Recent Posts

miercuri, 24 noiembrie 2010

Omerta de la RAT Braşov

RAT Braşov a investit la un moment dat o sumă considerabilă de bani (fonduri publice) într-un sistem de supraveghere video a mijloacelor de transport în comun. Adică a montat în troleibuze şi autobuze camere de filmat. Evident că ideea, foarte bună de altfel, a fost aplicată într-un original stil dâmboviţean. Adică s-au băgat banii în camere de supravegheat, dar nu s-a investit nici un leu într-un centru de comandă unde să existe o monitorizare permanentă. Drept pentru care încet, dar sigur, sistemul a clacat.
După prinderea cu succes a trei hoţi de buzunare nimeni nu a mai pomenit nimic de eficienţa cheltuirii banilor publici pe un proiect care nu funcţionează. Când cineva îndrăzneşte să mai întrebe în stânga şi-n dreapta despre respectiva investiţie se loveşte de un zid de tăcere. Omerta funcţionează cu succes în cazul regiei locale de transport pentru că atunci când câinii latră, iar caravana trece liniştită, nimic nu poate schimba mersul „firesc” al lucrurilor.
Spun unii cârcotaşi – oameni din sistem – că respectivele camere au fost demontate de pe autobuze şi fără prea multe explicaţii au luat calea domiciilor unor ştabi din conducerea RAT şi a Primăriei Braşov. Nu am nici cea mai vagă idee dacă este adevarat sau este doar o exagerare. Dar atât timp cât nimeni nu se sinchiseşte să explice opiniei publice de ce mama naibii s-au băgat zeci de mii de euro într-un sistem care lipseşte cu desăvârşire, înclin să cred că un sâmbure de adevăr există.
Aşa se explică de ce Primăria şi conducerea regiei refuză să implementeze mai multe măsuri care să ducă la eficientizarea activităţii de la RAT, la o transparenţă decizională şi la transformarea regiei într-un adevărat serviciu public.
Concluzia este că la RAT Braşov, sub perdeaua „interesului cetăţenesc” se fură sistematic, organizat şi la nivel de vârf.

marți, 23 noiembrie 2010

Prestaţii româneşti în sistem austriac

Săptămâna trecută am avut de făcut un drum la Bucureşti. Doar până la aeroport să iau pe cineva. Cum nu mă încumet să plec la drum cu maşina mea, am împrumutat de la o cunoştinţă un Ford Fiesta. Maşina micuţă, dar consumă puţin, iar pe criza asta e numai bună.
Intru de dimineaţă în posesia maşinii şi plec la drum. Nu singur ci împreună cu două doamne. Ne oprim la staţia OMV Petrom de la ieşirea din Braşov, la Dârste. Cum la automobilul pe care-l conduc în mod regulat buşonul de alimentare cu combustibil se află pe partea dreapt, am tras maşina la pompă în mod corespunzător. Numai că n-am nimerit bine. Buşonul la Ford este pe partea cealaltă. Bag în marşalier şi mă încadrez cum trebuie. În tot acest timp doi angajaţi ai benzinăriei a căror rol este acela de a te ajuta să alimentezi se uitau amuzaţi la noi. Unul dintre ei vine amabil către mine şi se interesează cu ce fel de benzină să alimenteze şi câţi litri. Îi dau informaţiile necesară după care mă duc să plătesc.
În timp ce stăteam la coadă omul se apucă să spele şi geamurile. Numai că nu-şi poate ţine gura şi începe să comenteze cu colegul său care, cu un rânjet imbecil, îşi rodea o unghie.
- Uite şi la ăsta...habar nu are pe unde se alimentează! Şi-a luat prostul maşină...
- Auzi, zice rânjitul cu unghia în gură, zi-le la alea să se scobească de nişte mărunţiş...ce stau şi se uită ca proastele la tine...
Plătesc alimentarea şi mă îndrept către maşină. Omul tocmai termina de şters geamul din spate. Scot din buzunar un leu şi îi mulţumesc. La rândul său îmi zâmbeşte galant şi îmi mulţumeşte şi el. Mă urc în maşină şi plecăm la drum, moment în care aflu despre „prestaţiile” celor doi. Am promis solemn ca de acum înainte să nu mai alimentez niciodată în staţiile OMV Petrom.

vineri, 19 noiembrie 2010

Cui îi este frică de Scripcaru?

Săptămâna trecută am emis un comunicat de la partid. Comunicat care începea cam aşa:
"Organizaţia Municipală a PSD Braşov îi solicită lui George Scripcaru, în virtutea funcţiei politice pe care acesta o deţine la nivel central (vicepreşedinte PDL) să intervină pentru a opri măsurile aberante luate de Guvern care împing România pe o curbă de sacrificiu total greşită"...
Şi se termina ca în felul următor: "În acest context, George Scripcaru, ca vicepreşedinte al PDL la nivel central este direct răspunzător de modul în care acţionează guvernul PDL. Cu atât mai mult cu cât prin poziţia deţinută, Scripcaru a reuşit să-şi impună un om de încredere în Guvern, în persoana ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu."

Nimic deosebit până acum. Doar că în presă apare următorul lucru. Concluziile le trage fiecare.

joi, 18 noiembrie 2010

Trimisul Domnului se întoarce

M-am pomenit din nou la partid cu cetăţeanul Axinia. Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, fost muncitor la sectoarele calde la Steagul Roşu, bolnav de silicoză, ieşit cu ordonanţa, clarvăzător şi iubitor de cele sfinte.

Las în plan secund faptul că de vineri şi până azi în aspectul lui nu s-a schimbat absolut nimic. Sunt convins acum că are cămaşa lipită de piele şi nu mai poate fi inlăturată. De altfel cred că a devenit parte integrantă a corpului.

- Domnule, nu mai rezist, mi se adresează el direct ca şi cum ne cunoaştem de o viaţă întreagă.

De data asta păstrez distanţa pentru ca mirosul neplăcut pe care-l degajează să nu-mi inunde din nou nările.

- Ce s-a mai întâmplat acum?, îl întreb.

- Domnule...noi am vrut să ieşim în stradă dacă venea Băsescu la 15 noiembrie. Şi îl luam la bătaie cu o ghioagă ne nu-l mai salva nimeni....

- Ei...nu se poate chiar aşa, ripostez eu. Totuşi, suntem oameni civilizaţi.

- Cum? Eu sunt om credincios...uite îmi fac cruce în sfânta zi de miercuri...Eu am ieşit în 1987, în 1989...dacă ştim ce o să fie , mai bine nu ieşeam.

Îşi aruncă privirea într-un punct undeva la apoximativ 30 de cm deasupra capului meu şi reflectează gânditor:

- N-au făcut ce trebuiau să facă atunci. Armata să preia puterea, să închidă graniţele şi să facă reforma. Tată, Fiul şi Duhul Sfât. Dar acum e prea târziu...acum singura soluţie ca să mai scăpăm este să se închidă graniţele, să se confişte averile şi să se împartă în mod egal oamenilor...

În doar două fraze şi o închinăciune omul ne-a devoalat rapid soluţia ieşirii din criză. O dictatură militară de tip sud american echivalentul Sfitei Treimi creştineşti. Nu mă mai pot abţine şi mă buşeşte râsul, fapt ce-l trezeşte pe individ din reveria mistică.

Se lansează într-o nouă tiradă care îmi bombardează creierul cu informaţii aruncate de-a valma. Ar fi putut să fie stareţ într-o mănăstire, dar nu a vrut.Ştie unde va fi peste 20 de ani. Dar nu-mi spune. Poate să citească în mintea omuluişi şi este în contact cu Dumnezeu care l-a trimis să salveze ţara şi poporul.

Este din ce în ce mai înverşnunat şi pentru întări cele spuse îşi face din când în când câte o cruce. Sare la starea lui de sănătate şi-mi spune că trebuie să cumpere medicamente de 900 de lei noi pe lună. Dar acum am intrat în postul Crăciunului şi nu le mai ia.

- Dar nu vă e teamă că o să muriţi, îl întrerup eu.

- Şi dacă mor nu-i nici o pagubă, spune el.

Şi îşi continuă tirul. La fel de haotic şi înverşunat. Aflu că provine dintr-o familie cu cinci fraţi. O familie de chiaburi. Îmi explică, nu fără urmă de mândrie, că atunci când ieşea pe uliţele satului cu fraţii lui, nu stăteau de vorbă cu oricine. Semn al educaţiei alese, scpecifice unui statul social superior celorlalţi din comunitate.

Aflu pe urmă despre nişte rude din Germania care l-au sfătuit să nu mai fie aşa revoluţionar. Rude care în înţelepciunea lor occidentală i-au explicat cum că am renunţat la comunism şi am ajuns mai rău decât atunci.

- Domnule...acest popor este blestemat! Este blestemat pentru că şi-a omorât conducătorul!

M-am săturat de el. Ridic receptorul telefonului de pe birou şi mă prefac că vorbesc. Poate pleacă. Şi a plecat. Nu ştiu când o să-l mai văd pe cetăţeanul Axinia. Sper că nu prea târziu.

marți, 16 noiembrie 2010

Prefectura – o instituţie căpuşă

La ce ne foloseşte o instituţie precum Instituţia Prefectului, cunoscută şi sub denumirea generică de Prefectură. Tot vorbim şi dezbatem pe toate feţe reforma în administraţie. Că avem prea mulţi funcţionari publici, că birocraţia e în floare, că avem corupţie maximă la nivelul administraţie şi multe alte axiome de genul acesta.

Personal sunt de părere că reforma în administraţie trebuie începută cu renunţarea la instituţiile susţinute degeaba din banii noştri. Cu instituţiile căpuşă! A căror rol nu este altul decât pur politic, de recompensă prin funcţiile oferite (prefect, subprefect) sau presiune politică asupra primăriilor care nu corespund unor anumite cerinţe politice (controlul de legalitate al actelor administrative). Şi o astfel de instituţie este Instituţia Prefectului.

Printre altele, prefectul, ca reprezentat al Guvernului în teritoriu trebuie să supervizeze activitatea instituţiilor deconcentrate precum şi aplicarea programului de guvernare. Numai că din punct de vedere administrativ prefectul nu are nici o pârghie de a sancţiona şefii de deconcentrate care nu îşi desfăşoara actvitatea corespunzător. Cel mult poate propune ministrului de resort sancţionarea unui anumit şef de deconcentrată. Pe de altă parte controlul de legalitate poate fi exercitat de un simplu birou aflat în subordine directă a Ministerului Administraţiei sau chiar de Ministerul Justiţiei, prin instanţa de contecios administrativ. Acelaşi lucru se poate face şi în cazul apostilei. Şi cam aici se opresc activităţile principale ale Instituţiei Prefectului.

Nu văd uitilitatea acesti instituţii în condiţiile în care avem şi consiile judeţene. În ţările europene mult mai civilizate din acest punct de vedere decât noi nu există o asemenea anomalie. Acolo unde există structuri regionale alese, nu există prefecturi (ex. Italia, Germania). În alte părţi există doar prefecturi , dar cu atribuţii extinse şi mult mai aplicate (ex. Franţa).

Desfiinţarea Instituţie Prefectului ca urmare a unei reforme administrative ar aduce, printre altele, şi importante economii la buget. În medie prefecturile au aproximativ 40 de angajaţi cu o medie salarială de aproximativ 2000 ron. Un calcul simplu ne arată cu la nivel naţional, doar cu salariile s-ar economisi aproximativ 10 milioane de euro anual.

Din păcate nimeni nu a avut inspiraţia sau curajul de a propune şi mai ales de acţiona în acest sens cu toate că la nivelul guvernului există documente care confirmă oportunitatea unei asemenea măsuri.

duminică, 14 noiembrie 2010

Trimisul Domnului la partid

- Cu dumneata vreau să vorbesc!

Un individ mititel, mă apuncă ferm cu mâna de braţ. Nu e prea înalt şi în mâna cealaltă ţine o sacoşă din pânză plus o pungă de plastic. Mă uit la el să văd dacă îl cunosc de undeva, dar figura lui nu-mi spune nimic. Îl întreb protocolar:

- Cu mine?

- Da! Cu dumneata, vine şi răspunsul prompt.

Suntem la partid şi trebuie să recunosc că am o grămadă de treabă. Mai sunt vreo 10 inşi care mă aşteptă. Nu prea am chef să vorbesc cu el drept pentru care încerc să scap. O amânare a discuţiei ar fi cel mai potrivit lucru.

- Ştiţi...am ceva treabă acum! Nu se poate să amânam pe altă zi? Poate ar fi mai bine să veniţi mânine. O să avem mai mult timp...

- Nici nu se pune problema, îmi răspunde mititelul. Aştept până terminaţi!

Mă uit la faţa lui, iar expresia gravă, încordarea şi privirea care mă fixa neclintită îmi spun că omul este în stare să mă aştepte ore în şir. Mă hotărăsc totuşi să mai fac o încercare.

- Mai bine să ne vedem mâine. Pe la 10.00 mă găsiţi...

- Mâine s-ar putea să fie prea târziu, îmi răspunde fulgerător.

E clar! Mă gândesc că cetăţeanul are probleme serioase. Are cam 55 de ani şi se vede pe el că nu a dus o viaţă uşoară. Deşi poartă ochelari se poate observa că ochiul drept îi arde puţin aiurea. Este nebărbierit, iar de sub cămaşa care nu pare să fi părăsit corpul de câteva zile ţâşnesc rebele câteva fire de păr de pe piept. La mai puţin de un metru apropiere simţul olfactiv percepe un miros neplăcut de transpiraţie, haine mudare şi gură care nu prea a făcut cunoştinţă cu pasta de dinţi. „Categoric nu face parte din înalta societate, dar poate că problemele lui nu suferă amânare”, mă gândesc şi iau decizia de a-i asculta omului păsurile. Poate îl şi pot ajuta.

- Spuneţi vă rog, încep eu cordial. Luaţi loc!

- Nu stau jos!

Ok. Nu mă aşez nici eu. Mă uit la el şi aştept...

- Domnule, spune individul după câteva momente de reculegere, eu am mai fost pe aici. Şi am mai vorbit cu unii de pe aici...Nu îmi trebuie nimic ...nu am venit să cer ...

- Şi cu ce vă pot ajuta? lansez întrebarea cu speranţa că îl fac să treacă mai repede la subiect.

- Imediat vă spun. Să ştiţi că niciodată, nimic pe lumea asta nu este întâmplător...toate ce se întâmplă este foarte bine şi atent supravegheat de Cel de Sus...

„Ăsta nu e normal”, mă gândesc. Nu-l contrazic pentru a nu intra în polemică şi aştept continuarea.

- Eu am lucrat în uzină, la sectoarele calde şi înainte de cutremurul din 1977 mi-a fost hărăzit să botez un copil...Ştiţi cum erau vremurile pe atunci, nevasta nici nu a vrut să audă şi mi-a spus că ... a fost singura dată când nu mi-am ascultat femeia....

Ce dracu fac eu cu ăsta acum! A luat-o razna rău de tot şi începe să-mi povestească momentele marcante ale vieţii lui. Mititelul îmi explică plin de pasiune cum, deşi nevastă sa nu vroia să boteze, el a simţit un imbold divin care l-a făcut să creştineze copilul indiferent de consecinţele conjugale.

- Stimate domn, nu vă pierdeţi în prea multe amănunte de ordin personal. La subiect vă rog! încerc să-l aduc în lumea reală şi să-mi explice ce doreşte de la partid.

Îmi răspunde ca şi cum l-aş fi trezit dintr-un vis.

- Domnule ...eu am silicoză, am fost operat la şold...am doi copii...şi sunt un om credincios...

- Nu vă contrazic...dar mai bine îmi spuneţi direct cu ce vă pot ajuta...

- Domnule, eu spun omului în faţă de ce am de spus...şi în uzină făceam la fel...am fost maistru. Nu sunt prost...am şcoală...nu am fost un simplu muncitor...

Şi începe iar să-mi povestească din uzină unde îi cam bătea pe unii a căror faţă nu corespundea cu anumite criterii, divine evident. Dar nu-i caftea din prima, aştepta ca imboldul de a-i pocni să apară de vreo trei ori la rând. Să fie sigură că pornirea este una exclusiv spirituală. Din fabrică a plecat cu Ordonanţa...ca l-au aruncat ca pe o măsea stricată. Fata lucrează în Italia. Băiatul este şomer. Pe el îl cheamă Axinia şi este foarte credincios. L-au cam furat la pensie, dar poporul român este binecuvântat şi nu va pieri. Cu o singură condiţie...să se lepede de Satana. Cam în această ordine îmi furniza omul datele personale, impresiile şi consideraţiile religioase. Mă uit la el şi sunt tot mai convins că nu are toţi boii la bicicletă. Mă decid să pun capăt scurtei întrevederi.

- Domnule Axinia, chiar am foarte multă treabă. Spuneţi ce problemă aveţi sau veniţi în altă zi să povestim...

- Să nu credeţi că sunt prost...Nu mă credeţi că sunt credincios? În fiecare zic merg la biserică. De fapt merg la toate bisericile din oraş...

- Nu înţelegeţi că am treabă...

- Stai domnule...aici e treabă serioasă...Eu sunt ca un călugăr care trebuie să înfăptuiască un lucru, trimis de Dumnezeu...

Şi iar începe să-mi spună despre viziunile lui divide, despre cum a fost la o biserică prin Vrancea şi a avut o viziune cu un popă de acolo avansat ulterior la mănăstirea Putna. Despre cum se îngrijorează preoţii de prin Braşov când nu-l văd la slujbă şi despre lucrarea spirituală care este pe cale să se înfăptuiască prin el, un fel de trimis a lui Dumnezeu.

- Domnule Axinia...spuneţi dacă vă pot ajuta cu ceva.

- Nu mă puteţi ajuta cu nimic. Eu am venit să vă ajut! Nimic nu este întâmplător...eu am venit aici nu pentru mine. Pentru dumneavoastră...Scopul meu este divin...Dumnezeu m-a trimis să ajut acest partid...

Nu mai stau să-l ascult. În expediez fără foarte multe menajamente şi fără urmă de regret că am renunţat atât de uşor la „trimisul”...

vineri, 12 noiembrie 2010

Lecţie de manipulare

Este drept că este puţintel cam rudimentară, nu are fineţea unei lucrături de clasă, dar la noi în provincie merge. Transilvania Expres, "crucişătorul" presei locale ne oferă o mostră de libertate, obiectivitate şi profesionalism.
Marţi 9 noiembrie am ţinut conferinţă de presă la partid. Printre alte subiecte am apreciat şi faptul că la Consiliul Judeţean s-a adoptat o strategie de dezvoltare a judeţului şi criticam Primăria că nu a fost în stare până acum să pună bazele unui asemenea document. Ştirea a apărut în aceeaşi zi la jurnalul de la Mix TV. În TEX-ul de miercuri,10 noiembrie, nu apare nimic.
În schimb joi, 11 noiembrie, Primăria Braşov anunţă că va elabora o strategie de dezvoltare durabilă a Braşovului. În aceeaşi zi apare în tot TEX un material în care se spune că Răzvan Popa apreciază "adoptarea strategiei" de către Primărie.
Am două obiecţii:
1. Primăria nu a adoptat nici o strategie. Va face o strategie care va fi finalizată în decurs de un an.
2. Eu m-am referit la documentul de la Consiliul Judeţean care este finalizat şi făcut public.

Mai departe putem aprecia fie că este o greşeală, fie că este o manipulare. Eu personal înclin să cred că cea de-a doua variantă este plauzibilă.

joi, 11 noiembrie 2010

Cod de conduită pentru şoferii RAT

Cred că un oraş civilizat cum este Braşovul trebuie să reglementeze printr-o decizie a autorităţilor locale un cod de conduită pentru şoferii RAT. Cod care odată adoptat să fie făcut public şi afişat în fiecare mijloc de transport în comun precum şi în staţiile de autobuz.

Nu de puţine ori mi-a fost dat să fug după vreun autobuz şi chiar când să pun piciorul pe scară, şoferul să-mi închidă uşa în nas. Sunt ferm convins că mulţi au păţit aşa. Uneori în autobuz muzica este dată prea tare, iar alteori şoferul este extrem de preocupat să se întreţină amical cu o cunoştinţă pe care a privilegiat-o cu dreptul de a sta lângă el evitând astfel aglomeraţia muritorilor de rând.

Câteodată avem ghinionul să nimerim un şofer prost dispus. Motivele dispoziţiei lui pot fi diverse. Fie l-a enervat nevasta, fie şeful de tură, fie este supărat în general pe viaţă, pe politicieni, pe vecini, pe toată lumea. În acest caz ar fi o adevărată sinucidere psihică să îndrăzneşti să-i adresezi vreun reproş, oricare ar fi natura acestuia. După ce te spurcă bine şi cu simţ de răspundere, la coborâre zici „merci” că nu te-a şi altoit.

Alteori poţi da peste unul atât de grăbit încât ajungi la destinaţie şi te întrebi dacă s-a refilmat „Speed” şi tu eşti pe post de Sandra Bullock.

Şi pentru că taximetriştii „beneficiază” de reglementări care vizează comportamentul lor atunci când fac taximetrie, nu cred că ar fi foarte complicat să existe reglementări asemănătoare şi pentru şoferii de la RAT.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Prostia e la putere

Învăţăm să dezbatem

Zilele trecute am lansat spre dezbatere o propunere. O stradă din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”. După trei zile de polemici online – si aici trebuie recunoscut meritul www.prinbrasov.com – pot spune că o anumită categorie de braşoveni nu este încântată de idee.
Am constatat însă două lucruri. Primul, şi cel mai important din punctul meu de vedere, este acela că începem să învăţăm să dezbatem chestiuni care ne privesc în mod direct. Avem reacţie la propuneri şi proiecte atunci când cineva ne cere părerea. Din păcate, autorităţile locale nu au învăţat şi ele să se consulte cu cei pentru care se presupune că iau decizii. Îmi place dezbaterea când este constructivă şi mai ales atunci când poţi trage o concluzie. Fie că o idee care ţie îţi părea foarte bună nu este pe placul celor pentru care vrei să o aplici, fie că decizia pe care vroiai să o iei nu este cea mai bună, fie descoperi soluţii mult mai bune decât cele pe care credeai că le deţii. Pe de altă parte o idee poate fi fundamental îmbunătăţită ca urmare a unei dezbateri.
Cea de-a doua observaţie este legată de tonul pe care se poartă dezbaterea, unul agresiv, cu atacuri directe şi uneori fără argumente. Mă bucur că există braşoveni care reacţionează, însă din păcate unii nu au înţeles rolul dezbaterii şi folosesc argumente de genul „îl susţii pe Păunescu înseamnă că eşti comunist”. Sau „ideea e proastă...ai prea mult timp liber”. Respect toate opiniile. Aşa este normal. Dar nu sunt de acord cu afirmaţii neargumentate şi neconstructive.
Până la urmă esenţa dezbaterii este ca din opinii contrare să rezulte ceva constructiv!

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Un bulevard din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”!

Dincolo de activitatea politică mai mult sau mai puţin controversată a lui Adrian Păuenescu, poetul va rămâne pentru totdeauna un punct de referinţă în cultura românească. Acest fapt este acceptat în unanimitate de întreaga societate, oameni de cultură, simpli cetăţeni ţi politicieni.
S-au spus şi se vor spune multe despre opera şi activitatea deosebit de complexe ale lui Adrian Păunescu, dar cred că Braşovul îi poate aduce un omagiu denumind o stradă din Municipiu „Adrian Păunescu”. Mai mut decât atât, cred că această iniţiativă ar trebui completată şi amplasarea unui bust al marelui poet tot în Municipiul Braşov.
Dacă Primăria Braşov va dori sau nu să dea curs acestor cereri rămâne de văzut. Cert este că în prima şedinţă a Consiliului Local consilierii PSD vor face o solicitare în acest sens.
P.S
Aştept cu interes să aud cum George Scripcaru ne va spune că deja s-a gândit la acest lucru şi că se lucrează intens de câteva zile.

joi, 4 noiembrie 2010

NV Popa a descoperit esenţa răului

Tuns, ras, spălat şi frezat, „nevepeul”, pentru cunoscători Nicolae Vlad Popa, trecut de la liberalism la democrat liberalism – ciolanul era mai consistent – iese tot mai des la rampă. Nostalgic al vremurilor demult apuse în care chiar conta ce scotea pe gură, nevepeul se mai trezeşte şi astăzi elucubrând pe diverse teme. Ultima descoperire este legată de faptul că la mitingul de susţinere a moţiunii de cenzură au participat şi pesedişti. Extraordinar! O dezvăluire care va şoca întreaga societate! Va urca pedeleul cu vreo 15 procente în orice sondaj, iar Scripcaru va obţine la alegerile viitoare 120%!
Şi nu numai că a scos porumbelul pe gură, dar nevepeul vine şi cu dovezi. Să nu zică lumea că a luat-o razna şi nu mai ştie că vorbeşte. A prezentat în premieră mondială un set spectaculos de poze în care anumiţi cetăţeni sunt identificaţi ca făcând parte din organizaţia PSD Braşov. Elemente perturbatoare care au luat parte la mişcările huliganice din capitală. După mintea domnului NV Popa aceşti indivizi ar trebui deportaţi şi decăzuţi din toate drepturile.
Am însă ferma convingere că odată cu înaintarea în vârstă a unora, simţul penibilului, al ridicolului, dispare. Ceea ce rezultă poate fi un ins trecut deja şi de a doua tinereţe care vorbeşte fără să gândească şi care uneori poate fi simpatic, iar alteori enervanţi. De regulă aceste cazuri trebuie privite cu bunăvoinţă şi înţelegere.
Zilele aceste în Piaţa Sfatului, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a vut o iniţiativă foarte interesantă. Aceea de a face publice o serie de documente interne ale fostei Securităţi care îi priveau direct pe protestatarii braşoveni din 15 noiembrie 1987. Pe nişte panouri este expus destul de amănunţit şi cu documente modul în care fosta securitate i-a urmărit pe protestatri, modul în care Miliţia i-a persecutat, iar partidul i-a condamnat. Cei care „au participat la mişcările huliganice din 15 noiembrie 1987” erau atenţi supravegheaţi şi bine îndosariaţi. Pentru binele comunităţii braşovene cred că ar fi indicat ca nevepeul să facă o şedinţă de documentare la faţa locului fapt care ar putea fi facilitat de colegul său de partid Florin Postolachi, preşedinte la Asociaţia 15 Noiembrie 1987.