Recent Posts

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Perfuziile în spital

Pentru că eram bolnav, doctorul care se ocupă de secţia în care sunt internat a decis că este absolut necesar să fac câteva zile de perfuzii. Evident că nu am comentat. M-am supus şi dis de dimineaţă am aşteptat cuminte în pat sosirea asistentei cu perfuzia.
Pe la ora 11.30, cam cu o jumătate de oră înainte de a se aduce masa de prânz, şi-a făcut apariţia o asistentă care m-a anunţat solemn că doamna doctor a decis să mi se pună perfuzie. I-am răspuns zâmbitor că ştiam deja acest fapt şi am întins mâna pentr a-mi aplica branula. Pentru cei care nu au avut „plăcerea” îi informez că branula esteun ac de plastic care se introduce în venă, iar la capătul care rămâne afară are un fluturaş tot din plastic care este prins cu leocoplast de mână. În fine, este o chestie prin care ţi se introduc în venă tot felul de substanţe.
M-am întins pe spate şi am urmărit asistenta care, fără prea mare delicateţe, mi-a înfipt acul în venă şi a dat drumul la perfuzie.
- Ce îmi băgaţi acolo?, o întreb mai mult pentru a face conversaţie decât din curiozitate.
- Ce a dispus doamna doctor!
Mi-o retează scurt, se întoarce pe călcâie şi iese din salon. O fi avut femeia o zi proastă – mă gândesc eu. De ce să nu-i acordăm circumstanţe atenuante!? Peste vreo jumătate de oră apar şi infirmierele cu masa. Nu am cum să mănânc aşa că le spun să nu-mi mai lase ciorba servită din găleată pentru că oricum se răceşte.
Mai trece încă o oră şi perfuzia, despre care am aflat între timp că era glucoză (scria pe flacon), se termină. Mă aflam într-o mare dilemă. Dacă mai stăteam mult să aştept riscam să-mi explodeze vezica. Nu aveam pe cine să trimit după asistentă pentru că cei doi colegi de salon erau plecaţi să se plimbe pe afară. Nu mai avusesem niciodată perfuzie până atunci şi nu ştiam dacă am voie să mă ridic şi să mă duc chiar eu după asistentă. Decid să mai aştept vreo 10 minute. După 20 de minute eram tot cu perfuzia în venă şi cu vezica cât un pepene. Nu mai rezist, mă ridic în capul oaselor şi pornesc prin saloane în cautarea asistentei.
Nu îmi ia mult timp şi dau peste ea într-o încăpere – probabil cabinetul asistentelor. Femeia, stătea picior peste picior, trăgea vârtos dintr-o ţigară şi în faţă avea o cană, probabil de cafea, pe care se vedea ca pictate urmele de la ruj.
Se uită oarecum uimită la mine şi exclamă:
- A! Gata!? Haideţi să o scoatem!
Nu zic nimic pentru că principalul meu obiectiv era acela de a ajunge cât mai repede la o toaletă. Femeia îşi lasă ţigara în scrumieră şi îmi scoate perfuzia. Fac stânga împrejur şi mă îndrept către cea mai apropiată toaletă.
În ziele ce au urmat situaţia s-a repetat, deşi asistentele erau tot altele. Probabil este o cutumă în această breaslă. Când a venit vremea să mi se perfuzeze două flacoane, devenisem atât de familiarizat cu operaţiunea încât îmi schimbam singur flacoanele între ele. Dar pentru scoaterea perfuziei trebuia să pronesc de fiecare dată, prin saloane, în căutarea asistentelor.
În ceea ce priveşte masa de prânz, în nici una din cele cinci zile cât am suportat supliciul perfuziilor, nu am reuşit să mănânc mâncarea caldă. De parcă toţi se vorbiseră, cu 10 minute înainte de a venit cu ciorba servită din găleata – care chiar dacă nu era grozavă, măcar era caldă – apărea şi asistenta cu perfuzia şi cu un zâmbet idiot pe faţă.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Daca toti ar fi la fel de curajosi ca tine sa se plinga de sistem, in general, si de toate nedreptatile din tara asta, sa isi ceara drepturile si sa pretinda sa fie respectati, poate ne ar merge tuturor mai bine. Dar asa decit sa furi un ou, mai bine un bou, ca asa scapi. Altfel gainar ramii, iar imbuibatii o boieresc cot la cot cu spagarii ce le pupa mina ptr mita ce le-o indeasa in buzunare.

Ovidiu Eftimie spunea...

Bre, se vede ca eşti virgin în spital. Când intri în spitalul de Românica, de vrei sa spuravieţuieşti decent trebuie să ai minim jumate de facultate de medicină.
Sau o răbdare echivalentă.

Anonim spunea...

Este drept ca sunt virgin şi ca orice dezvirginare....doare. Ideea este ca se pot face lucruri simple, cu bani puţini care pot îmbunătăţii situaţia. Totul este să-şi dea cineva interesul!