Recent Posts

miercuri, 11 aprilie 2012

Strategie…cu “iepuri”

Orice manual de specialitate explică pe înţelesul tuturor una dintre cele mai simple strategii electorale. Vorbim aici de speţa locală în care miza este bătălia câştigării majorităţii în Consiliul Local. Cum partidul aflat la putere – să-i spunem generic PDL – este pe cale (potrivit sondajelor) să piardă alegerile locale şi implicit majoritatea în Consiliul Local în favoarea unei alte alte formaţiuni – să-i spunem generic USL, nu se poate aplica decât o singură strategie. Cei cărora am decis să le spunem PDL nu mai pot convinge electoralul să-i voteze astfel încât să aibă majoritatea. În acest moment “cheie” sunt aruncate în luptă aşa-numitele “cozi de iepure”. “Coada de iepure” sau “iepurele” este o momeală folosită în cursele de ogari pentru ca animalele să alerge pe pistă după o pradă falsă  spre deliciul spectatorilor.

Dar după cum spuneam “iepurii” intră în cursa electorală. Se trezeşte un anume cetăţean care locuieşte în Scheii Braşovului – să-i spunem Alexandru Petrescu – să-şi anunţe candidatura ca independent  pentru un loc în Consiliul Local. Foarte bine. E dreptul lui. De unde ia cei mai mulţi votanţi? De la nehotărâţi şi eventual USL!

Dar potrivit tuturor calculelor se pare că un singur iepure nu ajunge! Va fi lansat şi cel de-al doilea. Un alt cetăţean de bine din sânul comunităţii –haideţi să-i spuneam pur aleatoriu  Stoica Enache – îşi va anunţa candidatura pentru un loc de “independent” în Consiliul Local. Foarte bine. E dreptul lui. De unde ia cei mai mulţi votanţi? De la nehotărâţi şi eventual USL!

Miza este ca cei cărora le-am spus USL să nu obţină majoritatea în Consiliul Local. Dacă cei cărora le-am spus PDL nu pot avea majoritatea, atunci schema tactică spune că nimeni nu trebuie să deţină mult râvnita majoritate. În felul acest două voturi contează enorm şi ele pot veni de la “independenți”.

Oricum, orice asemănare cu nume, fapte sau personaje reale şi locale este pur întâmplătoare!

15 comentarii:

Anonim spunea...

Esti tare! Foarte priceput la strategii ... Probabil ca de aceea esti si pe lista candidatilor USL la CL ...

razvan popa spunea...

Ironia ta este prea subtila pentru mine...

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
C. Lupu spunea...

daca "iepurii" reprezinta un eufemism, interpretarea cititorului se calibreaza cumva, daca este un epitet, la fel, interpretarea se duce intr-o cu totul alta directie. iertati-mi impolitetea, insa, in fapt, exceptand circularitatea discursului, ce sa invatam din articolul dvs.?

Alexandru Petrescu spunea...

Singura problema este de interpretare. In unele cazuri, "iepurele" nu are....culoare politica.
Upss! Ce facem atunci?

razvan popa spunea...

@Lupu
Nu trebuie învăţat nimic din material. Am relatat o situaţie...aşa cum o înţeleg eu.

@Alexandru Petrescu
Depinde de situaţii. Poate că "iepurele" nu are culoarea la vedere...şi aşa-zisa independenţă este de faţadă. Sau poate se colorează ulterior. Sunt multe variabile în ecuaţie...

Alexandru Petrescu spunea...

Variabila "poate" apare cam des. Riscam sa devina o problema matematica care tine de multimi si de teoria probabilitatilor.
Si mie imi plac lucrurile clare! Dumneavoastra?

razvan popa spunea...

Poate mai mult decat va inchipuiti. Dar ce am prezentat eu este un scenariu posibil. Nu credeti?

Claudiu spunea...

Un lucru clar - timp de 4 ani din partea PSD a existat o singura vocea critica la adresa activitatii executivului primariei municipiului Brasov. Parerea mea ca parca prea putin din partea principalului partid de opozitie asa cum le place sa se laude sefilor nationali. (offtopic - din ce stiu situatia s-a si reflectat in sondajele de opinie privind posibilii candidati la primar)
Cat despre scenarii incerc si eu unul (poate mai plauzibil) - usl nu are monopolul opozitiei.

razvan popa spunea...

Inseamna ca mai exista ceva pe partea opozitiei. Ce? Cine? Si care i vocea de care vorbesti?

Claudiu spunea...

Vocea esti tu.
In opozitie mai sunt PRM (cati mai sunt), PPDD (rating sa aduca), PNTCD (nu sunt decat 3 fractiuni), PCM (ei sunt in opozitie fata de toata lumea), ecologisti. Pana si Oprescu e in opozitie (inca nu e membru al vreunei parti a usl si nici nu pare ca va deveni).

Anonim spunea...

Un articol absolut jenibil....

razvan popa spunea...

@Claudiu
Dacă cei pe care i-ai enumerat sunt formează o parte a opoziţiei...eu sunt popă. Oprescu face parte din altă categorie.

@Anonim
Un comentariu absolut penibil...atât timp cât nu prezinţi şi argumente. Sau e prea complicat?

Cineva care cauta motiv sa mearga la vot spunea...

Dupa regula asta am zice ca toti independentii defapt nu sunt independenti. Nici nu ma chinui sa dau exemple. Si totusi noi cu cine votam? Ca suntm satui de PDL, PNL, PSD .... si alte Partide. Vrem oameni integrii dar nu o sa gasim asa ceva in nici un partid. Ce sa zicem de cei care azi isi dau demisia din diverse partide si maine candideaza independenti?

razvan popa spunea...

Corectă abordare! Însă...
Eu nu m-am referit la toţi independeţii. Am vorbit despre doi care, din punctul meu de vedere, fac parte din categoria "iepuri".
Generalizarea cu "nu o să găsim oameni integrii în niciun partid" este exagerată. Eu sunt ferm convins că există. În toate partidele. Nu dau nume pentru că o să se spună că sunt subiectiv...dar există. Poate că nu au loc de alţii. Sau poate că reforma clasei politice înseamnă ca alegătorul să-i caute în partide pe cei care le pot reprezenta interesele, cei integrii, nu să se lase furat de mirajul promisiunilor...
Pe de altă parte, faptul că un cetăţean candidează la o funcţie de demnitate publică, nu este o garanţie că este o persoană integră sau aptă moral să ocupe funcţia respectivă.