Recent Posts

miercuri, 12 septembrie 2012

O decizie asumată!

Accept provocarea lui Sebastian Dan din simplul motiv că am ferma convingere că ceea ce a scris acolo este generat de o necunoaştere a unor amănunte care de cele mai multe ori fac diferenţa.

În primul rând, şi vreau să fac precizarea asta pentru acurateţea informaţiei, nu mai există CET. Există Tetkron şi Bepco. CET Braşov nu mai furnizează agent termic. Pe de altă parte, dacă este să discutăm despre racordarea şcolilor, din punctul meu de vedere este o decizie justificată şi oportună. Şi dacă este să fim corecţi până la capăt şi riguroşi în cheltuirea banului public, atunci, putem observa dintr-un calcul simplu că economia la bugetul local cu această mişcare, ar fi de peste 300 milioane de lei vechi în acest an. Adică…bugetul local plăteşte cheltuielile de întreţinere a grădiniţelor, școlilor şi liceelor din Braşov, implicit şi facturile la gaz. Bani care se duc la o firmă din Franţa. Dacă facem un calcul comparativ rezultă că pentru aceleaşi suprafeţe, la aceeaşi cantitate de energie termică, bugetul local va trebui să plătească Tetkron anul acesta, cu peste 300 milioane de lei  mai puţin decât dacă ar fi plătit la GDF Suez. Bani care rămân în Braşov. Nu îţi trebuie cinci facultăţi ca să-ţi dai seama că este o decizie oportună şi justificată. Evident că centralele şcolilor în care s-au băgat bani cu ani în urmă rămân acolo unde sunt, adică la şcoli, şi vor fi folosite ca soluţie de rezervă în caz de avarie.

Preţul gigacaloriei este scăzut şi va rămâne aşa chiar dacă gazul şi energia electrică vor creşte, nu pentru că Beico suportă scăderea. Nu a zis nimeni niciodată aşa ceva. Bepco suportă parte din pierderile din sistemul de transport şi distribuţie alături de Tetkron pentru că aşa cred că este corect şi echitabil.

Nu trebuie să ai cinci facultăţi să-ţi dai seama că dacă am pierdere de 70% pe reţea, pot fac contorizare individuală până nu mai pot…că o fac degeaba. Logic mi se pare ca mai întâi să redimensionez o reţea proiectată pentru 80.000 de abonaţi, şi mai apoi să reduc pierderile şi să fac contorizarea individuală. Acestea sunt lucruri care se fac şi oricine doreşte le poate verifica.

Iar dacă este să discutăm despre echitate lucrurile chiar nu trebuie privite atât de simplist. Cât de echitabil este, mergând pe logica lui Sebastian Dan, ca cei care nu folosesc niciodată reţeaua de transport public de călători să plătească subvenţie pentru aceasta? Sau cât de echitabil este ca un contribuabil din Bartolomeu să plătească pentru reabilitarea unei străzi sau a unei scoli din cartierul Astra? Cât de echitabil este ca cei din Schei să plătească pentru o şosea ocolitoare care chiar dacă nu ar exista, traficul greu tot nu i-ar afecta? Sau contribuabilul din Făgăraş să plătească pentru asfaltarea unui drum judeţean care leagă Braşovul de Tărlungeni? Şi exemplele pot continua. Echitate nu înseamnă ca din taxe şi impozite să se finanţeze exclusiv serviciile şi investiţiile de care beneficiază doar respectivii contribuabili.

În concluzie este o decizie asumată de a aşeza pe criterii şi principii corecte un serviciu public care poate fi eficient şi ieftin pentru populaţie aşa cum este majoritatea ţărilor din Europa. Şi nu în ultimul rând este o diecizie asumată de a nu lăsa de izbelişte peste 30.000 de braşoveni care mai beneficiază de acest sistem.

vineri, 13 aprilie 2012

Un ziar (prost) de sport

Zilele trecute mi-a picat în mână un ziar de sport.  Nu pot spune că sunt un consumator de presă sportivă, dar nici nu o ignor. Urmăresc, de regulă, ştirile sportive. Mă uit pe prima pagină. Fotbal. Poze şi text de la meciul Dinamo – FC Vaslui. Merg mai departe. Pagina 2. Fotbal. Mai departe…tot fotbal. Ştiri despre Răzvan Lucescu, Gigi, Borcea şi evident Sandu şi Mitică. Alte pagini. Alte ştiri. Tot din fotbal. Bombele sexy cu care se încurcă fotbaliştii autohtoni, pariuri, blaturi şi arbitrii corupţi. Ajung la ultimele pagini. Ştiri, analize, cronici despre fotbal intern.

Nu găsesc nicăieri o ştire, măcar de coloană, despre unul din multele alte sporturi care se practică în ţara asta. Mă gândeam că voi găsi cel puţin câteva cuvinte despre fotbalul internaţional. Dar m-am înşelat.  Nu mă aşteptam să găsesc ceva despre campionatul indian de criket sau despre echipa fanion de polo călare din Singapore. Însă ceva ştiri despre alte sporturi credeam că pot afla.

Împachetez ziarul şi mă mai uit odată la numele publicaţiei – “Gazeta sporturilor”. SPORTURILOR….Care sporturi? Îl arunc la gunoi şi mă întreb pentru ce naiba l-am cumpărat. Îmi aduc aminte…pentru DVD –ul cu desene animate…

miercuri, 11 aprilie 2012

Strategie…cu “iepuri”

Orice manual de specialitate explică pe înţelesul tuturor una dintre cele mai simple strategii electorale. Vorbim aici de speţa locală în care miza este bătălia câştigării majorităţii în Consiliul Local. Cum partidul aflat la putere – să-i spunem generic PDL – este pe cale (potrivit sondajelor) să piardă alegerile locale şi implicit majoritatea în Consiliul Local în favoarea unei alte alte formaţiuni – să-i spunem generic USL, nu se poate aplica decât o singură strategie. Cei cărora am decis să le spunem PDL nu mai pot convinge electoralul să-i voteze astfel încât să aibă majoritatea. În acest moment “cheie” sunt aruncate în luptă aşa-numitele “cozi de iepure”. “Coada de iepure” sau “iepurele” este o momeală folosită în cursele de ogari pentru ca animalele să alerge pe pistă după o pradă falsă  spre deliciul spectatorilor.

Dar după cum spuneam “iepurii” intră în cursa electorală. Se trezeşte un anume cetăţean care locuieşte în Scheii Braşovului – să-i spunem Alexandru Petrescu – să-şi anunţe candidatura ca independent  pentru un loc în Consiliul Local. Foarte bine. E dreptul lui. De unde ia cei mai mulţi votanţi? De la nehotărâţi şi eventual USL!

Dar potrivit tuturor calculelor se pare că un singur iepure nu ajunge! Va fi lansat şi cel de-al doilea. Un alt cetăţean de bine din sânul comunităţii –haideţi să-i spuneam pur aleatoriu  Stoica Enache – îşi va anunţa candidatura pentru un loc de “independent” în Consiliul Local. Foarte bine. E dreptul lui. De unde ia cei mai mulţi votanţi? De la nehotărâţi şi eventual USL!

Miza este ca cei cărora le-am spus USL să nu obţină majoritatea în Consiliul Local. Dacă cei cărora le-am spus PDL nu pot avea majoritatea, atunci schema tactică spune că nimeni nu trebuie să deţină mult râvnita majoritate. În felul acest două voturi contează enorm şi ele pot veni de la “independenți”.

Oricum, orice asemănare cu nume, fapte sau personaje reale şi locale este pur întâmplătoare!

duminică, 12 februarie 2012

Profit de 100% pe spatele braşovenilor

Acum aproape un an scriam despre cum Primăria Braşov, prin politica dusă de Serviciul Administrare Pieţe, poate influenţa preţul produselor de pe tarabele din pieţele agroalimentare ale oraşului.

Zilele trecute aflăm că pieţele oraşului sunt o afacere profitabilă…pentru Primărie. Adică în anul 2011 s-a înregistrat un profit de 3,97 milioane de lei. Din taxele de ocupare a tarabelor, eliberarea de autorizaţii, redevenţe şi închirieri, serviciul pieţe a avut venituri de 7,14 milioane de lei. Tot acest profit este reflectat în cele din urmă în preţul produselor care sunt vândute în pieţe. De aici se desprind următoarele concluzii:

- taxele mari din pieţe determină creşterea preţurilor, dar în acelaşi timp aduc un profit însemnat Primăriei.

- braşovenii sunt cei care, în final, atunci când cumpără din pieţe contribuie la profitul Primăriei.

În mod firesc Primăria nu trebuie să facă profit din serviciile pentru comunitate. Dar nici nu trebuie să înregistreze pierderi. Primăria trebuie să dezvolte şi să sprijine servicii publice pentru comunitate, în interesul comunităţii fără a se comporta ca o societate comercială ce aleargă după profit. Municipalitatea se poate folosi de dreptul de a gestiona activitatea din pieţe pentru a crea cadrul prin care braşovenii să beneficieze de cele mai mici preţuri în pieţe. Iar modalităţile prin care poate face acest lucru sunt multe şi le-am mai dezbătut de-a lungul timpului.

Şi ca să nu mai lungim vorba …ţinând cont de profitul Serviciului Pieţe este evident că Primăria poate decide să scadă taxele din pieţele oraşului cu cel puţin 50%. O asemenea decizie va duce în mod evident la o scădere a preţurilor la tarabe şi ar permite şi serviciului să înregistreze un oarecare profit. Dar primăria Braşov este lacomă şi doreşte încasări foarte mari, iar braşovenii sun foarte împăcaţi cu soarta lor şi cu deciziile luate de Municipalitate!

miercuri, 1 februarie 2012

“Politician şmecher”

Zilele trecute descind cu nevastă şi copii la magazinul Lidle de pe bulevardul Saturn. Am parcat între alte două maşini în apropiere de panoul imens care anunţa lumea că la magazinul cu pricina se găseşte aproape orice îţi doreşte sufletul. Cum unul dintre cele două autoturisme fusese parcat strâmb şi eu am fost obligat să-mi aşez maşina la fel de strâmb. Nevastă-mea a intrat în magazin, iar am rămas în maşină. La un moment dat, după vreo zece minute, în timp ce studiam foarte concentrat on line-ul, cineva mă întrerupe cu o bătaie în geam. Ridic privirea şi văd un tip la vreo 30 de ani, care îmi gesticula ceva şi arăta spre partea din spate a maşinii. Îi zâmbesc omului, deschid uşa şi privesc spre roata din spate, convins fiind că am făcut pană şi tipul, amabil, îmi atrage atenţia.

Dar nu reuşesc bine să scot capul că mă şi bombardează cu un tir de acuzaţii şi declamaţii referitoare la felul cum am parcat. Atunci observ că cel care parcase strâmb şi lângă care trăsesem eu, nu mai era. În locul lui, un Ford Focus argintiu, parcat regulamentar din care se dăduse jos tipul agitat. Mă uit la el şi încerc să-i explic liniştit că nu am făcut-o nici intenţionat şi nici din comoditate. Ci pur şi simplu pentru că am fost forţat de împrejurări. Şi mai mult decât atât, mă încadrasem totuşi pe un singur loc de parcare, între liniile trasate cu vopsea albă. Dar nu apuc să leg două propoziţii, că omul, pus pe harţă şi foarte revoltat îmi trânteşte:

- Ce bă, eşti şmecher că eşti politician!?

Ridic din sprâncene şi primul impuls este să-l înjur. Dar nu o fac! La un asemenea argument puternic nu încerc să-i dau nicio replică. Îl poftesc să-şi vadă de drum.

- Aşa se parchează, băi şmechere?, îmi mai aruncă el în faţă. Ce crezi că dacă eşti politician poţi să faci ce vrei!?

Stătea proţăpit lângă maşina mea, cu picioarele depărate, de parcă ar fi fost un jandarm ce trebuia să oprească singur galeria ultraşilor de la Steaua.

- Domnule…mergi în treaba dumnitale, l-am poftit eu. Văd că aţi putut parca probleme şi oricum erau destule alte locuri de parcare.

- Băi, nu mai fă pe şmecherul. Credeţi că dacă sunteţi politică puteţi să faceţi ce vreţi!?

Era clar că tipul avea ceva împotriva politicienilor, în general. Că era antisistem şi făcea parte din categoria cetăţenilor implicaţi care îşi doresc din tot sufletul schimbarea întregii clase politice. Revenirea obsesivă la întrebarea “Eşti şmecher că eşti politician?” m-a mai liniştit puţin din prisma faptului că era evident că omul nu avea nimic personal cu mine. Greutăţile traiului cotidian, tăierile de salarii, măsurile Guvernului şi criza mondială l-au făcut pe acest cetăţean să dezvolte o ură aproape viscerală faţă de orice reprezentat al clasei politice. Cred că opulenţa cu care m-am afişat în parcarea unui magazin de cartier, parcându-mi cu aroganţă Fiatul Panda, l-a îndreptăţit pe cetăţeanul nostru să mă catalogheze drept “politician şmecher”. Toate acestea mi-au trecut rapid prin minte şi am decis să pun capăt conflictului deschis în care mă aflam cu societatea civilă.

- Vezi-ţi domnule de drum şi lasă-mă în pace! I-am spus hotărât şi am închis portiera. L-am văzut că nu s-a dezamorsat atât de uşor. S-a îndepărtat cu paşi mari, dar a mai întors de câteva ori capul şi i-am citit pe buze că îmi transmitea tot felul de urări. Nu ştiu dacă toate erau de bine, dar cu siguranţă că erau constructive.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Îi este frică!

Primarului George Scripcaru a început să-i încolţească în suflet teama că nu este veşnic. Că există posibilitatea să nu mai câştige alegerile, să nu mai aibă majoritate, iar partidul pe care-l reprezintă să nu mai câştige alegerile în toamnă. Ideea mortalităţii….politice îşi face tot mai adânc simţită  prezenta în conştiinţa actualului primar.
Primul semn al acestui sentiment neplăcut este că în şedinţa Consiliului Local de luni se propune înfiinţarea funcţiei de “administrator public”. Acesta este un cetăţean – un tehnocrat – care se ocupă practic de administrarea oraşului. Pe modelul “city manager”-ului din Anglia. Potrivit legii, omul primeşte atribuţii şi delegări de competenţe în limitele pe care le stabileşte primarul.
Amănuntul care mă face să cred că lui Scripcaru a început să-i fie frică este că de această soluţie administrativă se vorbeşte de prin 2008. Ba chiar a fost prinsă într-o lege care modifică şi completează Legea Administraţiei Publice locale. Întrebarea absolut firească este – “De ce Primăria Braşov optează doar acum pentru administratorul public, în condiţiile în care municipii similare din ţară îl au de ceva vreme?”. Răspunsul: “Pentru că este an electoral şi pentru că lui Scripcaru îi este teamă că va pierde alegerile. Nu vrea să-şi mai asume răspunderea pentru unele decizii.”
Ţinând cont de faptul că o mare parte din activităţile curente ale oraşului – deszăpezire, întreţinere drumuri, salubritate, lucrări de infrastructură, reabilitare domeniu schiabil, administrare domeniu schiabil – sunt prestate de o singură societate, propun numirea patronului acelei societăţi în funcţia de administrator public.

luni, 23 ianuarie 2012

Ce avem de învăţat de la vecinii noştri unguri?

Ungurii de peste graniţă, din ţara numită Ungaria, au fost printre primii care au dat startul la revolte în zona europeană. Era prin 2006 când  primul ministru de atunci a fost prins cu mâța-n sac sau mai exact spus cu cioara vopsită. A fost difuzată o înregistrare în care respectivul recunoştea că a minţit în campania electorală. Şi s-a declanşat nebunia. În Budapesta s-a instalat haosul. Televiziunea publică din Ungaria a fost devastată şi incendiată. Adică vecinii noştri s-au cam supărat pentru că au fost minţiţi. Şi pentru că premierul lor cu nume greu de pronunţat i-a minţit a pierdut alegerile.

Au venit la putere partidele de centru – dreapta. Cu un alt prim ministru. Unul cu un nume mai familiar-  Viktor Orban. Omul a trecut la modificat Constituţia şi şi-a cam pus bocancul pe grumazul “unei anumite părţi a presei”,  fapt ce a atras multe nemulţumiri. Şi iar manifestaţii de protest, violenţe, tot tacâmul. Ca să arate că poporul maghiar îl susţine, Orban a organizat o mare manifestaţie de susţinere care a adunat aproximativ 100.000 de oameni. A exploatat cu succes coarda sensibilă a ungurilor de pretutindeni – naţionalismul. Evident că nici opoziţia socialistă nu a stat cu mâna în sân. A trecut repede la organizarea unei contramanifestații, dar de protest, prin care acuză puterea de subjugarea presei.

Cu alte cuvinte…Constat că poporul român, vecin şi cu strânse legături istorice cu poporul maghiar, mai are foarte multe de învăţat. Noi nu ştim nici să protestăm aşa cum trebuie, dar nu ştim nici să ne arătăm susţinerea pentru cineva sau ceva. Ne face o plăcere aproape masochistă să băltim aşa, într-o stare de lâncezeală, să nu se asumăm nimic şi să aşteptăm ca alţii să facă ceva pentru noi. Eventual şi o revoluţie, dacă ne serveşte interesele!

miercuri, 18 ianuarie 2012

Studenţilor braşoveni nu le place opoziţia

Citesc pe Mediafax un extraordinar comunicat de presă din partea asociaţiei studenţilor de la Universitatea Transilvania în care se explică care sunt motivele pentru care studenţii nu se alătură mişcărilor de protest. Că sunt manipulări politice, că ei sunt solidari cu cei care îngheaţă prin Piaţa Sfatului, că resping actele de violenţă. Dar că nu ies în stradă pentru că nenorociţii de politicieni vor să-i manipuleze şi să-i politizeze.
Nu ştiu dacă era nevoie să-şi justifice nonreacţia. Ştiu însă că în ultimii ani, coincidenţă sau nu, de vreo opt ani, studenţii braşoveni nu au nici o nemulţumire. Nici faţă de autorităţile locale, nici faţă de conducerea Universităţii şi nici faţă de măsurile ministrului Învăţământului sau ale Guvernului.
Întotdeauna această asociaţie condusă de unul a cărui nume nu l-am reţinut niciodată este foarte mulţumită. Studentul braşovean acceptă resemnat şi apatic majorări de taxe de cămin. Acceptă cu fruntea sus declasificarea universităţii în care învaţă şi nu are în general prea multe idealuri. Democraţie, totalitarism, respectarea Constituţiei sau statul de drept sunt noţiuni mult prea abstracte. Pentru ei e mai comod să stea la căldurică şi să emane câte un comunicat din când în când prin care să explice detaliat şi cu lux de amănunte nonreacţia şi apatia. De unde trag concluzia că studenţilor braşoveni le place mai mult, ca stare de fapt,  puterea decât opoziţia.

duminică, 15 ianuarie 2012

O capcană!?

Dacă iniţial lumea a ieşit în stradă într-o mişcare civică de susţinere a unei idei, a unui om, la ora aceasta nimeni nu mai vorbeşte nimic despre medicul Arafat, despre legea sănătăţii sau despre vreun act normativ. Vedem lupte de stradă, huligani, jandarmi, foc, tunuri de apă, gaze lacrimogene…haos.

Dacă mişcarea civică paşnică nu creşte în intensitate. Dacă nu devine puternică şi nu reuşeşte să intre în prime time ul televiziunilor de ştiri fără să devieze de la scopul iniţial, totul se pierde şi ne rămâne în memorie doar imaginea ciocnirilor. Din păcate am căzut cu toţii într-o capcană abil întinsă în care ceea ce era iniţial o mişcare civică se transformă în lupte de stradă violente care mai durează o zi sau două. Toată lumea uită şi se întoarce la treburile cotidiene. Rămânem doar cu imaginile haosului din Capitală. Bolovani aruncaţi, reporteri bătuţi şi jandarmi spitalizaţi. Şi cam atât. Totul se stinge încet şi sigur şi ne întoarcem la aceeaşi apatie şi nonreacţie caracteristică, precum şi la îndeletnicirea preferată – cârcotitul pe la colţuri.

joi, 12 ianuarie 2012

Doctore, doar exilul te mai salvează!

Cocoţat pe muntele său de competenţă, profesionalism, simpatie, încăpăţânare şi notorietate, veneticul de Raed Arafat a avut neobrăzarea să-i spună atotputernicului, unicului, lui Zeus însuşi “Nu!”, “Nu e bine!” Acum, după ce Arafat  şi-a primit cuvenitul dos de palmă peste faţă, aştept cu maxim interes să aflu tot felul de amănunte picante despre activitatea sa profesională şi personală.

Probabil că poporul va fi înştiinţat despre averea dobândită de popularul doctor într-un mod mai puţin licit, despre licitaţii cu dedicaţie sau despre fonduri de stat scurse în tot felul de firme fantomă. Vom afla că palestinianul este exponentul mafiei din sănătate, răul din cauza căruia nu se însănătoşeşte sistemul. Vor apărea foşti colegi din studenţie care vor susţine cu tărie că era informator al Securităţii. Martori oculari vor certifica faptul că a violat o minoră, elevă la Jean Monet. Mai mult chiar, din ziarele de profil o să ştim că în realitate Arafat avea o viaţă dublă, o familie neoficială pe care o întreţinea cu banii câştigaţi la minister. Dovezile incontestabile despre faptul că Arafat a finanţat Hamasul  şi Al Qaeda, susţinute de stenograme şi înregistrări, vor fi difuzate pe postul naţional de televiziune.

La emisiuni de maximă audienţă – Acces Direct, Happy Hour – se vor prezenta foste amante ce vor dezvălui amănunte picante din viaţa intimă a doctorului. Copiii nelegitimi ai palestinianului vor cere în direct paternitatea. Ba chiar vor fi unii care vor afirma că Raed Arafat are porniri pedofile şi certe preferinţe homosexuale.

Aşa că îndrăznesc să afirm cu tărie că doar exilul îl mai poate salva pe doctorul Raed Arafat de zoaiele ce i se vor scurge pe capul pleşuv.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Cele cinci principii ale răului în administraţia Scripcaru

(Apel către braşoveni)

”Brașov, cel mai frumos oraș. Brașov, capitala verde. Braşovul, oraş de poveste.”

Dincolo de aceste sintagme de propagandă, Braşovul este un oraş guvernat în mod discreţionar şi autoritar de primarul George Scripcaru, vicepreşedinte la nivel naţional al PDL. Un oraş cu taxe mari, fără investitori, fără locuri de muncă, un oraş cu o administraţie profund coruptă, cu un sistem clientelar ce funcţionează pe bani publici doar pentru PDL. Braşovul este un oraş fără perspectivă, fără proiecte de anvergură, un oraş în care singurele investiţii sunt în asfalt, borduri şi flori.

După opt ani de mandat se poate constata că administraţia Scripcaru, bazată pe cinci principii ale răului funcţionează exclusiv în interesul său personal şi al celor care-i sunt apropiaţi.

1. CORUPŢIA. De la simplii pieţari la oameni de afaceri, toată lumea trebuie să plătească „zeciuiala” către persoane importante din administraţie. Chiar primarul Scripcaru este acuzat că a primit nu mai puţin de 30.000 de euro, mită pentru deschiderea unei pieţe. Şeful OPC Braşov, Ionel Spătaru a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a luat mită 60.000 de euro pentru redeschiderea unei pieţe de en gros din Braşov. Un alt caz care arată nivelul corupţie este cel al prefectului Ion Gonţea. Acesta este judecat într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, iar mai nou numele său este implicat în dosarul luării de mită pentru redeschiderea pieţei din Stupini.Directorul DSV Braşov, Dorin Enache, cercetat în acelaşi caz împreună cu directori din Primăria Braşov. Directori de la Direcţia Judeţeană Vamală Braşov acuzaţi şi cercetaţi în dosare de corupţi şi trafic de carburanţi.

2. RISIPA. Banii publici sunt cheltuiţi fără discernământ pe investiţii care au rolul de agent electoral. Risipa banilor din bugetul local şi nu numai a atins cote inimaginabile la Braşov. S-au făcut împrumuturi de la bănci – aproximativ 15 milioane de euro - pentru achiziţionarea de autobuze în condiţiile în care se puteau accesa bani de la Uniunea Europeană. Se împrumută 12 milioane de euro pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a agentului termic, cu toate că Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie fonduri nerambursabile pentru un asemenea proiect. Nu mai puţin de 10 milioane de euro au fost risipite pentru resistematizarea intersecţiilor din oraş, în condiţiile în care s-au făcut patru lucrări de anvergură în fiecare intersecţie în loc de una singură, cum ar fi fost normal. Patinoarul supraevaluat de la 3 la 11 milioane de euro, florile care se schimbă de câte trei ori pe an în sensurile giratorii, bordurile înlocuite an de an şi multe altele ne arată că deşi în aparenţă Braşovul suferă schimbări în bine, cu banii cheltuiţi se puteau face cel puţin de două ori mai multe lucruri pentru comunitate.

3. INEFICIENŢA. Zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro, au fost îngropate în lucrări care nu au creat plus valoare. La Braşov nicio investiţie care să aducă bani înapoi la buget nu a fost pusă pe picioare în opt ani de mandat. An de an cheltuielile pentru întreţinerea oraşului cresc, administraţia se bazează doar pe taxele şi impozitele locale, fapt ce duce în mod firesc la creşterea dărilor, a presiunii pe cetăţeni şi mediul de afaceri local. Banii se duc pe asfalt, flori şi borduri în timp ce nicio mare companie nu găseşte motive de a investi în BraşovCET Braşov este în faliment, Regia de transport funcţionează pe pierdere, în pieţele oraşului lucrurile au scăpat de sub control – înţelegerile de tip cartel, producători puţini – afacerea ridicărilor de maşini care a adus prejudicii însemnate bugetului RAT.

4. DISPREŢUL FAŢĂ DE CETĂŢENI. În aproape opt ani de mandat primarul George Scripcaru s-a îndepărtat în mod constant de cetăţenii Braşovului. Plecând de la faptul că braşoveanul de rând nu mai are acces la o banală audienţă la primar, trecând prin simulacrul dezbaterii bugetului unde sunt chemaţi doar cei care nu au nimic de obiectat şi terminând cu lipsa consultărilor publice pe proiecte de importanţă, comunitatea braşoveană care contribuie cu taxe şi impozite, este văzută doar ca o sursă de venit la bugetul local.

Legea administraţiei publice locale arată foarte clar că forul deliberativ, adică Consiliul Local, dezbate, amendează şi aprobă proiectele de hotărâri. Ori în Consiliul Local Braşov rolul acestei instituţii a fost deturnat şi transformat în maşinăria de vot a primarului. Opiniile, propunerile sau iniţiativele consilierilor locali sunt ignorate fără argumente. Niciun proiect de hotărâre nu este dezbătut cu adevărat, iar consilierii locali care reprezintă în fapt opţiunile politice ale brașovenilor, sunt trataţi, indiferent din partidul din care fac parte, ca nişte marionete. După principiul cine nu e cu noi, nu contează, primarul George Scripcaru consideră că are un drept feudal asupra Braşovului şi a braşovenilor.

5. SISTEMUL CLIENTELAR. Este cel puţin ciudat faptul că în Braşov o singură firmă este abonată la toate marile lucrări pe bani publici. Asfaltarea, deszăpezirea, salubrizarea, întreţinerea drumurilor, realizarea tronsoanelor I şi II de ocolitoare, modernizarea şi administrarea domeniului schiabil din Poiana Braşov, toate sunt efectuate de o singură societate – Vectra.

Patinoarul supraevaluat a fost construit de firma unui consilier local PDL din Turda. Cartierele rezidenţiale de lux din Municipiul Braşov – construite pe terenurile Primăriei – au fost ridicate de „investitori” apropiaţi PDL. Publicitatea stradală a fost oferită unei societăţi conduse de apropiaţi ai primarului Scripcaru. Toaletele publice, transformate în cluburi şi cafenele, au fost oferite fără licitaţie oamenilor care sponsorizează PDL.

În mod evident, George Scripcaru a pus la punct şi a perfectat un sistem clientelar, bazat pe banii publici, a cărui funcţionare asigură atât finanţarea PDL Braşov cât şi a lui Scripcaru personal.

Lansez acest apel către braşovenii care nu doresc să vadă dincolo de spoiala cu iz electoral şi pe bani publici. Cred că trebuie să ne uităm şi la ce stă în spatele aşa-ziselor realizări ale primarului, la esenţa administraţiei publice locale ce a fost parazitată de interesele personale şi de grup. Este momentul să abandonăm principiul „A furat, dar a şi făcut…”şi să avem pretenţii mai mari de la cei în mâinile cărora ne încredinţăm destinul. Să nu mai permitem unei persoane, indiferent cum se numeşte şi de unde vine, să dispună discreţionar de banii publici. Este timpul să dovedim mai mult respect pentru noi, pentru bunurile comunităţii, pentru oraşul pentru care au trudit din greu părinţii şi bunicii noştri. Şi nu putem face toate acestea decât dacă ne implicăm, dacă luăm atitudine, dacă participăm la dezbateri şi dacă le cerem să ne consulte atunci când se trezesc luând decizii pentru noi şi copiii noştri.

luni, 9 ianuarie 2012

Cu maşina în şanţ…

Zilele trecute, pe ninsoarea aia de poveste…mă îndreptam către Tărlungeni. Şi tot ca într-o poveste îmi spuneam în barbă că şi anul aceste este la fel. Adică prima ninsoare mai serioasă ia pe nepregătite autorităţile. Nici măcar un singur utilaj de deszăpezire, mic şi fără prea mult material antiderapant în benă, nu a trecut pe un drum care se presupune că este o variantă alternativă la DN1.

Din cauza condiţiilor meteo şi a bolidului pe care îl conduc (Fiat Panda) viteza de deplasare nu o depăşea pe cea a unui biciclist în formă pedalând pe o semicursieră într-o dimineaţă de vară. Pe drum se formase o mâzgă păcătoasă care putea transforma orice vehicul într-o veritabilă sanie trasă se sute de cai putere…exact ca într-o poveste.

Şi cum mergeam eu aşa adâncit în gânduri simt cum maşina o ia razna sub mine. În loc să-şi vadă de drumul ei, trece de-a curmezişul şoselei şi ajunge pe contrasens. Încerc să o redresez, nu de alta, dar vedeam venind spre mine, la oarecare distanță un Opel Vectra de prin anii 80. A naibii maşină nu dădea nici un semn de supunere. Reuşesc în cele din urmă părăsesc banda de circulaţie pe care nu eram în avantaj şi să pun micuţul Panda pe o trasă care să mă ducă din nou pe sensul meu de mers. Numai că macaronarul a dat dovadă de docilitate doar o fracţiune de secund. Şi-a schimbat ce-i drept direcţia de alunecare – nu se mai punea problema de rulare – am revenit pe banda mea şi am răsuflat uşurat. Nu mă mai putea pocni nimic din faţă. Mai erau câteva amănunte care mă încurcau pentru moment. Eram tot de-a curmezişul, roţile nu-mi dădeau ascultare şi alunecam graţios către şanţul de pe marginea drumului. Şi inevitabilul s-a produs. M-am proptit cu botul maşinii în şanţul adânc de vreun metru şi cu roţile din spate suspendate la vreo 30 de cm deasupra pământului.

Am oprit motorul şi am coborât să văd şi să evaluez scurt pagubele. Surprinzător sau nu, maşina nu a avut absolut nimic în afară de o mică fisura la masca de plastic din faţă. Următoarea problemă era cum şi când voi reuşi să scot maşina de acolo. Ironia sorţii face ca imediat după acrobaţia mea să treacă pe acolo doi cetăţeni – un bărbat şi o femeie - cu un Mitsubishi L200. Oamenii foarte săritori, au tras pe dreapta şi m-au întrebat dacă mă pot ajuta cu ceva. Le explic că le voi fi veşnic recunoscător dacă vor face efortul de a-mi scoate maşina de acolo. În timp ce legam cablurile de tractare i-am înjurat cât am putut de apăsat pe cei care trebuiau să facă deszăpezirea, adică pe cei de la Vectra. Bărbatul mă aproba în mod tacit, până când la un moment dat, am descoperit motivul atitudinii sale reţinute. Mitsubishi-ul pe care îl conducea era inscripţionat mare pe ambele laturi : Vectra Service.

În fine…după mai bine de oră de chinuială, în care cablul acela nenorocit s-a rupt de două ori şi niciun participant la trafic nu avea în dotare aşa ceva, indiferent de tipul de maşină condusă, am reuşit să tragem afară micuţul Panda. Acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă norocul nu mi-ar fi surâs a doua sau a treia oară în aceeaşi zi.

Un domn foarte amabil, posesor de Toyota LandCruiser ne-a pus la dispoziţie doua cabluri de tractare. După ce primul pe care l-a scos din portbagaj s-a dovedit prea puţin rezistent şi a cedat după prima opintire mai serioasă a Mitsubishi-ului mi-a fost foarte clar că maşina mea avea să petreacă toată noapte în câmp. Dar, după cum spuneam, norocul mi-a rânjit larg. Omul cu Toyota a scos un al doilea cablu, gros de vreo trei degete care m-a scos din belea şi după ce le-am mulţumit tuturor pentru spiritul de solidaritate arătat faţă de un biet participant la trafic, ne-am văzut fiecare de drumul nostru.