Recent Posts

miercuri, 13 ianuarie 2010

Frica şi autocenzura

Mă gândeam zilele trecute la peisajul presei din Braşov. Bineînţeles că vor spune unii că mai bine mă uit la peisajul politic care este mai grotesc decât cel al presei. Este posibil să fie adevărat şi probabil că voi scrie şi despre politica de aici, de la noi.
Am întâlnit la ziarişti, şi nu mă refer la cei care fac teren. Pentru că ei nu au nici o vină şi nici putere de decizie. Am întâlnit la cei care conduc ziare în Braşov, un gen de frică faţă de cetăţeanul George Scripcaru. Sentimentul acestor oameni este de înţeles având în vedere că cel puţin trei publicaţii supravieţuiesc prin bunăvoinţa şi generozitatea stăpânului de la Primărie. Îmi spunea cineva la un moment dat că trebuie să fie foarte atenţi ce publică, să nu-l deranjeze foarte tare pe primar, pentru că este început de an, acum se face bugetul, şi există pericolul real de a nu se prinde în buget fonduri pentru presă. Am ascultat zâmbind această explicaţie. Este logică, pertinentă şi de înţeles până la un punct. Însă mi-a lăsat un gust amar. Repet ceea ce am mai spus cu diferite ocazii: presa scrisă este febleţea mea. Am lucrat la ziar, am refuzat să merg în televiziune, tocmai pentru că întotdeauna mi-a plăcut munca de ziarist …la ziar.
Deotologii ne învăţau şi polemizau pe o temă foarte controversată. Autocenzura. Până unde merge libertatea presei, care sunt limitele unui demers jurnalistic şi unde intervine autocenzura.
Fără impocrizie recunosc faptul că o publicaţie, din principiu, nu “loveşte” mâna care o hrăneşte. Este absurd să credem că libertatea jurnalistică poate merge până acolo încât să facă anchete şi să publice ştiri negative legate de anumite societăţi comerciale care plătesc publicitate. Excludem din start această variantă.
Problemele intervin atunci când în ecuaţie intră un personaj politic. Când acest personaj deţine o firmă, sau un grup de firme, care oferă publicitate unor ziare, înţeleg şi atunci autocenzura până la un punct. Adică eviţi să faci o anchetă, dar încerci să păstrezi echilibrul pe ştiri, chiar dacă unele sunt negative. Profesional, legal şi deontologic eşti acoperit arunci când publici toate punctele de vedere.
Mai grav este când personajul politic intrat în ecuaţie plăteşte bani la ziare din fonduri publice. Adică din taxe şi impozite îşi cumpără liniştea. În acest caz am constatat că autocenzura în ziarele braşovene depăşeşte limitele profesionale. Nevoia de bani publici şi frica de a nu rămâne fără finanţare de la buget este atât de mare încât nu se mai publică nici măcar ştirile cu caracter critic la adresa sa. Personajul în cauză nu mai este nici măcar deranjat de un biet reporter care să-i ceară un punct de vedere. Este ca în “Epoca de Aur” când în “Drum Nou” nu apăreau decât texte de laudă la adresa conducătorului şi materiale despre măreţele realizări ale conducerii centrale şi locale de partid şi de stat.
Nu văd în momentul faţă o soluţie de ieşire. Cert este că la această situaţie de umilire a presei la care ne gândim cu nostalgie că era numită “a patra putere în stat”, a contribuit întreaga clasă politică din Braşov, în strânsă complicitate cu patronii de presă. Poate că o lege a presei, cu un statul clar şi bine definit al jurnalistului şi un sindicat puternic al ziariştilor vor putea mişca lucrurile într-un anumit sens.

1 comentarii:

Marius Ola spunea...

Sunt curios cum se vor aduna ziariştii într-un sindicat...:)