Recent Posts

duminică, 14 noiembrie 2010

Trimisul Domnului la partid

- Cu dumneata vreau să vorbesc!

Un individ mititel, mă apuncă ferm cu mâna de braţ. Nu e prea înalt şi în mâna cealaltă ţine o sacoşă din pânză plus o pungă de plastic. Mă uit la el să văd dacă îl cunosc de undeva, dar figura lui nu-mi spune nimic. Îl întreb protocolar:

- Cu mine?

- Da! Cu dumneata, vine şi răspunsul prompt.

Suntem la partid şi trebuie să recunosc că am o grămadă de treabă. Mai sunt vreo 10 inşi care mă aşteptă. Nu prea am chef să vorbesc cu el drept pentru care încerc să scap. O amânare a discuţiei ar fi cel mai potrivit lucru.

- Ştiţi...am ceva treabă acum! Nu se poate să amânam pe altă zi? Poate ar fi mai bine să veniţi mânine. O să avem mai mult timp...

- Nici nu se pune problema, îmi răspunde mititelul. Aştept până terminaţi!

Mă uit la faţa lui, iar expresia gravă, încordarea şi privirea care mă fixa neclintită îmi spun că omul este în stare să mă aştepte ore în şir. Mă hotărăsc totuşi să mai fac o încercare.

- Mai bine să ne vedem mâine. Pe la 10.00 mă găsiţi...

- Mâine s-ar putea să fie prea târziu, îmi răspunde fulgerător.

E clar! Mă gândesc că cetăţeanul are probleme serioase. Are cam 55 de ani şi se vede pe el că nu a dus o viaţă uşoară. Deşi poartă ochelari se poate observa că ochiul drept îi arde puţin aiurea. Este nebărbierit, iar de sub cămaşa care nu pare să fi părăsit corpul de câteva zile ţâşnesc rebele câteva fire de păr de pe piept. La mai puţin de un metru apropiere simţul olfactiv percepe un miros neplăcut de transpiraţie, haine mudare şi gură care nu prea a făcut cunoştinţă cu pasta de dinţi. „Categoric nu face parte din înalta societate, dar poate că problemele lui nu suferă amânare”, mă gândesc şi iau decizia de a-i asculta omului păsurile. Poate îl şi pot ajuta.

- Spuneţi vă rog, încep eu cordial. Luaţi loc!

- Nu stau jos!

Ok. Nu mă aşez nici eu. Mă uit la el şi aştept...

- Domnule, spune individul după câteva momente de reculegere, eu am mai fost pe aici. Şi am mai vorbit cu unii de pe aici...Nu îmi trebuie nimic ...nu am venit să cer ...

- Şi cu ce vă pot ajuta? lansez întrebarea cu speranţa că îl fac să treacă mai repede la subiect.

- Imediat vă spun. Să ştiţi că niciodată, nimic pe lumea asta nu este întâmplător...toate ce se întâmplă este foarte bine şi atent supravegheat de Cel de Sus...

„Ăsta nu e normal”, mă gândesc. Nu-l contrazic pentru a nu intra în polemică şi aştept continuarea.

- Eu am lucrat în uzină, la sectoarele calde şi înainte de cutremurul din 1977 mi-a fost hărăzit să botez un copil...Ştiţi cum erau vremurile pe atunci, nevasta nici nu a vrut să audă şi mi-a spus că ... a fost singura dată când nu mi-am ascultat femeia....

Ce dracu fac eu cu ăsta acum! A luat-o razna rău de tot şi începe să-mi povestească momentele marcante ale vieţii lui. Mititelul îmi explică plin de pasiune cum, deşi nevastă sa nu vroia să boteze, el a simţit un imbold divin care l-a făcut să creştineze copilul indiferent de consecinţele conjugale.

- Stimate domn, nu vă pierdeţi în prea multe amănunte de ordin personal. La subiect vă rog! încerc să-l aduc în lumea reală şi să-mi explice ce doreşte de la partid.

Îmi răspunde ca şi cum l-aş fi trezit dintr-un vis.

- Domnule ...eu am silicoză, am fost operat la şold...am doi copii...şi sunt un om credincios...

- Nu vă contrazic...dar mai bine îmi spuneţi direct cu ce vă pot ajuta...

- Domnule, eu spun omului în faţă de ce am de spus...şi în uzină făceam la fel...am fost maistru. Nu sunt prost...am şcoală...nu am fost un simplu muncitor...

Şi începe iar să-mi povestească din uzină unde îi cam bătea pe unii a căror faţă nu corespundea cu anumite criterii, divine evident. Dar nu-i caftea din prima, aştepta ca imboldul de a-i pocni să apară de vreo trei ori la rând. Să fie sigură că pornirea este una exclusiv spirituală. Din fabrică a plecat cu Ordonanţa...ca l-au aruncat ca pe o măsea stricată. Fata lucrează în Italia. Băiatul este şomer. Pe el îl cheamă Axinia şi este foarte credincios. L-au cam furat la pensie, dar poporul român este binecuvântat şi nu va pieri. Cu o singură condiţie...să se lepede de Satana. Cam în această ordine îmi furniza omul datele personale, impresiile şi consideraţiile religioase. Mă uit la el şi sunt tot mai convins că nu are toţi boii la bicicletă. Mă decid să pun capăt scurtei întrevederi.

- Domnule Axinia, chiar am foarte multă treabă. Spuneţi ce problemă aveţi sau veniţi în altă zi să povestim...

- Să nu credeţi că sunt prost...Nu mă credeţi că sunt credincios? În fiecare zic merg la biserică. De fapt merg la toate bisericile din oraş...

- Nu înţelegeţi că am treabă...

- Stai domnule...aici e treabă serioasă...Eu sunt ca un călugăr care trebuie să înfăptuiască un lucru, trimis de Dumnezeu...

Şi iar începe să-mi spună despre viziunile lui divide, despre cum a fost la o biserică prin Vrancea şi a avut o viziune cu un popă de acolo avansat ulterior la mănăstirea Putna. Despre cum se îngrijorează preoţii de prin Braşov când nu-l văd la slujbă şi despre lucrarea spirituală care este pe cale să se înfăptuiască prin el, un fel de trimis a lui Dumnezeu.

- Domnule Axinia...spuneţi dacă vă pot ajuta cu ceva.

- Nu mă puteţi ajuta cu nimic. Eu am venit să vă ajut! Nimic nu este întâmplător...eu am venit aici nu pentru mine. Pentru dumneavoastră...Scopul meu este divin...Dumnezeu m-a trimis să ajut acest partid...

Nu mai stau să-l ascult. În expediez fără foarte multe menajamente şi fără urmă de regret că am renunţat atât de uşor la „trimisul”...

0 comentarii: