Recent Posts

marți, 19 iulie 2011

Prima revoltă

Eram angajat la ziar de două săptămâni. În perioadă de probă. Şi mai aveam două, după care redactorul şef urma să decidă dacă  rămân sau nu. Între timp, ca urmare a unui concurs organizat de conducerea ziarului, a fost angajată şi nevastă mea, Bianca, tot în probe 30 de zile.

Atunci i-am reîntâlnit pe Flaviu, pe Ovidiu Vrânceanu şi i-am cunoscut pe Iulian Rinder, Mitel Popescu şi mulţi alţii. Mă chinuiam de ceva vreme cu un material care îmi era, în mod constant, refuzat de către redactorul şef, Adrian Popescu. Era un reportaj despre tinerii care pleacă să muncească pe vasele de croazieră. Un material bun – credeam eu la vremea respectivă. Un material pueril şi care nu spunea nimic nou chiar dacă era corect documentat. Atunci am învăţat că subiectul poate fi bun, dar dacă unghiul de abordare este greşit, atunci nu merită a fi publicat.

Într-o dimineaţa, când am intrat împreună cu Bianca în redacţie am observat o agitaţie neobişnuită. Oamenii vorbeau în şoaptă. Unii se uitau cu coada ochiului la noi, alţii se făceau că lucrează. În cele din urmă Flavius şi Ovidiu Vrânceanu ne-au luat pe amândoi din scurt. Ne-au pus în faţă o petiţie din partea tuturor angajaţilor adresată patronului prin care se cerea schimbarea de urgenă a redactorului şef şi a directorului ziarului, Puiu Vladimir. Pe verso, fiecare angajat, reporter, tehnoredactor, culegător sau corector, erau trecuţi nominal, iar în dreptul fiecărui nume…semnătura. Eram singurii de pe listă care nu semnasem.  Ne-a fost explicat că Popescu şi Vladimir erau răi. Că nu făcea bine ziarului, că vroiau să-l ducă la faliment şi că singura şansă de a ne exercita meseria era ca cei doi să dispară. Petiţia şi semnăturile urmau să ajungă în scurt timp la proprietarul publicaţiei.

Trebuie să recunosc faptul că nu a fost o decizie uşor de luat. Ne-am gândit că dacă semnăm, iar conducerea ziarului pleacă, nu avem nimic de pierdut. Dar dacă nu pleacă, atunci evident vom fi daţi afară, împreună cu majoritatea de pe listă. Pe de altă partea, dacă nu semnam, o echipă nouă de conducere ne-ar fi concediat oricum pentru că am fi fost consideraţi trădători. Drept pentru care am luat pixul şi ne-am aşternut semnăturile în dreptul numelor noastre.

Începuse o zi lungă, tensionată, cu zvonuri şi presupuneri despre ce se întâmplă. Nimeni  nu mai lucra. Atât Adrian Popescu cât şi Puiu Vladimir au înţeles ce se întâmplă şi toată lumea aştepta. Într-un ultim efort de a întoarce situaţia în favoarea lor, directorul ziarului a început să discute cu fiecare angajat în parte. Vroia să ne întrebe care sunt motivele reale ale nemulţumirii şi să ne promită că se va schimba ceva. Majoritatea au plecat din redacţie pentru a nu fi supuşi interviului. Eu am rămas. Am fost luat la întrebări şi întors pe toate feţele de un om versat care  a încercat să stoarcă orice informaţie de la mine. I-am îndrugat verzi şi uscate despre ce credeam eu că nu e bine…lucruri pe care le auzisem la ceilalţi, eu fiind prea nou pentru a-mi da seama de ele. Dar trebuia să ofer nişte răspunsuri şi nu puteam spune că am semnat “petiţia” la plezneală. Acum sunt ferm convins că nu a crezut un cuvinţel din tot ce a spus eu acolo.

Într-un târziu…spre după amiază, am fost informaţi că patronul a acceptat schimbarea conducerii, dar că acest lucru nu se va petrece mai repede de două săptămâni. Începea o nouă etapă…atât pentru noi, cât şi pentru ziar. Publicaţia se pregătea să  treacă la ediţia color.

5 comentarii:

Organizare Evenimente Corporate spunea...

Povestea asta imi aduce aminte ca am trait si eu o experienta asemanatoare in 1990, cand eram la vechiul loc de munca...Intr-o dimineata ne-am pomenit cu directorul in birou, s-a urcat pe una din mese si ne-a intrebat: Hai, acum sa-mi ziceti cinstit de ce vreti sa plec eu si sa alegeti pe altul....In mintea noastra era vorba de schimbare, buna sau rea, ea trebuia sa se petreaca....si acum rad cand imi aduc aminte ce argumente a adus fiecare pentru asi sustine propunerea :))

razvan popa spunea...

Nu pot spune nici acum dacă era nevoie pur şi simplu de schimbare sau cineva nu vroia la conducerea ziarului echipa respectivă! Însă ţinând cont de evenimentele ulterioare pot spune că varianta a doua este plauzibilă...

Anonim spunea...

Asta e presa Razvan. Indiferent de "culoarea" ei. Salarii de mizerie, frauda fiscala cat cuprinde, carti de munca si contracte de drept de autor...de nici unele. Sclavi pe plantatia unora. Imi pare rau ca nu pot semna...banuiesti de ce. Bafta.

razvan popa spunea...

Din păcate aşa este. Este o meserie frumoasă...dar prea puţin apreciată. Nu de consumatorii de presă, ci chiar de către cei care se consideră patroni de presă. Sunt foarte puţin cei care au înţeles că presa este în primul rând o afacere şi trebuie să funcţioneze după pricipiile unei economii de piaţă. Majoritatea celor care investesc în presă şi la nivel naţional şi mai ales la nivel local, consideră că fac o investiţie într-un instrument de presiune...economică şi politică! De aici rezultă toate problemele pe care le-ai enunţat!

Masaj erotic Craiova spunea...

este o meserie frumoasa si interesanta!