După ce a încetat nebunia împărţirii funcţiilor la prima mână, adică cele de miniştrii, intrăm în etapa a doua. Tot Braşovul fierbe de grija şefilor instituţiilor deconcetrate, aflate în subordinea Guvernului. Se fac calcule, speculaţii, se aruncă pe piaţă diferite zvonuri, poate până la urmă iese ceva. Nici măcar prefectul nu a scăpat nevătămat din morişca zvonurilor de schimbare.
Unii, mai moralişti, ne explică, plini de patetism cum că directorii ar cam fi funcţionari publici. Motiv pentru care schimbarea domniilor lor este oarecum ilegală. Că nu este corect să dai afară un om care a dat concurs pe post. Iar şirul de motive se întinde la nesfârşit.
Avem în noi o doză destul de însemnată de ipocrizie care ne aduce, o dată la patru ani, în această situaţie. De când e lumea şi pământul semidemocratic în această ţară, şefii de deconcentrate s-au schimbat odată cu schimbarea guvernului. Ştie toată lumea că aşa este. Dar avem o plăcere aproape masochistă de a ne face că nu vedem cum stau lucrurile. Suntem liniştiţi, fericiţi şi sadisfăcuţi când urlăm şi bocim în piaţa mare.
Cei care sun în opoziţie strigă cât îi ţin bojocii că schimbările sunt ilegale. Puterea spune că sunt normale şi găseşte tot felul de subterfugii pentru a opera schimbările. Când roata se întoarce şi opoziţia devine putere, iar puterea opoziţie – se schimbă şi abordările. Cei care vedeam schimbările normale, arată du degetul abuzul şi invers.
Drept pentru care am ajuns la concluzia că românii sunt un popor de ipocriţi. Se vaită că nu au bani, dar devalizează magazinele şi golesc reprezentanţele auto cu maşini de lux. Poiana Braşov, unul dintre cele mai scumpe locuri din ţară, este arhiplină în sezonul de iarnă, iar cei care nu mai au loc îşi petrec concediile de ski prin Austria şi Italia.
La fel e şi cu deconcentratele. Un partid reclamă că ăia sunt funcţionari publici şi nu trebuie schimbaţi, dar ştie foarte bine că atunci când a avut puterea în mâna şi el a demis şi a înlocuit directorii.
Pentru a ieşi din această situaţie idioată, absurdă şi penibilă care îmi provoacă greaţă din patru în patru ani, cred că cel mai bine ar fi ca principiul aplicat miniştrilor să fie valabil şi la deconcentrate şi prefecţi. Este cel mai corect şi cel mai cinstit. Vorbesc de prima linie de conducere. De la prefect şi până la ultimul director – trebuie să aplice programul de guvernare în teritoriu şi pe diferite domenii. Dacă guvernul este unul politic, iar un oarecare şef sau prefect are alte simpatii politice, ce se întâmplă? Chestiunea cu prefecţii apolitici sau directorii care au dat concurs şi sunt funcţionari publici este o poveste de adormit babe neviolate la ştirile de la ora cinci.
Americanii au legiferat traficul de influenţă şi i-au spus lobby, iar şpaga în acest caz a devenit comision de pe urmă căruia statul încasează impozit.
În loc să cheltuit timp şi bani cu schimbat de denumiri şi reorganizat instituţii pentru a zbura directori mai bine stabilim prin lege ceva ce oricum se întâmplă. În felul acesta scăpăm de o problemă şi avem timp să ne ocupăm de altele...
7 mai 2019 De pe blog
Acum 2 ore
8 comentarii:
Servus Razvan
Imi lipseau rindurile tale... Vizavi de "cestiune", de acord cu tine. daca tin bine minte faza cu funcţionarii publici a fost o găselniţă foarte disputată acum vreo trei ani, pusă în practică de alianţa DA (mai mult de PD) pentru a-şi lega de glie prefecţii deveniţi astfel cameleoni independenţi. Cu prefecţii numiţi atunci politic puşi pe funcţie şi transformaţi peste noapte in functionari publici sperau ei ca îşi conserva astfel pe vecie oamenii puşi în aceste posturi cheie. E normal că dacă sunt numiţi politic să fie schimbaţi politici. Măcar de ar fi eminenţe în domeniul administraţiei locale sau nu ştiu ce specialişti, dar nu sunt!
Sau poate cel mai bine ar fi să fie aleşi şi prefecţii, tot la vot, ca si sefii consiliilor judeţene. Ori si mai bine, sa se desfiinţeze prefecturile, totul să treacă sub conducerea consiliilor judeţene si gata povestea :) Atunci sa vezi descentralizare reală. Tot avem cam multe "instituţii" pe metru pătrat şi se cam calcă ân picioare în atribuţii... Nu? :)
Cele bune!
Corect! După părerea mea oricum prefecturile sunt nişte instituţii inutile care nu au atribuţii exacte decât în controlul de legalitate al actelor administrative emise de primării şi consilii locale. Iar acest control de legalitate îl poate face şi un compartiment special în Consiliul Judeţean. Pe de altă parte Istituţia Prefectului nu are nici o pârghie în sancţionarea unui şef de instituţie deconcentrată, chiar dacă se spune că o coordonează. Şi dacă directorul cu pricina nu răspunde solicitărilor prefectului ce se întâmplă? Nimic. Poate doar să fie pârât la ministerul de resort.
Una din cele două instituţii trebuie desfiinţată într-adevăr. Să fim serioşi de ce controlul asupra serviciilor deconcentrate trebuie făcut prin prefectură (dacă există acel control).
Oricum prefectura nu se ocupă de principala atribuţie, controlul legalităţii actelor emise de autorităţile locale. Aşa apar numai aberaţii prin hotărârile de CL şi CJ.
Şi dacă vrem descentralizare propun şi desfiinţarea CJ. Fiecare localitate cu aia măsii, dacă au un proiect comun nu au decât să se asocieze, banii de la bugetul de stat să intre prin Administraţia Financiară, pe bază de algoritm de calcul şi gata.
La multi ani,baieti (di eventuale fete)! Sunt de acord cu Eftimie. Jos cu ele, cu amandoua. Oricum, cheltuiala cu mentinerea lor este f mare, daca ne gandim doar la CJ si, apoi, se stie cat de mult incurca lucrurile prin teritoriu, atat cu banii pt primairi, cat si cu drumurile judetene si alte alea, nenumarate. Pe bune, nemtii nu au consilii din astea, nici canadienii, care sunt ditamai teritoriul si nici altii. Se pare ca acest lucru chiar se va intampla, daca e sa cred zvonurile care circula deja prin interiorul unui anumit partid aflat acum la guvernare.
Ideea este că, dacă rândurile ăn cauză nu ar fi fost scrise de cineva implicat politic, mi-aş scoate pălăria. Dar nu tocmai de această ipocrizie este vorba în cea ce face şi a făcut şi PDSR, reciclat PSD al lui Răzvan Popa, PD(L), PNL? De UDMR trebuie spus că a făcut epurare etnică... Aşa că, ori veniţi în faţa poporului şi spuneţi oficial, jos cu ăştia, sus ai noştri, PE CRITERII POLITICE, ori lăsaţi aburelile...
@sebastian dan
Ceea ce am spus eu este o părere personală. Dacă îmi permiteţi să-mi exprim o părere personală pe un blog personal!
Nu mă justific, dar aşa cum voi jurnaliştii echidistanţi şi neimplicaţi politic scrieţi pe bloguri informaţii pe care nu le puteţi da pe post sau în ziare, inclusiv aprecieri personale, aşa îmi exprim şi eu un punct de vedere strict personal.
DA, este ipocrizie din partea partidelor politice, dar în egală măsură şi presa dă dovadă de aceeaşi ipocrizie!
@Razvan
Scoate-te, scoate-te :D.
Nu am de ce să mă scot. Îmi susţin un punct de vedere...
Trimiteți un comentariu