Recent Posts

miercuri, 30 iunie 2010

Clasa politică, oglinda poporului care o generează

Politicienii sunt ticăloşi! Toţi fură! Nu mă interesează politica, toţi sunt la fel! Nu fac nimic pentru noi, ne mint doar ca să le dăm votul! Au nevoie de noi doar în campanie! Nişte îmbuibaţi care dorm în Parlament! Îmi este scârbă de politică! Nu se schimbă nimic de 20 de ani, sunt tot aceeaşi care schimbă partidele!
Acestea sunt o parte din judecăţile de valoare ale poporului român faţă de fosta, actuala şi probabil viitoarea clasă politică. În conştiinţa publică, bazată pe o îndelungată şi atentă observare a scenei politice – trăsătură caracteristică a românului – politicienii fac parte dintr-o clasă socială stigmatizată. Politicianul este omul rău. Partea întunecată a Forţei, cel care distruge naţia română. „Orice politician este corupt”, „Orice politician minte” şi „Orice politician fură” sunt axiome de la care porneşte fiecare analiza pe care românul de rând o face faţă de clasa politică şi pe baza căreia emite păreri. În aceeaşi oală, alături de răul absolut, sunt băgaţi şi cei care au legături cu factorul politic. Iar de oprobriul public „beneficiază” indiscutabil şi fără drept de apel oricine intră în contact cu politicienii. Este imaginea pe care oamenii şi-au format-o şi şi-au sedimentat-o timp de 20 despre clasa politică. Iar aceasta din urmă, iniţial nu s-a sinchisit prea mult de ceea ce cred oamenii, iar mai apoi, când a realizat pericolul, a fost incapabilă să-şi spele imaginea. Decredibilizată, lipsită de suport popular, tributară unor vremuri demult apuse şi incapabilă să înţeleagă realitatea, clasa politică românească este asemenea unui nobil din Evul Mediu, bătrân, gras şi bolnav de gută, care stă închis în propriul castel fără să-i pese ce se întâmplă dincolo de ziduri. Din păcate însă, această clasă politică atât de hulită este exact esenţa poporului care o generează.
S-a vorbit şi probabil că se va vorbi în continuare despre reformarea clasei politice. A partidelor şi a politicienilor. Nu putem vorbi despre reformă politică, în timp ce pe nimeni nu interesează reformarea societăţii pe care se sprijină politicul. Aâta timp cât argumentele electorale a majorităţii politicienilor sunt găleata cu mopul, pungile cu alimente şi plicul cu bani, iar acestea sunt acceptate, atunci poporul nu este cu nimic mai presus decât politicienii. Practic acest popor validează hoţia, minciuna şi înşelătoria ca virtuţi ale celor pe care-i trimite să-l reprezinte. Pentru ca mai apoi, odată ciclul corupţiei încheiat, să devină un aspru judecător, să incrimineze astfel de practici şi să pozeze în victimă a politicienilor corupţi. Ipocrizie fără margini într-o societate care se învârte într-un cerc vicios pe care nimeni nu are curajul sau interesul să-l spargă.

marți, 22 iunie 2010

Am avut dreptate

Nu cu mult timp în urmă scriam şi ceream public „contracte din bani publici, mai mici cu 25%”. Era o somaţie adresată Primăriei Braşov pentru a demara de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate. Solicitam, săptămâna trecută, primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Chiar dacă unii au privit iniţiativa ca fiind una populistă şi lipsită de finalitate s-a dovedit în cele din urmă că demersul era just, corect şi oportun. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local din 25 iunie figurează două proiecte de hotărâre care prevăd reducerea tarifelor „pentru prestarea activitatilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie si de intretinere a zonelor verzi, parcuri si scuaruri precum si pentru achizitia de material dendrofloricol” precum şi pentru reducerea “tarifelor pentru prestarea activitatilor de intretinere si reparare a drumurilor publice principale si secundare precum si de deszapezire”.
Lăudabil faptul că Primăria a răspuns iniţiativei PSD, dar nu suficient. Pentru ca demersul să fie complet, Executivul Primăriei trebuie ca în perioada imediat următoare să facă publică suma cu care se reduc contractele, economia care se realizează la nivelul bugetului local, precum şi ce destinaţie vor avea sumele respective. Altfel nu rămâne decât o acţiune nepopulistă şi netransparentă.

miercuri, 16 iunie 2010

"Ăştia"

Zilele trecute mă întâlnesc pe stradă cu o cunoştinţă, jurist la o firmă din Braşov. Nu ne mai vazusem de ceva vreme. După obişnuitele formule de introducere „Ce-ai mai facut?” „Cum îţi mai merge?”, amicul trece direct la subiect.
- E adevărat...am auzit că o să candidezi la primărie?
Se uită circumspect la mine de parcă aştepta să îi infirm informaţia. Nu am făcut-o!
- Da...e adevărat!
- Dar ce-ţi veni?
Mă interoga de parcă aş fi făcut o greşeală. Parcă aş fi comis un păcat şi acum trebuia să mă destăinui pentru a fi absolvit. Dacă explicaţia era destul de plauzibilă şi se puteau găsi circumstanţe atenuante, poate că omul ar fi fost dispus să mă ierte pentru îndrăzneala mea.
- Deocamdată nu e stabilit...e la nivel de intenţie. Este o competiţie internă în partid, nu sunt singurul care şi-a manifestat această dorinţă...mai sunt şi alţii. Probabil că la toamnă se va decide în urma unui sondaj de opinie ce se va face la nivelul Braşovului...
Încerc în felul acesta să arăt că nu este o glumă, că am cele mai serioase intenţii şi chiar vreau să intru într-o înfruntare electorală cu actualul primar. Îi explic în câteva cuvinte că eu cred în şansa mea şi spre deosebire de alţii eu chiar vreau să mă lupt cu Scripcaru pentru a schimba ceva. Amicul ridică din sprâncene şi spune medidativ:
- Eşti curajos...n-am ce zice! Nu îţi este frică?
- Frică!?, întreb şi eu la rândul meu uimit. De ce să-mi fie frică...sau de cine!?
- Nu ştiu..de ăştia! Nu vezi că nu au nici un Dumnezeu. Dar măcar partidul te susţine?
Rostise cuvântul „ăştia” pe un ton ca şi cum „ăştia” erau însăşi mafia. De parcă i-ar fi fost frică să rostească nume. O adresare impersonală despre un rău iminent care m-ar fi pândit şi împotriva căruia era imposibil să lupt.
- Evident că partidul mă susţine! Altfel nu puteam să intru în competiţie! Şi ce să-mi facă mie ăştia?! Nu am afaceri cu primăria, nu am luat nimic de la stat, nu am dosare penale! Sunt liber! Înţelegi...nu mă pot agăţa cu nimic, drept pentru care pot spune lucrurilor pe nume.
Se uită fix la mine. Încearcă să-şi dea seama dacă eu chiar cred ce spun. Zâmbeşte şi spune:
- Băi...îţi doresc succes! Chiar aş vrea să reuşeşti ...Eu m-am săturat de ăştia...de toţi...şi de unii şi de alţii. Nu sunt în stare de nimic...aceeaşi oameni de fiecare dată...Poate dacă vin alţii se mai schimbă câte ceva...
Ridică din umeri şi mai adaugă:
- Dacă îţi este de ajutor ...eu te susţin, dacă va fi să fie.
Îi mulţumesc frumos pentru sprijinul declarat şi îi mărturisesc că în următoarea perioadă orice ajutor este binevenit. Ne despărţim cu o strângere me mână şi cu promisiunea că în curând ne vom revedea la o bere pentru a aprofunda subiectul.

marți, 15 iunie 2010

Complexul moldoveanului

Nu am nimic cu moldovenii. La fel cum nu am nimic cu oltenii, muntenii, bănăţenii sau chiar maghiarii. Dar nu pot să nu remarc faptul că manifestarea colectivă a acestui complex a făcut ca George Scripcaru să ajungă primar al Braşovului. Şi nu numai atât, dar să se şi bucure ani la rând de o cotă de încredere şi aprobare necondiţionată din partea braşovenilor, comparabile cu fanatismul religios.
Este cunoscut faptul că în anii ’60 – ’70, în perioada industrializării Braşovului, forţa de muncă a fost adusă, într-o proporţie covârşitoare, din zonele Moldovei. Zeci de mii de oameni au fost mutaţi la oraş, au primit loc de muncă, locuinţă şi au participat activ la costruirea socialismului, sub toate formele sale. Mulţi au văzut în acest exod şansa de a scăpa de sărăcie şi de a-şi schimba statutul social. S-a ajuns ca la finele anilor ’80 în uzinele braşovene să lucreze peste 60.000 de oameni, 90% dintre ei fiind la origine moldoveni.
În ciuda eforturilor autorităţilor, această colonizare mai mult sau mai puţin forţată, nu a fost pe placul populaţiei autohtone, a braşovenilor. Ostilitatea cu care au fost primiţi moldovenii nu a scăzut în intensitate timp de mai multe decenii. Vrând – nevrând, braşoveanul a fost obligat să-l accepte pe moldovean, dar nimeni nu a putut să-l oblige să-l şi aprecieze. Zeci de ani, în Braşov, moldoveanul a fost un paria. Era considerat românul venit de la coada vacii, needucat, obligat să trăiască la oraş, dar care niciodată nu ar fi în stare să se cizeleze şi să accepte normele de convieţuire de la oraş. Termenul de „moldovean” era folosit cu sens peiorativ şi îl trimitea pe cel căruia îi era adresat undeva la marginea societăţii. Într-o vreme apăruseră şi versuri de genul: „A-nceput de ieri să cadă/Câte-un moldovean pe stradă/Cu casetofonu-n mână/Nemâncat de-o săptămână”.
Toate acestea au dat naştere, în timp, unui complex de inferioritate. Şi ca orice complex, s-a transformat într-o revoltă mocnită a acestei societăţi care la un moment dat a erupt. Mândria de a fi moldovean şi răzbunarea pentru anii de umilinţă s-au manifestat cu întreaga intensitate la alegerile din 2004 şi mai apoi cu şi mai mare furie în 2008.
Toată lumea ştie că Scripcaru este moldovean. Un băiat simplu, cu o educaţie precară, şcolit târziu, doar pentru a accede în politică şi societate, muncitor în uzină, a ajuns viceprimar. Atunci, la momentul din 2004, când Scripcaru a anunţat că va ca candida la Primărie, fiecare moldovean din acest oraş s-a simţit dator să-l ajute. Fiecare s-a văzut în Scripcaru pe sine. Moldoveanul simplu, de la ţară, stigmatizat la oraş, care e pe cale să domine o societate autoproclamată superioară.
Atunci spiritul de solidaritate izvorât din acest complex social reprimat decenii la rând s-a manifestat în favoarea lui moldoveanului Scripcaru. Au simţit atunci că este moldovean de-al lor şi trebuie sprijinit. Societatea boemă, cosmopolită şi idealistă a braşovenilor ar putea fi condusă chiar de unul dintre aceia către care, nu cu mult timp în urmă, arăta cu degetul.
Putem vorbi la nesfârşit de meritele sau greşelile lui Scripcaru. Dar la baza imensei popularităţi de care s-a bucurat a stat acest „complex al moldoveanului” braşovenizat.

luni, 14 iunie 2010

Contracte din bani publici mai mici cu 25%

PSD somează public Executivul Primăriei Braşov să demareze de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate.
Solicităm primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Considerăm că o astfel de măsură poate fi adoptată pe o perioadă de timp limitată ţinând cont de faptul că societăţile comerciale în cauză au beneficiat de fonduri consistente din partea Municipalităţi şi au desfăşurat în timp afaceri profitabile în Braşov.
În contextul actualei crize economice o astfel de acţiune din partea Primăriei Braşov nu ar fi numai oportună şi necesară, dar ar fi şi o dovadă de respect faţă de cetăţenii acestui oraş care, prin taxe şi impozite, susţin aceste afaceri de zeci de milioane de euro.
Nu este corect ca Primăria să susţină eliminarea gratuităţilor pentru transportul în comun pentru pensionari, dar în acelaşi timp să nu facă nici un pas pentru economisirea banului public prin renegocierea contractelor. Cu atât mai mult cu cât efectele crizei şi a măsurilor guvernamentale îi afectează doar pe cei care şi aşa aveau venituri mici, şi foarte mici (pensionari, şomeri, bugetari).
În acest sens, consilierii locali PSD vor iniţia un proiect de hotărâre prin care să mandateze Executivul Primăriei, reprezentat de George Scripcaru, să renegocieze contractele pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire în sensul diminuării acestora cu un procent cuprins între 15 şi 25%.