Recent Posts

duminică, 24 octombrie 2010

Eterna şi fascinanta Românie

Premieră mondiala! În România va exista primul guvern în funcţie care trece de o moţiune de cenzură fără nici un vot pentru. Adică o parte a poporului reprezentat în Parlament vrea ca actualul Guvern să plece, iar cealaltă parte nu se pronunţă. Tipic românesc! Românul nu se prea exprimă tranşant într-o chestiune sau alta. Preferă să se scalde în ape tulburi, să fie duplicitar. Să se dea bine cu toată lumea.
Pai dacă moţiunea de cenzură condamnă practicile actualului Guvern. Dacă opoziţia susţine că Guvernul nu mai face faţă şi trebuie demis, iar puterea se apără susţinând public contrariul...cum naiba vine asta să nu votezi moţiunea. Să nu voteze exact ceea ce ei susţin la nivel declarat. „Guvernul este bun, avem nevoie de măsurile implementate de Executiv, dar nu-i acordăm votul de încredere! De fapt nu-i acordăm nici un vot!” – Cam în felul acesta sună raţionamentul puterii. Cu alte cuvinte, atunci când parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR vor da ochii cu electoratul din colegii (nu se pot ascude la nesfârşit) vor explica senini că ei nu au votat pentru a fi menţinut în funcţie acest guvern. Şi pot să pun pariu de pe acum că 80% din poporul cu care vor lua contact, va considera că demersul lor este justificat şi absolut corect. Probabil că aceeaşi reţetă va fi aplicată şi în cazul asumării răspunderii pe controversata Lege a educaţiei.
Într-o ţară în care poporul acceptă cu supunere şi pioşenie ca guvernul să-i taie mai mult de un sfert din venituri, într-o ţară în care cel care plesneşte peste gură un copil este reales preşedinte, într-o ţară în care parlamentarii votează legi din greşeală – nu este nimic anormal ca un guvern să rămână în funcţie fără nici un vot de susţinere.

0 comentarii: