Recent Posts

duminică, 27 martie 2011

Partea a II a


http://www.brasovultau.ro/

luni, 21 martie 2011

O alta abordare...


http://www.brasovultau.ro/

miercuri, 9 martie 2011

Cum îşi bate joc Primăria de braşoveni

Cu ceva timp în urmă am cerut Primăriei şi RAT Braşov, în nume personal, să-mi comunice unele informaţii legate de activitatea acestor două instituţii. Nici până în momentul de faţă nu am primit răspunsul la adresele respective cu toate că am specificat în mod expres adresa la care să-mi fie comunicate informaţiile solicitate.

Culmea este că ieri purtătorii de cuvânt de la Primărie şi de la RAT Braşov au afirmat că răspunsurile au fost transmise în termenul legal de 10 zile, dar fără să precizeze adresa la care au fost expediate, dar lăsând să se înţeleagă că au folosit adresa personală. Mai mult decât atât Sorin Toarcea (purtător de cuvânt la Primărie) susţine că răspunsul s-a întors la expeditor cu ştampila de „destinatar necunoscut”. Suntem mai rău ca în Caragiale şi a sa scrisoare pierdută!

Am însă o nelămurire: De unde au Primăria Braşov şi RAT Braşov adresa mea personală? Este o întrebare legitimă, iar răspunsul poate aduce în atenţia opiniei publice un element nou în modul de lucru al acestor instituţii. Că oricine poate scotoci în datele noastre personale fără nici o justificare, fără acordul nostru şi fără să dea socoteală.

Pe de altă parte, cele două istituţii se fac vinovate de încălcarea articolului 6, alin.3, lit.c din Legea nr.544 – privind liberul acces la informaţii de interes public care spune „(3) Solicitarea în scris trebuie să cuprindă următoarele elemente: c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care solicita primirea raspunsului.”

Toate aceste amănunte au fost trecute foarte clar şi explicit în solicitarea mea, iar la adresa menţionată nu s-a primit nici un răspuns.

luni, 7 martie 2011

Un joc complex de strategie

De fiecare dată în perioada premergătoare alegerilor, în orice partid politic au loc mişcări interesante. Aşa e natura lucrurilor şi nu se întâmplă numai la noi. Se reaşează piesele pe tablă. Se schimbă garnitura, se fac strategii, se disimulează şi se caută întotdeauna soluţia câştigătoare. Aparenţele pot fi înşelătoare sau doar e indusă această idee. Fiecare caută să obţină maximum posibil în funcţie de poziţia pe care o deţine, de influenţă, de determinare şi nu în ultimul rând de banii de care dispune. Pentru că este adevărat, ne place sau nu, dar politică fără bani nu se poate face.

Evident că apar supărări, frustrări şi nemulţumiri. Bătălia pentru un loc eligibil, pentru o poziţie de candidat, este deschisă şi se duce pe toate fronturile. Unii vor să candideze, dar nu conving. Alţii se impun prin muncă şi devotament, în timp ce pentru câţiva drumul este uşurat de generozitatea cu care oferă sponsorizări. Dar nu toţi reuşesc. Uneori criteriile de selecţie sunt ciudate şi parcă nu au legătură cu realitatea, dar au la bază interese strategice şi politice şi mai puţin electorale în prima fază.

Politica este un joc complex şi interesant. Un joc de strategie în care trebuie să-ţi calculezi foarte bine mişcările. Să anticipezi şi prevezi, să drămuieşti resursele şi nu în ultimul rând să ştii să te repliezi atunci când încasezi o lovitură. În politică nu există eşec! Ci doar o reorientare, o schimbare de opţiune, o modificare a unghiului de abordare a lucrurilor astfel încât să faci faţă unei noi provocări dintr-o altă postură. Cineva spunea la un moment dat că politica este pentru cei cu nervii şi ficatul tare pentru a putea încasa lovitură după lovitură. Iar cea mai mare virtute a unui politician este răbdarea.

Eu am şi ficatul tare şi nervii proaspeţi, dar am şi suficient de multă răbdare.

vineri, 4 martie 2011

Munţii noştri aur poartă...

Mă uitam ieri la o ştire pe ProTV în care se arăta că România deţine zăcăminte de aur şi cupru în valoare de aproximativ 50 miliarde de dolari. Şi era prezentată cea mai recentă descoperire a unei firme canadiene – evident – de cercetare care a identificat un zăcământ virgin de aur şi cupru cu o valoare estimată de 12 miliarde de dolari.

Partea incredibilă acum începe. Cu toate că deţine o asemenea avere, România nu are dreptul de a folosi aurul în scop investiţional pentru că a pierdut dreptul de a ştanţa lingouri. Asta din cauza unui scandal de corupţie la privatizarea singurei societăţi din ţară care avea o asemenea licenţă. Cu alte cuvinte, imensa bogăţie care ne aparţine este exploatată de alţii, iar nouă ne revin firmiturile de la masa lor. Stau şi mă întreb cam cum se pune problema interesului naţional în acest caz.