Recent Posts

duminică, 30 ianuarie 2011

Studiu de caz

Vineri a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Braşov. Consilierului Atomei face următoarea interpelare (citez din memorie):

- De ce domnule primar aţi plătit o amendă, conform sentinţei nr...., din bani publici...

Intervine consilierul Kraila, preşedinte de şedinţă:

- S-a înţeles domnule Atomei...Dar aici suntem la şedinţa Consiliului Local, interpelările se fac vizavi de Consiliul Local....Asta nu este o problemă care priveşte Consiliul Local. Şi doi la mână...nu faceţi atacuri la persoană.

Consilierul Atomei insistă să primească răspuns la întrebare şi atât.

Din acest scurt dialog trag următoarele două concluzii:

1. Nici unul dintre cei doi consilieri nu cunoaşte legea administraţiei publice locale şi regulamentul Consiliului Local. Consilierii locali au dreptul legal şi obligaţia morală să adreseze interpelări Executivului Primăriei care are obligaţia de a răspunde. Primarul este şeful executivului.

2. În mintea talibanilor pedelişti, orice întrebare adresată primarului George Scripcaru reprezintă un atac la persoană.

vineri, 28 ianuarie 2011

Presa liberă şi şantajabilă

Din practicile celor de la RAT Braşov am uitat să menţionez ŞANTAJUL. Am vorbit despre furt din banii publici, dispreţ, abuz în funcţie, dar nu şi despre şantaj. Un „amănunt” pe care l-am omis.

Zilele trecute am emis un comunicat ca urmare a refuzului conducerii RAT de a spune public câţi bani încasează din concesionarea serviciului de ridicare a autoturismelor parcate ilegal de domeniul public. Spuneam că vom face plângere penală împotriva directorului Augustin Pulpea. Fapt ce l-a deranjat extrem pe mogulul transportului în comun care şi-a pus angajaţii să sune pe la ziare să nu publice comunicatul. Sub ameninţarea, mai mult sau mai puţin voalată, că nu vor mai primi gratuit legitimaţii de călătorie pe toate liniile. După umila mea părere asta se cheamă ŞANTAJ. Bineînţeles că o astfel de practică nu poate da roade dacă nu există şi „elementul” şantajabil.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Plângere penală împotriva conducerii RAT

Textul de mai jos este un comunicat trimis către presa locală ca urmare a refuzului conducerii RAT Braşov de a spune foarte clar câţi bani încasează din activitatea de ridicat autovehiculele parcate ilegal.
Exceptând ziarul Braşovul Tău, celelalte trei cotidiene din oraş au considerat că nu se cade să-l deranjeze foarte tare pe primar şi pe supuşii săi subordonaţi.

PSD Braşov îl somează public pe managerul RAT Braşov, Augustin Pulpea să prezinte în termen de 24 de ore datele referitoare la procentul pe care regia îl încasează din concesionarea către două societăţi private a serviciului de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar. În caz contrar ne vedem nevoiţi să-i facem plângere penală lui Augustin Pulpea pentru încălcarea Legii nr. 544 privind liberul acees la informaţii de interes public pentru tăinuire şi pentru abuz în serviciu. În egală măsură îl considerăm vinovat de aceste lucruri şi pe primarul George Scripcaru pe care îl acuzăm de complicitate.

PSD Braşov a solicitat RAT Braşov, în baza Legii nr. 544 privind liberul acces la informaţii de interes public, să facă publice datele legate de contractul de concesiune pentru activitatea de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public. Dovedind o lipsă totală de transparenţă, RAT Braşov refuză să prezinte documentele drept pentru care suntem dezlegaţi de a mai acorda prezumţia de nevinovăţie. Astfel, considerăm că refuzul de a respecta legea este determinat de una din următoarele cauze:

1. Procentul pe care îl încasează RAT este foarte mic, iar majoritatea banilor sunt dirijaţi prin cele două societăţi de casă ale Primăriei către PDL Braşov pentru susţinerea campaniei electorale – Acţiunea „bani pentru partid”.

2. RAT Braşov nu încasează nimic din concesionarea acestei activităţi. Declaraţiile primarului George Scripcaru potrivit cărora activitatea de ridicare a fost mutată din subordinea Primăriei în cea a RAT, fiind doar de imagine, acţiunea având ca principal scop acoperirea jafului şi a deturnării de fonduri ce au loc la RAT şi produc pierderi de milioane de euro.

De altfel, modul în care conducerea RAT Braşov împreună cu Primăria înţeleg să respecte legea arată foarte clar dispreţul pe care îl au faţă de cetăţenii acestui oraş care contribuie la bugetul local cu taxe şi impozite.

marți, 25 ianuarie 2011

Dispreţ, batjocură, furt, mafie, abuz...

Dispreţ, batjocură, furt, mafie, abuz, tăinuire....toate pe banii noştri şi împotriva noastră. Cam asta îmi trece prin cap când mă uit la răspunsul pe care l-am primit de la RAT Braşov. Plângerea penală pentru abuz în serviciu şi tăinuire este singura variantă. Şi voi apela la ea.

Cu ceva timp în urmă am cerut (punctul nr.4 din adresă) de la RAT Braşov să ne spună care este procentul pe care-l încasează de la două societăţi comerciale private ca urmare a concesionării activităţii de ridicare de pe domeniul public a autoturismelor parcate ilegal. Mi-au răspuns că vor face o analiză a acestei activităţi şi vor decide după aceea dacă mai continuă sau nu. Adică eu întreb despre mere şi ei îmi răspund despre starea vremii. Am mai trimis o adresă prin care le cer să răspundă punctual la întrebarea respectivă. Îmi răspund că îşi menţin punctul de vedere. Cam aşa arată relaţia autorităţi publice - cetăţeni în Braşov sub atenta supraveghere a primarului George Scripcaru.

Ei îşi închipui că îşi bat joc de mine. Nu de mine îşi bat joc, ci de cei pe care-i prostesc din patru în patru ani.


luni, 24 ianuarie 2011

Îmi cer scuze...domnule primar!

Ştiu că este poate prea târziu pentru a vă adresa această umilă epistolă. Însă remuşcările nu-mi dau pace, iar conştiinţa nu-mi poate sta liniştită atunci când mă gândesc la neplăcerile pe care le-am provocat ilustrei dumneavoastre persoane.

Nu sunt decât un cetăţean al acestui oraş care are privilegiul de a avea un primar de talia domniei voastre. Felul meu de a fi însă nu poate să aprecieze ca pe un dat aproape divin faptul de a vă avea primar. Îmi cer scuze pentru că uneori v-am criticat şi am considerat că activitatea dumneavoastră nu este conformă cu ceea ce vor şi aşteaptă braşovenii şi de multe ori nici măcar cu etica administrativă.

În inconştienţa mea mi-am permis să vă cer mai multă rigurozitate în cheltuirea banilor publici. Şi am avut neobrăzarea de a întocmi cereri în baza legii care prevede liberul acces la informaţii de interes public. Regret şi acum că v-am pricinuit un oarecare deranj atunci când am cerut informaţii legate de cum s-au chetuit banii pentru sensurile giratorii, patinoar, autobuze, sondaje de opinie sau reparaţii de străzi.

Recunosc. Nu mă împac cu gândul că în Braşov se toarnă cel mai scump asfalt din ţară. Cum nu pot să mă împac cu ideea că florile din sensurile giratorii se schimbă de trei ori pe an, pe banii noştri sau că am cheltuit peste 10 milioane de euro cu ridicarea unui patinoar în timp ce spitalele stau să cadă. Ştiu că ar trebui să mă înclin în faţa geniului primarului aşa cum face majoritatea şi mai ales cei din partidul pe care îl cârmuiţi cu atâta măiestrie. Ştiu că în ochii lor ideile şi zicerile domniei voastre echivalează cu adevărurile bliblice care trebuie acceptate fără urmă de îndoială. Cu toate acestea însă conştiinţa omului simplu care sunt m-a împins la unele lucruri nesăbuite. Cum ar fi să vă sugerez unele direcţii de acţiune. Să elaboraţi o strategie de marketing turistic sau să puneţi în valoare Cetatea Braşovului şi edificiile istorice de pe Tâmpa. Dar nu mi-am dat seama că sunt prea mic. Auguştii conducători au tot timpul cele mai bune solţii chiar şi atunci când nu le trec prin cap. Îmi cer scuze că mi-am permis să enunţ nişte idei care în fapt vă aparţineau.

V-am cerut socoteală pentru că nici până acum nu aţi rezolvat problema încălzirii sau pentru că aruncaţi banii pe lucrări electorale. Aş vrea să-mi îndrept greşeala. Tot dintr-o pornire fără temei v-am acuzat că nu daţi doi bani pe ceea ce vor braşoveni, că faceţi numai ce doriţi, în interes propriu şi al celor care vă înconjoară, şi nu îi consultaţi niciodată pe locuitorii oraşului cu privire la ce vreţi să faceţi cu banii lor. Îmi cer scuze! Lipsa mea de profunzime în gândire şi de viziune m-a făcut să ignor un lucru foarte clar evidenţiat în istorie. Marii conducători, Hitler, Stalin, Mussolini, Tito, Castro, Kim Yong Il, Ceauşescu sau mult mai cunoscutul Băsescu nu au avut niciodată nevoie să se consulte cu poporul petru a şti ce este mai bine pentru el.

Spiritul meu nu foarte conformist, care mi-a adus unele neplăceri de-a lungul timpului, mă va face să vă deranjez şi pe viitor cu unele aprecieri, adrese oficiale sau critici. Dar vă asigur că toate acestea sunt pornite dintr-un sincer respect pe care-l port acestui şi oraş şi locuitorilor săi. Şi nu vreau să dau crezare celor care susţin că v-aţi căpătuit de când sunteţi primar. Că aţi acordat contracte preferenţiale pentru anumite firme care asfaltează, că solicitaţi 10% din orice contract sau că banii braşovenilor sunt cheltuiţi cu generozitate doar pentru a îngroşa conturile unora. Sper doar că sunt simple speculaţii.

Închei cerându-mi încă odată scuze pentru că m-am născut în acest oraş şi am ajuns la maturitate într-o perioadă istorică a urbei noastre în care majoritate vă sunt recunoscători că sunteţi primar. Şi chiar dacă nu au un loc de muncă, nu au ce pune pe masă şi îi apasă datoriile, atunci când privesc echipele de muncitori care asfaltează şi repară de câteva ori pe an aceeaşi stradă, când se uită la florile frumos rânduite în sensurile giratorii şi când li se spune că trăiesc în cel mai frumos oraş din ţară sau când trec pe lângă falnicul patinoar, uită de toate nevoile şi necazurile bucuroşi că au un asemenea primar.

joi, 20 ianuarie 2011

O nouă solicitare adresată Primăriei

În fiecare an, cam în aceeaşi perioadă, avem o controversă legată de asfaltare, reasfaltare...de reparaţiile la reasfaltare şi aşa mai departe. Eu întreb cine plăteşte pentru intervenţiile la carosabil în mijlocul iernii, Primăria răspunde că se fac pe garanţie...Şi o ţinem aşa până în primăvară, iar anul următor o luăm de la capăt.

Pentru a veni în sprijinul municipalităţii m-a gândit să fac o solicitare în baza Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public, prin care să aflăm în mod oficial cam care este treaba cu reparaţiile pe baza garanţiei, care sunt aceste artere de circulaţie aflate încă în garanţie, când expiră garanţia şi încă alte câteva amănunte ...zic eu interesante.




marți, 18 ianuarie 2011

Acces direct vs.politică

Câteodată stau şi mă întreb dacă mai avem vreo şansă de scăpare. Şi nu mă refer la criza în care ne bălăcim cu o plăcere sado masochistă, ci la noi ca societate. Ca indivizi, ca popor cu un nivel de ipocrizie peste limita normal acceptată în UE din care cu mândrie spunem că facem parte. În paranteză fie spus suntem membrii doar din punct de vedere politic şi geografic. La nivel social şi comportamental ne potrivim mult mai bine cu societăţile din America latină sau Africa centrală.

Nu există român în ţara asta care să nu învinuiască politicienii pentru orice. Toţi se arată scârbiţi de politică, de parlamentari, de guvernanţi şi de tot ce intră în contact cu aceştia. În mintea lor societatea este într-un declin aproape ireversibil din cauza politicienilor. Nivelul de trai, confortul personal şi insuccesele pe plan familial sau profesional sunt, în ochii românilor, cauzate de politicieni. Dacă întrebi pe stradă nouă din zece persoane susţin că nu mai urmăresc la televizor polica şi tot atâţia declară răspicat că nu mai au încredere în politicieni şi nu se mai duc la vot.

Şi în tot acest timp societatea noastră devorează pur şi simplu emisiuni de genul „Acces direct” unde viaţa bate filmul şi de fiecare dată audienţa bate recordurile. Un asemenea spectacol de un penibil ieşit din comun a avut loc ieri la emisiunea de la Antena 1. O doamnă, fostă soţie a mult mai celebrului Horia Moculescu, s-a prezentat în platou alături de un cetăţean, tot fost partener de viaţă (cu acte) cu care avea de împărţit ceva. Nu am înţeles foarte exact ce. Ideea este că doamna respectivă a turuit aproximativ 15 minute fără pauză chiar de când a intrat în platou. Coafată, atent machiată, cu unghiile date cu lac cu foarte mare grijă nu a evitat să aprecieze că domnul a folosit prea mult parfum ceea ce o îndreptăţeşte să tragă concluzia că respectivul este într-o oarecare stare de putrefacţie. La fel cum nu a ezitat să-l învinuiască în direct şi direct de incest şi de multe alte rele din viaţa ei. În acest timp domnul cu pricina s-a rezumat la a zâmbi aşteptând răbdător să-i vină rândul în spectacol. În cele din urmă i s-a permis să vorbească. Nu a apucat să exprime mai mult de trei fraze, că doamn a sărit isterică de pe scun şi l-a altoit cu o palmă peste obraz. Domnul s-a ridicat fulgerător, a ţintuit-o cu privirea şi a şuierat ceva printre dinţi. Probabil o ameninţare la fel de violentă. Cucoana, încurajată de faptul că era în direct şi naţiunea o privea înfrigurată i-a replicat: „Îndrăzneşte animalule!”. Şi nici una nici două i-a mai aplicat două palme. Moment în care în platou s-au repezit câţiva oameni pentru a împiedica o escaladare a conflictului. La timp pentru a-l opri pe domnul plesnit cu simţ de răspundere să nu o trăznească la rândul lui pe cucoana care-i rânjea batjocoritor exact în raza de acţiune a palmei deja ridicată şi pregătită să lovească. Numai că salvatorii nu au luat în calcul că isterica din platou, văzându-şi oponentul în imposibilitatea de a se manifesta, a prins şi mai mult curaj şi s-a aruncat şi mai turbată asupra lui. Alte două lovituri i-au vizat faţa proaspăt bărbierită, dar nu şi-au atins ţinta. În acest punct culminant producătorii s-au dezmeticit şi au băgat un calup de publicitate. După pauză situaţia nu era nicidecum mai liniştită numai că cei doi erau în platori separate, fără posibilitatea de a mai avea contact fizic. Probabil de frica CNA – ului, moderatoarea emisiunii a început a se căina şi a pune tot felul de întrebări retorice despre ce spun copii de acasă despre aşa ceva sau despre exemplul dat femeilor aflate într-o situţie asemănătoare. Zadarnic însă. Şi cum domnul şi doamna nu mai aveau posibilitatea unei lupte corp la corp şi-au canalizat toate energiile într-o confruntare verbală. „Vai ce palmă ţi-am dat”, se fălea doamna. „Palma ta doar m-a gâdilat”, i-a replicat domnul. La un moment dat, doamna s-a erijat în reprezentanta luptei pentru emanciparea femeilor şi a dat drumul unei tirade împotriva parlamentarilor graşi şi somnoroşi care nu fac nimic pentru a îmbunătăţi condiţia femeii în societate. Şi epitele, comparaţiile şi aprecierile au continuat într-un registru deloc academic.

Nu am aşteptat finalul. Am schimbat canalul fără să aflu pricina pasiunilor care i-au animat pe cei doi într-o confruntare atât de pasională.

Pot să înţeleg dezinteresul faţă de politică. Pot să înţeleg că, dezamăgiţi de politică, oamenii îşi îndreaptă atenţia către muzică, sport sau cultură. Însă atunci când majoritatea face rating pentru emisiuni difuzate la ore de maximă audienţă ca cea prezentată mai sus, stau şi mă întreb serios dacă mai avem vreo şansă de scăpare.

joi, 13 ianuarie 2011

Rromul tot ţigan rămâne

Vreme de mai bine un an, un an şi jumătate am executat diferite treburi gospodăreşti cu ajutorul unui cetăţean de etnie rromă. A tot venit pe la mine să-mi vândă lemne. Când nu vroiam să cumpăr mă ruga frumos şi îmi spunea că nu are cu ce-şi hrăni puradeii. Altă dată venea cu nevastă-sa cu burta la gură în căruţă şi cu fiu-su murdar şi plin de muci la nas ca să mă înduioşeze şi să-i mai cumpăr o căruţă de lemne.

În timp l-am pus să cosească iarba ca să aibă pentru gloaba numai piele şi os pe care o folosea la căruţă. Alteori venea şi se oferea singur să facă diferite munci. Mi-am zis atunci că omul, deşi e semianalfabet, e muncitor şi face notă discordantă cu majoritatea celorlalţi de aceeaşi etnie. În timp am ajuns să-i dau bani pe promisiune. Adică pe munci pe care le va presta la un moment dat sau pe lemne pe care mi le va aduce. Şi o vreme s-a ţinut de cuvânt. Când întârzia prea mult îmi oferea tot felul de explicaţii. Unele credibile, altele nu. Ba că s-a angajat undeva si nu vine decât la sfârşit de săptămână acasa, ba că l-a lovit calul şi a stat ţintuit la pat, ba că s-au îmbolnăvit odată nevasta, altădată copilulu, şi aşa mai departe. Totuşi, aproape de fiecare dată primea de la mine mai mult decât bani. De mila copiilor îi dădeam fie o plasă de mâncare, fie o cutie cu haine.

Într-o zi i-am cerut să vină şi să-mi taie nişte lemne din curte de care aveam nevoie. Mi-a promis că vine, dar să-i dau nişte bani în avans că nu are cu ce să cumpere pâine la copii. I-am dat 35 de lei. Suma pentru care ne-am înţeles să presteze. A promis că în câteva zile vine şi face treaba. Am aşteptat mai bine de trei săptămâni. Şi într-o după-amiază m-am pomenit cu el la poartă, în căruţa trasă de aceeaşi gloabă schiloadă, să mă întrebe dacă nu cumpăr nişte lemne. Pesemne că s-a gândit că am uitat de bani. Nu uitasem şi l-am luat la rost că nu se ţine de cuvânt. Nu pentru suma în sine, ci pentru principiu. De pe capra căruţei mi-a dat o explicaţie pe care, am văzut pe faţa lui, nici el nu-şi imagina că o voi crede. O poveste încurcată cu rubedenii, datorii şi alte explicaţii de acest gen. A început să se tânguie că nu are bani, că nu are unde să scormănească după fier vechi, că la rampa de gunoi nu-i mai lasă paznicii şi aşa mai departe. Şi a încheiat linguşitor declarându-mi că aş fi un mare domn dacă îi cumpăr o căruţă de lemne.

Nu m-am învoit. I-am spus că de banii primiţi să aducă lemne, după care discutăm ce altceva ar mai putea să facă pentru a primi nişte bani. A răspuns cu jumătate de gură şi fără nici o tragere de inimă că este de acord, m-a salutat scurt şi a plecat. Şi dus a fost. Din toamnă nu l-am mai văzut la faţa, dar nici lemnele datorate. Şi nici nu cred că o să le mai aducă vreodată.

marți, 11 ianuarie 2011

Mergem mai departe…

Pentru că nu am fost pe deplin mulţumit de răspunsul primit de la RAT am solicitat lămuriri suplimentare. Un prim punct este legat de procentul pe care îl încasează RAT Braşov din concesionarea către două societăţi comerciale private a activităţii de ridicari auto.

Un al doilea aspect vizează realizarea de către regie a opt sondaje de opinie în perioada 2005 – 2010. Este important de ştiut cine a făcut sondajele, câţi bani s-au chletuit cu ele, ce întrebări conţin chestionarele şi mai ales care sunt rezultatele acestor opt sondaje de opinie care vizează activitatea de transport public de călători în Braşov.



luni, 10 ianuarie 2011

Am primit răspunsurile finale de la RAT

Săptămâna a început bine pentru mine. RAT Braşov a trimis prin poştă răspunsul la solicitarea mea în baza Legii nr. 544. S-a încadrat în termen şi a răspuns scurt şi la obiect la cele şapte puncte pe care le-am adus în discuţie. Trebuie însă să spun că nu sunt deloc mulţumit de explicaţiile date de conducerea RAT la punctele 4 şi 5. La punctul numărul patru am cerut să ni se spună care este procentul pe care regia îl încasează de la cele două societăţi către care a concesionat serviciul de ridicări auto din Braşov. RAT a evitat răspunsul şi ne-a povestit că va face o analiză a acestei activităţi.

La punctul numărul cinci trebuie să recunosc faptul că întrebarea nu a fost suficient de clară, drept pentru care şi răspunsul este incomplet. Am cerut detalii legate de sondajele de opinie efectuate de RAT Braşov. Mi s-a răspuns că în cinci ani s-au efectuat nu mai puţin de opt astfel de sondaje cu privire la calitatea serviciului de transport public de călători. Nici un amănunt în plus.

Adresa cu solicitările mele către RAT Braşov se găseşte aici.




joi, 6 ianuarie 2011

O încercare eşuată

Era o zi de duminică, 2 ianuarie. Dis de dimineaţă, pe la 7.00 am fumat ultima ţigară din pachet. Am savurat-o cu adevărat ca pe ultima. Ca un condamnat în faţa plutonului de execuţie. Atunci, pe loc, mi-am pus în minte să fie cea din urmă ţigară, adică să mă las de fumat.

Un gând ambiţios pe care nicioadtă nu l-am luat în serios. Am tras ultimele fumuri şi m-am decis. Nu îmi mai cumpăr ţigări. Ce se poate întâmpla!? Şi am aruncat cu scârbă chiştocul cu certitudinea că în sinea mea am reuşit să mă conving că fumatul dăunează grav sănătăţii.

Pe la ora 10.00 mi se făcuse poftă de o ţigară. Dar nu puteam să abandonez lupta aşa repede. Mi-am găsit unele îndeletniciri care mi-au alungat gândul de la ţigări.

La 12.00 dorinţa de a simţi fumul în piept mi se înfileta adânc în minte ca un holdsurub într-o placă de rigips.

La 15.00 eram cam agitat şi destul de irascibil. Nu-mi prea găseam locul prin casă. Programele de la televizor mi se părea stupide, iar internetul total inutil. Ispita nu se dădea bătută cu una cu două. Un nou gând şi-a făcut loc în mintea mea. La magazin mai este deschis încă două ore. Mai am timp să dau o fugă şi să-mi cumpăr un pachet de ţigări. „Nu abandonez! Nu renunţ atât de uşor!”, mi-am spus în sinea mea. Am decis să continui lupta. Mi-am făcut de lucru până pe la 16.30 când i-am aplicat o lovitură cruntă demonului care nu-mi dădea pace. M-am culcat.

Am dormit până pe la 19.00. Dar nici nu m-am dezmeticit bine că am şi simţit biciul tentaţiei abătându-se din nou asupra mea. Mă apucase o tuse seacă pe care eram convins că o pot potoli cu o ţigară. Orice fel de ţigară, fum să scoată.

„Piei Satană!”, am spus în gând şi am pornit să-mi fac o cafea. Dar gândul la ţigări şi la „plăcerea” de a fuma nu era chip să mă părăsească. În timp ce-mi turnam cafeaua în cană mă tot întrebam ce rost are să o mai beau la ora aceea dacă nu puteam să trag măcar un fum. La un moment dat am simţit şi un soi de panică. Şi dacă vroiam să-mi cumpăr ţigări nu mai aveam de unde. Era închis peste tot.

Am ieşit în curte să iau puţin aer şi să-mi savurez cafeaua. Cafea care oricum nu mai avea nici un gust. Apă fiartă, cu zaţ în ea şi cu puţin zahăr. Am bătut curtea în lung şi-n lat cu mintea rătăcind aiurea. Oriunde numai la ţigări nu. Intru în magazie cu gândul să fac un inventar al nimicurilor îngrămădite acolo. Încep cu o poliţă de lemn pe care trona la vedere ispita. O ţigară lăsată intenţionat acolo sau uitat de celălalt eu, fumătorul, cu ceva timp în urmă. Oricum o tentaţie căreia mi-a fost cu neputinţă să-i rezist. Am aprins-o şi primul fum l-am simţit până în călcâie. Am savura-to pe îndelete, fără grabă, nelăsând să se irosească nici un fir de tutun.

M-am mai potolit. Şi nici lumea nu mi se părea atât de anapoda, viaţa mea era ceva mai bună, iar la televizor am găsit şi programe interesante. Ba chiar şi internetul începuse să aibă o oarecare utilitate. Şi nici nu mai tuşeam. Nu mai vorbesc de cafea. Avea un gost plăcut şi eram convins că am găsit proporţia ideală între apă, cafea şi zahăr.

Numai că efectul nicotinei şi a gudronului nu a durat la nesfârşit. Pe la 22.00 luptam iarăşi cu demonul tutunului, doar că de data această nu din proprie iniţiativă, ci forţat de împrejurări. Aş fi fumat bucuros şi fără nici o părere de rău pentru strădania mea de peste zi, doar că nu aveam ce. Decis să pun capăt situaţiei îmi sun vecinul care era plecat în oraş. Îl rog să-mi cumpere şi mie un pachet de ţigări, indiferent la ce oră se întoarce acasă. Răspunsul însă este demoralizator. Nu venea în seara aceea acasă.

Plin de ciudă, bombănind şi înjurând, m-am culacat până dimineaţă când la prima oră am dat fuga şi mi-am cumpărat un pachet de Lucky Strike.