Recent Posts

miercuri, 16 iunie 2010

"Ăştia"

Zilele trecute mă întâlnesc pe stradă cu o cunoştinţă, jurist la o firmă din Braşov. Nu ne mai vazusem de ceva vreme. După obişnuitele formule de introducere „Ce-ai mai facut?” „Cum îţi mai merge?”, amicul trece direct la subiect.
- E adevărat...am auzit că o să candidezi la primărie?
Se uită circumspect la mine de parcă aştepta să îi infirm informaţia. Nu am făcut-o!
- Da...e adevărat!
- Dar ce-ţi veni?
Mă interoga de parcă aş fi făcut o greşeală. Parcă aş fi comis un păcat şi acum trebuia să mă destăinui pentru a fi absolvit. Dacă explicaţia era destul de plauzibilă şi se puteau găsi circumstanţe atenuante, poate că omul ar fi fost dispus să mă ierte pentru îndrăzneala mea.
- Deocamdată nu e stabilit...e la nivel de intenţie. Este o competiţie internă în partid, nu sunt singurul care şi-a manifestat această dorinţă...mai sunt şi alţii. Probabil că la toamnă se va decide în urma unui sondaj de opinie ce se va face la nivelul Braşovului...
Încerc în felul acesta să arăt că nu este o glumă, că am cele mai serioase intenţii şi chiar vreau să intru într-o înfruntare electorală cu actualul primar. Îi explic în câteva cuvinte că eu cred în şansa mea şi spre deosebire de alţii eu chiar vreau să mă lupt cu Scripcaru pentru a schimba ceva. Amicul ridică din sprâncene şi spune medidativ:
- Eşti curajos...n-am ce zice! Nu îţi este frică?
- Frică!?, întreb şi eu la rândul meu uimit. De ce să-mi fie frică...sau de cine!?
- Nu ştiu..de ăştia! Nu vezi că nu au nici un Dumnezeu. Dar măcar partidul te susţine?
Rostise cuvântul „ăştia” pe un ton ca şi cum „ăştia” erau însăşi mafia. De parcă i-ar fi fost frică să rostească nume. O adresare impersonală despre un rău iminent care m-ar fi pândit şi împotriva căruia era imposibil să lupt.
- Evident că partidul mă susţine! Altfel nu puteam să intru în competiţie! Şi ce să-mi facă mie ăştia?! Nu am afaceri cu primăria, nu am luat nimic de la stat, nu am dosare penale! Sunt liber! Înţelegi...nu mă pot agăţa cu nimic, drept pentru care pot spune lucrurilor pe nume.
Se uită fix la mine. Încearcă să-şi dea seama dacă eu chiar cred ce spun. Zâmbeşte şi spune:
- Băi...îţi doresc succes! Chiar aş vrea să reuşeşti ...Eu m-am săturat de ăştia...de toţi...şi de unii şi de alţii. Nu sunt în stare de nimic...aceeaşi oameni de fiecare dată...Poate dacă vin alţii se mai schimbă câte ceva...
Ridică din umeri şi mai adaugă:
- Dacă îţi este de ajutor ...eu te susţin, dacă va fi să fie.
Îi mulţumesc frumos pentru sprijinul declarat şi îi mărturisesc că în următoarea perioadă orice ajutor este binevenit. Ne despărţim cu o strângere me mână şi cu promisiunea că în curând ne vom revedea la o bere pentru a aprofunda subiectul.

0 comentarii: