Recent Posts

joi, 18 noiembrie 2010

Trimisul Domnului se întoarce

M-am pomenit din nou la partid cu cetăţeanul Axinia. Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, fost muncitor la sectoarele calde la Steagul Roşu, bolnav de silicoză, ieşit cu ordonanţa, clarvăzător şi iubitor de cele sfinte.

Las în plan secund faptul că de vineri şi până azi în aspectul lui nu s-a schimbat absolut nimic. Sunt convins acum că are cămaşa lipită de piele şi nu mai poate fi inlăturată. De altfel cred că a devenit parte integrantă a corpului.

- Domnule, nu mai rezist, mi se adresează el direct ca şi cum ne cunoaştem de o viaţă întreagă.

De data asta păstrez distanţa pentru ca mirosul neplăcut pe care-l degajează să nu-mi inunde din nou nările.

- Ce s-a mai întâmplat acum?, îl întreb.

- Domnule...noi am vrut să ieşim în stradă dacă venea Băsescu la 15 noiembrie. Şi îl luam la bătaie cu o ghioagă ne nu-l mai salva nimeni....

- Ei...nu se poate chiar aşa, ripostez eu. Totuşi, suntem oameni civilizaţi.

- Cum? Eu sunt om credincios...uite îmi fac cruce în sfânta zi de miercuri...Eu am ieşit în 1987, în 1989...dacă ştim ce o să fie , mai bine nu ieşeam.

Îşi aruncă privirea într-un punct undeva la apoximativ 30 de cm deasupra capului meu şi reflectează gânditor:

- N-au făcut ce trebuiau să facă atunci. Armata să preia puterea, să închidă graniţele şi să facă reforma. Tată, Fiul şi Duhul Sfât. Dar acum e prea târziu...acum singura soluţie ca să mai scăpăm este să se închidă graniţele, să se confişte averile şi să se împartă în mod egal oamenilor...

În doar două fraze şi o închinăciune omul ne-a devoalat rapid soluţia ieşirii din criză. O dictatură militară de tip sud american echivalentul Sfitei Treimi creştineşti. Nu mă mai pot abţine şi mă buşeşte râsul, fapt ce-l trezeşte pe individ din reveria mistică.

Se lansează într-o nouă tiradă care îmi bombardează creierul cu informaţii aruncate de-a valma. Ar fi putut să fie stareţ într-o mănăstire, dar nu a vrut.Ştie unde va fi peste 20 de ani. Dar nu-mi spune. Poate să citească în mintea omuluişi şi este în contact cu Dumnezeu care l-a trimis să salveze ţara şi poporul.

Este din ce în ce mai înverşnunat şi pentru întări cele spuse îşi face din când în când câte o cruce. Sare la starea lui de sănătate şi-mi spune că trebuie să cumpere medicamente de 900 de lei noi pe lună. Dar acum am intrat în postul Crăciunului şi nu le mai ia.

- Dar nu vă e teamă că o să muriţi, îl întrerup eu.

- Şi dacă mor nu-i nici o pagubă, spune el.

Şi îşi continuă tirul. La fel de haotic şi înverşunat. Aflu că provine dintr-o familie cu cinci fraţi. O familie de chiaburi. Îmi explică, nu fără urmă de mândrie, că atunci când ieşea pe uliţele satului cu fraţii lui, nu stăteau de vorbă cu oricine. Semn al educaţiei alese, scpecifice unui statul social superior celorlalţi din comunitate.

Aflu pe urmă despre nişte rude din Germania care l-au sfătuit să nu mai fie aşa revoluţionar. Rude care în înţelepciunea lor occidentală i-au explicat cum că am renunţat la comunism şi am ajuns mai rău decât atunci.

- Domnule...acest popor este blestemat! Este blestemat pentru că şi-a omorât conducătorul!

M-am săturat de el. Ridic receptorul telefonului de pe birou şi mă prefac că vorbesc. Poate pleacă. Şi a plecat. Nu ştiu când o să-l mai văd pe cetăţeanul Axinia. Sper că nu prea târziu.

0 comentarii: