„Pleonasmul” care conduce Braşovul

Atunci când spui „Scripcaru este mitocan!” evident că dai glăsuire unui pleonasm. Atunci când spui „Scripcaru este bădăran!”, „Scripcaru este mincinos!” sau „Scripcaru este nesimţit!” emiţi tot un pleonasm.
Spun aceste lucruri pentru că în ultima săptămână mi s-a confirmat o asemenea teorie – dacă mai era nevoie. Când nu are argumente, iar intelectul nu-l mai ajută, având în vedere exerciţiul slab din anii precedenţi, primarul George Scripcaru face ceea ce un individ semidoct de teapa sa ştie să facă. Adică să mănânce rahat despre cel care „impertinenţa” să nu fie de acord cu acţiunile lui. Fapul că se comportă ca o ţaţă în piaţa Astra a devenit ceva cotidian, dar cred totuşi că unele lucruri trebuie lămurite. Nu de alta, dar se pare că-i lipsesc cele două parţi ale organului care dau aşa numita bărbăţie, din moment ce nu are curajul să-mi spună lucruri în faţă. Bârfeşte pe la colţuri ca o babă ştirbă şi obosită.
Şi ca să nu o lungesc foarte mult vă spun că zilele trecute „onorabilul” primar le explica unora şi altora cum că domnia sa m-a ajutat pe mine, că mi-a dat bani şi alte asemenea elucubraţii ce pot fi emanate doar de mintea odihnită a celui din proverb. Din acest motiv îi adresez public epistola de mai jos pentru ca lucrurile să nu rămână nelămurite.

„Domnule primar, nu m-aţi ajutat niciodată cu nimic, nu pentru că nu aţi putut, ci pentru că nu am avut nevoie niciodată de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să faceţi un efort intelectual şi să vă amintiţi câteva aspecte din viaţa dumneavoastră, pe vremea când vă chinuiaţi, în calitate de viceprimar să terminaţi o facultate, simultan cu liceul.
În acele vremuri, în care vă numeaţi Gheorghe nu George şi despre care nu e nici o mirare că nu vreţi să vă amintiţi, eu lucram ca jurnalist. Dumneavoastră reuşeaţi cu greu să legaţi, într-o formă coerentă şi inteligibilă, patru, cel mult cinci cuvinte. Iar propoziţia care vă ieşea pe gură era un adevărat exemplu de măcel al limbii române. Cu un sadism greu de imaginat ne bombardaţi urechile cu dezacorduri şi greşeli gramaticale încât pentru a scrie o ştire cu informaţiile oferite de dumneavoastră era un supliciu intelectual. Nu v-am făcut de râs, cu toate că nu mi-ar fi fost greu. Din contră, vă sfătuiaţi cu mine despre ce, cum şi ce să spuneţi, fără să vă cer un leu.
Aveţi acum neobrăzarea să afirmaţi că eu nu ştiu să citesc de pe pliculeţele de ness. Vă avertizez că în privinţa, cititului, vorbitului şi a scrisului nu depăşiţi în faţa mea statura unui gândac de bucătărie.
Nu fiţi necăjit şi nici nu trebuie să aveţi frustrări din această cauză. Capacităţile dumneavoastră intelectuale vă oferă doar posibilitatea de a arunca cu dejecţii, fără să aveţi şi argumente pertinente.”