Recent Posts

vineri, 28 ianuarie 2011

Presa liberă şi şantajabilă

Din practicile celor de la RAT Braşov am uitat să menţionez ŞANTAJUL. Am vorbit despre furt din banii publici, dispreţ, abuz în funcţie, dar nu şi despre şantaj. Un „amănunt” pe care l-am omis.

Zilele trecute am emis un comunicat ca urmare a refuzului conducerii RAT de a spune public câţi bani încasează din concesionarea serviciului de ridicare a autoturismelor parcate ilegal de domeniul public. Spuneam că vom face plângere penală împotriva directorului Augustin Pulpea. Fapt ce l-a deranjat extrem pe mogulul transportului în comun care şi-a pus angajaţii să sune pe la ziare să nu publice comunicatul. Sub ameninţarea, mai mult sau mai puţin voalată, că nu vor mai primi gratuit legitimaţii de călătorie pe toate liniile. După umila mea părere asta se cheamă ŞANTAJ. Bineînţeles că o astfel de practică nu poate da roade dacă nu există şi „elementul” şantajabil.

6 comentarii:

Cara-Giale spunea...

Nu sunt de acord cu tine şi îţi spun şi de ce.

Plimbându-mă cu tramvaiul, dau să-mi introduc mâna stângă, cu cea dreaptă mă ţineam de cureluşele acelea atărnânde, în buzunarul propriu de la haină, e drept, un sacou căruia, probabil, personajul ce va intra curând pe scena povestioarei, nu-i găsea locul estetico-vizual ... aşadar să vezi surpriză când am pipăit o mână străină în buzunarul meu, ce, aşa-i ! ai ghicit, e a personajului, care se uita la mine cum mă apucă bâlbâiala când l-am întrebat, cu glas gâtuit de emoţia amintirii datelor transmise de unul dintre cele 6 simţuri ale mele proprii şi personale, dom'le ce faci cu mâna dumitale în buzunarul meu ?

Răspunsul a venit nonşalant : îmi căutam chibriturile !
La mine în buzunar ... păi de ce ... măcar nu mi-ai spus nimic ?
Pentru că nu e frumos să vorbeşti cu străini !

M-a năucit ... nu atât pumnii primiţi în faţă de nişte oameni rău înţeleşi ei fiind de bine, mă rog, mă rog, de bun ajutor personajului căruia tocmai îi spusesem că mă voi adresa organelor - la care într-un mod firesc şi natural mi-a urlat în faţă : stai să vezi ce de organe o să primeşti numaidecât şi având experienţa omului ce trece iute de la ţipete la fapte, mi-am cumpărat şi un magazin de pantofi în cap, după căzătura demnă de Şobi, Ceh, Şobi Ceh, acel faimos cel mai bun cascador dintre securişti fiind recunoscut şi ca cel mai bun securist dintre cascadori, pe care am executat-o printr-un flick-flack rond pe spate, ajutat de cei descrişi mai sus, nu atât de edulcorat cum ar fi meritat, ce-i drept e drept şi astfel gândindu-mă că uite dom'le cum poţi muri cu ea în mână, cu dreptatea care va să zică, fiind uşor şantajabil de cel care-mi spusese frumos, mă, de ce nu-ţi vezi tu de călătorie, că io nu te-am întrebat nimic de bilete !

razvan popa spunea...

Într-o oarecare măsură pot fi de acord cu tine...dar nu în totalitate. În cazul despre care vorbeam eu...din punctul meu de vedere vina aparţine atât şantajistului cât şi şantajatului.

Cara-Giale spunea...

Un prieten a dat într-o dimineaţă un telefon postului de radio local.
Dorea să mulţumească Renelului datorită cui, pe strada din faţa blocului a fost deposedat, după primirea a două pălmi zdravene şi a ameninţării cu o bătaie şi mai aprigă, de geaca de pe el, pe stradă neluminând nici un bec din cele ce trebuiau să fi fost montate pe stâlpii existenţi.


Acuma, dacă vreun cibezăr se găseşte să ameninţe un cetăţean că-i va afce un rău dacă acesta din urmă nu va intreprinde o dorinţă exprimată de cibezăr, crezi că onorabilul cetăţean împarte vina cu şantajistul ăla ordinar ?

Cetăţeanul trecător paşnic pe stradă împarte vina cu hoţul ce-l tâlhăreşte în plină zi cu mangafaua ce s-a dedat la această abominabilă faptă doar pentru motivul că buzunarul de la piept era umflat de existenţa portofelului ?

Într-adevăr există sindromul victimă-călău dar nu cred că spre aici se va duce discuţia noastră mult mai paşnică decât ipochimenii cărora le dedicăm atâta pasiune creatoare cu speranţa că îndreptarea lor se poate să fi revenit şi acestor gânduri aşternute ca nişte furnici harnice pe imaculatul colii de hârtie electronică.

razvan popa spunea...

Problema mea este alta...
Atunci când conduci o instituţie de presă care, ne place sau nu, nu este o afacere ca oricare alta, îţi asumi anumite chestiuni. Printre ele sunt şi acelea de a te exprima liber şi de a nu te lăsa şantajat.
Bineînţeles că discutăm acum din punct de vedere ideal şi pur teoretic, fără nici un fel de nuanţă. Însă nu pot accepta să abdici de la orice principii jurnalistice ...pentru ce? Pentru câteva amărâte de abonamente!
Adica asta arată măsura în care se evaluează fiecare în parte. Cât de scump îşi vând pielea!

Cara-Giale spunea...

Şi dacă ar fi cedat mai greu ... pentru o sumă mai mare, era mai scuzabil ?

Şi cred că ai dreptate, fiecare îşi are preţul său şi pentru asta există Mastercard :)))

Însă principiile sunt ... inestimabile !

p.s. totuşi, şantajistul rămâne cel ce trebuie dezavuat, părerea mea.

razvan popa spunea...

Da...dar nici nu putem s[ absolvim de orice vin şantajatul