măcel. O luptă mută, dar aprigă pentru supravieţuire. O lume în miniatură repetă la nesfârşit acelaşi scenariu macabru în care rolurile sunt împărţite în două. Vânători şi vânat, călăi şi victime.
Becul din spatele casei atrage ca un magnet, după lăsarea serii, zeci de insece de toate felurile. Ţânţaei, molii, fluturi de noapte şi alte vietăţi zburătoare sau nu, care mişună în jurul sursei de lumină parcă hipnotizate. Se reped cu furie asupra becului de parcă invenţia lui Eddison ar fi o redută ce trebuie cucerită cu orice preţ. Mă uit la ele şi am impresia că încearcă un dublu sentiment. De furie oarbă împotriva becului incandescent, dar şi o atracţie inexplicabilă. Cu o tenacitate de invidiat reiau obsesiv şarjă după şarjă fără să se sinchisească de faptul că efortul lor este în zadar. Se izbesc de bec şi de perete într-un dans haotic, fără noimă, fără cap şi fără coadă. Doar irezistibila atracţie căreia se pare că nu-i pot rezista.
De pe urma efectului hipnotic al becului profită cei patru păianjeni care şi-au ţesut cu migală pânzele în locurile cele mai aglomerate. Prada este bogată, iar în serile ploioase de vară nu mai prididesc în a-şi devora victimele imobilizate în plasa fină. Ca nişte veritabili prădători ce sunt cei patru păianjeni, de dimensiuni diferite, stau nemişcaţi zeci de minute înşir aşteptându-şi prada. Nu au nici un motiv să se grăbească. Ştiu foarte bine că mai devreme sau mai târziu, o molie sau orice altă zburătoare de noapte se va încâlci în firele subţiri. Şi atunci nimic nu le mai poate salva. Sunt condamnate defitiv la moarte. Aşteptarea este modul lor de a vâna. De asta depinde ca special lor să supravieţuiască şi să se perpetueze.
O molie grasă, cu aripi gri se repede cu furie asupra becului incandescent. Nu reuşeşte să-l doboare. Mai încearcă odată, deviază de la traseu şi aterizează fix în marginea plasei celui mai mare dintre păiajăni. Începe să se zbată cu disperare. Dă din aripi şi din picioruşele subţiri. Cu fiecară bătaie din aripi insectea este tot mai încurcată. Realizează că nu mai are nici o scăpare. Că sfârşitul se apropie dintr-o clipă în alta. Arahnida cu şase picioare, de culoare maro cu o tentă gri se şi repede către biata molie. O apucă strâns cu patru dintre picioare şi muşcă din ea cu sălbăticie.Zburătoarea se mai zbate de două ori îşi întinde aripile şi rămâne nemişcată. Veninul păianjenului nu o omoară. Ar fi prea simplu, iar moartă trebuie devorată imediat. Este doar paralizată. Tehnica este ca prada să fie conservată. În câteva secunde vânătorul nemilos începe să-şi înfăşoare prada într-o pânză subţire, transformând-o într-o mumie vie. O va mânca mai târziu, iar până atunci o transportă într-un loc sigur.
La nici 30 de centimetri distanţă aceeaşi scenă, alţi protagonişti. Victima este un un ţânţar subţire cu aripi transparente. În fiecare seară la fel. Nimeni nu rupe ritmul. Acelaşi ritual. Un război în urma căruia rămâne un singur câştigător

0 comentarii: