Mai sunt trei zile din campania electorală. Candidaţii zburdă pe străzi şi aruncă în stânga şi-n dreapta cu pliante. Merg la televizor şi povestesc despre minunile pe care le vor înfăptui din fotoliile de parlamentari. Fac calcule despre voturi şi procente. Merg din uşă în uşă, plimbă fanfare printre blocuri, înalţă baloane şi înroşesc telefoanele. Urlă megafoanele, iar panourile stau să cadă sub greutatea afişelor. Fiecare face ultimele retuşuri de campanie pe colegiul său. Unul în Astra, altul în Schei şi vreo doi prin judeţ se dau de ceasul morţii că timpul a fost prea scurt şi nu au apucat să facă tot ce şi-au propus. Alt candidat, din Craiter şi unul din Bartolomeu sunt resemnaţi. Mai mult nu puteau face. În Tractorul şi Făgăraş, viitorii eventuali parlamentari sunt de-a dreptul mulţumiţi. Au făcut tot ce trebuia.
Zilele trecute, întâmplarea face să conduc pe cineva cu maşina până în Braşov. O vecină, cu studii superioare, angajată la o agenţie de turism. Din câte am înţeles, a lucrat o vreme şi în învăţământ. Din vorbă în vorbă, mă întreabă:
- Da’ ce alegeri sunt acum?
- Pentru Parlament, îi răspund cam mirat că nu ştia ce eveniment important are loc.
- Da’ alegem parlamentari de Bucureşti, nu?
Mă uit în oglinda retrovizoare să vad dacă glumeşte. Avea o faţă foarte serioasă. Ba chiar aştepta o confirmare din partea mea cum că a grăit bine.
- Nu. Alegem parlamentari de Braşov care vor merge la Bucureşti, îi explic eu în câteva cuvinte.
- Aha, stă câteva clipe pe gânduri, după care mă păleşte iarăşi. Deci nu alegem consilieri locali sau ceva de genul ăsta?
- Nu. Este vorba de cei care sunt aleşi în fiecare judeţ pentru a forma Parlamentul.
Observ că nu este nici lămurită nici mulţumită de răspunsul pe care l-a primit.
- Da’ ei oricum pleacă din Braşov!?
- Păi...da...normal, îi răspund.
- Şi atunci ...de ce să-i mai alegem noi, dacă tot se duc la Bucureşti?
Nu-mi vine să cred. Chiar habar nu are de nimic. Mai fac o încercare să-i explic cât mai simplu cum stau lucrurile.
- Ei se duc la Bucureşti, dar teoretic sunt acolo pentru a reprezenta Braşovul. Aşa e democratic şi aşa e legea...
- Aha...
Mă mai uit odată în oglinda retrovizoare şi observ că nici de data aceasta nu mi-am atins ţinta. Fata e aproape la fel de derutată în ceea ce priveşte politica. Şi mă loveşte din nou.
- Da’ cine candidează totuşi....
Îi înşir cîteva nume care nu stârnesc nici un fel de reacţie. Mai încerc vreo două. Nimic. La numele lui Prunariu observ o sclipire. E clar. Măcar unul de care a auzit.
- Auzi...da’ dacă merg în Parlament, ei renunţă laocupaţiile lor de bază.
- Categorig, îi dau eu răspunsul promt.
- Şi atunci de ce fac atâta caz că unul e profesor universitar, altul doctor şi aşa mai departe. Cu ce mă ajută pe mine?
Ca să-i dau un răspuns la întrebarea asta mi-ar fi luat ceva timp. Şi oricum ajunsesem deja la destinaţie.
Recent Posts
5 comentarii:
Fiule, tu chiar nu ştiai sau faci pe nebunul? 80% din cei cu drept de vot h-abar n.au cu ce se mănâncă administraţia locală şi centrală.
Când era scandalul cu Branul lui Căncescu priveam cu stupoare la telvizor, la realitatea, cum persoane care să dădeau ziarişti (de pe la RL sau Cotidianul) îl înfierau pe primarul judeţului Aristotel Căncescu şi spuneau că nu face el în consiliul local ce vrea el. Ba au fost câţiva care întrebau live şi naiv ceva de genul "Dar ştiam că la Braşov e un domn Scripcaru primar al judeţului".
Şi ăştia conduc ziare centrale, formatori de opinie. Ce te aşteptţi de la oamenii care nici măcar nu citesc ziare pentru că nu citesc în general.
Trăim într-o ţară plină de Mircea Badea.
Of, cat de rupti de lume sunt unii... Si daca toti ar fi niste domnisoare naive, cu pretentii de studii superioare... Dar pana si cei care detin fotolii destul de sus puse habar n-au cu ce se mananca uninominalul asta...
Eu ştiam ca lumea nu prea pricepe şi mai am exemple cu studenţi la jurnalism care îmi spuneau că prefectura sau primaria sunt cam acelaşi lucru...
Aveam unele pretenţii de la o anumită categorie socială...
Oricum mă scoate din sarite când văd atâta ignoranţă...
Oare de ce crezi ca e lumea atat de documentata cu privire la candidati? Atat de interesata de cine candideaza? Oameni care de altfel pot avea un nivel de cultura ridicat si care nu s-ar da in laturi de la a aprofunda programele electorale ale candidatilor sau platformele - program ale partidelor politice .... :)))) A fost buna asta cu platformele program, nu?
Ruptura aceea dintre "popor" si politicieni este evidenta. Despre ce vorbim? Despre reprezentativitate si responsabilitate si programe si personalitati? Hai sa fim seriosi! Macar de ar ajunge vreunul vreodata sa faca ceva de remarcat pentru oamenii care l-au ales si sa ma contrazica. Mi-as "da jos palaria" :)
Trimiteți un comentariu