Recent Posts

joi, 30 decembrie 2010

Am primit adresa de la RAT

Nu cu mult timp după această postare am primit un telefon de la purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, cu care mă cunosc de altfel de mai multă vreme. Omul m-a întrebat dacă am primit o adresă din partea instituţiei pe care o reprezintă prin care ni se aducea la cunoştinţă că informaţiile solicitate nu se pot identifica în termenul de 10 zile şi ne vor fi puse la dispoziţie în 30 de zile, conform Legii nr.544.

Îi răspund că nu am primit absolut nimic. Îmi spune că el are adresa în faţă şi pe ea este aplicată şi ştampila de „expediat”. Îi răspund la rândul meu că îl cred pe cuvânt, dar la mine nu a ajuns absolut nimic, iar dacă răspunsul ar fi fost trimis prin poştă, cu confirmare de primire, cu siguranţă ar fi ajuns unde trebuie. Rămâne să mai verifice el ce s-a întâmplat.

În 10 minute mă sună din nou. Mă întreabă dacă este vreo problemă dacă trimite adresa respectivă prin fax. Îi spun că nu. Pe mine mă interesează să se respecte legea în acest caz. Îmi explică la telefon că undeva la ei în instituţie s-a produs un scurt circuit, că cel responsabil, va fi responsabilizat şi că îşi asumă el greşeala. Şi mă asigură că la termenul stabilit de lege vom primit toate informaţiile solicitate.

Dragul meu, nu ştiu a cui a fost greşeala, important este să nu se mai repete!

Cârdăşia Scripcaru-Pulpea

A expirat primul termen până la care, potrivit Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public, RAT Braşov ar fi trebuit să ofere un răspuns la această solicitare. Aceeaşi ignoranţă şi dispreţ din partea conducerii acestei regii care îşi primeşte salariile din banii noştri. Faptul că Augustin Pulpea, un şmecher care se crede veşnic la conducerea RAT, nu are bunul simţ să ofere răspunsurile la care îl obligă legea, mă îndreptăţeşte să cred că între acest cetăţean şi cel care îl susţine acolo – George Scripcaru – există o strânsă şi veche cârdăşie.

Este de notorietate faptul că unele rude de gradul I ale lui Scripcaru au prestat vreme îndelungată la RAT. De asemenea, este cunoscut, dar nedovedit că o serie întreagă de piese de schimb pentru autobuze precum şi tot felul de consumabile, se achiziţionează prin firme apropiate de Scripcaru. Afacerea MAZ s-a derulat tot prin complicitatea celor doi Scripcaru – Pulpea. Afacerea „publicitatea” este orchestrată tot printr-o firmă de casă a primarului. Camerele de filmat din autobuze care la puţin timp după ce au fost montate au dispărut, spun gurile rele, să supravegheze casele băieţilor deştepţi de prin Primărie şi RAT. Acum cel care se ocupă de activitatea regiei este viceprimarul Miklos Gantz, omul lui Ori Zinger, cel care în epoca de aur a imobiliarelor a transformat Braşovul în propria agenţie imobiliară, cu acceptul lui Scripcaru, producând pentru propriile conturi şi ale celor care l-au sprijinit milioane de euro.

Trecând în revistă în mod superficial toate aceste aspecte găsim o explicaţie logică la ignoranţa, nesimţirea şi dispreţul lui Pulpea faţă de cei care îi plătesc salariul de zeci de milioane de lei (vechi). Şi cum el nu este un ales, ci un numit, şi cum conştiinţa civică şi reacţia societăţii civile la noi sunt aproape de zero, îşi permite să ne trateze cu sictir. Dar chiar şi aşa îi sugerez lui Augustin Pulpea să adopte strategia partenerului său de „afaceri” care este foarte atent cu Legea 544. Şi de regulă răspunde prompt la solicitările venite pe această cale.

În cazul în care nu va găsi de cuviinţă să respecte legea îl avertizez pe cetăţeanul Pulpea că îl paşte plângerea penală. Şi nu este nici o glumă. Nu mă joc cu astfel de lucruri şi o să merg până la capăt.

luni, 27 decembrie 2010

Să vă fie ruşine Patriciu şi Vântu

Domnul Sobaru a devenit vedetă internaţională după ce i-a dedicat premierului Boc un salt cu grad ridicat de dificultate de la balconul sălii de plen a Parlamentului cu aterizare pe pupitrul unui deputat. Gestul, motivaţiile, argumentele sau prestaţiile ulterioare a specialiştilor, comentatorilor, psihologilor şi sociologilor nu mai au acum nici o valoare. Pentru că în curând vor fi date publicităţii informaţii şocante despre viaţa secretă a lui Sobaru.

Ocupaţia de electrician la TVR nu era decât o acoperire pentru a-i facilita accesul în Parlament şi mai ales în sala de plen. În fapt omul era un agent bine instruit al unei organizaţii oculte a cărei scop este acela de a istaura haosul în ţară prin decredibilizarea instituţiilor statului pentru atunci când este dezordine în ţară câştigă cei care pescuiesc în ape tulburi.

Serviciile secrete şi ultrasecrete au descoperit că în fruntea organizaţiei care l-a antrenat şi finanţat pe Sobaru se află cei doi moguli Vântu şi Patriciu, Hrebenciuc, Năstase, Crin Atonescu, Victor Ponta şi Marian Vanghelie. Totul a fost pus la cale pentru a-l decredibiliza pe Boc şi pe Roberta Anastase. De fapt Sobaru avea vreo trei conturi în Elveţia alimentate regulat de Patriciu, o casă de vacanţă în Alpii Austrieci, depozite în lei şi valută precum şi terenuri în nordul Capitalei.

Scenariul potrivit căruia omul era disperat din cauză că şi-a dat seama că din cauza unui guver cretin nu-şi mai poate creşte copii, dintre care unul cu probleme serioase de sănătate, nu stă în picioare.

De altfel, în discursul său de Anul Nou, preşedintele Băsescu va face referire la acest caz grosolan de manipulare şi va încheia cu un „Să vă fie ruşine Patriciu şi Vântu!” după care lacrimi cât boabele de fasole mexicană i se vor rostogoli pe obraji.

luni, 20 decembrie 2010

Urăsc iarna

...din mai multe motive. În primul rând pentru că este frig. Prefer canicula decât gerul. În al doilea rând urăsc iarna pentru că trebuie să curăţ maşina de zăpadă iar dimineaţa geamurile sunt tot timpul îngheţate. Trebuie să pornesc maşina din timp pentru ca înăuntru să fie o temperatură rezonabilă şi să nu-mi clănţăne dinţii până la muncă. Urăsc circulaţia din oraş atunci când ninge şi faptul că trebuie să dau banii pe cauciucuri de iarnă. Îmi este dezagreabilă iarna pentru că portiera de la „limuzina” din dotare îngheaţă şi într-un dispreţ total faţă de strădaniile mele refuză să se deschidă. Iar atunci când într-un final o face îşi bate joc de nervii mei şi refuză să se mai închidă.

În al treilea rând urăsc iarna pentru că nu practic sporturile specifice. Nu alerg cu schiurile sau placa în spinare în Poiana Braşov să stau la cozi kilometrice la telesacaun, nu dau năvală nici în patinoarul de 12 milioane de euro a lui Scripcaru şi nici în cel de la Olimpia a lui Căncescu, nu mă dau cu sania, punga sau salteaua. Drept pentru care petrecerea timpului liber în aer liber nu este pentru mine o opţiune.

Iarna se micşorează ziua. De parcă trebuie să intrăm şi noi în hibernare şi ni se dă stingerea la ora 17.00. Urăsc iarna pentru că nu mă pot plimba, pentru că trebuie să umblu cu şapte rânduri de haine pe mine, pentru că e aglomeraţie în magazine, pentru că viaţa e mai scumpă iarna şi nu în ultimul rând pentru că este...frig.

vineri, 17 decembrie 2010

Mintea odihnită a unui senator

Domnul acesta, un produs marca PDL Braşov, ar idei puţin, dar din păcate nu sunt fixe, sunt doar proaste. Şi pentru că de când a ajuns senator nu produs nimic concret pentru comunitate, Staicu a emanat pe final de an o idee năstruşnică. Cică la depăşirea limitei legale de viteză cu 20 km/h să se primească doar avertisment, fără amendă, care să expire după şase luni.

Cu alte cuvinte, în Braşov dacă ajungi să calci pedala până pe la 80 km/h nu te alegi decât cu o mustrare scrisă din partea organului. Şi după şase luni poţi repeta figura. Din punctul meu de vedere, o idioţenie mai mare nici că putea să scornească. Probabil că are mintea odihnită. Acum este de înţeles că atunci când foloseşti un VW Touareg este deranjant să te mişti cu 60 km/h şi nu prea te interesează de consecinţele pe care le-ar avea elucubraţiile tale pentru restul muritorilor de rând. Toate statistice arată că din cauza vitezei se moare pe capete în ţara asta. În UE pentru depăşiri de viteză te arde la buzunar de nu îţi mai vine a doua oară să o calci...iar la noi tot mărim limita de viteză. Să nu mai stea în trafic şmecherii după toţi amărăştenii care de frica unei amenzi au neobrăzarea să respecte limita de viteză.

Eu propun să se elimite definitiv limitele de viteză. Fiecare merge cu maşina în funcţie de caii putere şi de conştiinţă, iar de scăpat, scapă cine poate.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Candidatul altora

Dumitru Puchianu este personajul politic braşovean, trecut de la democraţi la liberali, a cărui înfăţişare nu exprimă prea mult optimism, iar unor mai slabi de înger le-ar produce chiar şi un fior rece pe şirea spinării. Cetăţeanul, om respectabil de altfel, îşi încearcă şi el norocul în nobila postură de candidat la primărie. Nimic deosebit şi ieşit din comun, poate doar faptul că este puţintel cam devreme pentru un asemenea anunţ. Dar fiecare cu boii lui, cum se spune în popor.

Ţinând însă cont de traseul său politic putem, fără să greşim prea mult, să susţinem că stimabilul domn Puchianu nu este chiar şi pe de-a întregul candidatul PNL. Şi tot pe baza istoricului său politic putem afirma cu toată responsabilitate că stimabilul în cauză este mai mult candidatul PDL. Astfel, liderul de necontestat al democraţilor braşoveni, George Scripcaru şi-a asigurat, cel puţin teoretic deocamdată, liniştea electorală pe partea dreptei.

Şi vin în sprijinul raţionamentului meu cu un fapt care este cel puţin ciudat la prima vedere. Parcul acvatic din cartieul Noua – fostul ştrand – a beneficiat până acum de trei inaugurări. Şi deşi primarul Scripcaru i-a tăiat de trei ori panglică, nici până în ziua de azi nu a fost deschis. Asta în ciuda faptului că „investitorul” chiar şi-a dat silinţa şi locul a fost amenajat corespunzător. Pe de altă parte, stimabilul domn Puchianu deţine şi el un parc acvatic suficient de cunoscut şi frecventat, amplasat undeva la ieşirea din Braşov. Datorită suprafeţei şi a investiţiei în zona Braşovului nu prea există o altă locaţie care să-i fie concurentă. Cu excepţia ştrandului de la Noua care, cel puţin pe perioada verii, i-ar fi produs suficient de multe neplăceri stimabilului domn din punctul de vedere al încasărilor. O coincidenţă reciproc avantajoasă. Scripcaru are ce inaugura în campaniile electorală, iar Puchianu îşi protejează afacerea.

Acesta este doar unul din numeroasele puncte comune, de interes personal şi de afaceri, dintre Dumitru Puchianu şi fostul său angajat Gheorghe Scripcaru, devenit între timp cosmopolitul George Scripcaru. Pe cei doi îi leagă prea multe, şi nu amintim aici decât afacerile cu tablă de la Sidex Galaţi, ca să nu fie în stare să se înţeleagă acum pentru o „amărâtă” de campanie electorală.

marți, 7 decembrie 2010

Şapte lucruri pe care le vreau de la RAT Braşov

Pentru că de la începutul anului am tot vorbit despre unele chestiuni legate de RAT Braşov şi până acum nu s-a întâmplat absolut nimic, am făcut o solicitare în baza Legii nr.544/2001 – privind liberul acces la informaţii de interes public prin care am cerut să se facă publice următoarele:

1. Care este stadiul implementării sistemului de supraveghere video din mijloacele de transport în comun ale RAT Braşov?

2. Care este strategia RAT Braşov privind implementarea sistemului de taxare pe mijloacele de transport în comun, pe unitate de timp, având în vedere că aparatele necesare acestui proces sunt deja instalate în toate autobuzele?

3. Care sunt veniturile din publicitate ale RAT Braşov pe anul 2009 şi pe primul semestru din 2010?

4. Care este procentul pe care RAT Braşov îl încasează din concesionarea serviciului de ridicări auto?

5. Prezentarea sondajelor de opinie privind prestarea serviciilor de transport public local de călători în municipiul Braşov, care sunt specificate în raportul anual de activitate al viceprimarului Gantz Miklos Sandor, la cap. 7 “Serviciul transport şi monitorizare”, pag. 9.

6. Care sunt încasările RAT Braşov din biletele vândute către pensionari, ca urmare a anulării gratuităţii la transportul în comun?

7. Care ar fi impactul economic asupra RAT Braşov daca s-ar acorda facilităţi de 50% reducere la transportul în comun pentru şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM Braşov?

luni, 6 decembrie 2010

S-a dus dracului meseria de jurnalist

Zilele trecute, un fost coleg de breaslă m-a apostrofat că zicerile mele dintr-o conferinţă de presă nu reprezintă o ştire. Iniţial mă gândesc că poate omul are dreptate. Poate nu mai ştiu eu ce înseamnă aia o ştire, cu subiect şi predicat. Până când, aseară, văd o „ştire” scrisă de respectivul.

Şi începe aşa: „Zăpada a scos la treabă firmele de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada, care au ieşit pe trasee încă de sîmbătă, de la ora 14.00.” Fantastic! Un eveniment deosebit de importat pentru oraşul nostru! Adică braşovenii trebuie informaţi că atunci când ninge firmele care sunt plătite din banii noştri îşi fac treaba.

Şi continuă: „Primele zone vizate au fost cele mai înalte (C.D. Gherea), podurile şi pasajele, cartierul Şchei şi traseul ocolitoarei. În Poaiana Braşov s-a intervenit chiar mai devreme, de la ora 10.00“, a declarat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea. O informaţie esenţială ne este oferită de purtătorul de cuvânt de la Primărie. Că cei care fac deszăpezirea au deszăpezit în prima fază zonele înalte. Este esenţial amănuntul mai ales că se referă la un fapt deja petrecut. Cu atât mai mult cu cât ni se precizează că în Poiana Braşov s-a intervenit cu vreo patru ore mai repede.

Mai departe: „Vectra a asigurat deszăpezirea cu 22 de utilaje, din care în prezent au rămas pe trasee zece, iar Eurostrada a intervenit iniţial cu 14 maşini, din care au mai rămas la lucru patru.
Sîmbătă, Vectra a utilizat 240 de tone de material antiderapant, iar Eurostrada a utilizat 100 de tone de material antiderapant.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Primăriei, în acest weekend nu s-au înregistrat blocaje în trafic din cauza zăpezii, însă autorităţile atenţionează şoferii să îşi echipeze maşinile în mod corespunzător sau să se deălaseze cu mijloacele de transport în comun, pentru a reduce riscul ambuteiajelor şi accidentelor.”
Suntem mult mai liniştiţi acum. Faptul că Vectra a ieşit cu 22 de utilaje şi Eurostrada cu 14 ne face pe noi toţi să trecem mai uşor peste iarnă. În egală măsură precizarea legată de sutele de tone de materiale antiderapante împrăştiate precum şi sfaturile oferite de autorităţi ne arată grija şi responsabilitatea acestora pentru cei care plătesc taxe şi impozite.

Singura informaţie cu adevărat relevantă din ştirea cu pricina o reprezintă numerele de telefon ale celor societăţi care se ocupă cu deszăpezirea în Braşov.

Dacă asta reprezintă o ştire, în sens jurnalistic, înseamnă că tot ce ştiam eu despre acestă meserie s-a dus dracului. Şi eu ştiam că subiectul ar fi fost o ştire dacă era prezentat înainte de a ninge, înainte de a se produce evenimentul.  Sau în cazul în care utilajele de deszăpezire NU au ieşit pe stradă prompt, numărul lor NU a fost suficient, NU s-a intervenit acolo unde erau urgenţe, în trafic s-au înregistrat ambuteiaje....

joi, 2 decembrie 2010

Solidaritate masculină

Ieri primesc dispoziţie din partea nevesti-mii să cumpăr o varză murată din piaţa Astra. Scopul declarat era acela de a folosi leguma ţinută la saramură ca ingredient obligatoriu pentru prepararea unui set de sarmale.

La telefon am primit un o listă întreagă de parametri pe care trebuie să-i îndeplinească o varză murată în vederea realizării obiectivului propus, listă care s-a încheiat cu un drăgăstos „Vezi ce cumperi!”, dar care nu-mi suna deloc linistitor.

Bineînţeles că nu am reţinut prea multe dintre acele criterii de selecţie a verzei, dar ar fi fost peste puterile mele să identific una corespunzătoare. Drept pentru care m-am hotărât să-mi las soarta în mâinile vânzătorului din piaţă, oricare ar fi acela.

M-am oprit la prima tarabă unde am văzut că se vindea varză murată. Vânzătorul, un bărbat înalt, nu foarte gras, dar rumen la faţa, mă întreabă ce doresc.

- Vreau o varză murată! Domnule...îmi trebuie pentru sarmale, ştiţi dumneavoastră...! Dar să fie bună de sarmale că altfel îmi dă nevastă mea cu ea în cap.

Vânzătorul alege una cu grijă, mi-o arată triumfător, categorig nu pentru a-mi da acordul, ci pentru a se făli cu alegerea făcută, după care o câtăreşte şi mi-o întinde, ambalată într-o pungă de plastic.

- Să treceţi mâine să-mi spuneţi cum a fost varza, îmi zice el cu siguranţa specialistului care ştie că alegerile lui sunt cele mai bune.

Acasă primesc şi verdictul. Varza este bună. Şi nu pot să nu-i mulţumesc în gând vânzătorului rumen în obraji pentru solidaritatea de care a dat dovadă.

miercuri, 1 decembrie 2010

Prostia la putere!


Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Azi prostia e-n Senat
Sindicat si patronat
Azi prostia e-n foaier
Cazinou si minister
Prostul n-are nici un chef
Decat sa ne fie sef
Prostul n-are nici un rost
Decat sa ne mearga prost.

Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Azi prostia e un zid
Azi prostia e-n partid
Caci politica de gasti
I-o politica de prosti
Prostul nu e prost destul
Fara lantisor si ghiul
Dati-i prostului macar
Un celular.

Prostia la putere!
Prostia la putere!
Prostia la putere!
Prostia la putere!

Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Prostul azi e bataus
Maine-i mare trepadus
Azi e coada de topor
Maiine-i mare senator
Prostul nu se sperie
Daca n-are perie
Protectorului la schimb
Ii trage limbi.

Prostia la putere

Prostia la putere

miercuri, 24 noiembrie 2010

Omerta de la RAT Braşov

RAT Braşov a investit la un moment dat o sumă considerabilă de bani (fonduri publice) într-un sistem de supraveghere video a mijloacelor de transport în comun. Adică a montat în troleibuze şi autobuze camere de filmat. Evident că ideea, foarte bună de altfel, a fost aplicată într-un original stil dâmboviţean. Adică s-au băgat banii în camere de supravegheat, dar nu s-a investit nici un leu într-un centru de comandă unde să existe o monitorizare permanentă. Drept pentru care încet, dar sigur, sistemul a clacat.
După prinderea cu succes a trei hoţi de buzunare nimeni nu a mai pomenit nimic de eficienţa cheltuirii banilor publici pe un proiect care nu funcţionează. Când cineva îndrăzneşte să mai întrebe în stânga şi-n dreapta despre respectiva investiţie se loveşte de un zid de tăcere. Omerta funcţionează cu succes în cazul regiei locale de transport pentru că atunci când câinii latră, iar caravana trece liniştită, nimic nu poate schimba mersul „firesc” al lucrurilor.
Spun unii cârcotaşi – oameni din sistem – că respectivele camere au fost demontate de pe autobuze şi fără prea multe explicaţii au luat calea domiciilor unor ştabi din conducerea RAT şi a Primăriei Braşov. Nu am nici cea mai vagă idee dacă este adevarat sau este doar o exagerare. Dar atât timp cât nimeni nu se sinchiseşte să explice opiniei publice de ce mama naibii s-au băgat zeci de mii de euro într-un sistem care lipseşte cu desăvârşire, înclin să cred că un sâmbure de adevăr există.
Aşa se explică de ce Primăria şi conducerea regiei refuză să implementeze mai multe măsuri care să ducă la eficientizarea activităţii de la RAT, la o transparenţă decizională şi la transformarea regiei într-un adevărat serviciu public.
Concluzia este că la RAT Braşov, sub perdeaua „interesului cetăţenesc” se fură sistematic, organizat şi la nivel de vârf.

marți, 23 noiembrie 2010

Prestaţii româneşti în sistem austriac

Săptămâna trecută am avut de făcut un drum la Bucureşti. Doar până la aeroport să iau pe cineva. Cum nu mă încumet să plec la drum cu maşina mea, am împrumutat de la o cunoştinţă un Ford Fiesta. Maşina micuţă, dar consumă puţin, iar pe criza asta e numai bună.
Intru de dimineaţă în posesia maşinii şi plec la drum. Nu singur ci împreună cu două doamne. Ne oprim la staţia OMV Petrom de la ieşirea din Braşov, la Dârste. Cum la automobilul pe care-l conduc în mod regulat buşonul de alimentare cu combustibil se află pe partea dreapt, am tras maşina la pompă în mod corespunzător. Numai că n-am nimerit bine. Buşonul la Ford este pe partea cealaltă. Bag în marşalier şi mă încadrez cum trebuie. În tot acest timp doi angajaţi ai benzinăriei a căror rol este acela de a te ajuta să alimentezi se uitau amuzaţi la noi. Unul dintre ei vine amabil către mine şi se interesează cu ce fel de benzină să alimenteze şi câţi litri. Îi dau informaţiile necesară după care mă duc să plătesc.
În timp ce stăteam la coadă omul se apucă să spele şi geamurile. Numai că nu-şi poate ţine gura şi începe să comenteze cu colegul său care, cu un rânjet imbecil, îşi rodea o unghie.
- Uite şi la ăsta...habar nu are pe unde se alimentează! Şi-a luat prostul maşină...
- Auzi, zice rânjitul cu unghia în gură, zi-le la alea să se scobească de nişte mărunţiş...ce stau şi se uită ca proastele la tine...
Plătesc alimentarea şi mă îndrept către maşină. Omul tocmai termina de şters geamul din spate. Scot din buzunar un leu şi îi mulţumesc. La rândul său îmi zâmbeşte galant şi îmi mulţumeşte şi el. Mă urc în maşină şi plecăm la drum, moment în care aflu despre „prestaţiile” celor doi. Am promis solemn ca de acum înainte să nu mai alimentez niciodată în staţiile OMV Petrom.

vineri, 19 noiembrie 2010

Cui îi este frică de Scripcaru?

Săptămâna trecută am emis un comunicat de la partid. Comunicat care începea cam aşa:
"Organizaţia Municipală a PSD Braşov îi solicită lui George Scripcaru, în virtutea funcţiei politice pe care acesta o deţine la nivel central (vicepreşedinte PDL) să intervină pentru a opri măsurile aberante luate de Guvern care împing România pe o curbă de sacrificiu total greşită"...
Şi se termina ca în felul următor: "În acest context, George Scripcaru, ca vicepreşedinte al PDL la nivel central este direct răspunzător de modul în care acţionează guvernul PDL. Cu atât mai mult cu cât prin poziţia deţinută, Scripcaru a reuşit să-şi impună un om de încredere în Guvern, în persoana ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu."

Nimic deosebit până acum. Doar că în presă apare următorul lucru. Concluziile le trage fiecare.

joi, 18 noiembrie 2010

Trimisul Domnului se întoarce

M-am pomenit din nou la partid cu cetăţeanul Axinia. Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, fost muncitor la sectoarele calde la Steagul Roşu, bolnav de silicoză, ieşit cu ordonanţa, clarvăzător şi iubitor de cele sfinte.

Las în plan secund faptul că de vineri şi până azi în aspectul lui nu s-a schimbat absolut nimic. Sunt convins acum că are cămaşa lipită de piele şi nu mai poate fi inlăturată. De altfel cred că a devenit parte integrantă a corpului.

- Domnule, nu mai rezist, mi se adresează el direct ca şi cum ne cunoaştem de o viaţă întreagă.

De data asta păstrez distanţa pentru ca mirosul neplăcut pe care-l degajează să nu-mi inunde din nou nările.

- Ce s-a mai întâmplat acum?, îl întreb.

- Domnule...noi am vrut să ieşim în stradă dacă venea Băsescu la 15 noiembrie. Şi îl luam la bătaie cu o ghioagă ne nu-l mai salva nimeni....

- Ei...nu se poate chiar aşa, ripostez eu. Totuşi, suntem oameni civilizaţi.

- Cum? Eu sunt om credincios...uite îmi fac cruce în sfânta zi de miercuri...Eu am ieşit în 1987, în 1989...dacă ştim ce o să fie , mai bine nu ieşeam.

Îşi aruncă privirea într-un punct undeva la apoximativ 30 de cm deasupra capului meu şi reflectează gânditor:

- N-au făcut ce trebuiau să facă atunci. Armata să preia puterea, să închidă graniţele şi să facă reforma. Tată, Fiul şi Duhul Sfât. Dar acum e prea târziu...acum singura soluţie ca să mai scăpăm este să se închidă graniţele, să se confişte averile şi să se împartă în mod egal oamenilor...

În doar două fraze şi o închinăciune omul ne-a devoalat rapid soluţia ieşirii din criză. O dictatură militară de tip sud american echivalentul Sfitei Treimi creştineşti. Nu mă mai pot abţine şi mă buşeşte râsul, fapt ce-l trezeşte pe individ din reveria mistică.

Se lansează într-o nouă tiradă care îmi bombardează creierul cu informaţii aruncate de-a valma. Ar fi putut să fie stareţ într-o mănăstire, dar nu a vrut.Ştie unde va fi peste 20 de ani. Dar nu-mi spune. Poate să citească în mintea omuluişi şi este în contact cu Dumnezeu care l-a trimis să salveze ţara şi poporul.

Este din ce în ce mai înverşnunat şi pentru întări cele spuse îşi face din când în când câte o cruce. Sare la starea lui de sănătate şi-mi spune că trebuie să cumpere medicamente de 900 de lei noi pe lună. Dar acum am intrat în postul Crăciunului şi nu le mai ia.

- Dar nu vă e teamă că o să muriţi, îl întrerup eu.

- Şi dacă mor nu-i nici o pagubă, spune el.

Şi îşi continuă tirul. La fel de haotic şi înverşunat. Aflu că provine dintr-o familie cu cinci fraţi. O familie de chiaburi. Îmi explică, nu fără urmă de mândrie, că atunci când ieşea pe uliţele satului cu fraţii lui, nu stăteau de vorbă cu oricine. Semn al educaţiei alese, scpecifice unui statul social superior celorlalţi din comunitate.

Aflu pe urmă despre nişte rude din Germania care l-au sfătuit să nu mai fie aşa revoluţionar. Rude care în înţelepciunea lor occidentală i-au explicat cum că am renunţat la comunism şi am ajuns mai rău decât atunci.

- Domnule...acest popor este blestemat! Este blestemat pentru că şi-a omorât conducătorul!

M-am săturat de el. Ridic receptorul telefonului de pe birou şi mă prefac că vorbesc. Poate pleacă. Şi a plecat. Nu ştiu când o să-l mai văd pe cetăţeanul Axinia. Sper că nu prea târziu.

marți, 16 noiembrie 2010

Prefectura – o instituţie căpuşă

La ce ne foloseşte o instituţie precum Instituţia Prefectului, cunoscută şi sub denumirea generică de Prefectură. Tot vorbim şi dezbatem pe toate feţe reforma în administraţie. Că avem prea mulţi funcţionari publici, că birocraţia e în floare, că avem corupţie maximă la nivelul administraţie şi multe alte axiome de genul acesta.

Personal sunt de părere că reforma în administraţie trebuie începută cu renunţarea la instituţiile susţinute degeaba din banii noştri. Cu instituţiile căpuşă! A căror rol nu este altul decât pur politic, de recompensă prin funcţiile oferite (prefect, subprefect) sau presiune politică asupra primăriilor care nu corespund unor anumite cerinţe politice (controlul de legalitate al actelor administrative). Şi o astfel de instituţie este Instituţia Prefectului.

Printre altele, prefectul, ca reprezentat al Guvernului în teritoriu trebuie să supervizeze activitatea instituţiilor deconcentrate precum şi aplicarea programului de guvernare. Numai că din punct de vedere administrativ prefectul nu are nici o pârghie de a sancţiona şefii de deconcentrate care nu îşi desfăşoara actvitatea corespunzător. Cel mult poate propune ministrului de resort sancţionarea unui anumit şef de deconcentrată. Pe de altă parte controlul de legalitate poate fi exercitat de un simplu birou aflat în subordine directă a Ministerului Administraţiei sau chiar de Ministerul Justiţiei, prin instanţa de contecios administrativ. Acelaşi lucru se poate face şi în cazul apostilei. Şi cam aici se opresc activităţile principale ale Instituţiei Prefectului.

Nu văd uitilitatea acesti instituţii în condiţiile în care avem şi consiile judeţene. În ţările europene mult mai civilizate din acest punct de vedere decât noi nu există o asemenea anomalie. Acolo unde există structuri regionale alese, nu există prefecturi (ex. Italia, Germania). În alte părţi există doar prefecturi , dar cu atribuţii extinse şi mult mai aplicate (ex. Franţa).

Desfiinţarea Instituţie Prefectului ca urmare a unei reforme administrative ar aduce, printre altele, şi importante economii la buget. În medie prefecturile au aproximativ 40 de angajaţi cu o medie salarială de aproximativ 2000 ron. Un calcul simplu ne arată cu la nivel naţional, doar cu salariile s-ar economisi aproximativ 10 milioane de euro anual.

Din păcate nimeni nu a avut inspiraţia sau curajul de a propune şi mai ales de acţiona în acest sens cu toate că la nivelul guvernului există documente care confirmă oportunitatea unei asemenea măsuri.

duminică, 14 noiembrie 2010

Trimisul Domnului la partid

- Cu dumneata vreau să vorbesc!

Un individ mititel, mă apuncă ferm cu mâna de braţ. Nu e prea înalt şi în mâna cealaltă ţine o sacoşă din pânză plus o pungă de plastic. Mă uit la el să văd dacă îl cunosc de undeva, dar figura lui nu-mi spune nimic. Îl întreb protocolar:

- Cu mine?

- Da! Cu dumneata, vine şi răspunsul prompt.

Suntem la partid şi trebuie să recunosc că am o grămadă de treabă. Mai sunt vreo 10 inşi care mă aşteptă. Nu prea am chef să vorbesc cu el drept pentru care încerc să scap. O amânare a discuţiei ar fi cel mai potrivit lucru.

- Ştiţi...am ceva treabă acum! Nu se poate să amânam pe altă zi? Poate ar fi mai bine să veniţi mânine. O să avem mai mult timp...

- Nici nu se pune problema, îmi răspunde mititelul. Aştept până terminaţi!

Mă uit la faţa lui, iar expresia gravă, încordarea şi privirea care mă fixa neclintită îmi spun că omul este în stare să mă aştepte ore în şir. Mă hotărăsc totuşi să mai fac o încercare.

- Mai bine să ne vedem mâine. Pe la 10.00 mă găsiţi...

- Mâine s-ar putea să fie prea târziu, îmi răspunde fulgerător.

E clar! Mă gândesc că cetăţeanul are probleme serioase. Are cam 55 de ani şi se vede pe el că nu a dus o viaţă uşoară. Deşi poartă ochelari se poate observa că ochiul drept îi arde puţin aiurea. Este nebărbierit, iar de sub cămaşa care nu pare să fi părăsit corpul de câteva zile ţâşnesc rebele câteva fire de păr de pe piept. La mai puţin de un metru apropiere simţul olfactiv percepe un miros neplăcut de transpiraţie, haine mudare şi gură care nu prea a făcut cunoştinţă cu pasta de dinţi. „Categoric nu face parte din înalta societate, dar poate că problemele lui nu suferă amânare”, mă gândesc şi iau decizia de a-i asculta omului păsurile. Poate îl şi pot ajuta.

- Spuneţi vă rog, încep eu cordial. Luaţi loc!

- Nu stau jos!

Ok. Nu mă aşez nici eu. Mă uit la el şi aştept...

- Domnule, spune individul după câteva momente de reculegere, eu am mai fost pe aici. Şi am mai vorbit cu unii de pe aici...Nu îmi trebuie nimic ...nu am venit să cer ...

- Şi cu ce vă pot ajuta? lansez întrebarea cu speranţa că îl fac să treacă mai repede la subiect.

- Imediat vă spun. Să ştiţi că niciodată, nimic pe lumea asta nu este întâmplător...toate ce se întâmplă este foarte bine şi atent supravegheat de Cel de Sus...

„Ăsta nu e normal”, mă gândesc. Nu-l contrazic pentru a nu intra în polemică şi aştept continuarea.

- Eu am lucrat în uzină, la sectoarele calde şi înainte de cutremurul din 1977 mi-a fost hărăzit să botez un copil...Ştiţi cum erau vremurile pe atunci, nevasta nici nu a vrut să audă şi mi-a spus că ... a fost singura dată când nu mi-am ascultat femeia....

Ce dracu fac eu cu ăsta acum! A luat-o razna rău de tot şi începe să-mi povestească momentele marcante ale vieţii lui. Mititelul îmi explică plin de pasiune cum, deşi nevastă sa nu vroia să boteze, el a simţit un imbold divin care l-a făcut să creştineze copilul indiferent de consecinţele conjugale.

- Stimate domn, nu vă pierdeţi în prea multe amănunte de ordin personal. La subiect vă rog! încerc să-l aduc în lumea reală şi să-mi explice ce doreşte de la partid.

Îmi răspunde ca şi cum l-aş fi trezit dintr-un vis.

- Domnule ...eu am silicoză, am fost operat la şold...am doi copii...şi sunt un om credincios...

- Nu vă contrazic...dar mai bine îmi spuneţi direct cu ce vă pot ajuta...

- Domnule, eu spun omului în faţă de ce am de spus...şi în uzină făceam la fel...am fost maistru. Nu sunt prost...am şcoală...nu am fost un simplu muncitor...

Şi începe iar să-mi povestească din uzină unde îi cam bătea pe unii a căror faţă nu corespundea cu anumite criterii, divine evident. Dar nu-i caftea din prima, aştepta ca imboldul de a-i pocni să apară de vreo trei ori la rând. Să fie sigură că pornirea este una exclusiv spirituală. Din fabrică a plecat cu Ordonanţa...ca l-au aruncat ca pe o măsea stricată. Fata lucrează în Italia. Băiatul este şomer. Pe el îl cheamă Axinia şi este foarte credincios. L-au cam furat la pensie, dar poporul român este binecuvântat şi nu va pieri. Cu o singură condiţie...să se lepede de Satana. Cam în această ordine îmi furniza omul datele personale, impresiile şi consideraţiile religioase. Mă uit la el şi sunt tot mai convins că nu are toţi boii la bicicletă. Mă decid să pun capăt scurtei întrevederi.

- Domnule Axinia, chiar am foarte multă treabă. Spuneţi ce problemă aveţi sau veniţi în altă zi să povestim...

- Să nu credeţi că sunt prost...Nu mă credeţi că sunt credincios? În fiecare zic merg la biserică. De fapt merg la toate bisericile din oraş...

- Nu înţelegeţi că am treabă...

- Stai domnule...aici e treabă serioasă...Eu sunt ca un călugăr care trebuie să înfăptuiască un lucru, trimis de Dumnezeu...

Şi iar începe să-mi spună despre viziunile lui divide, despre cum a fost la o biserică prin Vrancea şi a avut o viziune cu un popă de acolo avansat ulterior la mănăstirea Putna. Despre cum se îngrijorează preoţii de prin Braşov când nu-l văd la slujbă şi despre lucrarea spirituală care este pe cale să se înfăptuiască prin el, un fel de trimis a lui Dumnezeu.

- Domnule Axinia...spuneţi dacă vă pot ajuta cu ceva.

- Nu mă puteţi ajuta cu nimic. Eu am venit să vă ajut! Nimic nu este întâmplător...eu am venit aici nu pentru mine. Pentru dumneavoastră...Scopul meu este divin...Dumnezeu m-a trimis să ajut acest partid...

Nu mai stau să-l ascult. În expediez fără foarte multe menajamente şi fără urmă de regret că am renunţat atât de uşor la „trimisul”...

vineri, 12 noiembrie 2010

Lecţie de manipulare

Este drept că este puţintel cam rudimentară, nu are fineţea unei lucrături de clasă, dar la noi în provincie merge. Transilvania Expres, "crucişătorul" presei locale ne oferă o mostră de libertate, obiectivitate şi profesionalism.
Marţi 9 noiembrie am ţinut conferinţă de presă la partid. Printre alte subiecte am apreciat şi faptul că la Consiliul Judeţean s-a adoptat o strategie de dezvoltare a judeţului şi criticam Primăria că nu a fost în stare până acum să pună bazele unui asemenea document. Ştirea a apărut în aceeaşi zi la jurnalul de la Mix TV. În TEX-ul de miercuri,10 noiembrie, nu apare nimic.
În schimb joi, 11 noiembrie, Primăria Braşov anunţă că va elabora o strategie de dezvoltare durabilă a Braşovului. În aceeaşi zi apare în tot TEX un material în care se spune că Răzvan Popa apreciază "adoptarea strategiei" de către Primărie.
Am două obiecţii:
1. Primăria nu a adoptat nici o strategie. Va face o strategie care va fi finalizată în decurs de un an.
2. Eu m-am referit la documentul de la Consiliul Judeţean care este finalizat şi făcut public.

Mai departe putem aprecia fie că este o greşeală, fie că este o manipulare. Eu personal înclin să cred că cea de-a doua variantă este plauzibilă.

joi, 11 noiembrie 2010

Cod de conduită pentru şoferii RAT

Cred că un oraş civilizat cum este Braşovul trebuie să reglementeze printr-o decizie a autorităţilor locale un cod de conduită pentru şoferii RAT. Cod care odată adoptat să fie făcut public şi afişat în fiecare mijloc de transport în comun precum şi în staţiile de autobuz.

Nu de puţine ori mi-a fost dat să fug după vreun autobuz şi chiar când să pun piciorul pe scară, şoferul să-mi închidă uşa în nas. Sunt ferm convins că mulţi au păţit aşa. Uneori în autobuz muzica este dată prea tare, iar alteori şoferul este extrem de preocupat să se întreţină amical cu o cunoştinţă pe care a privilegiat-o cu dreptul de a sta lângă el evitând astfel aglomeraţia muritorilor de rând.

Câteodată avem ghinionul să nimerim un şofer prost dispus. Motivele dispoziţiei lui pot fi diverse. Fie l-a enervat nevasta, fie şeful de tură, fie este supărat în general pe viaţă, pe politicieni, pe vecini, pe toată lumea. În acest caz ar fi o adevărată sinucidere psihică să îndrăzneşti să-i adresezi vreun reproş, oricare ar fi natura acestuia. După ce te spurcă bine şi cu simţ de răspundere, la coborâre zici „merci” că nu te-a şi altoit.

Alteori poţi da peste unul atât de grăbit încât ajungi la destinaţie şi te întrebi dacă s-a refilmat „Speed” şi tu eşti pe post de Sandra Bullock.

Şi pentru că taximetriştii „beneficiază” de reglementări care vizează comportamentul lor atunci când fac taximetrie, nu cred că ar fi foarte complicat să existe reglementări asemănătoare şi pentru şoferii de la RAT.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Prostia e la putere

Învăţăm să dezbatem

Zilele trecute am lansat spre dezbatere o propunere. O stradă din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”. După trei zile de polemici online – si aici trebuie recunoscut meritul www.prinbrasov.com – pot spune că o anumită categorie de braşoveni nu este încântată de idee.
Am constatat însă două lucruri. Primul, şi cel mai important din punctul meu de vedere, este acela că începem să învăţăm să dezbatem chestiuni care ne privesc în mod direct. Avem reacţie la propuneri şi proiecte atunci când cineva ne cere părerea. Din păcate, autorităţile locale nu au învăţat şi ele să se consulte cu cei pentru care se presupune că iau decizii. Îmi place dezbaterea când este constructivă şi mai ales atunci când poţi trage o concluzie. Fie că o idee care ţie îţi părea foarte bună nu este pe placul celor pentru care vrei să o aplici, fie că decizia pe care vroiai să o iei nu este cea mai bună, fie descoperi soluţii mult mai bune decât cele pe care credeai că le deţii. Pe de altă parte o idee poate fi fundamental îmbunătăţită ca urmare a unei dezbateri.
Cea de-a doua observaţie este legată de tonul pe care se poartă dezbaterea, unul agresiv, cu atacuri directe şi uneori fără argumente. Mă bucur că există braşoveni care reacţionează, însă din păcate unii nu au înţeles rolul dezbaterii şi folosesc argumente de genul „îl susţii pe Păunescu înseamnă că eşti comunist”. Sau „ideea e proastă...ai prea mult timp liber”. Respect toate opiniile. Aşa este normal. Dar nu sunt de acord cu afirmaţii neargumentate şi neconstructive.
Până la urmă esenţa dezbaterii este ca din opinii contrare să rezulte ceva constructiv!

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Un bulevard din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”!

Dincolo de activitatea politică mai mult sau mai puţin controversată a lui Adrian Păuenescu, poetul va rămâne pentru totdeauna un punct de referinţă în cultura românească. Acest fapt este acceptat în unanimitate de întreaga societate, oameni de cultură, simpli cetăţeni ţi politicieni.
S-au spus şi se vor spune multe despre opera şi activitatea deosebit de complexe ale lui Adrian Păunescu, dar cred că Braşovul îi poate aduce un omagiu denumind o stradă din Municipiu „Adrian Păunescu”. Mai mut decât atât, cred că această iniţiativă ar trebui completată şi amplasarea unui bust al marelui poet tot în Municipiul Braşov.
Dacă Primăria Braşov va dori sau nu să dea curs acestor cereri rămâne de văzut. Cert este că în prima şedinţă a Consiliului Local consilierii PSD vor face o solicitare în acest sens.
P.S
Aştept cu interes să aud cum George Scripcaru ne va spune că deja s-a gândit la acest lucru şi că se lucrează intens de câteva zile.

joi, 4 noiembrie 2010

NV Popa a descoperit esenţa răului

Tuns, ras, spălat şi frezat, „nevepeul”, pentru cunoscători Nicolae Vlad Popa, trecut de la liberalism la democrat liberalism – ciolanul era mai consistent – iese tot mai des la rampă. Nostalgic al vremurilor demult apuse în care chiar conta ce scotea pe gură, nevepeul se mai trezeşte şi astăzi elucubrând pe diverse teme. Ultima descoperire este legată de faptul că la mitingul de susţinere a moţiunii de cenzură au participat şi pesedişti. Extraordinar! O dezvăluire care va şoca întreaga societate! Va urca pedeleul cu vreo 15 procente în orice sondaj, iar Scripcaru va obţine la alegerile viitoare 120%!
Şi nu numai că a scos porumbelul pe gură, dar nevepeul vine şi cu dovezi. Să nu zică lumea că a luat-o razna şi nu mai ştie că vorbeşte. A prezentat în premieră mondială un set spectaculos de poze în care anumiţi cetăţeni sunt identificaţi ca făcând parte din organizaţia PSD Braşov. Elemente perturbatoare care au luat parte la mişcările huliganice din capitală. După mintea domnului NV Popa aceşti indivizi ar trebui deportaţi şi decăzuţi din toate drepturile.
Am însă ferma convingere că odată cu înaintarea în vârstă a unora, simţul penibilului, al ridicolului, dispare. Ceea ce rezultă poate fi un ins trecut deja şi de a doua tinereţe care vorbeşte fără să gândească şi care uneori poate fi simpatic, iar alteori enervanţi. De regulă aceste cazuri trebuie privite cu bunăvoinţă şi înţelegere.
Zilele aceste în Piaţa Sfatului, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a vut o iniţiativă foarte interesantă. Aceea de a face publice o serie de documente interne ale fostei Securităţi care îi priveau direct pe protestatarii braşoveni din 15 noiembrie 1987. Pe nişte panouri este expus destul de amănunţit şi cu documente modul în care fosta securitate i-a urmărit pe protestatri, modul în care Miliţia i-a persecutat, iar partidul i-a condamnat. Cei care „au participat la mişcările huliganice din 15 noiembrie 1987” erau atenţi supravegheaţi şi bine îndosariaţi. Pentru binele comunităţii braşovene cred că ar fi indicat ca nevepeul să facă o şedinţă de documentare la faţa locului fapt care ar putea fi facilitat de colegul său de partid Florin Postolachi, preşedinte la Asociaţia 15 Noiembrie 1987.

joi, 28 octombrie 2010

Zece soluţii pentru ieşirea din criză

Având în vedere capacitatea extraordinară a naţiei române de a sta liniştită sub un bocanc ferm plasat pe grumaz, propun un set de 10 măsuri, foarte nepopulare şi profund nepopuliste, dar absolut necesare pentru ieşirea din criză.
1. Să fie eliminată definitiv vârsta limită de pensionare. Fiecare român să muncească atâta timp cât este în putere. Se elimină în felul acesta o cheltuială inutilă cu plata pensiilor.
2. În sistemul bugetar să nu mai existe salarii. Toţi angajaţii de la stat să presteze muncă voluntară un cincinal întreg. Măsura se va repeta odată la 10 ani.
3. Salariul minim pe economie să nu depăşească 100 ron.
4. Angajatorul să aibă drepturi absolute asupra angajatului. Drept de viaţă şi de moarte precum şi dreptul primei nopţi. De asemenea, copii angajaţilor vor fi obligaţi să lucreze la acelaşi patron ca şi părinţii.
5. TVA să fie 50%
6. Să fie scoase în ilegalitate sindicatele, Realitatea TV, Antena 3, precum şi orice partid politic sau organizaţie cu excepţia PDL. Singurele posturi TV acreditate pentru a oferi poporului ştiri politice rămân B1 TV şi TVR.
7. Traian Băsescu să fie proclamat preşedinte pe viaţă, cu dreptul de a-şi numi succesorul. Astfel se elimină cheltuielile inutile cu procesul electoral pentru alegerea preşedintelui.
8. Se dizolvă Parlamentul. O extraordinară economie la bugetul de stat. Guvernul preia şi rolul de legislativ. Legile sunt doar trimise promulgării către preşedinte. Se desfiinţează Curtea Constituţională pentru că nu mai are obiect de activitate.
9. Se interzice cu desăvârşire orice manifestare de protest. Fac excepţie cazurile în care poporul doreşte să-şi exprime mulţumirea şi admiraţia faţă de conducător.
10. Primarii municipiilor reşedinţă de judeţ se numesc direct de primul ministru, după o aprobare prealabilă a Preşedinţiei. În felul acesta se elimină o serie întreagă de cheltuieli foarte mari şi inutile cu procesul electoral local.
Am ferma comvingere că acest prim set de măsuri, adoptate într-un timp foarte scurt, vor transforma România în prima putere economică a Europei, va fi invitată să facă parte din G8, Rusia ne va furniza gratuit gaze naturale, iar Obama va lua lecţii de la Băsescu despre cum se administrează o ţară aflată în criză.

duminică, 24 octombrie 2010

Eterna şi fascinanta Românie

Premieră mondiala! În România va exista primul guvern în funcţie care trece de o moţiune de cenzură fără nici un vot pentru. Adică o parte a poporului reprezentat în Parlament vrea ca actualul Guvern să plece, iar cealaltă parte nu se pronunţă. Tipic românesc! Românul nu se prea exprimă tranşant într-o chestiune sau alta. Preferă să se scalde în ape tulburi, să fie duplicitar. Să se dea bine cu toată lumea.
Pai dacă moţiunea de cenzură condamnă practicile actualului Guvern. Dacă opoziţia susţine că Guvernul nu mai face faţă şi trebuie demis, iar puterea se apără susţinând public contrariul...cum naiba vine asta să nu votezi moţiunea. Să nu voteze exact ceea ce ei susţin la nivel declarat. „Guvernul este bun, avem nevoie de măsurile implementate de Executiv, dar nu-i acordăm votul de încredere! De fapt nu-i acordăm nici un vot!” – Cam în felul acesta sună raţionamentul puterii. Cu alte cuvinte, atunci când parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR vor da ochii cu electoratul din colegii (nu se pot ascude la nesfârşit) vor explica senini că ei nu au votat pentru a fi menţinut în funcţie acest guvern. Şi pot să pun pariu de pe acum că 80% din poporul cu care vor lua contact, va considera că demersul lor este justificat şi absolut corect. Probabil că aceeaşi reţetă va fi aplicată şi în cazul asumării răspunderii pe controversata Lege a educaţiei.
Într-o ţară în care poporul acceptă cu supunere şi pioşenie ca guvernul să-i taie mai mult de un sfert din venituri, într-o ţară în care cel care plesneşte peste gură un copil este reales preşedinte, într-o ţară în care parlamentarii votează legi din greşeală – nu este nimic anormal ca un guvern să rămână în funcţie fără nici un vot de susţinere.

luni, 19 iulie 2010

Am avut dreptate

În urmă cu aproximativ un an am cerut demiterea directorului CAS Braşov, de acum celebrul Elemer Wusinczky, pe motiv de incompetenţă. Presa locală aşa cum o ştim, a percutat şi nu prea. Între timp demersul nostru a rămas fără finalitate dintr-un motiv lesne de înţeles: Elemer Wusinczky s-a dat cu pedeliştii şi a rămas pe funcţie. La fel de incompetent.
La nici un an de atunci, personajul în cauză şi-a dat măsura „competenţei” sale publicând vestita „listă a ruşinii” care l-a propulsat în topul celor mai ridicoli şefi de instituţie din România. 30.000 de braşoveni au apărut cu nume, prenume şi adresă ca presupuşi datori la CAS. A fost, în sfârşit scânteia care a deschis ochii presei „analitice şi incisive” din Braşov. Toată lumea a tăbărât pe Wusinczky. S-au deschis liste cu semnături pentru demitere. S-au formulat petiţii şi s-au iniţiat acţiuni în instanţă. Rezultatul acum, ca şi atunci, este acelaşi. Elemer Wusinczky continuă să fie incompetent în fruntea CAS Braşov.
Nu pot să am decât o minimă sadifacţie pentru că s-a dovedit că am avut dreptate în urmă cu un an deşi unele ziare şi televiziuni au tratat atunci solicitarea de demitere cu oarecare indiferenţă.

joi, 15 iulie 2010

Mistreţul şi Broscoiul - o altă fabulă (II)

„Iar vine Mistreţul la mine! Îl simt de la distanţă...face o gălăgie de se aude până la marginea pădurii. Ştiu ce vrea...să-i dau un proiect să se ocupe de el. Băiatul ăsta nu e prost. Cred că îmi va folosi la un moment dat! Şi dacă îi dau să se ocupe de ceva eu ce câştig? Linişte! Şi dacă îi mai ies şi ceva bani din afacere atunci pot să fiu sigur că îşi va ţine gura în ce mă priveşte! M-am cam săturat să tot guiţe peste tot că sunt incompetent şi că habar nu am cum se conduce un Luminiş. Lasă că îţi arăt eu ţie porc sălbatic ce eşti cum se poartă Broscoiul cu cei de teapa ta. Îţi ştiu slăbiciunile şi, pe orăcăitul meu, că în scurt timp te joc pe degete indiferent cât de mare, colţos şi fioros te crezi. Te crezi deştept grohăitorule, dar ţi-ai găsit naşul....Gata, nu trebuie să mă enervez. În ultima perioadă îmi pierd tot mai des cumpătul!”
Aşa gândea Broscoiul cocoţat pe o frunză lată de brusture crescut la nici doi paşi de balta Luminişului acoperită aproape în totalitate de nuferi. De jur împrejurul bălţii o centură de stufăriş era mediul perfect unde neamul broaştelor îşi duceau traiul. Sute de broaşte, brotaci şi mormoloci formau o armată de încredere care nu ieşea niciodată din cuvântul său. Avea de acolo o privelişte extraordinară. Tocmai de aceea şi-a ales brusturele ca principal loc de unde să conducă destinele Luminişului. Din vârf putea cuprinde cu privirea până departe, iar din desişurile unde nu vedea, primea în mod constat înştiinţări de la animale de încredere. De pildă de la şobolan. Un animal nu prea agreeat în Luminiş, dar foarte util. Cât e ziua de lungă colindă desişurile şi potecile, iar seara îi dădea raportul Broscoiului pentru ca acesta să ştie ce are de făcut a doua zi.
„Şi totuşi ce să-i dau eu Mistreţului? Măcar să-i închid gura...Dar nu e prost, nu pot să-i arunc orice, că se prinde...Şi a are o poftă de ghinde şi jir cum rar am întâlnit. Cred că pentru câteva grămezi trece şi peste principii şi peste tot. Se poate să-mi fie de folos cândva...Ce să-i dau? Ce să-i dau?”
În timp ce Broscoiul îşi storcea mintea cu problemele legate de Mistreţ, într-o altă parte a Luminişului, Comitetul de Conducere Locală îşi pregătea şedinţa lunară în care luau decizii despre bunul mers a-l activităţii. Majoritatea membrilor Comitetului, 20 din cei 27 erau trup şi suflet loiali Broscoiului. Patru piţigoi, cinci dihori, trei bursuci, doi brotaci şi şi şase viezuri sunt în permanenţă de acord cu toate propunerile Broscoiului şi gata să sară în gâtul oricărei vieţuitoare ar îndrăzni să-l contrazică pe supremul lor lider.

miercuri, 14 iulie 2010

Mistreţul şi Broscoiul - O altă fabulă (I)

„Ce rost are să-mi bat capul, să umblu de dimineaţa până seara, să mă întâlnesc cu tot felul de animale, unele mai ciudate ca altele!? Aleargă, dintr-un luminiş în altul, caută, mergi la iepuri şi spune-le ce de morcovi o să primească, întâlneşte-te cu căprioarele şi explică-le că o să faci în aşa fel încât lupii să nu le mai atace. Apoi dă fuga pe la toate vizuinile de vulpi şi promite-le câte o găină din partea ta lunar! Şi mai sunt şi toate zburătoarele alea...piţigoi, botgroşi, cucuvele...pentru care trebuie să promiţi tot felul de bazaconii pe care să le şi creadă. Că le faci culoare de zbor, că vor avea cuiburi încălzite, că nu vei permite uliilor să le mănânce puii...bla, bla. Fă toate astea şi te alegi cu ce? Cu nimic! Cheltui grămezi întregi de ghindă şi jir fără rost! Pe Broscoi nu-l dă nimeni jos. S-a înfipt bine acolo. Poate că e mai bine să ajung la o înţelegere reciproc avantajoasă cu el. Mai fac şi eu o ghindă cinstită.Că pe praful ăsta...”
Cam aşa cugeta Mistreţul. Un animal elegant, tot timpul aranjat, cu colţii şi blana strălucind de curăţenie. Avea un aer aristocratic, chiar şi atunci când nu dorea acest lucru. Se uita de sus la celelalte vieţuitoare din pădure, şi puţine erau acelea care se putea bucura de statutul de elgal. Atitudinea calmă, de superioritate şi puţin arogantă era sută la sută naturală. Nu era un animal plăcut. Dar nici dispreţuit. I se cauta compania mai mult datorită poziţiei sale influente în Consiliul de guvernare a Pădurii.
„Şi de ce să nu bat laba cu Broscoiul!? Nu va şti nimeni pentru că o să o facem deştept. Îi cer să-mi pună în braţe vreo două proiecte mari de care să mă ocup eu. O să o facem în folosul animalelor din luminiş. Nimeni nu se poate opune la aşa ceva. Nici măcar Ursul! E drept că Broscoiul a făcut câteva lucruri bune în Luminş...şi e cam greu să-i conving pe toţi că eu sunt mai bun. Dar chiar sunt mai bun! Dacă îl conving să mă lase să mă ocup de un proiect mare, de impact, atunci pot împuşca doi iepuri odată. Arăt că sunt capabil şi îmi măresc provizia de ghidă şi jir...!”
Şi tot gândind aşa, Mistreţul se îndrepta cu rapiditate către margina bălţii pentru a-l aborda pe Broscoi. De mai multă vreme Mistreţul râvnea la funcţia de conducător al Luminişului. Broscoiul, un animal, nu foarte şcolit – în comparaţie cu Mistreţul – dar isteţ şi abil, trecut prin şcoala dură a vieţii din Pădure, a reuşit cu ceva vreme în urmă să convingă animalele din Luminiş să-l aleagă conducător. Şi a făcut şi treabă! A aranjat copacii cu scorburi, a curăţat potecile, a îngrijit ferigile. Animalele circulă mai bine acum pe mai toate potecile, iar Broscoiul se bucură de o popularitate cum rar s-a mai întâlnit în vreun Luminiş. E drept că a cheltuit foarte multe grămezi de ghidă. Jir aproape că nu mai exista deloc în visteria Luminişului. Dar vieţuitoarele din zonă nu erau foarte interesate de acest aspect. Erau doar foarte mulţumite că Luminişul lor arăta foarte bine în comparaţie cu altele...

miercuri, 7 iulie 2010

Întrebare pentru RAT Braşov

“Durata maximă a unei semi-curse în municipiul Braşov este de 30 minute.” Pornind de la aceast fapt exprimat public şi în mod oficial de reprezentanţii RAT Braşov adresăm următoarea întrebare conducerii regiei:

“Dacă durata maximă a unei semi-curse în Municipiul Braşov este de 30 de minute, iar la compostare, pe biletul de călătorie apar ora şi minutul, ce impediment există ca acel tichet să poată fi folosit pe orice mijloc de transport şi pe orice distanţă, în intervalul de 30 de minute de la momentul compostării?”

Acest lucru nu are nici o legătură cu sistemul de e-ticketing, sistemul de taxare bazat pe intervale orare şi tronsoane sau cu introducerea de cartele magnetice, care sunt investiţii şi facilităţi complementare sistemului actual. Cei de la RAT bat câmpii cu graţie şi aruncă praf în ochii proştilor. Proştii fiind toţi cei care dau 1,5 Ron pe o călătorie.

luni, 5 iulie 2010

Uitate...vremuri

duminică, 4 iulie 2010

E duminica



SAU

miercuri, 30 iunie 2010

Clasa politică, oglinda poporului care o generează

Politicienii sunt ticăloşi! Toţi fură! Nu mă interesează politica, toţi sunt la fel! Nu fac nimic pentru noi, ne mint doar ca să le dăm votul! Au nevoie de noi doar în campanie! Nişte îmbuibaţi care dorm în Parlament! Îmi este scârbă de politică! Nu se schimbă nimic de 20 de ani, sunt tot aceeaşi care schimbă partidele!
Acestea sunt o parte din judecăţile de valoare ale poporului român faţă de fosta, actuala şi probabil viitoarea clasă politică. În conştiinţa publică, bazată pe o îndelungată şi atentă observare a scenei politice – trăsătură caracteristică a românului – politicienii fac parte dintr-o clasă socială stigmatizată. Politicianul este omul rău. Partea întunecată a Forţei, cel care distruge naţia română. „Orice politician este corupt”, „Orice politician minte” şi „Orice politician fură” sunt axiome de la care porneşte fiecare analiza pe care românul de rând o face faţă de clasa politică şi pe baza căreia emite păreri. În aceeaşi oală, alături de răul absolut, sunt băgaţi şi cei care au legături cu factorul politic. Iar de oprobriul public „beneficiază” indiscutabil şi fără drept de apel oricine intră în contact cu politicienii. Este imaginea pe care oamenii şi-au format-o şi şi-au sedimentat-o timp de 20 despre clasa politică. Iar aceasta din urmă, iniţial nu s-a sinchisit prea mult de ceea ce cred oamenii, iar mai apoi, când a realizat pericolul, a fost incapabilă să-şi spele imaginea. Decredibilizată, lipsită de suport popular, tributară unor vremuri demult apuse şi incapabilă să înţeleagă realitatea, clasa politică românească este asemenea unui nobil din Evul Mediu, bătrân, gras şi bolnav de gută, care stă închis în propriul castel fără să-i pese ce se întâmplă dincolo de ziduri. Din păcate însă, această clasă politică atât de hulită este exact esenţa poporului care o generează.
S-a vorbit şi probabil că se va vorbi în continuare despre reformarea clasei politice. A partidelor şi a politicienilor. Nu putem vorbi despre reformă politică, în timp ce pe nimeni nu interesează reformarea societăţii pe care se sprijină politicul. Aâta timp cât argumentele electorale a majorităţii politicienilor sunt găleata cu mopul, pungile cu alimente şi plicul cu bani, iar acestea sunt acceptate, atunci poporul nu este cu nimic mai presus decât politicienii. Practic acest popor validează hoţia, minciuna şi înşelătoria ca virtuţi ale celor pe care-i trimite să-l reprezinte. Pentru ca mai apoi, odată ciclul corupţiei încheiat, să devină un aspru judecător, să incrimineze astfel de practici şi să pozeze în victimă a politicienilor corupţi. Ipocrizie fără margini într-o societate care se învârte într-un cerc vicios pe care nimeni nu are curajul sau interesul să-l spargă.

marți, 22 iunie 2010

Am avut dreptate

Nu cu mult timp în urmă scriam şi ceream public „contracte din bani publici, mai mici cu 25%”. Era o somaţie adresată Primăriei Braşov pentru a demara de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate. Solicitam, săptămâna trecută, primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Chiar dacă unii au privit iniţiativa ca fiind una populistă şi lipsită de finalitate s-a dovedit în cele din urmă că demersul era just, corect şi oportun. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local din 25 iunie figurează două proiecte de hotărâre care prevăd reducerea tarifelor „pentru prestarea activitatilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie si de intretinere a zonelor verzi, parcuri si scuaruri precum si pentru achizitia de material dendrofloricol” precum şi pentru reducerea “tarifelor pentru prestarea activitatilor de intretinere si reparare a drumurilor publice principale si secundare precum si de deszapezire”.
Lăudabil faptul că Primăria a răspuns iniţiativei PSD, dar nu suficient. Pentru ca demersul să fie complet, Executivul Primăriei trebuie ca în perioada imediat următoare să facă publică suma cu care se reduc contractele, economia care se realizează la nivelul bugetului local, precum şi ce destinaţie vor avea sumele respective. Altfel nu rămâne decât o acţiune nepopulistă şi netransparentă.

miercuri, 16 iunie 2010

"Ăştia"

Zilele trecute mă întâlnesc pe stradă cu o cunoştinţă, jurist la o firmă din Braşov. Nu ne mai vazusem de ceva vreme. După obişnuitele formule de introducere „Ce-ai mai facut?” „Cum îţi mai merge?”, amicul trece direct la subiect.
- E adevărat...am auzit că o să candidezi la primărie?
Se uită circumspect la mine de parcă aştepta să îi infirm informaţia. Nu am făcut-o!
- Da...e adevărat!
- Dar ce-ţi veni?
Mă interoga de parcă aş fi făcut o greşeală. Parcă aş fi comis un păcat şi acum trebuia să mă destăinui pentru a fi absolvit. Dacă explicaţia era destul de plauzibilă şi se puteau găsi circumstanţe atenuante, poate că omul ar fi fost dispus să mă ierte pentru îndrăzneala mea.
- Deocamdată nu e stabilit...e la nivel de intenţie. Este o competiţie internă în partid, nu sunt singurul care şi-a manifestat această dorinţă...mai sunt şi alţii. Probabil că la toamnă se va decide în urma unui sondaj de opinie ce se va face la nivelul Braşovului...
Încerc în felul acesta să arăt că nu este o glumă, că am cele mai serioase intenţii şi chiar vreau să intru într-o înfruntare electorală cu actualul primar. Îi explic în câteva cuvinte că eu cred în şansa mea şi spre deosebire de alţii eu chiar vreau să mă lupt cu Scripcaru pentru a schimba ceva. Amicul ridică din sprâncene şi spune medidativ:
- Eşti curajos...n-am ce zice! Nu îţi este frică?
- Frică!?, întreb şi eu la rândul meu uimit. De ce să-mi fie frică...sau de cine!?
- Nu ştiu..de ăştia! Nu vezi că nu au nici un Dumnezeu. Dar măcar partidul te susţine?
Rostise cuvântul „ăştia” pe un ton ca şi cum „ăştia” erau însăşi mafia. De parcă i-ar fi fost frică să rostească nume. O adresare impersonală despre un rău iminent care m-ar fi pândit şi împotriva căruia era imposibil să lupt.
- Evident că partidul mă susţine! Altfel nu puteam să intru în competiţie! Şi ce să-mi facă mie ăştia?! Nu am afaceri cu primăria, nu am luat nimic de la stat, nu am dosare penale! Sunt liber! Înţelegi...nu mă pot agăţa cu nimic, drept pentru care pot spune lucrurilor pe nume.
Se uită fix la mine. Încearcă să-şi dea seama dacă eu chiar cred ce spun. Zâmbeşte şi spune:
- Băi...îţi doresc succes! Chiar aş vrea să reuşeşti ...Eu m-am săturat de ăştia...de toţi...şi de unii şi de alţii. Nu sunt în stare de nimic...aceeaşi oameni de fiecare dată...Poate dacă vin alţii se mai schimbă câte ceva...
Ridică din umeri şi mai adaugă:
- Dacă îţi este de ajutor ...eu te susţin, dacă va fi să fie.
Îi mulţumesc frumos pentru sprijinul declarat şi îi mărturisesc că în următoarea perioadă orice ajutor este binevenit. Ne despărţim cu o strângere me mână şi cu promisiunea că în curând ne vom revedea la o bere pentru a aprofunda subiectul.

marți, 15 iunie 2010

Complexul moldoveanului

Nu am nimic cu moldovenii. La fel cum nu am nimic cu oltenii, muntenii, bănăţenii sau chiar maghiarii. Dar nu pot să nu remarc faptul că manifestarea colectivă a acestui complex a făcut ca George Scripcaru să ajungă primar al Braşovului. Şi nu numai atât, dar să se şi bucure ani la rând de o cotă de încredere şi aprobare necondiţionată din partea braşovenilor, comparabile cu fanatismul religios.
Este cunoscut faptul că în anii ’60 – ’70, în perioada industrializării Braşovului, forţa de muncă a fost adusă, într-o proporţie covârşitoare, din zonele Moldovei. Zeci de mii de oameni au fost mutaţi la oraş, au primit loc de muncă, locuinţă şi au participat activ la costruirea socialismului, sub toate formele sale. Mulţi au văzut în acest exod şansa de a scăpa de sărăcie şi de a-şi schimba statutul social. S-a ajuns ca la finele anilor ’80 în uzinele braşovene să lucreze peste 60.000 de oameni, 90% dintre ei fiind la origine moldoveni.
În ciuda eforturilor autorităţilor, această colonizare mai mult sau mai puţin forţată, nu a fost pe placul populaţiei autohtone, a braşovenilor. Ostilitatea cu care au fost primiţi moldovenii nu a scăzut în intensitate timp de mai multe decenii. Vrând – nevrând, braşoveanul a fost obligat să-l accepte pe moldovean, dar nimeni nu a putut să-l oblige să-l şi aprecieze. Zeci de ani, în Braşov, moldoveanul a fost un paria. Era considerat românul venit de la coada vacii, needucat, obligat să trăiască la oraş, dar care niciodată nu ar fi în stare să se cizeleze şi să accepte normele de convieţuire de la oraş. Termenul de „moldovean” era folosit cu sens peiorativ şi îl trimitea pe cel căruia îi era adresat undeva la marginea societăţii. Într-o vreme apăruseră şi versuri de genul: „A-nceput de ieri să cadă/Câte-un moldovean pe stradă/Cu casetofonu-n mână/Nemâncat de-o săptămână”.
Toate acestea au dat naştere, în timp, unui complex de inferioritate. Şi ca orice complex, s-a transformat într-o revoltă mocnită a acestei societăţi care la un moment dat a erupt. Mândria de a fi moldovean şi răzbunarea pentru anii de umilinţă s-au manifestat cu întreaga intensitate la alegerile din 2004 şi mai apoi cu şi mai mare furie în 2008.
Toată lumea ştie că Scripcaru este moldovean. Un băiat simplu, cu o educaţie precară, şcolit târziu, doar pentru a accede în politică şi societate, muncitor în uzină, a ajuns viceprimar. Atunci, la momentul din 2004, când Scripcaru a anunţat că va ca candida la Primărie, fiecare moldovean din acest oraş s-a simţit dator să-l ajute. Fiecare s-a văzut în Scripcaru pe sine. Moldoveanul simplu, de la ţară, stigmatizat la oraş, care e pe cale să domine o societate autoproclamată superioară.
Atunci spiritul de solidaritate izvorât din acest complex social reprimat decenii la rând s-a manifestat în favoarea lui moldoveanului Scripcaru. Au simţit atunci că este moldovean de-al lor şi trebuie sprijinit. Societatea boemă, cosmopolită şi idealistă a braşovenilor ar putea fi condusă chiar de unul dintre aceia către care, nu cu mult timp în urmă, arăta cu degetul.
Putem vorbi la nesfârşit de meritele sau greşelile lui Scripcaru. Dar la baza imensei popularităţi de care s-a bucurat a stat acest „complex al moldoveanului” braşovenizat.

luni, 14 iunie 2010

Contracte din bani publici mai mici cu 25%

PSD somează public Executivul Primăriei Braşov să demareze de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate.
Solicităm primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Considerăm că o astfel de măsură poate fi adoptată pe o perioadă de timp limitată ţinând cont de faptul că societăţile comerciale în cauză au beneficiat de fonduri consistente din partea Municipalităţi şi au desfăşurat în timp afaceri profitabile în Braşov.
În contextul actualei crize economice o astfel de acţiune din partea Primăriei Braşov nu ar fi numai oportună şi necesară, dar ar fi şi o dovadă de respect faţă de cetăţenii acestui oraş care, prin taxe şi impozite, susţin aceste afaceri de zeci de milioane de euro.
Nu este corect ca Primăria să susţină eliminarea gratuităţilor pentru transportul în comun pentru pensionari, dar în acelaşi timp să nu facă nici un pas pentru economisirea banului public prin renegocierea contractelor. Cu atât mai mult cu cât efectele crizei şi a măsurilor guvernamentale îi afectează doar pe cei care şi aşa aveau venituri mici, şi foarte mici (pensionari, şomeri, bugetari).
În acest sens, consilierii locali PSD vor iniţia un proiect de hotărâre prin care să mandateze Executivul Primăriei, reprezentat de George Scripcaru, să renegocieze contractele pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire în sensul diminuării acestora cu un procent cuprins între 15 şi 25%.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Criză mare în turismul braşovean

În Poiana Braşov, nu cu mult timp în urmă a avut loc o întrunire între nişte cetăţeni cu funcţii înalte în stat. Evenimentul s-a petrecut la una din zecile de locaţii cu pretenţii de hotel din cunoscuta staţiune, care îşi aşteaptă turiştii, străini şi autohtoni, cu preţuri occidentale. Evident că printre cei care au participat la reuniune s-au numărat şi o parte care, potrivit funcţiei deţinute, beneficiază de şofer. Nu de alta, dar problemele statului la care trebuie să se gândească nu le permit să se concentreze şi asupra şofatului.
După discuţiile care s-au încheiat în jurul prânzului, cei aproximativ 40 de participanţi s-au îndreptat către restaurant pentru binemeritata masă.
În astfel de situaţii, protocolul cere ca primii să fie serviţi şoferii, care bineînţeles mănâncă într-o altă încăpere. Teoretic li se aduce mâncarea înainte pentru că şefii lor pot pleca în orice moment şi nu este protocolar ca sărmanii oameni să pornească la drum cu stomacul gol.
Până aici nu este nimic deosebit şi nici nu pot spune că este interesant. Partea hazlie a început când unul dintre organizatori i-a cerut şefei de sală să ducă prima dată ciorbele şoferilor. Răspunsul a fost năucitor:

- Trebuie să mai aştepte! Nu avem suficiente tacâmuri!

Omul a stat un moment să proceseze informaţia, răgaz de care şefa de sală a profitat şi a dispărut în spatele uşilor glisante ale bucătăriei. Cel care se ocupa de organizare şi-a revenit destul de repede şi nu şi-a abandonat postul. I-a ţinut calea când femeia se îndrepta spre sala de mese cu o tavă plină de castroane cu ciorbă aburindă.

- Doamnă...şoferii trebuie să mănânce primii pentru că şefii lor nu vor sta după ei până termină de mâncat...

Din mers, femeia îi spune că va vedea ce se poate face după care se repede în restaurant cu ciorbele în mână.
Nu peste mult timp apare foarte multumită cu cinci linguri în mână pe care ar fi trebuit să le împartă la 12 persoane. Pentru că o astfel de împărţire este posibilă doar teoretic, şefa de sală s-a pomenit în faţa unei adevărate dileme. Dar experienţa şi-a spus imediat cuvântul.

- Care dintre dumneavoastră pleacă primii?, lansează ea provocarea.

Şoferii se uită miraţi la femeia cu şorţ alb şi la lingurile de inox pe care le ţinea în mână. După o foarte scurtă consultare se oferă şapte voluntari care îşi vor aştepta rândul la servitul ciorbei.
Tura a doua femeia vine cu trei linguri şi declară multumită:

- Am mai recuperat trei linguri de sus, de la restaurant! Imediat vin şi ciorbiţele!

Iar figura s-a mai repetat odată. În acest punct al desfăşurării evenimentelor am părăsit scena, dar am rămas cu o mare nedumerire: „ Cum poate o unitate turistică de genul acesta să ceară unui turist 100 de euro pe o noapte de cazare?”

miercuri, 20 ianuarie 2010

Am învăţat o şmecherie de la ţigani

Sâmbătă am primit vizita unor cetăţeni de etnie rromă, din satul Zizin, cunoscuţi şi sub denumirea comună de ţigani. Pe unul dintre ei îl cheamă Alin, dar celuilalt nu i-am reţinut numele. Scopul descinderii celor doi la mine acasă a fost acela de a-mi tăia lemnele atât de necesare încălzirii casei în această perioadă destul de rece.
Oamenii s-au prezentat punctual la ora stabilită şi înarmaţi cu câte o drujbă s-au pus pe treabă. De-a lungul colaborării mele cu acesti cetăţeni, nu am vorbit niciodată cu ei la telefon. Pe principiul „nu sunaţi, ies eu din când în când”, oamenii trecea periodic pe la poarta mea să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. În principal lemne sau servicii. Odată, unul dintre ei m-a sunat de pe un număr de telefon mobil, iar caâd am încercat să-l sun pentru o anume treabă ce nu suferea amânare, am constatat că telefonul era în permanenţă închis. Drept pentru care am renunţat la această formă de comunicare cu ei, convins fiind că era digitală nu şi-a pus amprenat pe acestă comunitate.
După vreo două ore de muncă, ţiganii mei şi-au terminat treaba. Am crezut de cuviinţă atunci că pe lângă bani, ar bine să-i cinstesc si cu câte un pahar de pălincă. Nu de alta, dar am fost mulţumit de cum s-au mişcat şi mai mult de atât, nici nu au făcut ca ţiganul să mai ceară ceva în plus.
Şi uite aşa, la un pahar de vorbă am afalt că în lumea asta digitală în care ne învârtim sunt atât de multe lucruri de care nu ştiam, pe care alţii, socotoţi de noi toţi o clasă socială inferioară le speculează şi le speculează bine.
Astfel, mi-a fost adus la cunoştinţă că cei doi ţigani au telefoane mobile. Şi au lunar 1000 de minute gratuit în reţea. Iar pentru asta plătesc 14 lei lunar. Condiţia este ca lună de lună să-şi cumpere tot o altă cartelă SIM cu număr la activarea căreia primesc din partea operatorului cele 1000 de minute pe care trebuie să le folosească în termen de 30 de zile. Aşa se face că periodic oamenii îşi schimbă numerele de telefon pentru a beneficia de promoţie. De sunat, nu prea are cine să-i sune. Mai important este să poată folosi ei telefonul. Iar pe cei la care au un interes îi sună lună de lună să le comunice noul număr de telefon.
Mai mult chiar, unul dintre ei are două telefoane. Unul cu un număr permanent, pe care îl ştie toată lumea şi pe care este sunat şi un altul, setat cu „număr ascuns” în care schimbă lunar cartela SIM pentru cele 1000 de minute. Trebuie să admit că o asemenea manevră nu mi-ar fi trecut prin cap. E drept că nu sunt un fidel observator al ofertelor companiilor de telefonie mobilă.
Şi am mai aflat încă un amănunt interesant...Nici unul dintre ei nu a terminat 4 clase. Amândoi sunt semianalfabeţi.

marți, 19 ianuarie 2010

Un scrib cu “atitudine”

Nu o să-i răspund amicului Eftimie cu aceeaşi monedă. Dar nici nu o să întorc obrazul. Evident că este dreptul lui să scoată sau să bage pe cine vrea el în blogroll, precum în egală măsură este şi dreptul meu de a da note după cum cred de cuviinţă. Că Eftimie a fost nemulţumit de nota acordată lui Emil Niţă...e problema lui. E destul de dificil pentru el să înţeleagă anumite lucruri, dar nici nu vreau să-mi pierd timpul cu explicaţii. Eu nu am să-l scot din blogroll chiar dacă textele lui spun mai puţin decât ale altora. Chiar dacă de foarte multe ori e mitocan, are un umor de slabă calitate şi are o vulgaritate mediocră, o să continui să-i citesc frustrările şi angoasele. Şi trebuie să recunosc că în ultima perioadă are destul de multe...
Însă acest lucru e mai puţin important. Pentru mine Eftimie va rămâne acelaşi scrib, slujbaş pe la PSD sau PNL (prin natura meseriei), fost „reportofon ambulant” care e în permanenţă în căutarea unui stil propriu, dar care niciodată nu găseşte ce caută. Aprecierile lui legate de ce şi cum scriu pe blog mă lasă reci. De cele mai multe ori mă uit şi la persoana care le face pentru ca mai apoi să mă gândesc dacă ţin sau nu cont de ele.
În rest ...îi doresc numai bine şi anunţ de pe acum că în zilele viitoare voi aprecia cu note şi activitatea ziariştilor din Braşov. Pentru că aşa vreau eu...ca cititor de presă...

vineri, 15 ianuarie 2010

Note

Zilele trecute am avut „nesimţirea” să apreciez activitatea autorităţilor locale cu note. Este vorba despre notarea în sistemul vechi, cel în care am fost şi eu notat pe vremea când mergeam la şcoală. Recunosc sincer că nu mă aşteptam ca acest lucru să stârnească reacţii atât de vehemente din partea celor care au „beneficiat” de notare. Pe de altă parte, cred că am dreptul ca cetăţean, plătitor de taxe şi impozite marite, de pe urma căruia cei în cauză îşi primesc salariile, să apreciez cum cred de cuviiţă activitatea lor.

Prefectul Ion Gonţea – nota 3
...pentru că, deşi se presupune că este înalt funcţionar public, a rămas subalternul lui George Scripcaru. Are atitudinea, comportamentul şi acţionează ca un activist înverşunat al partidului comunist din perioada anilor 50 – 60. Nu în ultimul rând pentru că este cercetat penal şi refuză să recunoască acest lucru

Viceprimarii municipiului Braşov – nota 4
... pentru că sunt slugile politice ale primarului Scripcaru. Nu au nici un fel de iniţiativă, sunt aroganţi şi lipsiţi de caracter. Nişte căţei bine dresaţi.

Primarul George Scripcaru – nota 5
...pentru că, în principiu, ceea ce face este bine. Adică îşi îndeplineşte atribuţiile pentru care este plătit din banii noştrii. E bine să avem străzi asfaltate, locuri de joacă pentru copii sau trafic fluidizat. În schimb nu are nici o viziune de viitor despre dezvoltarea Braşovului, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pe asfalt şi autobuze, minte cu neruşinare, e ipocrit şi nu-l interesează decât lucrările care aduc bani la firmele de partid.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Attila Kovacs – nota 5
...pentru că face parte dintr-o formaţiune politică fără coloană vertebrală. Pentru că nu se comportă ca un adevărat lider şi pentru că nu are puterea de a coordon şi conduce UDMR Braşov. Nu în ultimul rând pentru că activitatea sa la CJ este zero. A luat notă de trecere pentru că este tânăr.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ochi – nota 7
...pentru că încearcă să fie un factor de achilibru în Executivul CJ. Pentru că este preocupat de problemele comunităţilor locale. Nu este suficient de ferm şi nu reuşeşte să fie suficient de credibil.

Fostul subprefect Emil Niţă – nota 7
... pentru lipsă de fermitate în relaţia cu prefectul Ion Gonţea.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu – nota 8
...pentru că are o viziune în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului. Proiectele pe care le-a propus sunt de anvergură (ex: aeroportul) şi pot duce la transformarea Braşovului într-un pol de atracţie atât turistic cât şi investiţional.

Cam acestea sunt aprecierile mele la momentul acesta. Dacă am supărat pe cineva...nu o să-mi cer scuze. E dreptul meu.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Frica şi autocenzura

Mă gândeam zilele trecute la peisajul presei din Braşov. Bineînţeles că vor spune unii că mai bine mă uit la peisajul politic care este mai grotesc decât cel al presei. Este posibil să fie adevărat şi probabil că voi scrie şi despre politica de aici, de la noi.
Am întâlnit la ziarişti, şi nu mă refer la cei care fac teren. Pentru că ei nu au nici o vină şi nici putere de decizie. Am întâlnit la cei care conduc ziare în Braşov, un gen de frică faţă de cetăţeanul George Scripcaru. Sentimentul acestor oameni este de înţeles având în vedere că cel puţin trei publicaţii supravieţuiesc prin bunăvoinţa şi generozitatea stăpânului de la Primărie. Îmi spunea cineva la un moment dat că trebuie să fie foarte atenţi ce publică, să nu-l deranjeze foarte tare pe primar, pentru că este început de an, acum se face bugetul, şi există pericolul real de a nu se prinde în buget fonduri pentru presă. Am ascultat zâmbind această explicaţie. Este logică, pertinentă şi de înţeles până la un punct. Însă mi-a lăsat un gust amar. Repet ceea ce am mai spus cu diferite ocazii: presa scrisă este febleţea mea. Am lucrat la ziar, am refuzat să merg în televiziune, tocmai pentru că întotdeauna mi-a plăcut munca de ziarist …la ziar.
Deotologii ne învăţau şi polemizau pe o temă foarte controversată. Autocenzura. Până unde merge libertatea presei, care sunt limitele unui demers jurnalistic şi unde intervine autocenzura.
Fără impocrizie recunosc faptul că o publicaţie, din principiu, nu “loveşte” mâna care o hrăneşte. Este absurd să credem că libertatea jurnalistică poate merge până acolo încât să facă anchete şi să publice ştiri negative legate de anumite societăţi comerciale care plătesc publicitate. Excludem din start această variantă.
Problemele intervin atunci când în ecuaţie intră un personaj politic. Când acest personaj deţine o firmă, sau un grup de firme, care oferă publicitate unor ziare, înţeleg şi atunci autocenzura până la un punct. Adică eviţi să faci o anchetă, dar încerci să păstrezi echilibrul pe ştiri, chiar dacă unele sunt negative. Profesional, legal şi deontologic eşti acoperit arunci când publici toate punctele de vedere.
Mai grav este când personajul politic intrat în ecuaţie plăteşte bani la ziare din fonduri publice. Adică din taxe şi impozite îşi cumpără liniştea. În acest caz am constatat că autocenzura în ziarele braşovene depăşeşte limitele profesionale. Nevoia de bani publici şi frica de a nu rămâne fără finanţare de la buget este atât de mare încât nu se mai publică nici măcar ştirile cu caracter critic la adresa sa. Personajul în cauză nu mai este nici măcar deranjat de un biet reporter care să-i ceară un punct de vedere. Este ca în “Epoca de Aur” când în “Drum Nou” nu apăreau decât texte de laudă la adresa conducătorului şi materiale despre măreţele realizări ale conducerii centrale şi locale de partid şi de stat.
Nu văd în momentul faţă o soluţie de ieşire. Cert este că la această situaţie de umilire a presei la care ne gândim cu nostalgie că era numită “a patra putere în stat”, a contribuit întreaga clasă politică din Braşov, în strânsă complicitate cu patronii de presă. Poate că o lege a presei, cu un statul clar şi bine definit al jurnalistului şi un sindicat puternic al ziariştilor vor putea mişca lucrurile într-un anumit sens.