„Mama lor de prăpădiţi…”

Se uita la ei atent de câteva minute bune. Îi ştia pe fiecare în parte. Le cunoştea slăbiciunile, viciile, afacerile, amantele…Ştia totul despre ei. Mai mult chiar decât şi-ar fi dorit. Nici unul nu avea curajul să rupă tăcerea. Îi chemase la întâlnire pentru a le comunica ceva important, dar acum stătea pe gânduri dacă să le mai spună sau nu. Cu sau fără ei, decizia oricum o luase. Oricum ei nu aveau puterea să schimbe ceva. „Sunt zero fără mine. I-am făcut oameni…mama lor de prăpădiţi”, îşi spuse în sinea sa. „De ce dracu’ nu zice nici unul nimic. Lacheii naibii….spune-ţi dracului ceva…deschideţi gurile alea …”, îi mai îndemnă el în gând.

- Să ştiţi că am luat o hotărâre, spuse brusc, fără nici o introducere.

Nimeni nu schiţează un gest. Se uită la el şi aşteaptă continuarea. Toţi 15 ştiu ce decizie a luat, dar nu au curajul să încerce să-l convingă să se răzgândească. Şi oricum nu ar avea nici un rost. „Cât de prăpădiţi sunt…Ştiu foarte bine că fără mine sunt pierduţi, dar nu încearcă nici unul să mă facă să mă răzgândesc…O să plec şi o să vină altul în locul meu. Altul care nu-i înghite deloc…care are oamenii lui …afacerile lui…Dar oare mă pot răzgândi dacă roagă ăştia? Nu cred! Pentru ce…Mi-am mâncat nervii şi sănătatea, iar voi nenorociţilor v-aţi îmbogăţit pe spinarea mea…E drept că nici eu nu am stat degeaba…dar numai eu ştiu cât mi-a fost de greu. Toată lumea cu ochii pe mine….presă, bliţuri, reporteri băgăcioşi…M-au căutat şi în cur ca să-mi găsească ceva. Şi tot degeaba!” Şi prins aşa de gânduri îi trecu în revistă iarăşi pe toţi. Unul a făcut avere din asfalt, altul din administrat pieţe, unul a primit în grijă un cartier întreg, altul a primit contracte pentru trasat marcaje rutiere…şi aşa mai departe. Pe unul l-a pus prefect, pe altul director de deconcentrată, altuia i-a dat să izoleze blocuri. A mers mai departe şi unora le-a oferit mai mult. Au primit încălzirea oraşului, iluminatul public, ridicatul maşinilor şi…nici nu mai ştia câte şi mai câte. Despre asocieri şi parteneriate, le-a şi pierdut şirul. „Toţi au mâncat o pâine de pe urma mea. Futu-le muma-n cur să le fut de milogi. M-ar da în gât fără să clipească dacă le-ar zornăi cătuşele pe la urechi!” Un surâs aproape imperceptibil îi flutură pe faţă. Dar doar preţ de o secundă.

Să le spună că s-a decis să nu mai candideze anul viitor pentru postul de primar sau nu? Să le spună că vrea să fie guvernator sau nu? „ Probabil că oricum ştiu…ori fi ei lacomi, dar chiar proşti nu sunt…Şi dacă plec …iar ăla care vine după mine se apucă să scormonească rahatul…Iar pe ăştia nu mă pot baza că îşi ţin gura…Ca guvernator o să am influenţă mai mare. Dar ce, au o să am timp să mă ocup de toate amănuntele, să tot acopăr ce am lăsat în urmă…Or să mă pupe toţi în fund. Ca ăştia de aici o să fie o sută…”. Se tot încrunta în timp ce se frământa cu astfel de gânduri. Toţi ceilalţi se uitau la el şi încercau să-şi dea seama dacă intuiseră bine motivul convocării pentru duminica după amiaza.

„Dă-i în mă-sa că n-au ce să-mi facă…”, concluzionă el mulţumit.

- Candidez pentru funcţia de guvernator! Nu mai candidez la Primărie! făcu în cele din urmă anunţul pe care, de altfel , îl aştepta şi-l intuia toată lumea…

Dar pe noi nu ne întreabă nimeni ce vrem?

Pun şi eu o întrebare de simplu cetăţean: „Pe noi de ce nu ne întreabă nimeni ce părere avem despre reîmpărţirea asta administrativ teritorială? Poate o vrem sau poate nu!” Nu vreau să fac nici un fel de analiză pentru că nu îşi are locul aici. Toată lumea, mai mult sau mai puţin avizată şi documentată, dezbate şi răsuceşte pe toate părţile subiectul. Însă trag concluzia că toată zbaterea asta publică, mediatică şi civică, nu are nici un sens. Adică tătucul naţiunii ne-a dat de înţeles din prima zicere pe acest subiect că voinţa poporului se va exprima în acest caz doar prin vocea aleşilor din parlament. Prin asumare de răspundere din partea Guvernului.

Într-o chestiune care va afecta în mod direct fiecare cetăţean al acestei ţării, Traian Băsescu nu consideră oportun şi justificat referendumul. Nu i se pare că şi noi ar trebui să ne exprimăm cu privire la o asemenea decizie care va modifica modul de viaţă al tuturor celor 21 de milioane (sau câţi mai suntem pe aici) de români. Nu numai al adulţilor sau a celor cu drept de vot, dar şi al copiilor.

În schimb preşedintele consideră că opinia poporului este absolut vitală când se pune problema scăderii numărului de parlamentari şi a desfiinţării unei camere din Parlament. Din punctul meu de vedere asta seamănă cu folosirea referendumului doar în scop electoral, ca pretext pentru a intra în campanie electorală.

Treaba asta cu referendumul este cam aşa: La mine în oraş vine cineva şi mă întreabă dacă vreau ca în consiliul local să fie 11 sau 21 de consilieri. După care intră la mine în curte îmi dărâmă gardul, îmi face curte comună cu a vecinului, dar nici pe mine şi nici pe vecin nu ne întreabă dacă vrem.

Nu discut nici de avantaje, nici de dezavantaje. Sunt convins că sunt şi de unele şi de altele. Cred însă că ar fi fost nu numai oportună, dar şi corectă o consultare publică pe această temă a reîmpărţirii administrative a ţării. Pe noi, cei care plătim pentru toate trăsnăile ce le trec prin cap unora care se cred lideri istorici ai unei naţiuni, nu ne întreabă nimeni ce vrem?

Şah mat.Piesa de sacrificiu…

Maestrul Teacă scria despre anunţul de tip „şah la preşedinte” al USL prin care vin cu trei propuneri legislative simple. Scăderea numărului de parlamentari, alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur şi interzicerea migraţiei politice şi la nivel parlamentar. Şi pentru toate acestea nu e nevoie de modificarea constituţiei şi nici de referendum. E suficientă modificarea legii electorale în Parlament.
Ideea nu este rea. Numai că şi de această dată, Braşovul în particular şi Ardealul în general sunt sacrificate. Alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur este evident în favoarea celor care sunt deja în funcţie. Ca la primari şi la preşedinţii de Consilii Judeţene. Toate calculele şi simulările sociologice de specialitate arată că în actualele condiţii electorale, primarii în funcţii au cele mai mari şanse să mai obţină un mandat. Este valabil şi pentru preşedinţii de consilii judeţene.
Ca să revenim la oile noastre, este de remarcat că la alegerile din 2008 în municipiul Braşov, primarul în funcţie George Scripcaru a scos patru deputaţi şi doi senatori. Că nu au intrat în Parlament decât o parte dintre ei…este o altă discuţie. Dar procentele consistente s-au datorat într-o proporţie covârşitoare transferului de imagine de la Scripcaru la ceilalţi. Actualul primar îşi va conserva o mare parte din capitalul de imagine şi încredere şi după alegerile locale din 2012 ceea ce va face să încerce să scoată un scor electoral foarte bun şi pentru deputaţii şi senatorii PDL. Există astfel o mare probabilitate ca primarul în funcţie, scăpat de povara alegerilor locale, să se angreneze puternic în campanie pentru a-şi ridica partidul. Drept pentru care scorul electoral al PDL la Braşov va depăşi cu siguranţă media pe ţară. La toate acestea putem adăuga fondurile de care dispun pentru finanţarea campaniei electorale, atât a părţii văzute, cât mai ales a celei nevăzute. Despre modul în care se cumpără voturi, despre migraţia votanţilor s-a mai scris şi s-a vorbit, dar nimeni nu a dat socoteală.
Această stare de fapt se poate extrapola la nivelul majorităţii judeţelor din Transilvania unde PDL stă foarte bine şi are un număr consistent de primari de mari municipii dacă ne gândim doar la „axa” Braşov – Cluj – Arad. Este drept că mat fără să sacrifici anumite piese de pe tablă nu se poate. Însă nu e plăcut să ştii că eşti piesa sacrificată.

De ce şi-a dat drumul jocul naţionalei?!

Naţionala de fotbal a României a reuşit să spargă gheaţa. Adică cei 11 jucători antrenaţi de Răzvan Lucescu au bătut în cele din urmă şi ei pe cineva. Că cei cu care au jucat sunt buni sau nu, nu mai contează. Ne-au bătut la ei acasă, iar aici i-am bătut noi. La meci a fost şi Mircea Lucescu. Mi-am pus întrebarea firească: Cine a fost antrenorul, de fapt? Lucescu de la ucrainieni sau Lucescu acesta mic şi puţin frustrat că nu reuşeşte să-l depăşească pe taică-su.
Oricum dacă ne uităm cu atenţie la ce s-a petrecut în jurul echipei naţionale în ultima vreme, putem descoperi cine se face vinovat de prestaţia de până acum. Cristi Chivu s-a cărat de la naţională după ce trimis o scrisoare patetică Federaţiei Române de Fotbal. Zicea că nu mai poate, că accidentările şi programul competiţional încărcat nu-i mai permit să evolueze la forma maximă. Vrăjeală! I-a fost frică de un nou eşec în meciul cu Bosnia şi şi-a luat tălpăşiţa.
Apoi Răzvan Lucescu. Toată lumea ştia că este ultimul său meci ca antrenor la naţională. Şi că ajunsese la un acord cu Rapidul. Se pare că nici jucătorii nu prea l-au înghiţit, mărturie stă ultimul joc de ieri în care chiar au jucat fotbal. Mutu şi Marica au fost şi ei prezenţi în teren în calitate de jucători de fotbal! Probabil toată lumea era mulţumită că micul Lucescu pleacă de la naţională.
Bineînţeles că putem luam în calcul şi teoria conspiraţionistă potrivit căreia barosanii din fotbal cum ar fi fraţii Becali, Borcea, Mititelu şi alte specimene au complotat cu jucătorii pentru a-i sabota pe Luceşti.

Eroii vechi şi noi

În fiecare an de Înălţare se celebrează şi Ziua Eroilor. Drept pentru ne-am făcut datoria şi am fost să depunem coroane de flori la cimitirele eroilor din Braşov. Mai exact la cimitirul unde sunt îngropaţi cei ce au murit la Revoluţie şi la locul de veci al celor care şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial.
Când am ajuns in Cimitirul Eroilor din centrul oraşului, pregătirile erau în toi. Staţie de amplificare, boxe, microfoane şi o masă cu colivă şi alte pomeni aşezate în ordine pentru a fi sfinţite. Peisajul era completat de vreo 50 de cetăţeni deţinători de certificate de revoluţionar, pe care în continuare îi voi numi revoluţionari, cu cocarde tricolore în piept. Evident că era şi un preot de vreo 90 de ani a cărui nume, spre ruşinea mea, nu l-am reţinut.
La un semn al liderului Mardare revoluţionarii au strâns rândurile şi s-au pregătit pentru intonarea imnului de stat. După ultimele acorduri s-a trecut la oficierea slujbei. Nu înainte însă ca Mardare să ni-l prezinte pe preot ca fiind singurul popă braşovean care a susţinut revoluţia din decembrie.
Părintele a îndeplinit destul de rapid ritualul, a sfinţit ce era de sfinţit, a spus două pilde şi a lăsat locul discursurilor. A început acelaşi Mardare care le-a reproşat celor prezenţi că nu au venit îmbrăcaţi potrivit pentru un asemenea eveniment, adică în costum negru şi cămaşă albă. A mai îndrugat el acolo ceva despre importanţa mişcării din decembrie 1989 şi despre lipsa de respect a autorităţilor faţă de luptătorii din revoluţie, după care a cedat microfonul unui anume Samson. Cu ochelari de soare la ochi şi o cămaşă cachi descheiată la mai mulţi nasturi pentru a i se vedea lanţurile de aur de la gât, numitul Samson a ridicat în slăvi mişcarea revoluţionară care a eliberat poporul român. Au mai cuvântat doi cetăţeni, s-au depus coroanele şi s-a spart gaşca.
De acolo am plecat la Cimitirul Şprenghi unde trebuia să aibă loc ceremonialul militar şi religios în memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Altă lume, alt standard, altă organizare. Echipaje de poliţie dirijau circulaţia în zonă, garda de onoare era pregătită, fanfara militară de asemenea. Trei preoţi militari aşteptau răbdători sosirea oficialităţilor. Ofiţeri ai Garnizoanei Braşov stăteau pe loc repaus de o parte şi de alta a treptelor ce urcă spre cimitir, reprezentanţi ai partidelor politice cu coroane de flori şi o grămadă de elevi aduşi de profesori la eveniment. Aproape de ora 11.30, la faţa locului au sosit prefectul, viceprimarii Braşovului şi reprezentanţii Consiliului Judeţean, iar când ceasul a bătut 11.30 a fost intonat imnul de stat. Bineînţeles că ceremonialul a fost deschis cu slujba soborului de preoţi care şi-au făcut datoria cu simţ de răspundere, milităreşte. Au urmat discursurile. La fel de patetice, citite fără nici un pic de imaginaţie de pe o coală de hârtie, copiate parcă după cele de anul trecute şi de acum doi ani….
După aproximativ o oră manifestarea s-a încheiat cu prezentarea onorului, iar toată lumea s-a împrăştiat în treaba ei. Toţi au fost mulţumiţi că au mai bifat o acţiune.