Fabulă

A fost odată un Urs care era stăpân peste un Luminiş din Pădure. Toate animalele din zonă îi ştiau de frică. Era suficient de puternic pentru a face cam tot ce vroia făra ca cineva să-i ceară socoteală. Doar Lupul, destul de tânăr şi rebel, avea curajul sau inconştienţa, de a-l mai sâcâi câteodată cu remarcile sale.
Într-o dimineaţă, la Lup s-a prezentat Jderul cu un mesaj din partea Ursului. De fapt era mai mult o ofertă financiară foarte atractivă. Indecis şi neîncrezător, Lupul a luat imediat legătura cu Vulpea. Aceasta se afla în slujba Ursului, dar se zvonea prin Luminiş că este pe picior de plecare din cauza unor neînţelegeri. „Grijă mare cu el. E foarte viclean, chiar dacă nu pare”, l-a avertizat Vulpea pe Lup. „Cu oferta asta vrea de fapt să-şi elimine un critic. Nu-i plac cei care îl critică şi vrea tot timpul lângă el unul care să-l aprobe necondiţionat. Eu de aia plec”, a mai completat Vulpea după care s-a făcut nevăzută pe cărarea spre un alt Luminiş.
În cele din urmă Lupul a acceptat oferta Ursului şi s-a prezentat la lucru în Bârlogul acestuia. Treaba lui era să aibă grijă ca nimeni să nu-l atace pe el personal sau Bârlogul, iar dacă o face, să i se răspundă pe măsură. Zis şi făcut. Timpul trecea repede, Ursul era mulţumit de prestaţiile Lupului, iar Lupul era mulţumit de remuneraţia primită. Odată cu trecerea vremii Ursul a căpătat încredere în Lup, care l-a rândul său s-a dovedit fidel în momentele dificile. L-a apărat pe Urs necondiţionat, atunci când celelalte animale din preajma Bârlogului s-au ferit să o facă, chiar dacă nu a fost întotdeauna de acord cu el. Nu l-au interesat nici o clipă consecinţele pe termen lung.
În peisaj apare la un moment dat Dihorul. Un animal alunecos care face ce face şi se infiltrează şi el în Bârlog. Vrea să obţină o scorbură călduţă pentru el, iar în acest scop nu se dă în lături de la nimic. Prinde imediat slăbiciunea Ursului şi trece la treabă. Zi de zi se ţine scai de el. E pregătit tot timpul să-i înlăture din drum fruzele care îi pot îngreuna mersul sau vreo creangă rebelă care îl poate incomoda. În Bârlog îi curăţă cu perseverenţă scaieţii prinşi de blană şi exaltează de admiraţie atunci când Ursul mormăie o idee.
În urma unui proces complicat, întâlnit doar în pădurile seculare, Ursul este ales în conducerea executivă a Pădurii. Un succes extraordinar pentru întregul Luminiş. Conform obiceiului, Ursul a început să împartă scorburi şi vizuine pentru cei care au fost alături de el şi l-au ajutat. Ultimul venit în echipă, a fost şi primul servit. Dihorul a obţinut ce a cerut. O scorbură interesantă şi foarte atractivă. Au urmat şi alţii. O vizuină pentru Raton, alta pentru Bursuc. Chiar şi Ariciul a primit ceva. Piţigoiul, Iepurele şi Huhurezul erau şi ei pe listă. Pentru Lup însă nimic. Este drept că nici nu a cerut, dar spera să nu fie nevoit să ceară. Viziunile şi scorburile începeau să se umple, iar pe măsura ce trecea timpul erau din ce în ce mai puţine disponibile.
Chiar dacă Lupul nu a cerut nimic, era evident că Ursul nu prea vroia să-i repartizeze şi lui o vizuină. Dintr-o dată Lupul nu mai corespundea criteriilor. Ba avea blana prea sură, ba urla la lună în momentele nepotrivite. I s-a reproşat chiar că s-a blazat şi nu mai raspunde atacurilor cu aceeaşi măsură. Într-un final, mai mult din obligaţie, ţinând cont de vremurile de altă dată, Ursul i-a repartizat şi Lupului o vizuină mai mică şi mai puţin încăpătoare decât a altora.
Morala...fiecare o interpretează după bunul plac!