Experienţa cu organul (II)

O altă intersectare a existenţei mele cu cea a unui organ poliţienesc, a fost tot ca urmare a unui incident rutier...minor. Pe drumul dintre Tărlungeni şi Braşov, un alt participant la trafic mi-a agăţat oglinda din stânga. Bineînţeles că ne-am oprit şi am început să ne certăm ca la uşa cortului. El îmi băga, eu îl trimiteam şi aşa mai departe. În cele din urmă ne dăm seama că aşa nu vom ajunge nicăieri şi purcedem la postul de poliţie din Tărlungeni. Era dumincă, în jurul prânzului. De serviciu...un poliţist gras, brunet şi foarte plictisit. Mi-am dat seama după expresia feţei. Cred că noi eram ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit în acele momente.

Când am intrat în încăperea destul de mică a postului de poliţie, organul tocmai se pregătea să servească masa. O roşie, un castravete, o bucată de brânză şi un ciot de salam. Cam ăsta era festinul pe care omul se pregătea să-l îngurgiteze. Cum am pătruns în birou şi am început să explicăm ce s-a întâmplat, organul şi-a dat seama că stomacul său, foarte încăpător, după dimensiunile pe care le avea, va trebui să mai aştepte. Ne-a pironit pe amândoi cu o privire plină de ură nedisimulată şi ne-a invitat cu lehamite să luăm loc.

Ne-am conformat. În timp ce ne trăgeam două scaune, poliţistul începe să-şi împacheteze prânzul cu vădit regret. Nu rezistă însă şi taie o bucată de brânză pe care o îndeasă repede în gură. Se şterge cu dosul palmei, bagă cuţitul în sertar, mai plescăie de două ori şi oftează adânc.
- Deci...ce s-a întâmplat?
Pornim să povestim. Amândoi în acelaşi timp. Eu spuneam că celălalt a venit prea aproape de mină şi mi-a distrus oglinda, iar el spunea că eu nu am respectat distanţa. Am ţinut-o aşa cam cinci minute până când răbdarea organului a cedat.
- Gata! Staţi aşa să ne lămurim...Nu mai vorbiţi amândoi! Pe rând!
- Dumneavoastră de unde veneaţi?
- Dispre Braşov, răspunde celălalt.
- Şi dumneavoastră?
- Din Tărlungeni, răspund eu.
Deschide un dosar cu coperţile roase şi scoate două formulare.
- Completaţi astea, ne îndeamnă poliţistul.
Ne apucăm să scriem. Descrierea incidentului, schiţa, ce fel de drum era, dacă era înnorat, ce moment al zilei...
„Nu am depăşit axul drumului, iar autoturismul cu nr de înmatriculare XXXX mi-a acroşat oglinda retrovizoare din partea stângă...”, a descris eu ce s-a întâmplat. Organul citeşte cu voce tare, probabil pentru a înţelege mai bine după care se uită mirat la mine şi citează:
- „Nu am depăşit axul drumului”?!
- Da, îi răspund.
Îmi dau seama însă că este nevoie de lămuriri suplimentare. După privirea tâmpă a agentului este evident că „ax” nu are corespondent în bagajul său de cunoştinţe. Încerc să dau o explicaţie care să corespundă fondului său lexical.
- Adică nu am depăşit mijlocul drumului, linia de demarcaţie dintre cele două sensuri.
- Aha! se linişteşte poliţistul. Păi spune aşa domnule...
Din declaraţiile noastre rezulta că celălalt era vinovat. Nu ajungeam la nici un consens. După alte 10 minute de contraziceri şi explicaţii contradictorii tot nu ajunsesem nicăieri. La un moment dat, probabil îmboldit de foame şi de nervi, poliţistul aruncă întrebarea cheie:
- Are cineva dintre dumneavoastră CASCO?
- Da ! răspundem în cor.
- Păi ...atunci de ce vă certaţi oameni buni. E foarte simplu! Facem culpă comună şi nimeni nu are treabă...
După 15 minute părăseam liniştiţi sediul poliţiei din Tărlungeni, fiecare ducându-se în treaba lui.