Lecţia de „civilizaţie” germană

Într-o sâmbătă, pe când mă îndreptam spre casă de la muncă, mă opresc să cumpăr nişte prăjituri de la una dintre cele mai cunoscute şi apreciate cofetării din oraş – „La Vatra Ardealului”. Încă de la intrare mă lovesc de un zid uman, de parcă cineva construise o baricadă. Zarvă mare, îmbunzeală în faţa vitrinelor cu prăjituri, nu era ceva neobişnuit, dar parcă nici familiar nu mi se părea. Ascult mai atent ce se vorbea în jurul meu şi constat că nu înţeleg nimic. Vorbeau în germană. Cum cunoştinţele acumulate până acum nu îmi permit decât să identific limba vorbită de un popor, nu să o şi înţeleg, mi-am dat seama că reprezentanţii rasei ariane au descins în umilul nostru oraş. E drept că „armada” nu era chiar la prima tinereţe. Se poate spune că moşii şi babele vorbitoare de limba germană fugiseră din oraşele lor natale de frica unei doamne, înarmate cu o coasă, care-i cam căuta.
Îmi fac cu greu loc şi mă aşez disciplinat la coadă. Am avut ceva probleme să aflu unde se termina rândul având în vedere că toţi stăteau buluciţi în dreptul vânzătoarei. Aceasta din urmă avea şi ea o mare problemă. Nu înţelegea şi nu vorbea limba germană. Încerca să comunice cu o babă prin semne. După vreo 5 minute de gesticulat, de o trecuseră pe sărmana femeie toate transpiraţiile, iar nemţoaica mai avea puţin şi leşina, au ajuns la o înţelegere.
- Două capuccino!, strigă victorioasă vânzătoarea. Cine urmează?
În momentul imediat următor, patru moşi şi trei babe încep să explice ce doresc şi să gesticuleze. Vânzătoarea e năucă. Nu înţelege nimic. Se concentrează pe încasatul banilor pentru cele două capuccino. Bătrânele nemţoaice sunt cam nemulţumite de preţ şi tot comentează.
- Dar gratis nu vreţi!?, bombăne vânzătoarea.
Restul găştii de boşorogi face o hărmălaie de nedescris. Fiecare vrea să cumpere primul. Ba chiar se iau la ceartă pentru că o babă şi-a permis să se bage în faţă. Într-un colţ, la o masă, un moş, parte din acelaşi grup stă nefiresc de calm. Se uită le conaţionalii săi cum se luptă pentru prăjituri şi fursecuri, cu un rânjet idiot pe faţă. Pare puţin senil.
La o altă masă, cele două babe cu capuccino, îşi apind tacticoase câte un Marlboro Light. Se uită pe masă după o scrumieră. Evident că nu găsesc pentru că în cofetărie nu se fumează. Se întorc cu greu din cauza spondilozei, dar nici pe masa din spate nu e nici o scrumieră. În schimb, pe perete tronează un afiş mare cu semnul „Fumatul interzis”. Babele nu se sinchisesc şi continuă să fumeze tacticoase. Şi pentru că nu au scrumieră îşi scutură ţigările în farfuria de la capuccino.
Vigilentă vânzătoarea le observă, iese furioasă de după tejghea şi se duce ţintă la masa babelor.
- Madam....ce naiba...nu se fumează aici. Afară pe băncuţă dacă vreţi să fumaţi!
Nu ştiu dacă nemţoaicele au priceput vreun cuvânt, dar în mod cert limbajul nonverbal folosit de vânzătoare a fost explicit. Babele au ridicat din urmeri, au mai tras odată din ţigări după care le-au stins în farfurie.