Recent Posts

miercuri, 16 septembrie 2009

Ipocrizia din presă

Vreo doi–trei ziarişti din Braşov s-au trezit zilele trecute că nutresc un profund sentiment de compătimire pentru magistraţi. Şi pentru că simt ei că „puterea judecătorescă” are nevoie de sprijin în lupta crâncenă cu „puterea politică” au strâns rândurile şi au intrat în această bătălie. De partea magistraţilor evident.
Este bine că mai există ziarişti care reacţionează. Ca atunci când în urma unui accident grav vin cei de la SMURD şi verifică dacă pacientul mai are semne vitale. Din demersul lor pot trage concluzia că pacientul mass media, cu domiciliul în Braşov, nu a decedat. Este un lucru pozitiv. Însă demersul lor în cazul de faţă mi se pare cel puţin ipocrit. Mă aşteptam ca aceşti susţinători ai valorilor democratice să iasă în faţă cu piepturile dezgolite şi să se facă zid pentru apărarea libertăţilor presei. Tagmă profesională din care se presupune, cel puţin la prima vedere, că fac parte. M-aş fi aşteptat ca ei să se implice activ în lupta dintre „puterea politică” şi „libertatea de exprimare”, aceasta din urmă fiind atributul presei într-un stat democratic.
Dacă deontologii cu pricina ar fi ieşit public să înfiereze şi să acuze practicile „puterii politice” în raport cu mass media, ar fi fost de toată lauda. Cu atât mai mult cu cât în Braşov, presa este subordonată politic. Dacă acest fapt s-a petrecut de voie sau de nevoie, este cu totul o altă discuţie. Ştim cu toţii că „Gazeta de Transilvania” a fost prima victimă a managementului de presă bazat exclusiv pe banii autorităţilor locale. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte ziare braşovene. Televiziunile, cu mici excepţii, nu sunt nici ele departe de acest „deziderat”. În Braşov nu se mai face presă pentru că „puterea politică” a încălecat-o. Este o unealtă a politicului, un instrument de manipulare a celor care încă mai cumpără ziare sau se uită la televizor. Ziariştii sunt doar scribi care reproduc conferinţele de presă. Banii publici sunt dirijaţi spre finanţarea ziarelor pentru a nu deranja autorităţile. Nimeni nu a suflat nimeni un cuvinţel despre motivele care au dus la sucombarea Gazetei de Transilvania. Au preferat să-i câte prohodul şi să treacă sub tăcere faptul că ziarul nu a mai primit fondurile promise de la Consiliul Judeţean. În schimb plâng la mormânt străin. Nu îl compătimesc pe Eduard Huidan. A fost doar un individ lipsit de scrupule care a profitat din plin de un brand pe care l-a îngropat fără nici o remuşcare. Când Primăria nu va mai aloca bani pentru celelalte ziare, care din ele va dispărea primul? Monitorul Expres, Transilvania Expres sau Bună Ziua Braşov?
Pentru toate acestea, şi multe altele, mă aşteptam ca cei care îşi spun ziarişti să sprijine şi să apere presa nu să se angajeze într-o acţiune demagogică şi ipocrită de partea magistraţilor.

7 comentarii:

Ovidiu Eftimie spunea...

Răzvan, tu dacă ai mai fi lucrat în presă ai mai fi achiesat la o asemenea idee? Ceva de genul să luptăm împotriva presiunilor politice asupra mass-media?

Răzvan Popa spunea...

Poate ca sau poate că nu...nu ştiu. Dar un lucru îl ştiu sigur...nu mă apucam sa fac tot felul de epistole prin care să mă dau apărătorul justiţiei şi să înfierez cu mânie proleară politicul, atâta vreme cât aş fi ştiut cam care e situaţia în ograda mea...
În cel mai rău caz mi-aş fi ţinut gura pentru că mi se pare un demers ipocrit.

Anonim spunea...

Aici ai dreptate. Sunt niste dinozauri în presa asta care din cind in cind scot capul de la naftalina, sa nu ii uite lumea. Mai dau din coada sa para ca latra si fac lucruri importante. Desi unii din ei sunt mai tineri tot dinozauri ii numesc, pentru ca nu s-au remarcat cu mare lucru in anii de jurnalism pe care îi flutura in spate ca semn de mindrie. Ei latra din cind in cind poate le mai arunca vreun politician cite un os.

Marius Ola spunea...

Don Quijote fără Sancho Panza sau Sancho Panza fără Don Quijote, unde ar mai fi aventura?... Poate în presă, poate în politic, poate în magistratură?... Cert este că dacă nu ar fi presa, politicienii ar cam dispărea de pe ecrane şi publicaţii, poate şi de aia aştia din urmă o supun rigorilor lor, apoi îi cer să vină cu alifia de acasă... Magistratura în aceleaşi condiţii însă, nu! Aşadar, să lupţi împotriva morilor de vânt e cam greu cu suliţi ruginite, atâta timp când creierul Sancho nu mai e lângă tine Quijote să te încurajeze să nu faci acest lucru, tocmai pentru al face. Ori curajul depinde şi de dramul de alifie pe care ţi-o permiţi, în contextul unui eşec.

Marius Ola spunea...

PS: Uitasem în grbă o cratimă la... a-l face... şi două virgule, înainte şi după ultimul Quijote, precum şi semnul de mirare la finalul propoziţiei respective.:)

Răzvan Popa spunea...

@Marius Ola

Dragă Marius, eşti mult prea subtil pentru mine. Trebuie să recunosc faptul că mare lucru nu am înţeles din parabola ta cu Don Quijote, dar cred că eşti şi tu în asentimentul meu...

Anonim spunea...

depaaarte rau omu cu subtilitatile.