De veghe în lanul cu lalele

Cred că toată lumea care nu a atins vârsta critică de 45 de ani are în faţă imaginea pensionariului român. Pensionarul este sfătos. Nu aprobă sub nici o formă această democraţie în care fiecare are libertatea de a muri de foame sau de a fi şomer. Este specialist în sisteme politice. Îl enervează cumplit tineretul şi nu ratează nici o ocazie de a aminti celor din jur că în tinereţile sale junii erau mult mai civilizaţi. Face adevărate crize de nervi când vede un băiat şi o fată care se pupă pe bancă. E pe cale să dea în atac de apoplexie dacă cineva îşi permite să calce spaţiul verde şi este capabil să-i răstignească pe puştii care au impertinenţa să-şi scape mingea în grădina din faţa geamului în care şi-a plantat ceapă şi ridichi.
Zilele trecute treceam pe Calea Bucureşti. Era o vreme destul de ploioasă şi nu puteam să nu admit că scuarul de pe mijlocul străzii, împodobit cu lalele de toate culorile, arată chiar foarte bine. Aceeaşi impresie bună o am şi pentru sensurile giratorii pline de flori. Pierdut aşa în contemplare observ o mişcare nefirească a unui cetăţean care făcea notă discordantă cu peisajul. Era unul dintre specimenele descrise mai sus. Îmbrăcat cu un parpalac de ploaie, costum şi cravată, iar în mâna dreaptă o umbrelă cu mâner încovoiat şi vârf metalic. Cetăţeanul, la o vârstă respectabilă, cu părul alb şi îneput de chelie, încerca să treacă strada, la nici 20 de metri de trecerea de pietoni. Tocmai acest lucru mi-a atras atenţia. După un slalom sprinten printre două taxiuri, pensionarul ajunge la scuarul înalt de vreo jumătate de metru. Cu o dexteritate bine exersată înfige vârful metalic al umbrelei la rădăcina unei lalele mov, o scoate din pământ şi îşi continuă traseul pe partea cealaltă a bulevardului. Planta smusă râmîne aruncată în locul unde cu câteva secunde înainte avea şi rădăcina.
Am crezut că este o greşeală şi din grabă a rupt laleaua. Nici pomeneală! Totul făcea parte dintr-un plan bine pus la punct. De pe partea cealaltă a bulevardului, pensionarul face cale întoarsă printre maşini şi repetă figura în urmă căreia îi mai cade victimă încă o lalea – tot mov. Aceeaşi schemă este pusă în practică pentru a treia oară, de data aceasta vizată fiind o floare de culoare roşie. La următoare trecere, omul adună florile smulse, le strânge în buchet şi, ajuns pe trotuar, se îndreaptă senin către trecerea de pietoni. Deşi nu venea nici o maşină aşteaptă să se facă verde la semafor traversează regulamentar şi îşi continuă drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.