Recent Posts

miercuri, 29 iulie 2009

Trist, dar adevărat...Am avut dreptate!

La sfârşitul anului trecut scriam pe acest blog o serie de postări prin care îmi exprimam dezamăgirea faţă halul în care a ajuns presa din Braşov. Mă refer la presa scrisă...din motive pe care o se le expun cu altă ocazie. Când spuneam că ziaristul braşovean este frustrat, că a devenit un „reportofon ambulant” sau că presa este de „doi bani” – am primit o serie de mesaje de la foşti şi actuali ziarişti, care s-au simţit lezaţi, loviţi în amorul propriu. Cum de-mi permit să spun că ziarele din Braşov trăiesc exclusiv pe banii de la Consiliul Local şi cel Judeţean? Cin sunt eu să-mi dau cu părerea despre cât de bună sau rea este presa? Ba unii, mai radicali mi-au aruncat în faţă că sunt frustrat că nu apar în ziare!
La mai puţin de o jumătate de an de când scriam acele rânduri, un cotidian local – „Gazeta de Transilvania”- s-a închis. O scrisoare penibilă de adio în ultimul număr şi promisiunea că va reveni pe piaţă!
Un alt cotidian – „Transilvania Expres” – considerat de mulţi o construcţie solidă de presă este pe ducă. Oamenii îşi dau demisia pe capete, sătui să fie plătiţi cu nici 500 Ron pe lună, dar munciţi ca la un ziar cu pretenţii de lider de piaţă. De ce spuneau unii că TEX era o construcţie solidă!? Pentru că era lider de piaţă la vânzări conform datelor de audienţă BRAT. Toate celelalte cotidiene locale aveau vânzările zilnice la jumătate din cât vindea TEX. Pentru că avea propria tipografie! Pentru că avea propria reţea de distribuţie! Şi pentru că toată publicitatea intra în TEX, iar „firmiturile” le luau ceilalţi!
Monitorul Expre, Bună Ziua Braşov – alte două cotidiane care se zbat în aceeaşi găleată pentru supravieţuire.
Lăcomia şi lejeritatea au fost cele care au distrus presa scrisă din Braşov. E drept că lovitura de graţie au primit-o de la „Criză”, dar poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă patronii de presă nu ar fi preferat să-şi umfle conturile fără bătaie de cap, devenind în schimb platforme de propagandă electorală pentru două instituţii publice: Primărie şi Consiliu Judeţean.
Au preferat să tranforme ziariştii în scribi care să reproducă în ziare orice grăire a autorităţilor sau a oamenilor politici. Au dispărut anchetele (idee devenită tabu în presa din Braşov). Nici cu reportajele nu şi-a mai bătut nimeni capul. Ce nevoie aveau ca ziarele lor să fie cumpărate, să crească vânzările, atâta timp cât banii le veneau direct şi sigur pentru simplul motiv că promovau realizările celor două instituţii publice! Ce mai conta piaţa liberă, concurenţa, conţinutul editorial? Trebuiau doar umplute nişte pagini ca omul de rând să aibă impresia că dă banii pe un ziar local, cu informaţii locale!
Gazeta de Transilvania a „murit” pentru că cineva de la Consilul Judeţean „a uitat” să le vireze vreo 900 de milioane de lei vechi. Şi-au scris necrologul, au pus lacătul şi au plecat acasă!
Cât de curând poate vom vedea aceeaşi reţetă şi în TEX! Bună Ziua Braşov face un balet pe sârmă încercând să nu-i supere nici pe Căncescu şi nici pe Scripcaru. Poate li se face milă şi le scapă ceva bani! Monitorul Expres este 100% la mâna primarului. Devenit ziar de casă al PDL, MEX supravieţuieşte doar prin bunăvoinţa liderului pedelist. Când nu va mai avea nevoie de un ziar sau când nu va mai putea pompa bani publici în el, va fi trecut la categoria balast.

P.S. Intenţionat nu am spus nici un cuvânt despre „Braşovul Tău” şi despre „Adevărul de seară”. Fac parte dintr-o altă categorie, din punctul meu de vedere, şi obiectul unei discuţii separate. La fel ca şi televiziunile locale!

3 comentarii:

flavius spunea...

Servus Razvan...
Din păcate tabloul pe care îl descrii este cît se poate de real, chiar dacă poate îl descrii în tuşe cam groase. Eu unul aş vrea să mai sper că nu este chiar aşa şi că presa braşoveană, în înţelesul ei esenţial, mai există...
Toate cele bune!

razvan popa spunea...

Servus Flavius...
Este descris in tuşe groase pentru că mi-ar fi luat foarte mult tim şi spaţiu pentru a face un tablou exact şi muniţios a ceea ce a fost şi a ajuns presa braşoveană.
Poate că este un moment de cotitură pentru presa scrisă din Braşov odată cu apariţia celor două ziare gratuite...De aceea am spus că fac obiectul unei discuţii separate
Din păcate, în momentul de faţă, presa braşoveană în înţelesul ei esenţial, există din ce în ce mai puţin...

Vania spunea...

V-am trecut.

(Răspuns la întrebarea de pe blogul meu).