Recent Posts

luni, 9 ianuarie 2012

Cu maşina în şanţ…

Zilele trecute, pe ninsoarea aia de poveste…mă îndreptam către Tărlungeni. Şi tot ca într-o poveste îmi spuneam în barbă că şi anul aceste este la fel. Adică prima ninsoare mai serioasă ia pe nepregătite autorităţile. Nici măcar un singur utilaj de deszăpezire, mic şi fără prea mult material antiderapant în benă, nu a trecut pe un drum care se presupune că este o variantă alternativă la DN1.

Din cauza condiţiilor meteo şi a bolidului pe care îl conduc (Fiat Panda) viteza de deplasare nu o depăşea pe cea a unui biciclist în formă pedalând pe o semicursieră într-o dimineaţă de vară. Pe drum se formase o mâzgă păcătoasă care putea transforma orice vehicul într-o veritabilă sanie trasă se sute de cai putere…exact ca într-o poveste.

Şi cum mergeam eu aşa adâncit în gânduri simt cum maşina o ia razna sub mine. În loc să-şi vadă de drumul ei, trece de-a curmezişul şoselei şi ajunge pe contrasens. Încerc să o redresez, nu de alta, dar vedeam venind spre mine, la oarecare distanță un Opel Vectra de prin anii 80. A naibii maşină nu dădea nici un semn de supunere. Reuşesc în cele din urmă părăsesc banda de circulaţie pe care nu eram în avantaj şi să pun micuţul Panda pe o trasă care să mă ducă din nou pe sensul meu de mers. Numai că macaronarul a dat dovadă de docilitate doar o fracţiune de secund. Şi-a schimbat ce-i drept direcţia de alunecare – nu se mai punea problema de rulare – am revenit pe banda mea şi am răsuflat uşurat. Nu mă mai putea pocni nimic din faţă. Mai erau câteva amănunte care mă încurcau pentru moment. Eram tot de-a curmezişul, roţile nu-mi dădeau ascultare şi alunecam graţios către şanţul de pe marginea drumului. Şi inevitabilul s-a produs. M-am proptit cu botul maşinii în şanţul adânc de vreun metru şi cu roţile din spate suspendate la vreo 30 de cm deasupra pământului.

Am oprit motorul şi am coborât să văd şi să evaluez scurt pagubele. Surprinzător sau nu, maşina nu a avut absolut nimic în afară de o mică fisura la masca de plastic din faţă. Următoarea problemă era cum şi când voi reuşi să scot maşina de acolo. Ironia sorţii face ca imediat după acrobaţia mea să treacă pe acolo doi cetăţeni – un bărbat şi o femeie - cu un Mitsubishi L200. Oamenii foarte săritori, au tras pe dreapta şi m-au întrebat dacă mă pot ajuta cu ceva. Le explic că le voi fi veşnic recunoscător dacă vor face efortul de a-mi scoate maşina de acolo. În timp ce legam cablurile de tractare i-am înjurat cât am putut de apăsat pe cei care trebuiau să facă deszăpezirea, adică pe cei de la Vectra. Bărbatul mă aproba în mod tacit, până când la un moment dat, am descoperit motivul atitudinii sale reţinute. Mitsubishi-ul pe care îl conducea era inscripţionat mare pe ambele laturi : Vectra Service.

În fine…după mai bine de oră de chinuială, în care cablul acela nenorocit s-a rupt de două ori şi niciun participant la trafic nu avea în dotare aşa ceva, indiferent de tipul de maşină condusă, am reuşit să tragem afară micuţul Panda. Acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă norocul nu mi-ar fi surâs a doua sau a treia oară în aceeaşi zi.

Un domn foarte amabil, posesor de Toyota LandCruiser ne-a pus la dispoziţie doua cabluri de tractare. După ce primul pe care l-a scos din portbagaj s-a dovedit prea puţin rezistent şi a cedat după prima opintire mai serioasă a Mitsubishi-ului mi-a fost foarte clar că maşina mea avea să petreacă toată noapte în câmp. Dar, după cum spuneam, norocul mi-a rânjit larg. Omul cu Toyota a scos un al doilea cablu, gros de vreo trei degete care m-a scos din belea şi după ce le-am mulţumit tuturor pentru spiritul de solidaritate arătat faţă de un biet participant la trafic, ne-am văzut fiecare de drumul nostru.

0 comentarii: