Recent Posts

luni, 20 decembrie 2010

Urăsc iarna

...din mai multe motive. În primul rând pentru că este frig. Prefer canicula decât gerul. În al doilea rând urăsc iarna pentru că trebuie să curăţ maşina de zăpadă iar dimineaţa geamurile sunt tot timpul îngheţate. Trebuie să pornesc maşina din timp pentru ca înăuntru să fie o temperatură rezonabilă şi să nu-mi clănţăne dinţii până la muncă. Urăsc circulaţia din oraş atunci când ninge şi faptul că trebuie să dau banii pe cauciucuri de iarnă. Îmi este dezagreabilă iarna pentru că portiera de la „limuzina” din dotare îngheaţă şi într-un dispreţ total faţă de strădaniile mele refuză să se deschidă. Iar atunci când într-un final o face îşi bate joc de nervii mei şi refuză să se mai închidă.

În al treilea rând urăsc iarna pentru că nu practic sporturile specifice. Nu alerg cu schiurile sau placa în spinare în Poiana Braşov să stau la cozi kilometrice la telesacaun, nu dau năvală nici în patinoarul de 12 milioane de euro a lui Scripcaru şi nici în cel de la Olimpia a lui Căncescu, nu mă dau cu sania, punga sau salteaua. Drept pentru care petrecerea timpului liber în aer liber nu este pentru mine o opţiune.

Iarna se micşorează ziua. De parcă trebuie să intrăm şi noi în hibernare şi ni se dă stingerea la ora 17.00. Urăsc iarna pentru că nu mă pot plimba, pentru că trebuie să umblu cu şapte rânduri de haine pe mine, pentru că e aglomeraţie în magazine, pentru că viaţa e mai scumpă iarna şi nu în ultimul rând pentru că este...frig.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Un pont pentru a nu-ti mai ingheta geamul:
- pune parasolarul pe parbriz(in exteriorul masinii) cu folia de aluminiu in sus; parasolarul il poti prinde cu portierele.

Ursu BV

razvan popa spunea...

Multumesc pentru sugestie!