Kronstadt este un orăşel din Germania

Nu ştiu excat din ce cauză, dar întotdeauna mi-au plăcut imaginile cu Braşovul vechi. Mă refer la „Braşovul de altă dată”, nu la cartierul cunoscut sub denumirea mai sus enunţată. Nu are nici o importanţă pentru mine dacă imaginile – fotografii, vederi sau desene – sunt din secolul XX sau din secolul XVIII. Au ceva care mă atrag. Îmi place să vad cum arătau pe atunci diferitele locaţii din oraş pe care le ştiu acum.
Zilele trecute, ca orice braşovean care se respectă, mă opresc la McDonald s pentru a băga în mine nişte „junkfood”. Unul dintre puţinele aspecte interesante din acest restaurant – cel de pe Republicii – este că au amenajat un salon care este decorat pe pereţi cu imagini tocmai din „Braşovul de altă dată”, pe care era scrisă doar denumirea în germană a oraşului - Kronstadt . Îmi iau tava cu hambuger şi cartofi prăjiţi şi mă aşez la una dintre mesele din salonul cu pricina. În timp ce-mi savuram prânzul şi contemplam pozele, la o altă masă se aşează doi băieţi. După aprecierea mea nu aveau mai mult de 18 ani. Probabil în ultimul an de liceu. Foarte bine îmbrăcaţi, cu haine asortate, după ultima modă şi cu frizuri trendy. Nu mai vorbesc despre telefoanele mobile de ultimă generaţie, cu atât de multe funcţii încât este foarte greu să memorezi tot ce pot face. Este mai simplu să ştii ce nu pot face.
Trecând peste acest amănunt, pot spune că tinerii nu făceau deloc notă discordantă cu vremurile şi ţara în care sălăşluiesc. Mi-a atras însă atenţia altceva. Unul dintre cei doi, un blonduţ cu ochelari fini şi coşuri pe faţă, observă între două îmbucături, imaginile de pe perete. Stă şi priveşte lung la tabloul care ilustra Piaţa Sfatului, la începutul acestui secol. În peisaj, este drept, nu apărea Casa Sfatului. Erau surprinse latura dispre Hirscher, actualul restaurant Cerbul, Restaurantul Chinezesc, etc. Era imortalizată şi activitatea de la acea vreme. Tarabele micilor comercianţi cu muşterii în jurul lor, trăsuri şi chiar câteva autovehicule de epocă.
După aproape un minut de privit, ridică din sprâncene şi mai muşcă odată din hamburger, fără să scoată un cuvânt. Îşi ridică din nou privirea către tablou. Celălalt june, foarte ocupat cu găsirea unei melodii adecvate pentru telefonul din dotare, îl întreabă ceva. Nu primeşte nici un răspuns. Repetă întrebarea, dar rezultatul este acelaşi.
- La ce te holbezi acolo!? Nu auzi ce zic?
- Încerc să-mi dau seama de unde e imaginea asta, răspunde celălalt fără să-şi ia ochii de la tablou. O fi din România, de la noi?
- Băi...eşti prost la cap...nu vezi ce scrie acolo? Kronstadt! E de undeva din Germania sau Austria! Ce zici de melodia asta? E super tare, nu?!
Ochelaristul stă câteva momente, soarbe zgomotos din pahar, plescăie de două ori şi concluzionează:
- Da! Ai dreptate...cum naiba nu mi-am dat seama! Cred că e mai degrabă un orăşel din Germania. E mişto, mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea aia. Ar fi fost beton!
Se concentrează din nou asupra paharului de suc şi începe să treacă în revistă, pentru întreg auditoriul, melodiile „bengoase” din telefon.