Recent Posts

miercuri, 16 decembrie 2009

Zăpada a paralizat minţile autorităţilor

Am să reproduc în cele ce urmează dialogul dintre realizatorul unei emisiuni de radio la Europa FM şi un funcţionar, plătit din banii noştrii. Realizatorul emisiuinii a sunat în direct la Comandamentul Central de Iarnă, la un număr pus la dispoziţie de autorităţi, pentru ca cetăţenii să se informeze ce drumuri sunt blocate şi ce rute pot folosi. Trecem peste faptul că mai bine de o oră şi jumătate linia a fost în permanenţă ocupată şi în cele din urmă o voce de bărbat răspunde cu un „Alo!” răstit.

- Bună ziua, de la Europa FM vă deranjez...

- Alo....

- Mă auziţi? De la Europa FM sunt! Vreau să...

- Alo...Alo...

- Vreau să ştiu, pentru ascultătorii noştrii ce drumuri sunt înzăpezite şi care...

- Nu vă aud...se tot întrerupe...mai sunaţi odată

Şi omul îi închide telefonul. Grăbit ca nu cumva linia să se ocupe din nou, realizatorul de la radio formează din nou numărul.

- Alo! Da vă rog! Spuneţi!, răspunde aceeaşi voce masculină.

- Acum mă auziţi?, întreabă precaut omul de la radio.

- Da vă aud!

- Aş dori să îmi spuneţi, pentru ascultătorii Europa FM care sunt drumurile blocate, înzăpezite şi ce rute ocolitoare recomandaţi.

- Adică vreţi să vă dau un inteviu? Întreabă funcţionarul.

- Mă rog, putem spune şi aşa...sunteţi în direct la Europa FM şi ...

- Aaaa! Sunt în direct...

- Da! Şi ascultătorii noştrii ar dori să stie care sunt drumurile naţionale blocate de zăpadă...

- Deci eu acum vorbesc cu ascultătorii?

- Nu. Vorbiţi cu realizatorul emisiunii...

- Am înţeles...Bine...La revedere!

Şi închide telefonul fără nici o ezitare. Băiatul de la radio rămâne câteva momente fără replică. Îşi revine repede însă, mormăie ceva despre respectul autorităţilor, face nişte referiri la ministrul transporturilor Radu Berceanu, în a cărui subordine se află Comandamentul Central de Iarnă, şi bagă o melodie după care au urmat ştirile. La buletinul de ştiri, cap de listă, ministrul Berceanu care le recomanda cu sinceritate drumarilor ca pe cei înzăpeziţi care nu au rovinietă să-i lase să crape în frig şi viscol.

5 comentarii:

flavius spunea...

Servus!
Sărbători fericite împreună cu toţi cei dragi şi La Mulţi Ani de gînduri bune!
Numai bine!

Răzvan Popa spunea...

Mulţumim!
La fel va dorim şi vouă! Sănătate şi bucurie!

Anonim spunea...

NOSTRI, da?!, ...se scrie cu un singur i ...poate nu si la PSD, ca pe acolo e nevoie de mai multe puncte pe i. HI! HI! HI!

Vania spunea...

La mulţi ani, în context favorabil!

Răzvan Popa spunea...

La multi ani si bucurie, Vania!