Recent Posts

duminică, 26 iunie 2011

Redactorul şef

Aşteptam într-un soi de secretariat de mai bine de 10 minute. La un moment dat uşa s-a deschis şi o domnişoară mi-a făcut semn să intru. Am făcut câţiva paşi şi m-am oprit. Am salutat respectuos, dar bărbatul din spatele biroului parcă nici nu m-a observat. Era atât de absorbit de corectarea unor texte încât parcă nimeni şi nimic nu exista în jurul lui. Câteva minute nici măcar nu şi-a ridicat privirea de pe textele venite de la reporteri. Nici unul nu scăpase de pixul roşu al redactorului şef care tăia, corecta şi modifica fraze întregi fără milă.

În cele din urmă şi-a adus aminte că mai este cineva în birou. Şi-a ridicat privirea, m-a privit din spatele ochelarilor cu ramă groasă şi m-a poftit să iau loc. Era scund, după câte am putut să-mi dau seama şi destul slab. Faţa trasă, cu riduri pronunţate era împodobită de barbă tunsă scurt de un castaniu spălăcit, aceeaşi nuanţă cu părul. Nu semăna deloc cu redactorii şefi pe care-i văzusem în filme. Nu striga, nu era agitat, nu arunca cu dosare şi nici nu vorbea continuu la telefon. Pot spune chiar că era cam zgârcit la vorbă. M-a întrebat dacă ştiu ceva despre meseria de jurnalist. În timp ce îi explicam că am colaborat o perioadă cu Gazeta de Transilvania îşi mângâia barba, mă privea fix, iar pe buze îi flutura un surâs. Ajunsesem la el printr-o cunoştinţă comună care m-a recomandat şi de care m-a întrebat ce mai face şi cum îi mai merge. Mi-a spus scurt şi fără prea multe explicaţii că urma să petrec acolo o perioadă de probă de o lună după care, dacă va fi mulţumit de prestația mea, mă va angaja. I-am mulţumit şi am ieşit din birou fără să mai spun nimic, nu pentru că nu ştiam ce să mai zic, ci pentru simplu simplul motiv că Adrian Popescu, redactorul şef de la Bună Ziua Braşov îşi reluase activitatea de corectare a textelor. Era vara anului 1997.

8 comentarii:

energielibera-freeenergy spunea...

Romania la mana mercenarilor si teroristilor planetari

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.172109419518843.46003.100001593577493

BASESCU SI DIVERSIUNEA PENTRU PROMOVAREA REGELUI MIHAI

http://www.facebook.com/notes/manoliu-valentin/basescu-si-diversiunea-pentru-promovarea-regelui-mihai/182830381773812

Atac militar GRU SOVIETIC si NATO si mercenarii REGELUI MIHAI impotriva Romaniei: semnatarii DECLARATIEI DIN 16 IUNIE 1989 DE LA BUDAPESTA, UNGARIA din comisiile prezidentiale BASESCU-GDS-TISMANEANU

energielibera-freeenergy spunea...

VICTOR RONCEA-DIVERSIONISTUL SI TERORISTI LUI BASE-TISMANEANU-GDS-SOROS-FMI

http://www.facebook.com/notes/manoliu-valentin/victor-roncea-diversionistul-si-teroristi-lui-base-tismaneanu-gds-soros-fm/180317988691718

Organizare Evenimente Corporate spunea...

Ai avut noroc sa dai peste un profesionist in materie. Nu trebuie multe cuvinte, cred ca si un simplu gest sau o aprobare sunt suficiente pentru a inspira incredere.

razvan popa spunea...

Şi asta este adevărat...

energielibera-freeenergy spunea...

GLOBARIZAREA SI CRIMA SIONISTA A INTRAT IN ROMANIA

http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/27/globalizarea-si-crima-sionista-a-intrat-in-romania/

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=172456236150828&set=a.165317560198029.42776.100001593577493&type=1&theater

Anonim spunea...

de fapt ...era vara anului 1998....

energielibera-freeenergy spunea...

ROMANIA IN PERICOL, ROMANIA ATACATA

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=172773949452390&set=a.172773912785727.46262.100001593577493&type=1&

razvan popa spunea...

Se poate sa ai dreptate..."anonim".