Recent Posts

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Îi este frică!

Primarului George Scripcaru a început să-i încolţească în suflet teama că nu este veşnic. Că există posibilitatea să nu mai câştige alegerile, să nu mai aibă majoritate, iar partidul pe care-l reprezintă să nu mai câştige alegerile în toamnă. Ideea mortalităţii….politice îşi face tot mai adânc simţită  prezenta în conştiinţa actualului primar.
Primul semn al acestui sentiment neplăcut este că în şedinţa Consiliului Local de luni se propune înfiinţarea funcţiei de “administrator public”. Acesta este un cetăţean – un tehnocrat – care se ocupă practic de administrarea oraşului. Pe modelul “city manager”-ului din Anglia. Potrivit legii, omul primeşte atribuţii şi delegări de competenţe în limitele pe care le stabileşte primarul.
Amănuntul care mă face să cred că lui Scripcaru a început să-i fie frică este că de această soluţie administrativă se vorbeşte de prin 2008. Ba chiar a fost prinsă într-o lege care modifică şi completează Legea Administraţiei Publice locale. Întrebarea absolut firească este – “De ce Primăria Braşov optează doar acum pentru administratorul public, în condiţiile în care municipii similare din ţară îl au de ceva vreme?”. Răspunsul: “Pentru că este an electoral şi pentru că lui Scripcaru îi este teamă că va pierde alegerile. Nu vrea să-şi mai asume răspunderea pentru unele decizii.”
Ţinând cont de faptul că o mare parte din activităţile curente ale oraşului – deszăpezire, întreţinere drumuri, salubritate, lucrări de infrastructură, reabilitare domeniu schiabil, administrare domeniu schiabil – sunt prestate de o singură societate, propun numirea patronului acelei societăţi în funcţia de administrator public.

luni, 23 ianuarie 2012

Ce avem de învăţat de la vecinii noştri unguri?

Ungurii de peste graniţă, din ţara numită Ungaria, au fost printre primii care au dat startul la revolte în zona europeană. Era prin 2006 când  primul ministru de atunci a fost prins cu mâța-n sac sau mai exact spus cu cioara vopsită. A fost difuzată o înregistrare în care respectivul recunoştea că a minţit în campania electorală. Şi s-a declanşat nebunia. În Budapesta s-a instalat haosul. Televiziunea publică din Ungaria a fost devastată şi incendiată. Adică vecinii noştri s-au cam supărat pentru că au fost minţiţi. Şi pentru că premierul lor cu nume greu de pronunţat i-a minţit a pierdut alegerile.

Au venit la putere partidele de centru – dreapta. Cu un alt prim ministru. Unul cu un nume mai familiar-  Viktor Orban. Omul a trecut la modificat Constituţia şi şi-a cam pus bocancul pe grumazul “unei anumite părţi a presei”,  fapt ce a atras multe nemulţumiri. Şi iar manifestaţii de protest, violenţe, tot tacâmul. Ca să arate că poporul maghiar îl susţine, Orban a organizat o mare manifestaţie de susţinere care a adunat aproximativ 100.000 de oameni. A exploatat cu succes coarda sensibilă a ungurilor de pretutindeni – naţionalismul. Evident că nici opoziţia socialistă nu a stat cu mâna în sân. A trecut repede la organizarea unei contramanifestații, dar de protest, prin care acuză puterea de subjugarea presei.

Cu alte cuvinte…Constat că poporul român, vecin şi cu strânse legături istorice cu poporul maghiar, mai are foarte multe de învăţat. Noi nu ştim nici să protestăm aşa cum trebuie, dar nu ştim nici să ne arătăm susţinerea pentru cineva sau ceva. Ne face o plăcere aproape masochistă să băltim aşa, într-o stare de lâncezeală, să nu se asumăm nimic şi să aşteptăm ca alţii să facă ceva pentru noi. Eventual şi o revoluţie, dacă ne serveşte interesele!

miercuri, 18 ianuarie 2012

Studenţilor braşoveni nu le place opoziţia

Citesc pe Mediafax un extraordinar comunicat de presă din partea asociaţiei studenţilor de la Universitatea Transilvania în care se explică care sunt motivele pentru care studenţii nu se alătură mişcărilor de protest. Că sunt manipulări politice, că ei sunt solidari cu cei care îngheaţă prin Piaţa Sfatului, că resping actele de violenţă. Dar că nu ies în stradă pentru că nenorociţii de politicieni vor să-i manipuleze şi să-i politizeze.
Nu ştiu dacă era nevoie să-şi justifice nonreacţia. Ştiu însă că în ultimii ani, coincidenţă sau nu, de vreo opt ani, studenţii braşoveni nu au nici o nemulţumire. Nici faţă de autorităţile locale, nici faţă de conducerea Universităţii şi nici faţă de măsurile ministrului Învăţământului sau ale Guvernului.
Întotdeauna această asociaţie condusă de unul a cărui nume nu l-am reţinut niciodată este foarte mulţumită. Studentul braşovean acceptă resemnat şi apatic majorări de taxe de cămin. Acceptă cu fruntea sus declasificarea universităţii în care învaţă şi nu are în general prea multe idealuri. Democraţie, totalitarism, respectarea Constituţiei sau statul de drept sunt noţiuni mult prea abstracte. Pentru ei e mai comod să stea la căldurică şi să emane câte un comunicat din când în când prin care să explice detaliat şi cu lux de amănunte nonreacţia şi apatia. De unde trag concluzia că studenţilor braşoveni le place mai mult, ca stare de fapt,  puterea decât opoziţia.

duminică, 15 ianuarie 2012

O capcană!?

Dacă iniţial lumea a ieşit în stradă într-o mişcare civică de susţinere a unei idei, a unui om, la ora aceasta nimeni nu mai vorbeşte nimic despre medicul Arafat, despre legea sănătăţii sau despre vreun act normativ. Vedem lupte de stradă, huligani, jandarmi, foc, tunuri de apă, gaze lacrimogene…haos.

Dacă mişcarea civică paşnică nu creşte în intensitate. Dacă nu devine puternică şi nu reuşeşte să intre în prime time ul televiziunilor de ştiri fără să devieze de la scopul iniţial, totul se pierde şi ne rămâne în memorie doar imaginea ciocnirilor. Din păcate am căzut cu toţii într-o capcană abil întinsă în care ceea ce era iniţial o mişcare civică se transformă în lupte de stradă violente care mai durează o zi sau două. Toată lumea uită şi se întoarce la treburile cotidiene. Rămânem doar cu imaginile haosului din Capitală. Bolovani aruncaţi, reporteri bătuţi şi jandarmi spitalizaţi. Şi cam atât. Totul se stinge încet şi sigur şi ne întoarcem la aceeaşi apatie şi nonreacţie caracteristică, precum şi la îndeletnicirea preferată – cârcotitul pe la colţuri.

joi, 12 ianuarie 2012

Doctore, doar exilul te mai salvează!

Cocoţat pe muntele său de competenţă, profesionalism, simpatie, încăpăţânare şi notorietate, veneticul de Raed Arafat a avut neobrăzarea să-i spună atotputernicului, unicului, lui Zeus însuşi “Nu!”, “Nu e bine!” Acum, după ce Arafat  şi-a primit cuvenitul dos de palmă peste faţă, aştept cu maxim interes să aflu tot felul de amănunte picante despre activitatea sa profesională şi personală.

Probabil că poporul va fi înştiinţat despre averea dobândită de popularul doctor într-un mod mai puţin licit, despre licitaţii cu dedicaţie sau despre fonduri de stat scurse în tot felul de firme fantomă. Vom afla că palestinianul este exponentul mafiei din sănătate, răul din cauza căruia nu se însănătoşeşte sistemul. Vor apărea foşti colegi din studenţie care vor susţine cu tărie că era informator al Securităţii. Martori oculari vor certifica faptul că a violat o minoră, elevă la Jean Monet. Mai mult chiar, din ziarele de profil o să ştim că în realitate Arafat avea o viaţă dublă, o familie neoficială pe care o întreţinea cu banii câştigaţi la minister. Dovezile incontestabile despre faptul că Arafat a finanţat Hamasul  şi Al Qaeda, susţinute de stenograme şi înregistrări, vor fi difuzate pe postul naţional de televiziune.

La emisiuni de maximă audienţă – Acces Direct, Happy Hour – se vor prezenta foste amante ce vor dezvălui amănunte picante din viaţa intimă a doctorului. Copiii nelegitimi ai palestinianului vor cere în direct paternitatea. Ba chiar vor fi unii care vor afirma că Raed Arafat are porniri pedofile şi certe preferinţe homosexuale.

Aşa că îndrăznesc să afirm cu tărie că doar exilul îl mai poate salva pe doctorul Raed Arafat de zoaiele ce i se vor scurge pe capul pleşuv.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Cele cinci principii ale răului în administraţia Scripcaru

(Apel către braşoveni)

”Brașov, cel mai frumos oraș. Brașov, capitala verde. Braşovul, oraş de poveste.”

Dincolo de aceste sintagme de propagandă, Braşovul este un oraş guvernat în mod discreţionar şi autoritar de primarul George Scripcaru, vicepreşedinte la nivel naţional al PDL. Un oraş cu taxe mari, fără investitori, fără locuri de muncă, un oraş cu o administraţie profund coruptă, cu un sistem clientelar ce funcţionează pe bani publici doar pentru PDL. Braşovul este un oraş fără perspectivă, fără proiecte de anvergură, un oraş în care singurele investiţii sunt în asfalt, borduri şi flori.

După opt ani de mandat se poate constata că administraţia Scripcaru, bazată pe cinci principii ale răului funcţionează exclusiv în interesul său personal şi al celor care-i sunt apropiaţi.

1. CORUPŢIA. De la simplii pieţari la oameni de afaceri, toată lumea trebuie să plătească „zeciuiala” către persoane importante din administraţie. Chiar primarul Scripcaru este acuzat că a primit nu mai puţin de 30.000 de euro, mită pentru deschiderea unei pieţe. Şeful OPC Braşov, Ionel Spătaru a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a luat mită 60.000 de euro pentru redeschiderea unei pieţe de en gros din Braşov. Un alt caz care arată nivelul corupţie este cel al prefectului Ion Gonţea. Acesta este judecat într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, iar mai nou numele său este implicat în dosarul luării de mită pentru redeschiderea pieţei din Stupini.Directorul DSV Braşov, Dorin Enache, cercetat în acelaşi caz împreună cu directori din Primăria Braşov. Directori de la Direcţia Judeţeană Vamală Braşov acuzaţi şi cercetaţi în dosare de corupţi şi trafic de carburanţi.

2. RISIPA. Banii publici sunt cheltuiţi fără discernământ pe investiţii care au rolul de agent electoral. Risipa banilor din bugetul local şi nu numai a atins cote inimaginabile la Braşov. S-au făcut împrumuturi de la bănci – aproximativ 15 milioane de euro - pentru achiziţionarea de autobuze în condiţiile în care se puteau accesa bani de la Uniunea Europeană. Se împrumută 12 milioane de euro pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a agentului termic, cu toate că Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie fonduri nerambursabile pentru un asemenea proiect. Nu mai puţin de 10 milioane de euro au fost risipite pentru resistematizarea intersecţiilor din oraş, în condiţiile în care s-au făcut patru lucrări de anvergură în fiecare intersecţie în loc de una singură, cum ar fi fost normal. Patinoarul supraevaluat de la 3 la 11 milioane de euro, florile care se schimbă de câte trei ori pe an în sensurile giratorii, bordurile înlocuite an de an şi multe altele ne arată că deşi în aparenţă Braşovul suferă schimbări în bine, cu banii cheltuiţi se puteau face cel puţin de două ori mai multe lucruri pentru comunitate.

3. INEFICIENŢA. Zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro, au fost îngropate în lucrări care nu au creat plus valoare. La Braşov nicio investiţie care să aducă bani înapoi la buget nu a fost pusă pe picioare în opt ani de mandat. An de an cheltuielile pentru întreţinerea oraşului cresc, administraţia se bazează doar pe taxele şi impozitele locale, fapt ce duce în mod firesc la creşterea dărilor, a presiunii pe cetăţeni şi mediul de afaceri local. Banii se duc pe asfalt, flori şi borduri în timp ce nicio mare companie nu găseşte motive de a investi în BraşovCET Braşov este în faliment, Regia de transport funcţionează pe pierdere, în pieţele oraşului lucrurile au scăpat de sub control – înţelegerile de tip cartel, producători puţini – afacerea ridicărilor de maşini care a adus prejudicii însemnate bugetului RAT.

4. DISPREŢUL FAŢĂ DE CETĂŢENI. În aproape opt ani de mandat primarul George Scripcaru s-a îndepărtat în mod constant de cetăţenii Braşovului. Plecând de la faptul că braşoveanul de rând nu mai are acces la o banală audienţă la primar, trecând prin simulacrul dezbaterii bugetului unde sunt chemaţi doar cei care nu au nimic de obiectat şi terminând cu lipsa consultărilor publice pe proiecte de importanţă, comunitatea braşoveană care contribuie cu taxe şi impozite, este văzută doar ca o sursă de venit la bugetul local.

Legea administraţiei publice locale arată foarte clar că forul deliberativ, adică Consiliul Local, dezbate, amendează şi aprobă proiectele de hotărâri. Ori în Consiliul Local Braşov rolul acestei instituţii a fost deturnat şi transformat în maşinăria de vot a primarului. Opiniile, propunerile sau iniţiativele consilierilor locali sunt ignorate fără argumente. Niciun proiect de hotărâre nu este dezbătut cu adevărat, iar consilierii locali care reprezintă în fapt opţiunile politice ale brașovenilor, sunt trataţi, indiferent din partidul din care fac parte, ca nişte marionete. După principiul cine nu e cu noi, nu contează, primarul George Scripcaru consideră că are un drept feudal asupra Braşovului şi a braşovenilor.

5. SISTEMUL CLIENTELAR. Este cel puţin ciudat faptul că în Braşov o singură firmă este abonată la toate marile lucrări pe bani publici. Asfaltarea, deszăpezirea, salubrizarea, întreţinerea drumurilor, realizarea tronsoanelor I şi II de ocolitoare, modernizarea şi administrarea domeniului schiabil din Poiana Braşov, toate sunt efectuate de o singură societate – Vectra.

Patinoarul supraevaluat a fost construit de firma unui consilier local PDL din Turda. Cartierele rezidenţiale de lux din Municipiul Braşov – construite pe terenurile Primăriei – au fost ridicate de „investitori” apropiaţi PDL. Publicitatea stradală a fost oferită unei societăţi conduse de apropiaţi ai primarului Scripcaru. Toaletele publice, transformate în cluburi şi cafenele, au fost oferite fără licitaţie oamenilor care sponsorizează PDL.

În mod evident, George Scripcaru a pus la punct şi a perfectat un sistem clientelar, bazat pe banii publici, a cărui funcţionare asigură atât finanţarea PDL Braşov cât şi a lui Scripcaru personal.

Lansez acest apel către braşovenii care nu doresc să vadă dincolo de spoiala cu iz electoral şi pe bani publici. Cred că trebuie să ne uităm şi la ce stă în spatele aşa-ziselor realizări ale primarului, la esenţa administraţiei publice locale ce a fost parazitată de interesele personale şi de grup. Este momentul să abandonăm principiul „A furat, dar a şi făcut…”şi să avem pretenţii mai mari de la cei în mâinile cărora ne încredinţăm destinul. Să nu mai permitem unei persoane, indiferent cum se numeşte şi de unde vine, să dispună discreţionar de banii publici. Este timpul să dovedim mai mult respect pentru noi, pentru bunurile comunităţii, pentru oraşul pentru care au trudit din greu părinţii şi bunicii noştri. Şi nu putem face toate acestea decât dacă ne implicăm, dacă luăm atitudine, dacă participăm la dezbateri şi dacă le cerem să ne consulte atunci când se trezesc luând decizii pentru noi şi copiii noştri.

luni, 9 ianuarie 2012

Cu maşina în şanţ…

Zilele trecute, pe ninsoarea aia de poveste…mă îndreptam către Tărlungeni. Şi tot ca într-o poveste îmi spuneam în barbă că şi anul aceste este la fel. Adică prima ninsoare mai serioasă ia pe nepregătite autorităţile. Nici măcar un singur utilaj de deszăpezire, mic şi fără prea mult material antiderapant în benă, nu a trecut pe un drum care se presupune că este o variantă alternativă la DN1.

Din cauza condiţiilor meteo şi a bolidului pe care îl conduc (Fiat Panda) viteza de deplasare nu o depăşea pe cea a unui biciclist în formă pedalând pe o semicursieră într-o dimineaţă de vară. Pe drum se formase o mâzgă păcătoasă care putea transforma orice vehicul într-o veritabilă sanie trasă se sute de cai putere…exact ca într-o poveste.

Şi cum mergeam eu aşa adâncit în gânduri simt cum maşina o ia razna sub mine. În loc să-şi vadă de drumul ei, trece de-a curmezişul şoselei şi ajunge pe contrasens. Încerc să o redresez, nu de alta, dar vedeam venind spre mine, la oarecare distanță un Opel Vectra de prin anii 80. A naibii maşină nu dădea nici un semn de supunere. Reuşesc în cele din urmă părăsesc banda de circulaţie pe care nu eram în avantaj şi să pun micuţul Panda pe o trasă care să mă ducă din nou pe sensul meu de mers. Numai că macaronarul a dat dovadă de docilitate doar o fracţiune de secund. Şi-a schimbat ce-i drept direcţia de alunecare – nu se mai punea problema de rulare – am revenit pe banda mea şi am răsuflat uşurat. Nu mă mai putea pocni nimic din faţă. Mai erau câteva amănunte care mă încurcau pentru moment. Eram tot de-a curmezişul, roţile nu-mi dădeau ascultare şi alunecam graţios către şanţul de pe marginea drumului. Şi inevitabilul s-a produs. M-am proptit cu botul maşinii în şanţul adânc de vreun metru şi cu roţile din spate suspendate la vreo 30 de cm deasupra pământului.

Am oprit motorul şi am coborât să văd şi să evaluez scurt pagubele. Surprinzător sau nu, maşina nu a avut absolut nimic în afară de o mică fisura la masca de plastic din faţă. Următoarea problemă era cum şi când voi reuşi să scot maşina de acolo. Ironia sorţii face ca imediat după acrobaţia mea să treacă pe acolo doi cetăţeni – un bărbat şi o femeie - cu un Mitsubishi L200. Oamenii foarte săritori, au tras pe dreapta şi m-au întrebat dacă mă pot ajuta cu ceva. Le explic că le voi fi veşnic recunoscător dacă vor face efortul de a-mi scoate maşina de acolo. În timp ce legam cablurile de tractare i-am înjurat cât am putut de apăsat pe cei care trebuiau să facă deszăpezirea, adică pe cei de la Vectra. Bărbatul mă aproba în mod tacit, până când la un moment dat, am descoperit motivul atitudinii sale reţinute. Mitsubishi-ul pe care îl conducea era inscripţionat mare pe ambele laturi : Vectra Service.

În fine…după mai bine de oră de chinuială, în care cablul acela nenorocit s-a rupt de două ori şi niciun participant la trafic nu avea în dotare aşa ceva, indiferent de tipul de maşină condusă, am reuşit să tragem afară micuţul Panda. Acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă norocul nu mi-ar fi surâs a doua sau a treia oară în aceeaşi zi.

Un domn foarte amabil, posesor de Toyota LandCruiser ne-a pus la dispoziţie doua cabluri de tractare. După ce primul pe care l-a scos din portbagaj s-a dovedit prea puţin rezistent şi a cedat după prima opintire mai serioasă a Mitsubishi-ului mi-a fost foarte clar că maşina mea avea să petreacă toată noapte în câmp. Dar, după cum spuneam, norocul mi-a rânjit larg. Omul cu Toyota a scos un al doilea cablu, gros de vreo trei degete care m-a scos din belea şi după ce le-am mulţumit tuturor pentru spiritul de solidaritate arătat faţă de un biet participant la trafic, ne-am văzut fiecare de drumul nostru.