Recent Posts

duminică, 2 august 2009

Războiul lumilor

Era o seară plăcută de iulie, când după arşiţa de peste zi, toată lumea ieşise, cu mic, cu mare să se bucure de binemeritata răcoare. Parcul din Centrul Civic era plin de oameni. Tinerii amatori de sport foloseau din plin terenurile de baschet şi fotbal. Skaterii şi bikerii îşi exersau îndemânarea pe rampele din apropiere. Proprietarii de câini formaseră un grup într-un capăt a-l parcului, în aşa fel încât patrupedele din dotare să nu sperie sau să deranjeze pe nimeni. Cele două locuri de joacă pentru copii erau înţesate de părinţi, printre care şi eu, care îşi supravegheau atent odraslele. Băncile mai retrase erau ocupate de liceeni în vacanţă care se pupau fără să se sinchisească de activitatea febrilă din parc. Una peste alta, o atmosferă plăcută.
În apropierea parcului, mai exact la nici zece metri în dreptul terenului de fotbal, savura aceeaşi răcoare plăcută de seară, o altă lume. Total diferită. La parterul unei clădiri aflată încă în construcţie există un local de „fitze”. Nu îmi amintesc acum numele, dar nu cred că are mare importanţă. Toate sunt parcă făcute după acelaşi tipar, iar clienţii sunt întotdeauna aceiaşi. Evident, localul are şi terasă. Umbrele albe sub care sunt aranjate fotolii şi canapele din ratan cu tapiţerie tot albă. Mesele joase sunt o combinaţie foarte la modă de sticlă şi ratan. Chelnerii poartă pantaloni negri şi tricouri albe.
La ora aceea terasa era plină, iar parcarea, improvizată în continuarea terasei, la fel. Că doar care mai e farmecul să ieşi la terasă dacă nu te pot vedea prietenii şi duşmanii din ce X6 cobori. După cum spuneam, terasa era plină de proprietari de autoturisme a căror valoarea nu scădea sub pragul minim de 20.000 de euro pe bucată. O domnişoară stătea foarte înţepată la o masă ţinând în braţe un câine, un fel de chiuaua lăţos. În timp ce duduia se hlizea şi sugea cu paiul un lichid albastru din pahar, animalul privea cu jind la canidele din parc care zburdau în voie prin iarbă. Genul de oameni care umplu acest tip de terase au foarte multe în comun din punct de veder fizic şi comportamental, nu numai social. Una dintre piesele de vestimentaţie, după caz, pantalonii, fusta, cămaşa sau tricolul, trebuie să fie albă. Telefoanele mobile de ultimă generaţie sunt ţinute la vedere. Ochelarii de soare sunt în permanenţă pe ochi chiar dacă la ora 20.00 soarele este de ceva vreme apus şi nu mai reprezintă o problemă. De regulă stau tolăniţi pe fotolii, cu un aer sictirit şi folosec doar jumătate de gură pentru a rosti cuvinte. Obligatoriu, toate fetele sunt trecute cel puţin odată pe la solar.
În seara despre care vorbeam, a avut loc o ciocnire între cele două lumi vecine, dar atât de diferite. Pe terenul de fotbal era în plină desfăşurare un meci între două echipe a căror componenţi nu depăşeau vârsta de 15 ani. Un tip blonduţ şi mărunţel se lansează într-un atac şarjat către poarta adversă. Face un dribling, încă unul, îşi aşează mingea şi expediază o torpilă care loveşte transversala. Mingea prinde o traiectorie ciudată. Se înalţă vreo 7 metri, trece de gardul de plasă şi aterizează pe una din umbrelele albe.
Sub ubrelă, un umflat tuns periuţă, cu ochelari se soare pe ochi, e luat prin surprindere şi răstoarnă pe masă un pahar cu bere. Sub aceeaşi umbrelă se mai aflau domnişoara cu câinele, un alt burtos şi încă o pipiţă cu fustă foarte scurtă. Mingea transformată în proiectil a stârnit ceva panică pe terasă, dar mai ales la masa a cărei umbrelă a lovit-o. Pocitania de câine a început brusc să scoată nişte sunete despre care nu puteai decât să deduci că reprezintă un lătrat. Era o combinaţie de urlat cu schelălăit. Burtosul s-a pus pe înjurat iar pipiţa cu fusta prea scurtă a scos un ţipăt scurt după care a început să râdă ca proasta. Nici acum nu ştiu dacă umflatul a răsturnat paharul cu bere din cauza câinelui sau a sperieturii cauzate de impactul mingii cu umbrela. Cert este că după ce şi-a revenit din şoc a început şi el să înjure. Ceilalţi de pe terasă au început să râdă. Pe terenul de fotbal linişte. Nici unul dintre copii nu avea curajul să se ducă să recupereze mingea. Mărunţelul blond îşi face curaj, trece printr-o spărtură a gardului de sârmă şi se îndreaptă şovăitor către terasă. Umflatul e roşu de nervi. Se ridică de la masă şi cu mingea sub braţ îl aşteaptă pe inconştientul care i-a stricat seara. Nu o să insist asupra dialogului pentru că este lesne de închipuit. Dacă cineva s-ar gândi vreodată să facă un dincţionar de înjurături, categoric ar trebui să-l coopteze în colectivul redacţional şi pe umflatul de pe terasă. Totul s-a terminat cu o palmă după ceafă şi un şut în fund expediate mărunţelului blond drept pedeapsă că i-a făcut pe cei de pe terasă să râdă de el. În timp ce copilul se îndepărta cu mingea sub braţ, umflatul îi mai aruncă un ultim avertizment:
- Când sunt eu aici pe terasă, să nu vă mai prind că jucaţi fotbal că vă rup picioarele....Vă sparg...morţii mamii voastre...! Aţi auzit, băi?

Gata. Acum se putea aşeza să-şi comande o altă bere. Îşi „reperase” onoarea de bărbat adevărat. Copii nu au mai continuat meciul. Şi-au strâns lucrurile şi au plecat. Şi-au dat întânire peste o săptămână în celaşi loc cu speranţa că umflatul şi suita sa vor găsi un o altă terasă mult mai la modă, iar ei vor putea juca fotbal liniştişi.

5 comentarii:

Răzvan Ionuţ Dobrică spunea...

Trist!
Mi-a crescut tensiunea după ce am terminat de citit.
Dacă aș fi în locul puștilor, după ce aș da un gol m-aș duce și l-aș dedica parveniților cu ghiuluri, lanțuri și femei schiloade.

razvan popa spunea...

Eu nu pot să înţeleg de ce dracu s-a făcut terasa chiar în buza terenului de fotbal...

clau p spunea...

hehe, cu putin efort, terenul de fotbal se transforma in parcarea 2... sau terasa fitze+1 :P

flavius spunea...

servus...
fain le-ai... scris :)
cele bune

razvan popa spunea...

@clau p
Nu cred că mai durează mult...

@Flavius
numai bine...