Recent Posts

duminică, 12 februarie 2012

Profit de 100% pe spatele braşovenilor

Acum aproape un an scriam despre cum Primăria Braşov, prin politica dusă de Serviciul Administrare Pieţe, poate influenţa preţul produselor de pe tarabele din pieţele agroalimentare ale oraşului.

Zilele trecute aflăm că pieţele oraşului sunt o afacere profitabilă…pentru Primărie. Adică în anul 2011 s-a înregistrat un profit de 3,97 milioane de lei. Din taxele de ocupare a tarabelor, eliberarea de autorizaţii, redevenţe şi închirieri, serviciul pieţe a avut venituri de 7,14 milioane de lei. Tot acest profit este reflectat în cele din urmă în preţul produselor care sunt vândute în pieţe. De aici se desprind următoarele concluzii:

- taxele mari din pieţe determină creşterea preţurilor, dar în acelaşi timp aduc un profit însemnat Primăriei.

- braşovenii sunt cei care, în final, atunci când cumpără din pieţe contribuie la profitul Primăriei.

În mod firesc Primăria nu trebuie să facă profit din serviciile pentru comunitate. Dar nici nu trebuie să înregistreze pierderi. Primăria trebuie să dezvolte şi să sprijine servicii publice pentru comunitate, în interesul comunităţii fără a se comporta ca o societate comercială ce aleargă după profit. Municipalitatea se poate folosi de dreptul de a gestiona activitatea din pieţe pentru a crea cadrul prin care braşovenii să beneficieze de cele mai mici preţuri în pieţe. Iar modalităţile prin care poate face acest lucru sunt multe şi le-am mai dezbătut de-a lungul timpului.

Şi ca să nu mai lungim vorba …ţinând cont de profitul Serviciului Pieţe este evident că Primăria poate decide să scadă taxele din pieţele oraşului cu cel puţin 50%. O asemenea decizie va duce în mod evident la o scădere a preţurilor la tarabe şi ar permite şi serviciului să înregistreze un oarecare profit. Dar primăria Braşov este lacomă şi doreşte încasări foarte mari, iar braşovenii sun foarte împăcaţi cu soarta lor şi cu deciziile luate de Municipalitate!

miercuri, 1 februarie 2012

“Politician şmecher”

Zilele trecute descind cu nevastă şi copii la magazinul Lidle de pe bulevardul Saturn. Am parcat între alte două maşini în apropiere de panoul imens care anunţa lumea că la magazinul cu pricina se găseşte aproape orice îţi doreşte sufletul. Cum unul dintre cele două autoturisme fusese parcat strâmb şi eu am fost obligat să-mi aşez maşina la fel de strâmb. Nevastă-mea a intrat în magazin, iar am rămas în maşină. La un moment dat, după vreo zece minute, în timp ce studiam foarte concentrat on line-ul, cineva mă întrerupe cu o bătaie în geam. Ridic privirea şi văd un tip la vreo 30 de ani, care îmi gesticula ceva şi arăta spre partea din spate a maşinii. Îi zâmbesc omului, deschid uşa şi privesc spre roata din spate, convins fiind că am făcut pană şi tipul, amabil, îmi atrage atenţia.

Dar nu reuşesc bine să scot capul că mă şi bombardează cu un tir de acuzaţii şi declamaţii referitoare la felul cum am parcat. Atunci observ că cel care parcase strâmb şi lângă care trăsesem eu, nu mai era. În locul lui, un Ford Focus argintiu, parcat regulamentar din care se dăduse jos tipul agitat. Mă uit la el şi încerc să-i explic liniştit că nu am făcut-o nici intenţionat şi nici din comoditate. Ci pur şi simplu pentru că am fost forţat de împrejurări. Şi mai mult decât atât, mă încadrasem totuşi pe un singur loc de parcare, între liniile trasate cu vopsea albă. Dar nu apuc să leg două propoziţii, că omul, pus pe harţă şi foarte revoltat îmi trânteşte:

- Ce bă, eşti şmecher că eşti politician!?

Ridic din sprâncene şi primul impuls este să-l înjur. Dar nu o fac! La un asemenea argument puternic nu încerc să-i dau nicio replică. Îl poftesc să-şi vadă de drum.

- Aşa se parchează, băi şmechere?, îmi mai aruncă el în faţă. Ce crezi că dacă eşti politician poţi să faci ce vrei!?

Stătea proţăpit lângă maşina mea, cu picioarele depărate, de parcă ar fi fost un jandarm ce trebuia să oprească singur galeria ultraşilor de la Steaua.

- Domnule…mergi în treaba dumnitale, l-am poftit eu. Văd că aţi putut parca probleme şi oricum erau destule alte locuri de parcare.

- Băi, nu mai fă pe şmecherul. Credeţi că dacă sunteţi politică puteţi să faceţi ce vreţi!?

Era clar că tipul avea ceva împotriva politicienilor, în general. Că era antisistem şi făcea parte din categoria cetăţenilor implicaţi care îşi doresc din tot sufletul schimbarea întregii clase politice. Revenirea obsesivă la întrebarea “Eşti şmecher că eşti politician?” m-a mai liniştit puţin din prisma faptului că era evident că omul nu avea nimic personal cu mine. Greutăţile traiului cotidian, tăierile de salarii, măsurile Guvernului şi criza mondială l-au făcut pe acest cetăţean să dezvolte o ură aproape viscerală faţă de orice reprezentat al clasei politice. Cred că opulenţa cu care m-am afişat în parcarea unui magazin de cartier, parcându-mi cu aroganţă Fiatul Panda, l-a îndreptăţit pe cetăţeanul nostru să mă catalogheze drept “politician şmecher”. Toate acestea mi-au trecut rapid prin minte şi am decis să pun capăt conflictului deschis în care mă aflam cu societatea civilă.

- Vezi-ţi domnule de drum şi lasă-mă în pace! I-am spus hotărât şi am închis portiera. L-am văzut că nu s-a dezamorsat atât de uşor. S-a îndepărtat cu paşi mari, dar a mai întors de câteva ori capul şi i-am citit pe buze că îmi transmitea tot felul de urări. Nu ştiu dacă toate erau de bine, dar cu siguranţă că erau constructive.