Recent Posts

joi, 28 iulie 2011

A doua revoltă

Flavius şi Iulian Rinder au preluat conducerea ziarului şi au pregătit trecerea la formatul color. Era perioada de creştere a presei scrise. Perioada în care cele ce apăreau tipărite pe foaia de ziar erau aproape literă de lege, iar ziariştii se aflau în topul încrederii şi credibilităţii.

La ziar erau puţini cei care îşi culegeau singuri textele la calculator. Mai toată lumea scria cu pixul pe hârtie după care dădea textul la cules. Eu mă ocupam de partea de eveniment-fapt divers. Contactele mele cu lumea politică – administrative erau aproape inexistente. Poliţie, accidente, infractori şi crime erau palierele pe care învăţam meserie. Am ţinut-o aşa ceva vreme. Aproape un an. S-a format o echipă care lucra în primul rând din plăcere şi din pasiune pentru această meserie. Cel puţin aceasta este impresia mea acum.

Însă ca orice lucru frumos care nu ţine prea mult şi această perioadă a luat sfârşit tot ca urmare a unei revolte a celor care făceau ziarul. Din motive care îmi scapă, Iulian Rinder a fost dat afară de patron. Ca şi la precedenta revoltă, au început să ne intoxice cu tot felul de zvonuri şi informaţii despre cât de rău este patronul şi ce distructivă este politica sa faţă de ziar. Iulian Rinder, proaspăt concediat, alimenta aceste zvonuri şi ne explica faptul că patronul trebuie determinat să vândă ziarul. Cui? Unui grup de politicieni în frunte cu Vasile Bran – preşedinte PD pe atunci. Om de legătură nimeni altul decât Libiu Mateescu, ajuns ulterior prefect.

Şi uite aşa, într-o zi, ne-am trezit cu toţii că părăsim redacţia în semn de protest ca patronul nu vrea să vândă ziarul pe care intenţiona să-l aservească politic. Un demers curajos şi plin de deontologie, credeam noi. Şi acum îmi vine să râd când mă gândesc cum am fost duşi de nas şi cât de uşor am fost manipulaţi. Am plecat cu mic, cu mare la Restaurantul “Cina” mândri de iniţiativa noastră. Rinder ne-a explicat plin de importanţă că dacă ziarul nu va ieşi pe piaţă o zi, atunci patronul îl va vinde. Seara nu a adus nimic nou. Stăteam cu toţii la “Cina” şi aşteptam. Ce? Să primim un semn cum că ziarul a fost vândut. După ora 21.00, mare parte dintre noi îşi cam pierduseră răbdarea şi încrederea în omul de legătură, Iulian Rinder. Atunci şi-a făcut apariţia Mateescu, trimisul direct al celor care vroiau să cumpere publicaţia. Ne-a explicat şi el că exact în acele momente se negociază tranzacţia, că presiunea pe patron este imensă şi că trebuie să mai avem puţină răbdare. Şi noi l-am crezut.

După încă o oră de aşteptare nu primisem nici o veste. Se evaporaseră şi Rinder cu Mateescu. Am decis atunci să mergem pânăla redacţia ziarului, pustie după cum ne închipuiam noi, să vedem dacă se întâmplă ceva acolo. Eu şi cu încă un coleg am luat această misiune asupra noastră şi pornit spre sediul ziarului de pe strada 15 Noiembrie. Când ne-am apropiat am constatat că era lumină. Nu am intrat. Nu am îndrăznit, dar ne-am uitat pe geam. Surpriză! La ziar se lucra. Exact ca într-o redacţie normală. Se culegeau texte, se tehnoredactau pagini şi altele. Cu alţi oameni. Nici vorbă de jale şi panică cum ne aşteptam noi să găsim.

Ne-am întors într-un suflet la “Cina” să le dăm colegilor vestea că fusesem înlocuiţi. Trebuia să ne sfătuim de urgenţă şi să chemăm la faţa locului pe cei doi care ne-au vândut gogoşi atâta timp. Însă nici urmă de Rinder şi Mateescu şi evident că nici la telefon nu răspundeau. Am început să ne sfătuim, dar încet şi sigur am ajuns să ne certăm. Căutam vinovaţii printre noi şi fiecare arăta cu degetul către celălalt. Cum la aceea oră nu se mai putea face nimic am plecat fiecare către casa lui cu promisiunea că a doua zi ne vom întâlni în aceeaşi locaţie pentru a evalua situaţia. Noaptea a fost un sfetnic bun pentru că majoritatea ne-am dat seama că am fost păcăliţi, dar mai ales că nu suntem de neînlocuit. Dis de dimineaţă am dat fuga la primul chioşc de ziare şi am cerut “BZB”. Vânzătoarea s-a aplecat liniştită şi mi-a întins un exemplar pe care l-am luat şi am început să-l răsfoiesc. E drept că nu avea prea multă informaţie la zi şi nici semnături la texte, dar exista. Se vindea la chioşcuri. Întreg eşafodul meu de argumente legate de rolul nostru la ziar şi faptul că putem determina vânzarea publicației s-a prăbuşit. Am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalţi protestatari. Bineînţeles că Rinder şi Mateescu nu erau şi ne era foarte clar că nu o să apară. Le-am explicat colegilor că după părerea mea am fost duşi de nas, manipulaţi, păcăliţi, prostiţi. Din punctul meu de vedere, soluţia era să ne întoarcem, să avem o discuţie cu patronul, să-i explicăm că am fost manipulaţi, să ne turnăm cenuşă în cap şi să ne apucăm de treabă. Ideea nu a fost împărtăşită de toată lumea drept pentru care s-au format două grupuri. Nici unul nu dorea să renunţe motiv pentru care noi, cei care doream să ne întoarcem, am făcut exact ce ne-am propus fără a mai ţine cont de ceilalţi.

L-am găsit pe patron în redacţie. Era prima dată când îl vedeam pe Petrică Hogea. I-am explicat cum am putut noi mai bine ce se întâmplase şi care era opinia noastră despre acest episod. S-a lăsat convins de naivitatea noastră şi ne-a promis că va trece peste tot ce s-a întâmplat cu condiţia să ne vedem de treabă pe viitor. Evident că am fost de acord. Şi mai era o condiţie! Toţi se puteau întoarce la ziar cu excepţia câtorva care, în opinia lui Hogea, nu erau chiar aşa de nevinovaţi şi erau capii revoltei. Printre ei se afla şi Flavius.

9 comentarii:

Flavius spunea...

Servus Razvan! :)
Chiar asa sa fi fost? Posibil ca da, probabil nu mai retin bine unele detalii. Cu siguranta au fost manipulari, interese (politice mai ales) si codite bine infipte pe acolo intr-o vreme cind un ziar chiar mai conta, chiar avea greutate... Au fost da, citeva "revolte" naive ale unor romantici, incepind cu BZB, cu Monitoarele, Stirea, ba chiar cu Obiectivul. O da, cita naivitate si pasiune pe noi sa ne ridicam in fata acelor interese si chiar in fata banilor patronilor! Evident nu am fi avut cum sa cistigam sau schimbam noi ceva! Au fost cred si niste conflicte intre niste generatii, intre niste redactori sefi greoi, "batrinciosi" care faceau mai curind gramatica pe niste texte interminabile care umpleau cite o pagina de ziar si noi astialalti care ne doream ceva mai alert, mai interactiv in texte scurte cu titluri percutante si cu imagini vii. Au fost scene cu bodyguarzi si suturi in fund, bisericute fara rost, intilniri pe la tribunal si somaj amar apoi vreme de luni de zile, cu piine si margarina, pentru unii dintre noi. La ce bun? Imi dau seama acum ca am fi avut lucruri mai bune de facut si infinit mai multe de cistigat decit sa fi picat in capcanele unora pe care uneori chiar i-am tinut in spate si care chiar cistigau fata de noi, niste bieti ziaristi pe citiva lei "la negru" (fara carte de munca adica) ;) Ei da, noi eram... dedicati, indragostiti de o meserie frumoasa, sacrificind enorm de multe - sacrificii care cintaresc si acum, daca privim sincer in urma, si daca ne gindim ce am fi realizat urmind poate alt drum...
Mai tin minte insa si ca adusesem ziarul despre care vorbesti la un tiraj superb pentru acele vremuri si ca le cam stricam ploile unora... Mai tin minte zecile, poate sutele de nopti din tipografii, cu machetele in fata, caratul ziarelor cu bratul la chioscuri, emotia ca nu mai avem decit o rola de hirtie si ca tipografia nu e platita... Mai tin minte, nu-i asa?, cum asteptam cu teama corespondentele tale de la bataliile mineriadei de la Costesti...
Le faceam pe toate cu drag si, cred eu, chiar cu... meserie! ;)
Repet, poate unele lucruri nu sunt la fel cu cele din memoria mea, poate unele lucruri chiar nu le-am stiut ferindu-ma de felul meu sa zabovesc prea mult pe acolo pe unde se consumau intimplari si alte... tării ;)
Sunt nostalgic si citesc cu sufletul la gura si cu oarece emotie, ba chiar cu dor, rindurile tale de aici. Multumesc. Astept episoadele urmatoare!
Toate cele bune!

Cara-Giale spunea...

Flavius spunea : "..." - mesaj care este foarte interesant dar care parcă seamănă cu statisticile care dezvelesc dar nu arată esenţialul, însă mon şer, asta e doar părerea mea de privitor extern care aidoma microbiştilor ştie că dacă era el în teren ar fi marcat cu siguranţă din acea poziţie, evident fiind aidoma unui critic, adicătelea un impotent care nu crează ci se dă cunoscător şi îşi etalează opulent şi redundant părerile care i se par mai deştepte decât cele a cititorilor altora, ca să zic aşa şi chiar zic :D

razvan popa spunea...

Salutare Flavius...
În mod sigur nici eu nu îmi aduc aminte multe amănunte...însă în mare cam aşa s-au petrecut lucrurile!
Au fost alte vremuri! Eram pasionaţi de ceea ce făceam şi chiar credeam că putem schimba ceva. Satisfacţia de a fi ziarist era mai mare decât plăcerea de a încasa banii la sfârşit de lună!
Îmi aduc aminte şi acum o noapte albă în tipografie când îl aşteptam pe Rinder cu "bunul de tipar" şi nu mai apărea. Într-un târziu am aflat că fusese hărţuit la un "non stop" de nişte beţivi. Şi multe altele!
Părerea mea despre modul în care se face presă azi în Braşov îl ştie toată lumea. Eu vreau doar să arăt că ziaristul de atunci, deşi "măi animalule" se bucura de mai multă credibilitate decât "găozarul" de acum. Poate şi pentru că îşi făcea meseria cu pasiune şi avea convingerea că textul lui reprezintă ceva, nu doar nişte cuvinte înşirate spre a umple un spaţiu.
Nu vreau să spun decât că meseria de jurnalist a fost făcută cu pasiune de unii, fapt ce dădea o altă aură presei.
Nu vreau să par nici moralist şi nici ipocrit. Nu fac decât să rememorez fapte, evenimente, satisfacţii şi deziluzii pe care le-am trăit într-o anumită perioadă. Frumoasă! Şi îmi aduc cu plăcere aminte de toate acestea pentru că "presa scrisă" a avut şi va avea pentru mine o însemnătate aparte.

Flavius spunea...

Da, Razvan, au fost vremuri frumoase, alte vremuri, iar meseria asta avea o alta valoare, iar ziarul ala scris insemna ceva si... traia.
si nu era numai greutatea literelor de plumb din tipografie (ma intreb cine le mai stie, cine mai stie ca ucenicia in presa trebuia sa treaca, in niste vremuri, pe acolo?), era greutatea anchetei, a reportajului si grija pentru cuvint si entuziasmul...
Erau si niste echipe de oameni care, la fel, au contat mult, niste echipe cu adevarat, si nu niste indivizi straini unii de altii. Cum erau si bodegi "ale ziaristilor" si... betivi si chefuri... boema... Era viata! :)
Ma bucur, Razvan, ca scrii aceste pagini, cred macar din aceleasi motive care te indeamna sa le scrii... Iar astfel de amintiri, nostalgii, nu pot fi decit subiective si as vrea sa sper ca pot fi si fara resentimente.
Toate cele bune!

razvan popa spunea...

Flavius, fără nici un resentiment. Nu am de ce să am asemenea trăiri nici faţă de evenimente şi cu atât mai puţin faţă de colegii de atunci.
Evident că sunt subiectiv. Nu mi-am propus nici o clipă să fac o analiză la rece a ceea ce a fost atunci. Doar aştern pe hârtia virtuală amintiri plăcute

Mircea Suman spunea...

Interesant! Au mai fost si alte episoade "amuzante".

razvan popa spunea...

Au mai fost...Nu prea am avut timp în ultima perioadă şi recunosc că nici nu prea am avut chef de scris...Dar o să postez şi alte "episoade" amuzante!

fotograf nunta narcisa spunea...

interesant totusi!

gabryela spunea...

astia vor reducerea nr.de bugetari in schimb infiinteaza noi institutii bugetare.
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_25585/ARR-si-RAR-nu-mai-au-atributii-de-control-Cine-efectueaza-de-acum-controalele-din-transporturi.html