Recent Posts

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Cum şi cine vrea să fraudeze alegerile la Braşov

O să încerc să explic în câteva cuvinte când, cine şi cum depune toate eforturile să fraudeze alegerile. De fiecare dată când sunt alegeri, fie că vorbim de locale, fie despre parlamentare, se găsesc unii care urlă sus şi tare că scrutinul va fi fraudat. Cum şi cine, nimeni nu a dat pe goarnă! De ce? De frică, nu avea dovezi, nu vroiau să supere pe cine nu trebuie...şi aşa mai departe.
Zilele acestea am aflat, cu date concrete, una din modalităţile cele mai simple şi cel mai greu de dovedit. O femeie serioasă, la locul ei, cu frică de Dumnezeu şi lege a fost momită cu 500 RON de preşedintele unei secţii de votare din Noua. Omul, uns preşedinte prin mărinimia şi bunăvoinţa supremului oraşului, i-a convocat la discuţii bilaterale pe toţi membrii secţiei pe care o păstorea. Din vorbe, le-a explicat subtil sau mai direct, că cei 500 RON aflaţi pe masă, vor intra în posesia lor dacă îşi ţin gura şi îşi găsesc alte procupări atunci când trebuie, după închiderea urnelor. Evident că banii sunt supliment la ceea ce li se cuvine din partea statului. Le-a dat de înţeles şi pe cine trebuie să mulţumească cu ignoranţa lor. Adică, mai pe şleau spus...candidaţii PDL.

Femeia s-a cam speriat. Şi cum nu a luat banii, dar nu are nici martori că i s-au oferit, a dat fuga la partid (era reprezentantul PSD în secţia de vot) şi a povestit ce ispită i s-a arătat. A subliniat însă că nu vrea să ajungă prin tribunale sau pe la poliţie să scrie declaraţii. Sau mai rău, să i se întâmple ceva, ei sau familiei.

Concret, evenimentele decurg în felul următor. După închiderea secţiei de vot se trece la procedură. Se numără buletinele neutilizate, se anulează, se deschid urnele, se numără ....iar la final se completează procesele verbale. Buletinele de vot se îndeasă în saci, se sigilează, iar preşedinţii secţiei de votare purced către birourile electorale pentru a preda buletinele de vot, procesele verbale, ştampile, etc. Toată şmecheria se petrece la numărarea voturilor din urnă şi la completarea procesului verbal. Acestea sunt momentele cheie unde se pot face manevre. Neatenţia, naturală sau cumpărată, a unor membrii din secţie poate fi foarte uşor speculată de cei interesaţi. Una iese la numărătoare şi alta se trece pe buletinul de vot. Evident că acest lucru nu se petrece la toate secţiile de votare. Doar acolo unde se poate şi cu precădere în secţiile din oraşele mari unde nu prea s-au întâlnit cazuri de renumărare a voturilor.

Procedeul este simplu şi direct. Nu există probe, nu sunt martori, iar dacă unul se trezeşte plesnit de conştiinţă, i se comunică senin că s-a greşit numărătoarea şi se reia. Nu a ţinut la o secţie, dar poate că la altele a mers strună.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Candidaţi vs. popor

Mai sunt trei zile din campania electorală. Candidaţii zburdă pe străzi şi aruncă în stânga şi-n dreapta cu pliante. Merg la televizor şi povestesc despre minunile pe care le vor înfăptui din fotoliile de parlamentari. Fac calcule despre voturi şi procente. Merg din uşă în uşă, plimbă fanfare printre blocuri, înalţă baloane şi înroşesc telefoanele. Urlă megafoanele, iar panourile stau să cadă sub greutatea afişelor. Fiecare face ultimele retuşuri de campanie pe colegiul său. Unul în Astra, altul în Schei şi vreo doi prin judeţ se dau de ceasul morţii că timpul a fost prea scurt şi nu au apucat să facă tot ce şi-au propus. Alt candidat, din Craiter şi unul din Bartolomeu sunt resemnaţi. Mai mult nu puteau face. În Tractorul şi Făgăraş, viitorii eventuali parlamentari sunt de-a dreptul mulţumiţi. Au făcut tot ce trebuia.

Zilele trecute, întâmplarea face să conduc pe cineva cu maşina până în Braşov. O vecină, cu studii superioare, angajată la o agenţie de turism. Din câte am înţeles, a lucrat o vreme şi în învăţământ. Din vorbă în vorbă, mă întreabă:
- Da’ ce alegeri sunt acum?
- Pentru Parlament, îi răspund cam mirat că nu ştia ce eveniment important are loc.
- Da’ alegem parlamentari de Bucureşti, nu?
Mă uit în oglinda retrovizoare să vad dacă glumeşte. Avea o faţă foarte serioasă. Ba chiar aştepta o confirmare din partea mea cum că a grăit bine.
- Nu. Alegem parlamentari de Braşov care vor merge la Bucureşti, îi explic eu în câteva cuvinte.
- Aha, stă câteva clipe pe gânduri, după care mă păleşte iarăşi. Deci nu alegem consilieri locali sau ceva de genul ăsta?
- Nu. Este vorba de cei care sunt aleşi în fiecare judeţ pentru a forma Parlamentul.
Observ că nu este nici lămurită nici mulţumită de răspunsul pe care l-a primit.
- Da’ ei oricum pleacă din Braşov!?
- Păi...da...normal, îi răspund.
- Şi atunci ...de ce să-i mai alegem noi, dacă tot se duc la Bucureşti?
Nu-mi vine să cred. Chiar habar nu are de nimic. Mai fac o încercare să-i explic cât mai simplu cum stau lucrurile.
- Ei se duc la Bucureşti, dar teoretic sunt acolo pentru a reprezenta Braşovul. Aşa e democratic şi aşa e legea...
- Aha...
Mă mai uit odată în oglinda retrovizoare şi observ că nici de data aceasta nu mi-am atins ţinta. Fata e aproape la fel de derutată în ceea ce priveşte politica. Şi mă loveşte din nou.
- Da’ cine candidează totuşi....
Îi înşir cîteva nume care nu stârnesc nici un fel de reacţie. Mai încerc vreo două. Nimic. La numele lui Prunariu observ o sclipire. E clar. Măcar unul de care a auzit.
- Auzi...da’ dacă merg în Parlament, ei renunţă laocupaţiile lor de bază.
- Categorig, îi dau eu răspunsul promt.
- Şi atunci de ce fac atâta caz că unul e profesor universitar, altul doctor şi aşa mai departe. Cu ce mă ajută pe mine?
Ca să-i dau un răspuns la întrebarea asta mi-ar fi luat ceva timp. Şi oricum ajunsesem deja la destinaţie.

vineri, 21 noiembrie 2008

Presa de doi bani se plimbă cu autobuzele portocalii

Când spuneam că presa e de doi bani, au fost câţiva care m-au înfierat cu mânie proletară. Când am scris că ziariştii din Braşov sunt nişte reportofoane ambulante, au fost alţii care s-au cam supărat pe mine.

Acum vin şi întăresc cele spune cu nou exemplu la care aştept cu interes explicaţii. De la începutul campaniei electorale, unul din candidaţii PDL în municipiul Braşov, Ioan Neculaie a anunţat cu surle şi trâmbiţe că pune la dispoziţia braşovenilor autobuze gratis. Zis şi făcut. Două autobuze portocalii de pe care ne rânjeşte cetăţeanul Neculaie se plimbă prin oraş şi transportă cetăţenii gratuit dintr-un cartier în altul.

Nu are licenţă de transport. Nu există hotărâre de Consiliul Local care să permită o asemenea acţiune. Şi din alt punct de vedere se poate spune că este vorba despre concurenţă neloială la adresa RAT Braşov, societate aflată în subordinea Consiliului Local şi care consumă miliarde de lei lunar din banii publici. Iar ca să fiu cârcotaş până la capăt pot spune că acest gest poate fi considerat fără nici un fel de dubiu, mită electorală.

Cum este posibil ca nici măcar un singur post de televiziune sau un ziar să nu sesizeze aceste aspecte!? Evident că toată lumea ştie că aşa este, dar nimeni nu scrie. De ce? Pentru simplul motiv că Neculaie a dat bani la ziare? Ce legătură are publicitatea electorală cu faptul că în oraş unul dintre candidaţi, sprijinit de primarul PDL, face lucruri ilegale? Din această conjuraţie a tăcerii fac parte şi corespondenţii braşoveni ai ziarelor centrale. Nici unul nu vrea să sesizeze ce se întâmplă. Că unele ziare au primit şi câte un camion de la Roman, bonus din partea maharajahului, nu mai este un secret. Dar celor de la bucureşti ce le-a dat? Sau le tremură gladiolele corespondeţilor locali că-i fugăreşte Neculaie prin oraş cu gipanul?

Şi dacă informaţiile nu sunt suficiente vă mai spun că în autobuzele cu pricina există în permanenţă un bătrânel cu teancuri de plinate portocalii în mână care la fiecare oprire în staţii invită poporul să se servească de transportul gratuit, iar ca bonus primesc le oferă materiale electorale. Evident cu PDL.

Să încerce oricare dintre noi să obţină aprobarea Primăriei de a face transport public în Braşov. Cred că vă închipuiţi care este răspunsul. În urmă cu câţiva ani, fost primar Ioan Ghişe, a propus Consiliului Local liberalizarea transportului în comun. Adică scoaterea la licitaţie a unor trasee care nu erau rentabile pentru RAT. Toată lumea s-a opus, în frunte cu actualul primar. Nu cu mult timp în urmă, s-a mai pus problema privatizării unor trasee, dar şi de data aceasta primarul Scripcaru s-a opus.

Dar când a venit vorba despre iniţiativa lui Neculaie, toate argumentele lui Scripcaru au pălit. Aşa cum a pălit şi aplombul presei faţă de subiectele care deranjează Partidul Unic din Braşov (PDL) şi pe măreţul conducător.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Au înnebunit cu toţii

Febra campaniei electorale uninominale ne-a luat minţile tuturor. Imaginea este una de haos şi debandadă.

Televiziunea au luat-o razna cu ştirile. Cum fiecare partid dispune de propriul post tv, evident că sunt difuzate doar ştiri electorale despre candidaţii partidului oblăduitor. Proporţia a ajuns să fie de aproximativ 30 la 1. Adică 30 de ştiri despre partidul care trebuie şi una,cel mult două despre oamenii partidului duşman. Şi cum CNA a dat liber la emisiuni pe bani, acestea au devenit platfome electorale, unde candidatul plătitor spune cât de frumos, deştept şi potent este. Dezbaterile...lipsesc cu desăvârşire. Ce nevoie mai are cineva de confruntări sau dezbateri? Să-şi dea seama alegătorul cu ce împleticiţi trebuie să voteze?

La gazete situaţia este şi mai gravă. Nimeni nu mai apasă o tastă, nu mai mişcă o poză şi nu pune un titlu fără binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale, George Scripcaru. „Nu putem scrie nimic de rău, că PDL a plătit reclamă electorală” – se justifică şefii ziarelor. Ziariştii trec şi ei din reflex pe la conferinţele de presă, ascultă cuminţi ce au de spus vorbitorii, reproduc aidoma în pagină şi pleacă acasă cu simţul datoriei îndeplinite.

Candidaţii nu mai prididesc de atâta treabă. Dau buzna pe străzi , pe ploaie, pe ninsoare sau pe vânt pentru a se întâlni cu poporul. Unii cară după ei fanfara, alţii au un cortegiu de lăudători care împart materiale electorale, iar câţiva preferă să se vadă cu oamenii la o cârciumă să bea şi să mănânce.

La Primărie, forfotă mare. Războinicul luminii îşi conduce în luptă oştenii. Divizia lipitorilor de afişe nu ratează nimic. Panouri, stâlpi, pereţi, vitrine de magazin sau intrări în blocuri peste tot numai afişe portocalii. Sunt susţinuţi puternic de o hoardă de gunoieri. Nici poliţiştii comunitari nu stau degeaba. Cu privirea lor ageră scrutează orizonturile pentru ca nu cumva huliganii să îndrăznească să rupă afişele PDL sau să lipească postere electorale cu alţi candidaţi în locuri nepermise. O unitate de gherilă, formată din băieţi unul şi unul, crescuţi şi antrenaţi în baza specială Noua – Stoleru, are misiunea de a se inflitra în spatele liniilor inamice pentru a sabota orice lipire de afişe sau montat de bennere inamice.

Consultanţii de campanie au pierdut şi ei controlul. Nu îşi mai bat capul să facă campanie electorală. Şi-au umplut oricum buzunarele. Se limitează la propaganda electorală. Linsul în cur al candidaţilor de către organele de presă afiliate partidelor este principala lor strategie. Bombardarea poporului cu promisiuni repetate mecanic de fiecare candidat pare să fie unica soluţie de comunicare.

Doare braşovenii sunt calmi şi îşi văd liniştiţi de treaba lor, într-o altă lume. Unii habar nu au când sunt alegerile. Aţii nu ştiu nici măcar care sunt candidaţii din colegiul, iar despre votul uninominal habar nu au. Pe alţii îi interesează mai mult meciurile din Liga I decât programele electorale. Oamenii au probleme cu întreţinerea, cu factura la gaz, cu vecinul care ciocăne duminica dimineaşa, cu manelistul de la parter, cu preţul benzinei şi al gogonelelor ...

marți, 18 noiembrie 2008

PDL, partidul extremelor

Copiii nu sunt vinovaţi pentru păcatele părinţilor. Cu toate acestea nu pot să nu remarc ironia sorţii care ne pune în faţa unei situaţii de-a dreptul interesante. Florin Postolachi, mare revoluţionar în 1987 – după cum se autoproclamă, este coleg de partid şi de candidatură cu un anume Florian Staicu. Amândoi sunt în PDL. Poate că unii se întreabă ce este atât de ironic că un fripturist – oportunist ca Postolachi să fie coleg de partid cu acest Staicu, un traseist politic, şters, insipid şi poate la fel de oportunist ca revoluţionarul.

După ieşirea în stradă a muncitorilor de la Steagu Roşu, în 1987, partidul comunist a decis că este nevoie de schimbări radicale în conducerea organelor braşovene, incapabile să prevină un asemenea incident incalificabil. Întreaga conducere a Miliţiei Braşov a fost demisă dintr-un condei. Şef peste miliţienii de aici a fost adus de la Prahova, colonelul Staicu. Misiunea: anchetarea şi identificarea elementelor instigatoare şi sabotoare care au stârnit revolta. Omul şi-a făcut treaba cu simţ de răspundere. Cu atâta sârguinţă şi-a îndeplinit misiunea încât unii anchetaţi mai poartă şi acum urmele zelului cu care Staicu a dat curs însărcinărilor primite de la partid. Investit cu puteri depline, a devenit în scurt timp spaima anchetaţilor, a subordonaţilor dar şi a procurorilor care lucrau la caz.

În decembrie 1989, la conducerea Miliţiei din Braşov se afla acelaşi col. Staicu. Revoluţie, nebunie, oameni pe stradă, toată lumea strigă împotriva regimului. Singurul care crede că are puterea de a întoarce cursul lucrurilor este Staicu. Dă ordin să se tragă în demonstranţi. A fost prea mult. Adjuncţii care nu mai vedeau nici o scăpare, l-au luat pe sus şi l-au sechestrat în sediul Miliţiei până când lucrurile s-au mai calmat. Evident că după aceea a fost schimbat.

Colonelul Staicu este nimeni altul decât tatăl lui Florian Staicu. Aici apare, după umila mea părere, ironia. Pe aceeaşi listă de partid se află victima şi fiul călăului. Revoluţionarul şi urmaşul torţionarului. Nu-i aşa că este amuzant?

duminică, 16 noiembrie 2008

De la maşina lui Niţă, la bucile lui Scripcaru

Zilele trecute am fost invitat la o emisiune la Mix împreună cu un cetăţean de la PNG. Dan Borcea, fiu al municipiului Săcele şi candidat la Camera Deputaţilor din partea partidului lui Gigi. Inconştient sau dornic de publicitate, omul se lansează într-o tiradă de acuzaţii la adresa PDL, a lui Ioan Neculaie şi lui George Scripcaru. Şi dăi şi luptă. Ploua cu „dezvăluiri”, cum că Neculaie e mână în mână cu Scripcaru. Că a distrus Roman, că a câştigat 1500 miliarde şi aşa mai departe.
După vreo 20 de minute, un individ intră în direct, ne anunţă că îl cheamă Sorin Bâscă, este preşedintele PNG – CD şi că din acel moment îl exclude pe Borcea din partid. Sigur pe el ca unul care deţine în pantaloni două ouă de mărimea celor de dinozaur, Bâscă junior îi promite lui Borcea că va avea grijă să nu mai apară niciodată le vreun post de televiziune. După care îşi încheie intervenţia cu un academic: „Hai, v-am pupat! Pa!” Foarte tare, mă gândesc eu. Raiting, frate! Borcea nu se intimidează şi continuă emisiunea în aceeaşi notă belicoasă.

A doua zi, juniorul Bâscă organizează o conferinţă de presă şi explică motivele pentru care l-a exclus pe Borcea în direct. Zicea că a încălcat regulamentul stabilit de a nu merge la emisiuni fără să anunţe partidul, dar mai grav este că a avut neobrăzarea de a sări la gâtul preaiubiţilor şi neprihăniţilor Scripcaru şi Neculaie cu care PNG are un acord de colaborare pre electorală. Restul nu mai contează. Borcea mai apărut la emisiuni pentru că lui Bâscă nu i-a spus nimeni că Supremul nu controlează chiar toată presa. Ba chiar a fost anunţat, tot în direct că exclusul Borcea a sunat pe firul roşu la Gigi la palat unde a vorbit cu un cancelar care le-a transmis celor de la Braşov că dacă află Împăratul că s-au aliat cu PDL, le rupe capul.

Acest Sorin Bâscă este fiul lui tacsu. Ioan Bâscă, fost membru PSD şi pentru o foarte scurtă perioadă de timp, director la Finanţe. Juniorul povesteşte pe unde poate că nu s-a înscris în PSD pentru că Bâscă senior l-a sfătuit părinteşte: „Ce vrei să faci mă acolo? Să speli maşina lui Niţă?”. Ce a uitat să-i spună taică-su a fost că pe vremea când era director pe la Finanţe, ca urmare a lustruitului clanţei biroului lui Niţă, a trântit un audit la Tractorul. Nu în calitate de director, ci cu firma pe care o avea. Şi a încasat o căruţă de bani. L-a turnat un coleg de alianţă al tânărului Bâscă, care e tot director pe la Fisc, dar acum e suspendat pentru că e şi candidat. Şi tot Niţă a fost ăla care l-a scos din rahat pe seniorul Bâscă.

Alegerea juniorului, ca urmare a învăţăturilor tatălui, a fost una înţeleaptă. Nu-i spală maşina lui Niţă, dar îi lustruieşte bucile lui Scripcaru. Oricum ar fi, tot lacheu de mâna a doua este!

marți, 11 noiembrie 2008

Iubitului conducător

Mult iubite şi stimate George Scripcaru,

Mă văd nevoit să vă scriu, deşi cunosc cât este de preţios este timpul Dumneavoastră. Aş dori respectuos să vă solicit, în calitatea pe care o aveţi, aceea de instanţă supremă a oraşului şi a partidului, să dispuneţi analizarea şi soluţionarea unui grav litigiu politic.

Este vorba despre o serie de discuţii purtate în jurul unei acţiuni desfăşurate special pentru glorioasa Dumneavoastră campanie electorală, de doi gunoieri. Cu multă dragoste cei doi s-au apucat să lipească afişe prin oraş, pe stâlpi, pe geamuri şi pe te miri unde. Sunt afişe închinate partidului, galeriei de aur a membrilor săi candidaţi, pe care o încununaţi în chip strălucit Dumneavoastră, cel mai de seamă bărbat din întreaga existenţă a Braşovului. Această acţiune a omagiat personalitatea Dumneavoastră, însemnătatea istorică a existenţei Dumneavoastră şi a activităţii extraordinare pe care aţi desfăşurat-o şi o desfăşuraţi în slujba idealurilor vitale ale braşovenilor, a cauzei partidului şi a păcii în lume, în galaxie şi în tot universul.

A fost o acţiune politică încununată de un deplin succes prin care cei doi gunoieri au înţeles să sărbătorească magnifica Dumneavoastră personalitate care veghează asupra partidului şi candidaţilor săi.
Iată însă că duşmanii neamului au atacat cu o violenţă rar întâlnită toată această acţiune. Pe scurt, au fost proferate următoarele injurii: că cei doi gunoieri sunt plătiţi din bani publici, că au fost obligaţi să lipească afişe şi că prin această acţiune s-a comis un abuz ireparabil. Toate aceste afirmaţii necontrolate reprezintă un atac neloial, dar şi o jignire la adresa colectivului de la PDL, în fruntea căruia staţi Dumneavoastră, iubite conducător.

Este posibil ca doi gunoieri, devotaţi trup şi suflet acestui partid să fie judecaţi în chip iresponsabil pentru că vă închină Dumneavoastră o acţiune de lipit afişe? Această nedorită întâmplare are un substrat politic foarte limpede şi vine să întregească o suită întreagă de acţiuni ostile partidului.

Iată de ce mult iubite şi stimate primar, vă rog din suflet să dispuneţi ca asemenea critici să nu mai fie posibile într-un oraş care se pretinde democratic. Prin aceste atacuri se încearcă o sfidare a politicii partidului pe care Dumneavoastră o promovaţi în acest oraş.

În speranţa că aceste rânduri nu v-au inoportunat şi că se află în deplină conformitate principiile pedeliste, vă mulţumesc din inimă şi vă asigur că orice s-ar întâmpla, indiferent cât de grave vor fi acuzaţiile pizmaşilor şi apatrizilor, cei doi gunoieri vă vor glorifica întreaga lor viaţă.
Cu deosebită dragoste şi respect filial...

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Trăiască partidul unic



Suntem în plină campanie electorală şi nu ar trebui să ne mire nimic. Nu pot însă să trec cu vederea un lucru ce se poate observa în imaginile de mai jos. Dacă angajaţii Comprest ar da dovadă de atâta zel şi determinare şi în strânsul gunoiului cred că am avea străzi ceva mai curate. Oricum, nu pot să nu remarc atenţia cu care gunoierii, evident nu din proprie iniţiativă, lipesc afişe cu PDL pe un amărât de magazin. Oamenii erau în dublă misiune. Strângeau gunoiul şi între două tomberoane lipeau şi afişe. Pe stradă, ceea ce nu se vede în poze, îi aştepta maşina de gunoi. Iar undeva, la câţiva metri distanţă, un poliţist comunitar veghea vigilent ca nu cumva cineva să-şi permită să perturbe misiunea de grandul zero a supuşilor majestăţii sale imperiale, stăpânul absolut al universului, primarul Scripcaru.


Pentru cei care nu cunosc, Comprest este o societate de salubrizare, care trăieşte exclusiv din contractele cu Primăria Braşov. Aceeaşi societate a fost cumpărată, nu cu mult timp în urmă de omul de afaceri Marcel Butuza, nimeni altul decât contele asfaltului din Braşov. Cel fără de care nu se repară nici un centimetru de drum pe bani publici. Interesant de urmărit ar fi însă reacţia presei scrise din Braşov. Aceste imagini, însoţite de explicaţii, vor ajunge, dacă nu au şi ajuns deja, la cele patru ziare ultraindependente din oraş, TEX, MEX, BZB şi Gazeta de Transilvania. Oare are cineva curajul să-l supere pe supremul de la Primărie? Nu cred. Şi dacă este aşa nu aveam eu dreptate aici http://razpopa.blogspot.com/2008/11/presa-de-doi-bani.html.

marți, 4 noiembrie 2008

Presa de doi bani

Am încercat de nenumărate ori să înţeleg cum funcţionează mintea ziaristului braşovean. Frustrat, luat la şuturi de şefi postaţi pe funcţii din cu totul alte considerente decât cele profesionale, prost plătit şi muncit ca un sclav pe plantaţie. Văd aproape în fiecare zi zmei care se laudă cu flerul şi agresivitatea lor tipic jurnalistică. Îi văd pe câte unii cum dau lecţii politicienilor despre cum şi ce ar trebui să facă. Alţii ajung până la a încălca regulile de bun simţ în limbajul cu care se dresează interlocutorului de la o conferinţă de presă. Mai sunt vreo doi aşa numiţi „ziarişti cu ştate vechi” care nu suportă să participe la conferinţe la care nu sunt prezente personalităţi – le-aş numi frustrări ale unora care nu-şi pot depăşi condiţia de jurnalist second – hand.

Şi totuşi, toată această gaşcă pestriţă este încununată de o laşitate care egalează dispreţul cu care politicienii îi tratează pe fraierii ce pun ştapila şi stau cu gura căscată la promisiunile lor. Sunt laşi pentru că nu au curajul de a spune lucrurilor pe nume decât atunci când sunt siguri că nu-i aude nimeni. Sunt laşi pentru nu ridică privirea din pământ atunci când şeful îi cheamă la raport. Sunt laşi pentru că nu sunt în stare să-şi impună punctul de vedere cu privire materialele care nu au trecut de cenzura politică a ziarului.

Spunea unul dintre ei că politicienii braşoveni vor să scoată castanele din foc cu mâna presei şi că aşteaptă anchete de la ziarişti care să lovească în adversari. Că politicienii nu sunt destul de bărbaţi încât să-i facă de ruşine în faţa naţiunii pe ceilalţi care fac afaceri mai puţin curate. Cu alte cuvinte, vor să curgă sânge politic, să-şi dea aleşii neamului pumni în gură şi picioare în spate.

Dar atunci când începe spectacolul şi când din întâmplare (sau nu) ţinta este „primul bărbat al Braşovului”, se întorc cu spatele şi se fac că nu observă nimic. Te duci atunci la ei şi îi întrebi, din pură curiozitate, de ce nu scriu nimic în ziarele la care lucrează
- Politica ziarului! Nu am ce face, nu e ziarul meu – vine răspunsul servit cu nonşalanţă oferindu-i scuza perfectă.

Şi atunci stai şi te întrebi cine are mai multă sau mai puţină bărbăţie. Cine este mai laş? Politicianul care nu vrea să-şi atace adversarul la baionetă sau jurnalistul care nu îndrăzneşte să-şi supere şeful cu materiale politice incomode? Politicienii sunt în dese rânduri invitaţi să demisioneze, să plece din partide sau să stea acasă la cratiţă dacă nu le convin anumite lucruri.

Aceeaşi regulă ar trebui să se aplice şi la ziariştii care sunt cenzuraţi ca în vremurile bune ale comunismului, care sunt călcaţi pe beregată de patroni şi care sunt ameninţaţi cu strânsul degetelor la menghină dacă au inconştienţa de a aşterne pe hârtie chestiuni care pot deranja confortul intelectual, moral şi psihic al iubitului conducător. Să stea acasă dacă nu sunt în stare să-şi facă meseria. Sau să măcar să dea sonorul mai încet că povestea cu aruncatul pietrei este valabilă şi aici...