Recent Posts

duminică, 17 aprilie 2011

Primăria, mielul şi pătrunjelul

Da, există o strânsă legătură între Primărie – Consiliul Local şi pătrunjelul din pieţele oraşului. Şi asta pentru că ceea ce face Primăria Braşov sau ceea ce ar putea face, are o influenţă directă asupra preţului pătrunjelului, dar şi asupra produselor care se vând în general în pieţele agro alimentare. Adică foarte concret. Politica de taxe a primăriei pentru cei care vând în pieţe, influenţează în mod direct preţul produselor de pe tarabă. Taxa de ocupare a tarabei, taxa de depozitare a mărfurilor şi alte taxe conexe se regăsesc în preţul legumelor, fructelor şi a altor produse vândute în piaţă. Astfel, dacă primăria decite să majoreze taxele din pieţe, automat preţurile vor creşte. Potrivit aceluiaşi principiu, dacă se decide scăderea acestor taxe, evident şi preţul mărfurilor va scădea. Este logic, este elementar, dar pentru a practica o astfel de politică trebuie să-ţi pese de cetăţenii acestui oraş. Să te gândeşti mai departe de turnarea asfaltului şi să înţelegi că cetăţenii Braşovului au nevoie de o administraţie locală care să se preocupe şi de situaţia lor materială, căreia să-i pese şi de problemele şi grijile lor zilnice.
În altă ordine de idei şi foarte punctual, am propus primăriei un mecanism simplu prin care să controleze, pe o perioadă determinată, preţul mieilor în pieţe. Să ofere posibilitatea producătorilor şi comercianţilor care doresc să vândă miei pentru Paşte în locuri amenajate din pieţe, să nu plătească nici un fel de taxe dacă vând kilogramul de carne de miel sub preţul de 17 lei/kg. O propunere pentru şi în sprjinul braşovenilor pe care Primăria Municipiului Braşov nu a catadicsit să o ia în seamă. Oficialii s-au eschivat şi au invocat diverse motive pentru a nu o pune în aplicare. În schimb primarul Radu Mazăre la Constanţa a reuşit să o facă. Iar constănţenii au avut de Paşte acces la carne de miel iefină. În schimb primarul Scripcaru le-a refuzat braşovenilor această şansă.
Administrarea pieţelor este un atribut exclusiv al Primăriei şi Consiliului Local, iar o politică socială în acest domeniu poate face ca braşovenii să suporte mult mai uşor explozia de preţuri care-i loveşte în plin. Oferirea de facilităţi pentru cei care comercializează anumite produse, scăderea taxelor în pieţe, pieţe volante fără taxe sau cu taxe foarte mici, înfiinţarea unei pieţe cu mercurial – unde comercianţilor nu li se percep taxe dacă se încadrează în anumite limite de preţ – sunt doar câteva dintre propunerile avansate către Primăria Braşov şi a căror principal beneficiar este braşoveanul. Toate acestea sunt posibile, sunt realizabile trebuie doar ca la nivelul administraţiei publice locale să există voinţă.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Partea a III a (ultima)


http://www.brasovultau.ro/

duminică, 27 martie 2011

Partea a II a


http://www.brasovultau.ro/

luni, 21 martie 2011

O alta abordare...


http://www.brasovultau.ro/

miercuri, 9 martie 2011

Cum îşi bate joc Primăria de braşoveni

Cu ceva timp în urmă am cerut Primăriei şi RAT Braşov, în nume personal, să-mi comunice unele informaţii legate de activitatea acestor două instituţii. Nici până în momentul de faţă nu am primit răspunsul la adresele respective cu toate că am specificat în mod expres adresa la care să-mi fie comunicate informaţiile solicitate.

Culmea este că ieri purtătorii de cuvânt de la Primărie şi de la RAT Braşov au afirmat că răspunsurile au fost transmise în termenul legal de 10 zile, dar fără să precizeze adresa la care au fost expediate, dar lăsând să se înţeleagă că au folosit adresa personală. Mai mult decât atât Sorin Toarcea (purtător de cuvânt la Primărie) susţine că răspunsul s-a întors la expeditor cu ştampila de „destinatar necunoscut”. Suntem mai rău ca în Caragiale şi a sa scrisoare pierdută!

Am însă o nelămurire: De unde au Primăria Braşov şi RAT Braşov adresa mea personală? Este o întrebare legitimă, iar răspunsul poate aduce în atenţia opiniei publice un element nou în modul de lucru al acestor instituţii. Că oricine poate scotoci în datele noastre personale fără nici o justificare, fără acordul nostru şi fără să dea socoteală.

Pe de altă parte, cele două istituţii se fac vinovate de încălcarea articolului 6, alin.3, lit.c din Legea nr.544 – privind liberul acces la informaţii de interes public care spune „(3) Solicitarea în scris trebuie să cuprindă următoarele elemente: c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care solicita primirea raspunsului.”

Toate aceste amănunte au fost trecute foarte clar şi explicit în solicitarea mea, iar la adresa menţionată nu s-a primit nici un răspuns.