Recent Posts

miercuri, 29 iulie 2009

Trist, dar adevărat...Am avut dreptate!

La sfârşitul anului trecut scriam pe acest blog o serie de postări prin care îmi exprimam dezamăgirea faţă halul în care a ajuns presa din Braşov. Mă refer la presa scrisă...din motive pe care o se le expun cu altă ocazie. Când spuneam că ziaristul braşovean este frustrat, că a devenit un „reportofon ambulant” sau că presa este de „doi bani” – am primit o serie de mesaje de la foşti şi actuali ziarişti, care s-au simţit lezaţi, loviţi în amorul propriu. Cum de-mi permit să spun că ziarele din Braşov trăiesc exclusiv pe banii de la Consiliul Local şi cel Judeţean? Cin sunt eu să-mi dau cu părerea despre cât de bună sau rea este presa? Ba unii, mai radicali mi-au aruncat în faţă că sunt frustrat că nu apar în ziare!
La mai puţin de o jumătate de an de când scriam acele rânduri, un cotidian local – „Gazeta de Transilvania”- s-a închis. O scrisoare penibilă de adio în ultimul număr şi promisiunea că va reveni pe piaţă!
Un alt cotidian – „Transilvania Expres” – considerat de mulţi o construcţie solidă de presă este pe ducă. Oamenii îşi dau demisia pe capete, sătui să fie plătiţi cu nici 500 Ron pe lună, dar munciţi ca la un ziar cu pretenţii de lider de piaţă. De ce spuneau unii că TEX era o construcţie solidă!? Pentru că era lider de piaţă la vânzări conform datelor de audienţă BRAT. Toate celelalte cotidiene locale aveau vânzările zilnice la jumătate din cât vindea TEX. Pentru că avea propria tipografie! Pentru că avea propria reţea de distribuţie! Şi pentru că toată publicitatea intra în TEX, iar „firmiturile” le luau ceilalţi!
Monitorul Expre, Bună Ziua Braşov – alte două cotidiane care se zbat în aceeaşi găleată pentru supravieţuire.
Lăcomia şi lejeritatea au fost cele care au distrus presa scrisă din Braşov. E drept că lovitura de graţie au primit-o de la „Criză”, dar poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă patronii de presă nu ar fi preferat să-şi umfle conturile fără bătaie de cap, devenind în schimb platforme de propagandă electorală pentru două instituţii publice: Primărie şi Consiliu Judeţean.
Au preferat să tranforme ziariştii în scribi care să reproducă în ziare orice grăire a autorităţilor sau a oamenilor politici. Au dispărut anchetele (idee devenită tabu în presa din Braşov). Nici cu reportajele nu şi-a mai bătut nimeni capul. Ce nevoie aveau ca ziarele lor să fie cumpărate, să crească vânzările, atâta timp cât banii le veneau direct şi sigur pentru simplul motiv că promovau realizările celor două instituţii publice! Ce mai conta piaţa liberă, concurenţa, conţinutul editorial? Trebuiau doar umplute nişte pagini ca omul de rând să aibă impresia că dă banii pe un ziar local, cu informaţii locale!
Gazeta de Transilvania a „murit” pentru că cineva de la Consilul Judeţean „a uitat” să le vireze vreo 900 de milioane de lei vechi. Şi-au scris necrologul, au pus lacătul şi au plecat acasă!
Cât de curând poate vom vedea aceeaşi reţetă şi în TEX! Bună Ziua Braşov face un balet pe sârmă încercând să nu-i supere nici pe Căncescu şi nici pe Scripcaru. Poate li se face milă şi le scapă ceva bani! Monitorul Expres este 100% la mâna primarului. Devenit ziar de casă al PDL, MEX supravieţuieşte doar prin bunăvoinţa liderului pedelist. Când nu va mai avea nevoie de un ziar sau când nu va mai putea pompa bani publici în el, va fi trecut la categoria balast.

P.S. Intenţionat nu am spus nici un cuvânt despre „Braşovul Tău” şi despre „Adevărul de seară”. Fac parte dintr-o altă categorie, din punctul meu de vedere, şi obiectul unei discuţii separate. La fel ca şi televiziunile locale!

marți, 28 iulie 2009

Mai actuale ca niciodată...

Vai, ce frumos...viitorul luminos...li se arată celor idioţi...
Deci fi supus, faţă de cel mai sus pus...
Nu uita că ţara te vrea prost...






duminică, 26 iulie 2009

Un sistem perfect

- Pinguinul!Eşti pe recepţie? Răspunde Pinguinul!
- Da, sunt pe recepţie! Sunt ceva interferenţe, dar vă aud! Comunicaţi!
- Aici Leul de Mare! Aţi ajuns în dispozitiv! Comunicaţi!
- Recepţionat! În 2 minute şi 30 de secunde suntem acolo! Comunicaţi!
- Recepţionat! Fiţi foarte atenţi!

- Nevăstuica! Care este situaţia la voi? Comunicaţi!
- Recepţionat! Suntem în misiune patrulare pe fosta Republici! Momentan ne aflăm în dreptul imobilului cu nr. 24! Comunicaţi!
- Atenţie sporită, Nevăstuică! Pot apărea de oriunde! Ochii în patru şi fiţi gata de intervenţie! Comunicaţi!
- Recepţionat! S-a înţeles Leule de Mare!

Mai trebuia să primească raportul unei singure echipe. Se uită la ceas. Peste nici o oră poate pleca în sfârşit acasă. Dacă totul este în regulă, va întocmi repede raportul de tură şi gata încă o zi de muncă. „Supremului personal”, aşa erau făcute formularele speciale care trebuiau să ajungă la el. „...ziua de 24 s-a încheiat fără nici un incident. Elementele perturbatoare sau diversioniste, asmuţite de duşmanii domniei voastre, nu şi-au făcut apariţia....”. Erau formulări standard pe care i-a luat cam mult să le înveţe.

- Leu de Mare! Aici Piţigoiul! Mă auzi!
- Recepţie, Piţigoiule! Aici Leul de Mare! Comunicaţi!
- Avem informaţii că se pregăteşte un atac. Comunicaţi!
- Pinguinul! Sunteţi siguri! Comunicaţi!
- Leul de Mare! Informaţia este 100% sigură. În 15 minute suspectul va fi în zona A, conform protocului I – 23, din 23.07!
- Rămâneţi pe poziţie până la noi ordine!

S-a dus naibii după-amiaza lui liniştită. Parcă nu-i mai satură Dumnezeu, îşi spune în sinea lui. Ăstuia ce nu i-o mai fi convenind. Pe cel cu ciolanele l-a potolit repede. Abia a aşteptat să se semneze Decretul nr.2. L-au umflat în plină zi. De faţă cu o grămadă de lume – aşa ca să le fie învăţătură de minte. I-au făcut praf pancardele, l-au înghesuit în duba cu geamuri fumurii, iar până la Ospiciu l-au bătut bine ca să-i ţină minte. Au trecut 10 ani de atunci.

- Şobolanul! Cârtiţa! Cocostârcul! Recepţie! Urgent! Recepţie!
- Comunicaţi, Leul de Mare!
- În şase minte să fiţi în zona A, indicativ I – 23 din 23.07. Avem protocol de grad zero. Informaţiile ne spun că se pregăteşte un atac. Recepţionat?
- Recepţionat! Suntem pe drum. În şase minute suntem acolo! Comunicaţi!
- Securizaţi perimetrul, identificaţi suspectul şi anihilaţi-l!
- Recepţionat!

Şi-a adus aminte că a mai fost unul. Tot în urmă cu ceva ani. Avea o problemă cu o bucată de pământ peste care se construise un drum. Nu-şi mai aducea aminte numele lui, dar parcă vede şi azi cum bloca tot timpul şoseaca sub pretext că era bucata lui de pământ. Niciodată nu i-au plăcut genul ăsta de oameni. De ce trebuie să facă tot timpul circ pentru orice nimicuri?! Îl urmărea de mult şi aştepta ocazia să-l pună la punct. Decretul nr.2, la paragraful nr.1 spunea foarte clar: „Cei care protestează nejustificat sunt reţinuţi şi prezentaţi în faţa completului de judecată care în cel mult 60 de minute pronunţă sentinţa: internarea în Opiciu sau detenţia. Perioada de internare sau detenţie se stabileşte la o dată ulterioară.” Clar şi răspincat. Fără complicaţii, fără bătăi de cap, fără drumuri blocate...Celui cu drumul i-au dat deteţie. Nici până acum nu s-au pronunţat cât mai are de stat în puşcărie.

- Leul de Mare! Recepţie! Aici Şobolanul! Suntem în dispozitiv! Comunicaţi!
- Recepţionat! Foarte bine Şobolanul! Eşti ochii şi urechile mele. Cârtiţa şi Cocostârcul?
- Sunt toţi în dispozitiv! Este linişte, iar evenimentul se desfăşoară conform programului! Supremul este în formă azi!
- Lasă glumele Şobolanule! Ochii în patru că dacă se întâmplă ceva ne-am ras!
- Recepţionat!


- Recepţie Leul de Mare! Cod zero! Repet! Cod zero!
- Raportează Şobolanule!
- Suspectul a fost identificat la mai puţin de 30 de metri de Suprem! Repet! La mai puţin de 30 de metri!
- Acţionaţi conform protocolului! Anihilaţi-l fără somaţie!
- Recepţionat!....Se deplasează spre tine Cocostârcule! Cârtiţa ...înaintaţi prin dreapta!
- Aici Leul de Mare! Către toate unităţile! Doborâţi suspectul în cel mai scurt timp!
- Recepţionat! Se mişcă...vrea să ridice cela deasupra capului....e o pancardă....
- Mai repede... mama dracului de treabă....Aici Leul de Mare! Mai repede....adunătură de incompetenţi....Dacă îl vede Supremul .... direct încărcători descărcători la rampa de gunoi ajungem....
- Recepţie! Aici Şobolnaul! Îl am în vizor! Sunt la mai puţin de doi metri! Are două pancarde pregătite!
- Doboară-l!
- E prea multă lume în jur! E cam riscant! Ar putea rezulta victime colaterale!
- Doboară-l...ACUM!


Braşov, anul 2020. În urmă cu 10 ani, primarul ales a desfiinţat printr-un decret consiliul local, a scos în ilegalitate toate formaţiunile politice şi s-a autoproclamat primar pe viaţă şi „tatăl tuturor braşovenilor”. Un al doilea decret, semnat în aceeaşi zi, interzice orice formă de protest la adresa primarului şi a acţiunilor sale. Critica este considerată un act de sabotaj, iar sentinţa este necruţătoare. Internarea la Ospiciu sau detenţia. Nu se mai pierde vremea cu procese complicate, procedură sau alte aspecte care pot face scăpaţi infractorii. În cel mult 120 de minute suspecţii sunt judecaţi şi condamnaţi.
Presa a fost desfiinţată. Un singur ziar şi un singur pot de televiziune au fost permise. Suficient pentru a transmite informări despre realizări şi planuri. Munca voluntară este obligatorie. Cine nu se supune este considerat trădător şi sabotor şi este judecat ca atare. Toate cheltuielile legate de proces plus cele considerate prejudiciu de imagine sunt imputate familiei condamnatului. Un sistem perfect. Construit minuţios de Suprem încă de pe vremea democraţiei, perioadă în care trebuia să se zabată pentru voturi, să suporte critici şi chiar proteste de stradă.

vineri, 24 iulie 2009

Sincere felicitări poliţiei din Braşov

Joi Poliţia l-a arestat pe cel de-al doilea protestatar celebru al Braşovului, Ladislau Vankay. L-au luat pe sus şi după ce l-au ţinut la fezandat 24 de ore la beci, s-au prezentat urgent cu împricinatul în faţa judecătorilor. Odiosul criminal a primit, în doi timpi şi trei mişcări, un mandat de arestare pesteu 10 zile. Aşa, ca să stea la zdup, să-şi mai răcorească minţile pe canicula asta. Este justă, dreaptă şi obiectivă decizia judecătorilor atâta timp cât pericolul social pe care îl reprezintă Vnakay este evident. Bravo! Felicitări Poliţiei Române! Felicitări Poliţiei din Braşov care a reuşit după îndelungate eforturi şi muncă asiduă să anihileze elementul perturbator din oraşul nostru, cel care băgase spaima în femei, copii şi bătrâni.

Acum, odată cu îndeplinirea acestei misiuni aşteptăm din partea conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov şi a procurorilor, răspunsul la următoarele întrebări:

Când va fi identificat, prins şi condamnat pe baza unor dovezi incontestabile, ucigaşul farmacistelor?
Când vor fi prinşi, identificaţi şi condamnaţi ucigaşii bătrânilor din Şirnea?
De ce Gorbunov, dat în urmărire gelerală, umbla liber prin Braşov şi îşi făcea veacul chiar sub nasul poliţiştilor?
De ce a fost nevoie să se comită un un jaf armat,soldat cu moartea a două persoane, pentru ca Gorbunov să fie prins?
De ce nu este identificat, prins şi condamnat autorul dublei crime de la casa de schimb valutar?
Când va fi identificat, prins şi condamnat autorul tentativei de jaf de la sediul BRD de pe Calea Bucureşti?
Când va fi identificat, prins şi condamnat presupusul ucigaş al Elodiei Ghinescu?

Şi mai am o întrebare pentru intangibilii magistragi braşoveni:

De ce un cetăţean acuzat zilele trecute că a snopit în bătaie doi poliţişti şi un jandarm se plimbă liber prin oraş, iar Vankay este reţinut 10 zile?

miercuri, 22 iulie 2009

Intersecţia

65, 64, 63 ...este roşu. Mai sunt 60 de secundă până se face verde la semafor. Este ora 8.30 dimineaţa. Intersecţia este un adevărat furnicar. Maşini aliniate în coloane îşi aşteaptă rândul la culoarea verde. Unii şoferi sunt nervoşi. Claxonează şi dau din mâini. Probabil că sunt grăbiţi. La trecerea de pietoni, un grup aştepată ca omuleţul verde să se aprindă. Un bărbat face un pas pe carosabil. Probabil că şi el este grăbit. O maşină vişinie trece milimetric pe lângă el. Aproape că îl acroşează cu oglinda din dreapta. Bărbatul îl înjură pe şofer şi ridică mâna ameninţător. E foarte nervos de dimineaţă.
De pe bulevardul cu care ne intersectăm se aude o salvare. Intră cu viteză în intersecţie, virează la stânga şi e cât pe ce să izbească în plin un autobuz care nu i-a dat prioritate. Se face verde pentru pietoni şi oamenii năvălesc pe zebră grăbiţi să ajungă pe partea cealaltă a drumului. O bătrână cu un baston şi o sacoşă face tot ce poate pentru a trece cât mai este verde. În zadar. Pe la jumătatea drumului omuleţul de pe panou devine roşu. Bătrâna continuă să înainteze cu paşi mici şi obosiţi. Şoferul unui Mercedes GL negru cu geamuri fumurii frânează brusc. Scoate capul pe geam şi din spatele unor ochelari de soare îi strigă să se grăbească. Nu are timp să stea după ea.
34, 33, 32 ...Pe blocul turn din dreapta nişte alpinişti suspendaţi la 30 de metri montează un panou publicitar. Toate blocurile din intersecţie au astfel de „decoraţiuni”. Stai la semafor şi citeşti despre mezeluri, maşini de tuns iarba, cum să te tratezi de hemoroizi, bere, bulion şi multe alte aspecte foarte importante şi necesare în viaţa cotidiană.
O mamă grăbită trage după ea un ţânc de vreo 4 ani cu un rucsăcel în spate. Precis că-l duce la grădiniţă. Puştiul alerga pentru a putea ţine pasul cu mama. Probabil că era grăbită. Doi puradei fac slalom printre maşini. Sunt descuţi, murdari şi cerşesc. Câteodată primesc bani, alteori înjurături. Un gunoier cu vestă reflectorizantă înarmat cu o mătură din nuiele, lopată şi o pubelă pe roţi adună mizeriile de pe marginea drumului. Pe banda din dreapta, trei maşini mai în spate, dintr-o Dacia 1300, ciupită de rugină pe la aripi, răzbate o melodie a lui Florin Salam care le face în ciudă duşmanilor şi le promite că nu se lasă doborât. Un bătrânel îmbrăcat într-un costum gri demodat, cu cămaşă albă , cravată şi pălărie se plimbă încet pe trotuar. Din când în când se opreşte şi urmăreşte fie maşinile care trec, fie alţi oameni care trec cu paşi repezi pe lângă el. Nu pare deloc grăbit.
3, 2, 1 ... verde. Dau drumul la ambreiaj, apăs acceleraţia şi plec în viteză. Sunt cam grăbit.

marți, 21 iulie 2009

Politica în faţa porţii

Într-o localitate de lângă Braşov, zilele trecute, într-o seară, după ce a trecut canicula, nişte cetăţeni stau la taifas. Evident despre politică şi politici. Şi-au terminat treburile zilnice şi acum se răcoresc la o ţigară şi o bârfă. Nici unul nu bea alcool. Curios, ar fi de părere unii.
Ajung în dreptul lor şi, aşa cum cere buna cuviinţă de la ţară, dau „bună seara”. Sunt vreo patru bărbaţi. Trei mai tineri, de vreo 35 – 40 de ani şi unul mai bătrân, la 60 de ani. Bătrânul este tatăl a doi dintre ei.
- Ce mai faci măi Răzvane?, mă întreabă bătrânul. Stă aşezat pe un bolovan, lângă poartă. Restul stau în picioare în jurul lui.
- Nimic deosebit, îi răspund, nu pentru că nu vroiam să le dau detalii, dar în mod sigur urma şi o altă întrebare mult mai interesantă decât prima.
- Ce mai e cu politica asta?, mă interoghează bătrânul când mă apropii.
Eram sigur că acesta era scopul primei întrebări. A fost un atac de tip „fishing”.
- Ce să fie...matale nu vezi la televizor..., încerc să evit un răspuns concret.
Bătrânul zâmbeşte şmechereşte şi le face cu ochiul celorlalţi.
- Lasă ce e la televizor....spune-ne tu, că tu eşti acolo în miezul problemei.
Oamenii cunosc foarte bine activitatea mea politică şi era evident că vor să audă părerea mea despre cele mai fierbinţi subiecte.
Bătrânul îşi aprinde o ţigară. Fac şi eu acelaşi lucru.
- Ce părere ai despre ministra asta de la Sport...madam Ridzi – Pidzii...? Să nu ştie ea ce s-a făcut cu banii!?
- Poate n-a ştiut..., spun eu pentru a vedea mai întâi unde ocheşte bătrânul.
- Ei nu a şiut...dar toţi sunt nişte hoţi. S-au zbătut să intre în Guvern ca să fure cât mai mult...
Dă a lehamite din mână şi le face iar cu ochiul celorlalţi care urmăreau tehnica bătrânului de a mă întoarce pe toate feţele.
- Domnule...dacă a greşit, sunt perfect de acord să plătească. Indiferent de la ce partid este...Dar la Ridzi problema era că este foarte arogantă...., îi expediez eu răspunsul neutru.
- Exact, spune unul dintre ceilalţi trei dând aprobator din cap. Foarte arogantă şi se comportă ca o ţaţă.
După ce am tranşat problema ministrului Ridzi, trecem la subiectul următor. De data aceasta, cel care pune întrebarea este unul din băieţii bătrânului.
- Da’...ce crezi mai iese Băsescu?
- E greu de spus..., nu vreu să dau din prima un răspuns tranşant.
- Tot el iese, zice foarte sigur pe el bătrânul. Păi cine să iasă dacă nu el!? Crin Antonescu?!
E clar, zic în gândul meu, m-au luat la foc încrucişat. Ripostez ferm.
- Geoană...cine altul! E singurul care are şanse...Dacă intră în turul doi cu Băsescu are şanse mari să-l bată. S-a cam săturat şi lumea de atâta scandal.
Bătrânul nu e deacord cu mine. Dă din cap trăgând din ţigară.
- Eu unul m-am săturat de el. Să nu-l mai văd!
Sunt oarecum surprins că am un aliat. Este celălalt participant la discuţie care nu are nici un grad de rudenie cu bătrânul. Raportul este de trei la doi. E bine că nu sunt chiar singur.
Bătrânul azvârle chiştocul în rigola de pe marginea drumului şi concluzionează:
- Depinde cum votează peneleul în turul doi.
Nu pot să nu mă gândesc că are oarecare dreptate.
- Dar cu criza asta mai mişcă ceva în Braşov? Sau e mort totul?, mă întreabă unul dintre băieţi îngropând subiectul alegerilor prezidenţiale.
- Mege prost totul...nu sunt bani pe piaţă...e cam blocat peste tot, îi răspund.
- Toţi vor doar să câştige. De aia merge aşa de rău, spune celălalt băiat al bătrânului care până atunci nu a scos nici o vorbă. Pai să-ţi dau un exemplu...dacă te duci şi cumperi apa plată din Selgros, e 2 lei şi ceva bidonul de doi litri. Dacă te duci să o iei de la noi de la alimentară, de pe strada principală este 4 lei, iar de la barul din colţ este 6 lei. Păi cum să le mearga afacerea....Nu vor decât să te fure şi să câştige ei mai mult..
Încerc să –i explic cum stă treaba cu costurile de transport şi cu faptul că cine îşi deschide un magazin vrea să câştige nu să facă acte de binefacere. Şi mai ales că oricine are libertatea să cumpere de unde doreşte.
Mă plezneşte cu un argument pentru care, dacă ar fi fost să dau un răspuns, ar fi însemnat să intru în nişte chestiuni mult prea complicate. Şi nu cred că ar fi avut nici un rezultat. Mă mulţumesc să ridic din umeri.
- Dar pe vremea lui Ceauşescu cum era? Şi atunci preţurile erau puţin diferite de la magazin la magazin, dar nu chiar aşa...Ăştia vor să tragă şi pielea de pe noi...
Cine erau „ăştia”? Nu puteam decât să bănuiesc. „Ăştia” diferă de la caz la caz. Câteodată sunt patronii, alteori sunt guvernanţii şi uneori primarul cu funcţionarii de la Primărie.
Mai schimbăm două – trei vorbe despre vreme, subiect absolut obligatoriu la ţară, îmi iau „la revedere” şi îmi văd de drum. În mai puţin de o jumătate de oră am bifat toate subiectele aflate la ordinea zilei. Ne-am făcut datoria de români.

miercuri, 8 iulie 2009

Alchimia americană

Am crezut că mă pot abţine să scriu câteva rânduri despre Michael Jackson şi recunosc că nu aş scrie nimic dacă nu ar fi murit. Mai bine de o săptămână urmăresc pandemia „MJ” care a cuprins întreg globul cu punctul culminant de marţi seara când evenimentul atins cote maxime din punct de vedere mediatic.
Dacă este să mă refer strict la spectacolul de comemorare, am avut un exemplu foarte elocvent despre ceea ce înseamnă organizare ca la carte. Totul a mers strună, ca un mecanism foarte sofisticat căruia nu-i este permisă nici cea mai mică eroare. În mai puţin de o săptămână americanii din LA au pus la punct spectacolul omagial, au organizat o tombolă mondială pentru 11.000 de oameni, au mobilizat 3000 de poliţişti, au blocat o autostradă şi multe altele. Nu a existat nici cea mai mică greşeală. Nu a fost omis nici un amănunt. Gesturile familiei, afecţiunea bunicii pentru cei trei nepoţi, lacrimile stoarse de fraţi, cadrele filmate în timpul spectacolului sau ordinea vorbitorilor. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Şi a ieşit perfect. Un eveniment pus la punct de nişte americani despre care europenilor (şi în special românilor) le place să spună că sunt „idioţi”, „îndobitociţi de atâta muncă”, „inculţi” şi cei mai mulţi „proşti” şi „prostiţi”. Poate că inculţii ăştia de americani ar trebui contactaţi să ne organizeze şi nouă vreo două trei festivaluri „Cerbul de Aur”.
Pe de altă parte este de remarcat că singura pată de culoare – albă- printre cântăreţi a fost John Mayer. Iar dintre vorbitori Brooke Shields. În rest doar cetăţeni de culoare. Se desprind două concluzii posibile. Fie familia Jackson este atât de rasistă încât a dorit să dovedească întregii lumi supremaţia negrilor în SUA. Fie aceeaşi familie a dorită să execute o directă în mecla societăţii albilor americani din cauza cărora Michael Jackson a fost nevoită să se decoloreze chimic. Nu cred că vom şti cu certitudine niciodată.
Moartea lui Michael Jackson ne-a mai arătat încă odată, dacă mai era nevoie, că maşinăria americană de a transforma în show orice, se perfecţionează continuu. De la alegerea preşedintelui până la moartea unei vedete, totul este un show mondial care produce bani mulţi. Alchimia americană a creat homunculus (omul artificial) în persoana lui Michael Jackson şi a reuşit să transforme elemenetele de bază ale naturii umane (bucurie, tristeţe, mândrie, extaz) în aur.
În altă ordine de idei este foarte clar că defunctul Michael Jackson a fost mult mai popular, mai iubit şi idolatrizat decât oricare dintre predecesorii săi. Şi nu atât de mult datorită performanţelor sale muzicale, cât globalizării, informatizării, a modului de dispersare a informaţiei, a vitezei cu care aceasta se transmite, indiferent sub ce formă. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă pe un stadion umplut până la refuz cu 50.000 de fanatici, Michael Jackson s-ar fi apucat, înainte, în timpul sau după concert, să predice? S-ar fi născut o nouă religie? Ar intrat in compania selectă a lui Moise, Isus sau Mahomed? Nu am nici cea mai vagă idee.

joi, 2 iulie 2009

Piticul porno

Desigur nu este vorba despre vestitul personaj din filmele XXX, ci despre „omologul” sau din politica indigenă Braşoveană. Mă refer aici la omul de casă al lui George Scripcaru, acest jolly-joker al pedeleului local, cunoscut şi sub numele de Aurelian Danu, pentru apropiaţi „Aurică”.
De profesie Aurică este un fel de sociolog, dar se pricepe la orice. O vreme a fost agent de asigurări pe la Generali pentru ca mai apoi să devină, cu acordul supremului Scripcaru, specialist în termoficare. Omul a dus o campanie înverşunată pentru a convinge bizonii braşoveni de utilitatea montării de repartitoare. O adevărată lovitură de maestru de pe urma căreia conturile celor care l-au „programat” s-au umflat consistent, iar el s-a ales cu postul de director general la CET Braşov. A urmat o perioadă de extraordinare realizări şi „succesuri”, iar ca o încununare a activităţii în slujba liderului suprem a fost uns prefect al judeţului Braşov. Evident funcţie apolitică, dar ocupată în urma recomandărilor de la partid.
Ca prefect, Aurică a găsit ocazia să se elibereze de toată frustrările. Şi pentru că statura nu-l prea ajuta, iar educaţia nici atât, cel mai bun mod de a se impune în faţa angajaţilor era să răcnească şi să înjure ca la uşa cortului. Femeile din prefectură lăsau ochii în pamânt de jenă când il apuca pe Aurică strechea. În aceeaşi perioadă a ascensiunii sale fulminante, omul a considerat că prefect fiind i se cuvine şi o locuinţă. Evident că veniturile nu-i permiteau să cumpere una, aşa că cea mai ieftină soluţie a fost să scoată în stradă nişte amărâţi care locuiau într-o casă aparţinând RIAL. Dintre miile de oameni care se umilesc pe la uşile Primăriei şi ai RIAL- lului pentru o locuinţă, el a fost singurul care a îndeplinit condiţiile să primească o casă.
Au venit şi alegerile din 2008, pedeleul a intrat la guvernare şi Aurică avea nevoie de un post. Nu de alta, dar aproape un an cam şomat pentru că peneleul l-a zburat din funcţia de prefect. Fidel supremului trebuia să i se găsească un post adecvat, mai ales că soţia se cam săturase să-l vadă casnic şi să fie ea bărbatul în casă. Fără nici un fel de scrupule l-au zburat pe Popescu de la Statistică – un profesionist care a transformat Direcţia de Statistică Braşov în cea mai bună istituţie din ţară – pentru a-i face loc lui Aurică, priceput la orice îi cere partidul să se priceapă.
De ce „piticul porno”? Pentru că activitatea sa politico-administrativă este ca unul din filmele porno în care personajul cu pricina, deşi ştie că este o eroare de calcul a Naturii, că nimei nu găseşte nimic atrăgător la el, ba din contră îl consideră greţos, se destrăbălează fără complexe în faţa cemerelor de filmat cu unicul scop de a parveni. Unii îl urmăresc pentru a-şi satisface unele fetişuri, dar cei mai mulţi din curiozitate. Pe unii îi distrează, alţii îl compătimesc, o parte sunt revoltaţi. Este clar că în esenţă este o anomalie, mediatizată execesiv, goală de conţinut, care la momentul potrivit va fi ştearsă din memoria colectivă.