Recent Posts

vineri, 21 noiembrie 2008

Presa de doi bani se plimbă cu autobuzele portocalii

Când spuneam că presa e de doi bani, au fost câţiva care m-au înfierat cu mânie proletară. Când am scris că ziariştii din Braşov sunt nişte reportofoane ambulante, au fost alţii care s-au cam supărat pe mine.

Acum vin şi întăresc cele spune cu nou exemplu la care aştept cu interes explicaţii. De la începutul campaniei electorale, unul din candidaţii PDL în municipiul Braşov, Ioan Neculaie a anunţat cu surle şi trâmbiţe că pune la dispoziţia braşovenilor autobuze gratis. Zis şi făcut. Două autobuze portocalii de pe care ne rânjeşte cetăţeanul Neculaie se plimbă prin oraş şi transportă cetăţenii gratuit dintr-un cartier în altul.

Nu are licenţă de transport. Nu există hotărâre de Consiliul Local care să permită o asemenea acţiune. Şi din alt punct de vedere se poate spune că este vorba despre concurenţă neloială la adresa RAT Braşov, societate aflată în subordinea Consiliului Local şi care consumă miliarde de lei lunar din banii publici. Iar ca să fiu cârcotaş până la capăt pot spune că acest gest poate fi considerat fără nici un fel de dubiu, mită electorală.

Cum este posibil ca nici măcar un singur post de televiziune sau un ziar să nu sesizeze aceste aspecte!? Evident că toată lumea ştie că aşa este, dar nimeni nu scrie. De ce? Pentru simplul motiv că Neculaie a dat bani la ziare? Ce legătură are publicitatea electorală cu faptul că în oraş unul dintre candidaţi, sprijinit de primarul PDL, face lucruri ilegale? Din această conjuraţie a tăcerii fac parte şi corespondenţii braşoveni ai ziarelor centrale. Nici unul nu vrea să sesizeze ce se întâmplă. Că unele ziare au primit şi câte un camion de la Roman, bonus din partea maharajahului, nu mai este un secret. Dar celor de la bucureşti ce le-a dat? Sau le tremură gladiolele corespondeţilor locali că-i fugăreşte Neculaie prin oraş cu gipanul?

Şi dacă informaţiile nu sunt suficiente vă mai spun că în autobuzele cu pricina există în permanenţă un bătrânel cu teancuri de plinate portocalii în mână care la fiecare oprire în staţii invită poporul să se servească de transportul gratuit, iar ca bonus primesc le oferă materiale electorale. Evident cu PDL.

Să încerce oricare dintre noi să obţină aprobarea Primăriei de a face transport public în Braşov. Cred că vă închipuiţi care este răspunsul. În urmă cu câţiva ani, fost primar Ioan Ghişe, a propus Consiliului Local liberalizarea transportului în comun. Adică scoaterea la licitaţie a unor trasee care nu erau rentabile pentru RAT. Toată lumea s-a opus, în frunte cu actualul primar. Nu cu mult timp în urmă, s-a mai pus problema privatizării unor trasee, dar şi de data aceasta primarul Scripcaru s-a opus.

Dar când a venit vorba despre iniţiativa lui Neculaie, toate argumentele lui Scripcaru au pălit. Aşa cum a pălit şi aplombul presei faţă de subiectele care deranjează Partidul Unic din Braşov (PDL) şi pe măreţul conducător.

11 comentarii:

Ovidiu Eftimie spunea...

Apropo de corespondenţii de la ziarele de bucureşti, ar trebui să prestezi şi tu un pic să vezi cum e treaba...

Am propus colegilor de la EvZ, să le povestesc de asta, cu autobuzele lui Neculaie şi mi-au zis ceva de genul "mi se face scârbă".

Justificarea, mai amplă, era de genul, dacă voi în Braşov, Ardeal, mai haliţi căcaturi de-asta înseamnă că sunteţi aroganţi degeaba.

razvan popa spunea...

Răspunsul este foarte corect...
Eu sunt mirat de faptul că absolut nimeni din Brasov nu reacţionează. Este flagrant ce se întâmplă...a ajuns ca un oraş să fie stăpânit. Vorbesc la propriu...ca în Evul Mediu.
Nimeni nu mai are dreptul să facă nimic, iar stăpânii dispun după bunul plac de tot ce este aici.
Mai rămâne ca Scripcaru să-şi revendice în calitate de suveran al locului şi dreptul la prima noapte de a se culca el cu miresele în noaptea nunţii.

Ovidiu Eftimie spunea...

Râdeam cu un coleg deunăzi că dacă ajunge PDL-ul la guvernare Scripcaru va avea voie să intre în redacţii şi să ne pocnească în gură.

razvan popa spunea...

Ce spui tu ar fi cel mai frumos lucru ce s-ar putea întâmpla...

Ovidiu Eftimie spunea...

Râzi tu râzi dar o să aibă voie să intre şi în sediile partidelor. O să-ţi verse cafeaua peste tastaturaă, o să-şi dea o palma, o să se ducă să mai ia o cafea să ţi-o mai verse odată. De data asta fierbinte.

sebastian dan spunea...

Răzvane, tu faci caz de un kkat. Neculaie plimbă 2 autobuze prin oraş... Păi băieţii deştepţi portocalii ai lui Băsescu, recte Neculaie şi Scripcaru, au făcut un schimb de terenuri, dosar peste care DNA l-a îngropat atât de adânc că nici ei nu mai ştiu unde... este unexemplu. Li s-a rupt de o mânărie de oridnul milioanelor de euro, iar tu faci caz că băiatul plimbă autobuzele... De ce funcţionează piscina de la Piatra Mare fără autorizaţie?? Altă mânărie marca Neculaie, cu largul concurs al celor de la Mediu... De ce s-a dat la fund Olaru, că pe terenul lui a fost construită? Păi dacă era un amărât de chioşcar, disponibilizat de la Roman SA, ajungea să facă credite să plătească amenzile şi îi închidea şi taraba. Astea sunt probleme. De ce nu sunt scrise de presa locală? Asta e o problemă pe care PSD ar trebui să şi-o pună. Nova TV de ce face balet când e vorba de a arăta aceste lucruri? E o întrebare. Se joacă cumva la două capete? Şi dacă da, în interesul cui? Ce zici?

razvan popa spunea...

@sebastian dan

Dacă le este frică să scrie despre două amărâte de autobuze, cum naiba să mai scrie despre tunuri de milioane de euro!?
Eu nu fac discriminare şi nu exclud Nova...toţi intră în aceeaşi oală.

Repet, atâta vreme cât nimeni nu are curajul să scrie despre două prăpădite de autobuze...ce pretenţii să mai ai?!

blogu`lu`sebeni spunea...

vezi blogulusebeni. acolo s-a scris. atat s-a putut, atat s-a facut. scuze ca ma bag in vorba voastra.
razvan, ma asteptam sa stii ca nu trebuie acuzati corespondentii, nici ziaristii. este mult peste puterile oricarui ziarist. de exemplu, tu stii ca la bv presa e cum e, dar e la fel si la nivel central, unde cineva stie pe cineva care a dat telefon in numele cuiva si uita-asa suveica se invarte si lucreaza. ce naiba?!

chibitul spunea...

Normal ca jocul este la X capete si toti (inclusiv sau ar trebui sa spun cu atat mai mult Razvan) o stiu foarte bine. X este variabil in functie de interesele celor 3 grei politici locali.
Macar Pnl si implicit Mix au avut minima cuviinta de a-si asuma o campanie electorala mai dura si de a ataca cetatea portocalie.
Asta in timp ce Psd a adoptat traditionala tactica de a-si sacrifica proprii candidati, membrii de partid, colaboratori si procente pt profitul exclusiv al catorva din conducere.
Nici macar atunci cand au vazut ca altii (pnl) fac ceva si reusesc (vezi plangerea admisa impotriva primariei privind mashurile) ei au stat cu mainile in san si i-au lasat pe cei care pusesera mashurile singuri in fata primariei.
De fapt sunt rautacios au facut o "ceva" si au trimis-o la bej. De ce "ceva" ? Curiosii pot sa se intereseze, element relevant nu au avut curajul sa scrie nici macar ca au reclamat pdl.
Unicul care mai spune ceva e Razvan dar am vaga impresie cu trage cu capse (partid sarac nu mai au bani nici de gloante oarbe ... maine poimaine o sa-i dea o sabie de carton)

razvan popa spunea...

@Sebeni
Acuz corespondenţii în egală măsură în care acuz ziariştii locali. Am mai spus...vinovaţi nu sunt atât de mult ziariştii ca persoane...ci istituţiile de presă la care lucrează.

@Chibitu
Nu vreau să mă dau mare, dar atunci când PNL ştia foarte bine cum şi prin ce firme desfăşoară Scripcaru activitatea de publicitate stradală în Braşov, primul şi singurul care a spus aceste lucruri a fost PSD, prin mine. Toată lumea ştia că City Ad (Cristina Antonie/Liviu Deaconu) este firma lui Scripcaru nu s-a învrednicit nimeni să o dea pe post sau în ziar. Apropos de campania PNL!!

Atunci când Primăria a emis o dispoziţie aberantă care soma toate asociaţiile de proprietari să dea jos mash - urile de pe blocuri, tot PSD, prin mine, a ieşit public şi a ameninţat priarul că se va alege cu plângere penală dacă nu revine asupra hotărârii. Consecinţa...nici un mash nu a mai fost dat jos.

Numai săptămâna trecută Nova a dat trei zile consecutiv despre dosarele penale ale lui Neculaie

Nu cred că astea sunt gloanţe oarbe sau capse. Dacă cineva se aşteaptă să înjur şi să mă comport ca în mahala...se înşeală amarnic.

Tot chibitu spunea...

Am spus "o campanie electorala mai dura", in niciun caz "dura" - ataca si ei anumite subiecte mai acceptabile pt devalmasia de relatii interpartinice. Si o fac cam de prin octombrie, spre deosebire de Nova ce a inceput de 2 saptamani (sau poate ma insel pt ca nu stau cu ochii in televizor)
Primaria a incetat cu somatiile si presiunea psihologica abia dupa ce au vazut ca nu au sanse la contestatia de la bec (si au incercat 2). Si din cate stiu au fost firme care au renuntat la mashurile psd. Ma repet macar cei de la pnl au facut ceva concret pt ai apara.
Modalitatile psd de a lupta se rezuma doar la aparitiile tale - ma refer la chestiuni concrete si nu la retorica electorala ("in ultima perioada sunt vehiculate o serie de informatii potrivit carora va fi incercata o frauda la aceste alegeri, motiv pentru care reprezentantii PSD vor monitoriza intreg procesul electoral" TEX 22.11). Iar o singura voce e cam putin.
Nu vreau circ pt traiesc cu paine (nu stiu si nu ma intereseaza altii), iar o zona prea portocalie s-ar putea sa dauneze grav sanatatii