Impotenţa celor care trebuie să ne apere

După o lungă, profundă şi judicioasă analiză am ajuns la concluzia că poliţiştii braşoveni alături de procurori formează o gaşcă de impotenţi...profesional. Aş putea găsi şi alte comparaţii, epitete sau figuri de stil, dar nu cred că merită efortul.
Eu nu am auzit până acum ca vreun om al legii din Braşov să fi rezolvat vreun caz răsunător de omor desosebit de grav. Din câte se pare oamenii ăştia nu sunt în stare decât să plimbe pe la parchet soţi geloşi care se autodenunţă că şi-au hăcuit nevasta sau beţivi care îşi omoară partenerii de pahar.

Acum vreo doi sau trei ani doi bătrâni erau ucişi într-un mod barbar în casa lor din Şirnea. Modul cum au fost trimişi pe lumea cealaltă s-ar fi potrivit cu o scenă dintr-un film de groază. Hoţii criminali au acţionat „la pont” – cum se spune în limbajul de specialitate – pentru că au plecat cu ceva valori din casa bătrânilor. Extraordinarii achetatori braşoveni nu au descoerit până acum nici măcar un suspect.

Anul trecut, în comuna Hoghizi, o fetiţi de câţiva ani, dispărea de acasă în mod misterior. S-au organizat căutări în tot judeţul. Copilul a fost dat în consemn la frontieră. Luni de zile poliţiştii nu au avut nici un indiciu. După aproape o jumătate de an fetiţa a fost descoperită într-o fermă dezafectată la nici 200 m de casă. O altă probă a conştiinciozităţii poliţiştilor braşoveni.

Nu vreau să intru în amănunte în supermediatizatul caz al dublului asasinat de la farmacie. Acolo nemaipomenita conlucrare între poliţişti şi procurori a dus la reţinerea unui suspect. Şi cam atât. După ani de procese nu au fost capabili să aducă probe suficient de solide şi clare care să dovedească vinovăţia „principalului suspect”.

Poliţistul Cioacă, un fel de David Copperfield mioritic, şi-a făcut dispărută nevasta. A descins la Braşov procurorul Iacob, un fel de sperietoare a criminalilor – din câte am înţeles – care, după ce a scotoci prin păduri şi bălţi mai bine de un an, a plecat aşa cum a venit.

Şi acum aflăm că pistolarul ăsta de peste Prut care omoară oameni în centrul oraşului de p arcă ar fi Clint Eastwood în „Unforgiven” era dat în urmărire generală. Poveste moldoveanului care împuşcă patroni de casă de schimb valutar mai ceva Ţiriac mistreţii de la Balc, este halucinantă. Dacă este privită prin prisma autorităţilor române. Individul împuşcă vreo trei oameni, dintre care unul în Braşov, este prins şi condamnat la mulţi, mulţi ani de puşcărie. Anul trecut este eliberat condiţionat din penitenciar pentru trei luni...pe motiv medical. Cică are o boală care îi afectează vederea. Pe lângă faptul că putea sta în închisoare şi orb sau miop – că doar nu trebuia să vadă ceva anume – după cum a tras cu pistolul zilele trecute se pare că ochii lui sunt foarte sănătoşi. După trei luni moldoveanul nu s-a mai întors la puşcărie drept pentru care a fost dat în urmărire generală. S-a „ascus” la unde competenţa poliştilor de aici a făcut să nu ştie absolut nimic de el până când nu a trimis în lumea drepţilor încă două persoane.

Acum anchetatorii se umflă în pene că au reuşit să-l prindă. Dar „performanţa” a fost posibilă doar pentru că ministrul de interne a trimis aici, pe post de Viagra, două echipe speciale de la Bucureşti. Oricum, în ritmul acesta sperăm ca infractorii şi criminalii să aibă bunul simţ să nu jefuiască şi să omoare mai des decât este cazul.

Reforme şi reformatori

De aproape 20 de ani aud, din patru în patru ani, că miniştrii care se instalează confortabil la Guvern au planuri mari şi propun reforme. Reforme în sănătate, reforme fiscale, reforme în învăţământ, în administraţie...Dacă ar trebui să ne luăm după intenţiile şi declaraţiile lor, ţara asta se reformează din patru în patru ani.

Nu pot spune că oamenii nu au intenţii. Dar nu le prea iese, moiv pentru care fac şi ei câte ceva să nu spună poporul că au fost plantaţi acolo de decor. Spre exemplu Ministerul Educaţiei. Fiecare ministru ne promite în campanie reformă, dar când ajunge să deţină pâine şi cuţitul nu e este în stare decât să schimbe forma de susţinere a examenului de bacalaureat. Acum s-a trezit şi Ecaterina Andronescu să modifice – pentru a nu ştiu câta oară – examenul. Pe lângă copii care de la an la an nu ştiu la ce să se aştepte, îi înnebuneşte şi pe profesori şi pe părinţi. După patru ani de stat în opoziţie asta este cea mai tare idee a doamnei ministru de reforma sistemul.

Sincer...mă aşteptam să înceapă cu descentralizarea şi liberalizarea învăţământului primar şi gimnazial. Spre exemplu, acordarea de facilităţi celor care investesc în şcoli şi licee private. După părerea mea în felul acesta sistemul de stat se poate restrânge, iar cu banii de care dispune ministerul se pot dota corespunzător şcolile şi se pot acorda salarii decente şi dascălilor. Evident că rezultatele nu vor apărea mâine şi nici anul viitor. Dar în câţiva ani se pot simţi.

Aceeaşi formulă poate fi aplicată în sistemul de sănătate. În Braşov avem Spital Judeţean care are secţii în tot oraşul. În actuala formulă, administrarea clădirilor este în grija Consiliului Judeţean, iar de plata personalului şi de achiziţia de aparatură se ocupă Ministerul. Se vede cu ochiul liber că în afară de Spitalul Judeţean pe care îl ştie toată lumea, celelalte secţii nu văd nici un ban de la CJ şi minister. Doar în situaţii extreme se mai fac unele peticeli.

Şi revin cu aceeaşi idee obsesivă prin care cred că dacă s-ar acorda facilităţi celor care investesc în clini specializate private (Cardiologie, Pediatrie, Oncologie, Neurologie), cele aflate în administrarea statului se pot restrânge, iar resursele bugetare pot fi folosite mult mai eficient în sectorul public de sănătate.

Şi exemplele de „reforme” propuse de guvernanţi ar putea continua. Dacă ar venit vreunul să spună propună aşa ceva mi-aş fi scos pălăria şi i-aş fi dedicat ode pe blog, dar aşa...nu pot decât să privesc şi spun: „Altă tură de demagogi!”

Mama dracului de criză!

De câteva luni bune aud peste tot cum fiecare îşi exprimă opinia legată de criză. Persoane mai mult sau mai puţin avizate şi oficiale ne explică pline de importanţă cum, cât şi când ne va afecta criza economică mondială.

Recunosc deschis că nu am cunoştinţe de economie atât de temeinice încât să înţeleg ce este cu criza asta fără să-mi explice cineva. Problema este că nu am găsit încă pe nimeni care să-mi răspundă la întrebările puerile care îmi frământă bruma de creier. Dacă dai o raită prin supermaketuri sunt la fel de pline ca în perioada în care nu era criză. Cică este blocaj pe piaţa imobiliară, dar preţurile nu au scăzut nici măcar cu 10 euro. În schimb, firme mari şi mici se restrâng şi fac reduceri de personal. Companiile de publicitate îşi reduc bugetele, iar ziarele şi televiziunile intră şi ele în vria disponibilizărilor. Preţul la benzină şi motorină scade. Primăria a găsit şi ea un pretext în această „perioadă grea” pentru a nu mai astupa gropile din asfalt.

După umila mea părere, parte din criza asta este închipuită şi e folosită ca un motiv pentru a face curăţenie şi a nu plăti salarii. Cealaltă parte este tocmai produsul minţilor luminate de la BNR. Cum naiba, când toată lumea îţi spune că va veni criza, BNR impune condiţii draconice de creditare, iar pe cale de consecinţă reduce consumul. Nu trebuie să fi o somitate în domeniul economic să-ţi dai seama că dacă se reduce consumul, evident scande şi producţia...indiferent care este ea. Nu mai spun că măsura loveşte direct în sectorul imobiliare cel care devenise, pe lângă căpşunari, „motorul” economiei.

Mai sunt şi ăştia cu companiilor lor de publicitate. Se reduc bugetele. De ce dracu’ se reduc bugetele când tocmai acum lumea trebuie îmboldită, împinsă şi atrasă să cumpere şi să consume.
Într-o discuţie, un patron îi spunea directorului său: „Dacă toată lumea se restrânge, ar trebui să ne restrângem şi noi!”. Nu pentru că avea probleme, nu pentru că lucrurile nu mergeau, dar aşa e moda.

Eu cred că nimeni nu ştie ce este şi cu ce se mănâncă această mare recesiune mondială. A devenit un cerc vicios în care toţi defilează cu măsuri anticriză pentru a arăta ce om de afaceri iscusit este şi cum ştie el să depăşească situaţii limită.

Experienţa cu organul (II)

O altă intersectare a existenţei mele cu cea a unui organ poliţienesc, a fost tot ca urmare a unui incident rutier...minor. Pe drumul dintre Tărlungeni şi Braşov, un alt participant la trafic mi-a agăţat oglinda din stânga. Bineînţeles că ne-am oprit şi am început să ne certăm ca la uşa cortului. El îmi băga, eu îl trimiteam şi aşa mai departe. În cele din urmă ne dăm seama că aşa nu vom ajunge nicăieri şi purcedem la postul de poliţie din Tărlungeni. Era dumincă, în jurul prânzului. De serviciu...un poliţist gras, brunet şi foarte plictisit. Mi-am dat seama după expresia feţei. Cred că noi eram ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit în acele momente.

Când am intrat în încăperea destul de mică a postului de poliţie, organul tocmai se pregătea să servească masa. O roşie, un castravete, o bucată de brânză şi un ciot de salam. Cam ăsta era festinul pe care omul se pregătea să-l îngurgiteze. Cum am pătruns în birou şi am început să explicăm ce s-a întâmplat, organul şi-a dat seama că stomacul său, foarte încăpător, după dimensiunile pe care le avea, va trebui să mai aştepte. Ne-a pironit pe amândoi cu o privire plină de ură nedisimulată şi ne-a invitat cu lehamite să luăm loc.

Ne-am conformat. În timp ce ne trăgeam două scaune, poliţistul începe să-şi împacheteze prânzul cu vădit regret. Nu rezistă însă şi taie o bucată de brânză pe care o îndeasă repede în gură. Se şterge cu dosul palmei, bagă cuţitul în sertar, mai plescăie de două ori şi oftează adânc.
- Deci...ce s-a întâmplat?
Pornim să povestim. Amândoi în acelaşi timp. Eu spuneam că celălalt a venit prea aproape de mină şi mi-a distrus oglinda, iar el spunea că eu nu am respectat distanţa. Am ţinut-o aşa cam cinci minute până când răbdarea organului a cedat.
- Gata! Staţi aşa să ne lămurim...Nu mai vorbiţi amândoi! Pe rând!
- Dumneavoastră de unde veneaţi?
- Dispre Braşov, răspunde celălalt.
- Şi dumneavoastră?
- Din Tărlungeni, răspund eu.
Deschide un dosar cu coperţile roase şi scoate două formulare.
- Completaţi astea, ne îndeamnă poliţistul.
Ne apucăm să scriem. Descrierea incidentului, schiţa, ce fel de drum era, dacă era înnorat, ce moment al zilei...
„Nu am depăşit axul drumului, iar autoturismul cu nr de înmatriculare XXXX mi-a acroşat oglinda retrovizoare din partea stângă...”, a descris eu ce s-a întâmplat. Organul citeşte cu voce tare, probabil pentru a înţelege mai bine după care se uită mirat la mine şi citează:
- „Nu am depăşit axul drumului”?!
- Da, îi răspund.
Îmi dau seama însă că este nevoie de lămuriri suplimentare. După privirea tâmpă a agentului este evident că „ax” nu are corespondent în bagajul său de cunoştinţe. Încerc să dau o explicaţie care să corespundă fondului său lexical.
- Adică nu am depăşit mijlocul drumului, linia de demarcaţie dintre cele două sensuri.
- Aha! se linişteşte poliţistul. Păi spune aşa domnule...
Din declaraţiile noastre rezulta că celălalt era vinovat. Nu ajungeam la nici un consens. După alte 10 minute de contraziceri şi explicaţii contradictorii tot nu ajunsesem nicăieri. La un moment dat, probabil îmboldit de foame şi de nervi, poliţistul aruncă întrebarea cheie:
- Are cineva dintre dumneavoastră CASCO?
- Da ! răspundem în cor.
- Păi ...atunci de ce vă certaţi oameni buni. E foarte simplu! Facem culpă comună şi nimeni nu are treabă...
După 15 minute părăseam liniştiţi sediul poliţiei din Tărlungeni, fiecare ducându-se în treaba lui.

Experienţe cu organul (I)

Prima mea experienţă cu organul a fost în urmă cu câţiva ani şi atunci în urma unui accident uşor. Vorbesc despre un accident rutier şi despre organul de poliţie. Conduceam un Cielo şi mă grăbeam să ajung într-un loc. Pe o stradă îngustată din cauza nesimţiţilor care parchează pe marginea drumului deşi semnele cu „staţionarea interzisă” erau foarte vizibile, mă tamponez cu o altă maşină. Nici unul dintre noi nu a fost vinovat pentru că eu încercam să evit un altul care a ieşit de pe o stradă perpendiculară şi nu s-a asigurat. După ce am zbierat unul la celălat ca apucaţii, ne-am dat seama că vinovatul a plecat mişeleşte şi ne-a lăsat pe noi, fraierii să ne certăm. Ne urcăm în maşini şi purcedem spre Biroul Tamponări de la Poliţie. Era primul meu incident rutier, drept pentru care nu prea ştiam cum se procedează. Mergem la ghişeu şi povestim umili ce s-a întâmplat. Eram umili nu din pricina faptei, ci pentru că geamul ghişeului era suficient de jos pentru a sta aplecat.

- Completaţi hârtiile astea, ne spune organul şi ne întinde nişte formulare.

Ne apucăm să scriem. Date personal, date ale maşinilor, descrierea accidentului, ora, locul, ce fel de drum era, ce fel de vreme era, ce viteză aveam. Totul culminând cu indicaţia de a desena o schiţă a accidentului. După vreo jumătate de oră terminăm şi ne prezentăm din nou la ghişeu. Organul, destul de plictisit se apucă să completeze şi el un teanc de formulare. Deodată are o revelaţie.

- Da’ aici cine este vinovat? întreabă el studiind cu atenţie schiţele noastre.

Mă uit la colegul de accident şi ridicăm din umeri. Organul este din ce în ce mai confuz. Întoarce desenele pe toate părţile. Citeşte descrierea literară a incidentului. Tot nu se lămureşte. Mai stă pe gânduri câteva clipe după care se exprimă:

- Aşteptaţi puţin şi după aia mergem să vedem maşinile!
- Ştiţi...mă cam grăbesc, nu se poate să mergem acum?, îndrăznesc eu.

Impertinenţa mea l-a cam supărat, după câte am observat pentru am primit un răspuns cam răstit.

- Toţi vă grăbiţi cand ajungeţi aici. Mai aţi fi atenţi cum conduceţi! Aştepaţi v-am spus!
Nu am avut de ales şi ne-am conformat. După vreo 20 de minute organul trânteşte geamul ghişeului şi, cu un teanc de procese verbale în mână, grăieşte în sala în care alţii ca şi noi aşteptau descinderea la automobile pentru constatarea pagubelor:

- Haideţi să mergem la maşini!

Ne încolonăm şi îl urmăm în linişte ca nu cumva să-l supărăm foarte tare. Ieşim în parcarea unde erau maşinile tamponate.

- Fiecare să se aşeze lângă maşina lui, mai dă ultimele indicaţii organul.

Ne executăm şi aşteptăm. După 30 de minute în care fiecare proprietar de maşină s-a ploconit în faţa organului pentru trece pe foia de constatare ce trebuie, a ajuns şi la noi.
Se uită pe hârtie şi spune:

- Aha! Dumneavostră sunteţi ăia încurcaţi!

Nu-i răspund nimic pentru că cred că era cazul. Omul se apucă să examineze cele două maşini. Se uită la lovituri, se uită iar pe schiţe şi din nou la maşini.

- Da...veniţi cu mine!

Nu dă nici un verdict şi ne face semn să-l urmăm. Revenim în încăperea mică şi murdară de la Tamponări, iar organul îşi reia locul în spatele ghişeului. Aşteptăm din nou trei sferturi de oră până termină cu buchisitul documentelor celorlalţi conducători auto.
După ce a plecat toată lumea şi rămăsesem singuri în încăpere ne strigă.

- La dumneavoastră treaba este foarte încurcată! Vă mai întreb încă odată. Cine este vinovat?
- Păi...nici unul din noi..., îi răspund şi dau să-i explic prin viu grai ce s-a întâmplat.
- Nu îmi povestiţi de la capăt că am înţeles...Dar trebuie să fie un vinovat...că nu se poate aşa....
- Domnule, nu înţelegeţi că eu am încercat să-l evit pe cel care mi-a taiat calea şi atunci m-am tamponat cu domnul, îi explic dintr-o suflare şi în câteva cuvinte filmul evenimentelor.
- Aha!, spune organul de parcă ar fi avut o revelaţie. Atunci este foarte clar...domnul Popa...dumneavostră sunteţi vinovatul....
- Cum adică eu!?, întreb uimit.
- Foarte bine...aţi depăşit axul drumului şi l-aţi acroşat pe domnul...e foarte simplu....
Sunt un pic derutat aşa că cer lămuriri suplimentare:
- Şi ce ar fi trebuit să fac? Să intru în plin în ăla care mi-a tăiat calea? Ne făceam praf amândoi!
- Da...ar fi trebuit să intraţi în el, iar în felul acesta vinovat ar fi fost el, iar dumneavoastră v-aţi fi reparat maşina pe asigurarea lui. Acum o să vă dau o amendă, dar nu o să suspend permisul, deşi ar fi trebuit, îşi încheie organul pledoaria într-un gest de clemenţă faţă de presoana mea.
Nu mai protestez pentru că era târziu, pentru că mă grăbeam şi pentru că oricum avea asigurare.

Borcanul cu miere sau grămada de rahat a puterii

Puterea este ca borcanul cu miere în jurul căruia se învârt albinele sau ca grămada de rahat deasupra căreia roiesc muştele. Indiferent dacă este locală sau centrală, puterea atrage ca un magnet. Am avut ocazia să văd fenomenul schimbării puterii din interior, numai că ghinionist cum sunt am constatat că mă aflam pe partea opusă. Adică puterea s-a schimbat, dar nu cu cei lângă care eram eu. Am văzut cum patru ani, nimeni nu dădea nici bună ziua. Erau zile în şir în care nici măcar telefonul nu suna. Nu mai vorbesc de încercările temerare de a întreprinde vreo acţiune care cerea unele sponsorizări. Dacă dădeai 10 telefoane pentru a solicita sprijin, la 7 dintre ele erai refuzat categoric, în două cazuri ceva mai elegant şi unul singur îţi dădea o speranţă şi spunea că se va gândi şi va analiza ce posibilităţi există.

Odată cu aproprierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, mi-am dat seama că lucrurile se vor schimba – evident în bine. Oamenii de afaceri braşoveni sunt ca nişte meteorologi angajaţi la NASA. Sau ca nişte şamani care beau tot felul de licori în urma cărora au viziuni. Sau ca păsările migratoare care ştiu când se va schimba vremea şi când e timpul să migreze. Şi exemplele pot continua...

După frecvenţa cu care biznismanii treceau pe la partid mi-am dat seama că vom obţine un scor bun la alegeri. Nici nu mai contau sondajele de opinie. Atunci când vezi cetăţeni cu multe miliarde în cont care îşi oferă cu generozitate sprijinul, nu mai ai nevoie de nici un fel de sondaj de opinie.
După formarea guvernului clanţele de la partid au început să strălucească, iar scările să se tocească. Este un du-te-vino ca în gară. Unul vine, altul pleacă. Fiecare vrea să obţină ceva. De la oameni simpli, la membri de partid şi până la personaje care au stat în umbră până acum ca nu cumva să se compromită. Unii cer funcţii, alţii îşi oferă sprijinul material şi logistic. Alţii îţi aduc aminte că ei au fost întotdeauna lângă partid, dar că nu s-au lăsaţi văzuţi şi simţiţi. Bogaţi şi săraci, profesionişti sau pierde vară, toţi roiesc în jurul partidul pentru a găsi un loc unde să se aşeze.

Rămâne de văzut cât de mult se va rezista în faţa armatei de linguşitori susţinute în flancul drept de legiunile pupincuriştilor iar în flancul stâng de legiunea oportuniştilor.

Atenţie! Vin mogulii!

Nici nu a început bine anul că în piaţa presei braşovene încep agitaţiile. „Adevărul” îşi deschide un cotidian gratuit. Zvonurile spun că vor avea nevoie de vreo 15 oameni, iar salariile nu sunt chiar de neluat în seamă. Se spune că şi „Compact” ar vrea să deschidă cam aceeaşi afacere la Braşov şi ar mai fi şi unii de prin alte ţări străine. Toate acestea nu pot însemna decât lucruri bune pentru prăfuita şi anchilozata presă braşoveană.

Este clar că dacă mogulul Patriciu a decis că este bine şi rentabil să facă ziar gratuit la Braşov, se vor găsi şi alţi moguli care îi vor urma exemplul. Pe de altă parte, pentru că au nevoie de oameni, mogulii oferă salarii ceva mai mari decât media. Şi uite aşa, cei care dădeau cu sapa pe la ziarele şi televiziunile locale se văd în situaţia – fericită – de a avea de unde să aleagă.

În toată afacerea asta mai este un aspect pozitiv. Poate că celelalte ziare din Braşov se vor trezi la realitate şi vor începe să facă presă adevărată. Aşteptăm cu interes dezmeticirea şi primenirea. Şi s-ar putea ca nici măcar banii primiţi cu nemiluita de la Consiliul Local şi de la Consiliul Judeţean să nu-i mai ajute foarte mult. Concurenţa adevărată, impusă de standardele mogulilor ar trebui să-i trezească pe patronii de presă. Dacă vor rămâne fiecare cu foiţa lui cu tiraje de 1000 – 2000 sau vor închide prăvălia şi se vor apuca de altceva.

Doza de ipocrizie

După ce a încetat nebunia împărţirii funcţiilor la prima mână, adică cele de miniştrii, intrăm în etapa a doua. Tot Braşovul fierbe de grija şefilor instituţiilor deconcetrate, aflate în subordinea Guvernului. Se fac calcule, speculaţii, se aruncă pe piaţă diferite zvonuri, poate până la urmă iese ceva. Nici măcar prefectul nu a scăpat nevătămat din morişca zvonurilor de schimbare.
Unii, mai moralişti, ne explică, plini de patetism cum că directorii ar cam fi funcţionari publici. Motiv pentru care schimbarea domniilor lor este oarecum ilegală. Că nu este corect să dai afară un om care a dat concurs pe post. Iar şirul de motive se întinde la nesfârşit.

Avem în noi o doză destul de însemnată de ipocrizie care ne aduce, o dată la patru ani, în această situaţie. De când e lumea şi pământul semidemocratic în această ţară, şefii de deconcentrate s-au schimbat odată cu schimbarea guvernului. Ştie toată lumea că aşa este. Dar avem o plăcere aproape masochistă de a ne face că nu vedem cum stau lucrurile. Suntem liniştiţi, fericiţi şi sadisfăcuţi când urlăm şi bocim în piaţa mare.

Cei care sun în opoziţie strigă cât îi ţin bojocii că schimbările sunt ilegale. Puterea spune că sunt normale şi găseşte tot felul de subterfugii pentru a opera schimbările. Când roata se întoarce şi opoziţia devine putere, iar puterea opoziţie – se schimbă şi abordările. Cei care vedeam schimbările normale, arată du degetul abuzul şi invers.

Drept pentru care am ajuns la concluzia că românii sunt un popor de ipocriţi. Se vaită că nu au bani, dar devalizează magazinele şi golesc reprezentanţele auto cu maşini de lux. Poiana Braşov, unul dintre cele mai scumpe locuri din ţară, este arhiplină în sezonul de iarnă, iar cei care nu mai au loc îşi petrec concediile de ski prin Austria şi Italia.

La fel e şi cu deconcentratele. Un partid reclamă că ăia sunt funcţionari publici şi nu trebuie schimbaţi, dar ştie foarte bine că atunci când a avut puterea în mâna şi el a demis şi a înlocuit directorii.

Pentru a ieşi din această situaţie idioată, absurdă şi penibilă care îmi provoacă greaţă din patru în patru ani, cred că cel mai bine ar fi ca principiul aplicat miniştrilor să fie valabil şi la deconcentrate şi prefecţi. Este cel mai corect şi cel mai cinstit. Vorbesc de prima linie de conducere. De la prefect şi până la ultimul director – trebuie să aplice programul de guvernare în teritoriu şi pe diferite domenii. Dacă guvernul este unul politic, iar un oarecare şef sau prefect are alte simpatii politice, ce se întâmplă? Chestiunea cu prefecţii apolitici sau directorii care au dat concurs şi sunt funcţionari publici este o poveste de adormit babe neviolate la ştirile de la ora cinci.

Americanii au legiferat traficul de influenţă şi i-au spus lobby, iar şpaga în acest caz a devenit comision de pe urmă căruia statul încasează impozit.
În loc să cheltuit timp şi bani cu schimbat de denumiri şi reorganizat instituţii pentru a zbura directori mai bine stabilim prin lege ceva ce oricum se întâmplă. În felul acesta scăpăm de o problemă şi avem timp să ne ocupăm de altele...