Recent Posts

marți, 15 iunie 2010

Complexul moldoveanului

Nu am nimic cu moldovenii. La fel cum nu am nimic cu oltenii, muntenii, bănăţenii sau chiar maghiarii. Dar nu pot să nu remarc faptul că manifestarea colectivă a acestui complex a făcut ca George Scripcaru să ajungă primar al Braşovului. Şi nu numai atât, dar să se şi bucure ani la rând de o cotă de încredere şi aprobare necondiţionată din partea braşovenilor, comparabile cu fanatismul religios.
Este cunoscut faptul că în anii ’60 – ’70, în perioada industrializării Braşovului, forţa de muncă a fost adusă, într-o proporţie covârşitoare, din zonele Moldovei. Zeci de mii de oameni au fost mutaţi la oraş, au primit loc de muncă, locuinţă şi au participat activ la costruirea socialismului, sub toate formele sale. Mulţi au văzut în acest exod şansa de a scăpa de sărăcie şi de a-şi schimba statutul social. S-a ajuns ca la finele anilor ’80 în uzinele braşovene să lucreze peste 60.000 de oameni, 90% dintre ei fiind la origine moldoveni.
În ciuda eforturilor autorităţilor, această colonizare mai mult sau mai puţin forţată, nu a fost pe placul populaţiei autohtone, a braşovenilor. Ostilitatea cu care au fost primiţi moldovenii nu a scăzut în intensitate timp de mai multe decenii. Vrând – nevrând, braşoveanul a fost obligat să-l accepte pe moldovean, dar nimeni nu a putut să-l oblige să-l şi aprecieze. Zeci de ani, în Braşov, moldoveanul a fost un paria. Era considerat românul venit de la coada vacii, needucat, obligat să trăiască la oraş, dar care niciodată nu ar fi în stare să se cizeleze şi să accepte normele de convieţuire de la oraş. Termenul de „moldovean” era folosit cu sens peiorativ şi îl trimitea pe cel căruia îi era adresat undeva la marginea societăţii. Într-o vreme apăruseră şi versuri de genul: „A-nceput de ieri să cadă/Câte-un moldovean pe stradă/Cu casetofonu-n mână/Nemâncat de-o săptămână”.
Toate acestea au dat naştere, în timp, unui complex de inferioritate. Şi ca orice complex, s-a transformat într-o revoltă mocnită a acestei societăţi care la un moment dat a erupt. Mândria de a fi moldovean şi răzbunarea pentru anii de umilinţă s-au manifestat cu întreaga intensitate la alegerile din 2004 şi mai apoi cu şi mai mare furie în 2008.
Toată lumea ştie că Scripcaru este moldovean. Un băiat simplu, cu o educaţie precară, şcolit târziu, doar pentru a accede în politică şi societate, muncitor în uzină, a ajuns viceprimar. Atunci, la momentul din 2004, când Scripcaru a anunţat că va ca candida la Primărie, fiecare moldovean din acest oraş s-a simţit dator să-l ajute. Fiecare s-a văzut în Scripcaru pe sine. Moldoveanul simplu, de la ţară, stigmatizat la oraş, care e pe cale să domine o societate autoproclamată superioară.
Atunci spiritul de solidaritate izvorât din acest complex social reprimat decenii la rând s-a manifestat în favoarea lui moldoveanului Scripcaru. Au simţit atunci că este moldovean de-al lor şi trebuie sprijinit. Societatea boemă, cosmopolită şi idealistă a braşovenilor ar putea fi condusă chiar de unul dintre aceia către care, nu cu mult timp în urmă, arăta cu degetul.
Putem vorbi la nesfârşit de meritele sau greşelile lui Scripcaru. Dar la baza imensei popularităţi de care s-a bucurat a stat acest „complex al moldoveanului” braşovenizat.

0 comentarii: