Recent Posts

joi, 13 ianuarie 2011

Rromul tot ţigan rămâne

Vreme de mai bine un an, un an şi jumătate am executat diferite treburi gospodăreşti cu ajutorul unui cetăţean de etnie rromă. A tot venit pe la mine să-mi vândă lemne. Când nu vroiam să cumpăr mă ruga frumos şi îmi spunea că nu are cu ce-şi hrăni puradeii. Altă dată venea cu nevastă-sa cu burta la gură în căruţă şi cu fiu-su murdar şi plin de muci la nas ca să mă înduioşeze şi să-i mai cumpăr o căruţă de lemne.

În timp l-am pus să cosească iarba ca să aibă pentru gloaba numai piele şi os pe care o folosea la căruţă. Alteori venea şi se oferea singur să facă diferite munci. Mi-am zis atunci că omul, deşi e semianalfabet, e muncitor şi face notă discordantă cu majoritatea celorlalţi de aceeaşi etnie. În timp am ajuns să-i dau bani pe promisiune. Adică pe munci pe care le va presta la un moment dat sau pe lemne pe care mi le va aduce. Şi o vreme s-a ţinut de cuvânt. Când întârzia prea mult îmi oferea tot felul de explicaţii. Unele credibile, altele nu. Ba că s-a angajat undeva si nu vine decât la sfârşit de săptămână acasa, ba că l-a lovit calul şi a stat ţintuit la pat, ba că s-au îmbolnăvit odată nevasta, altădată copilulu, şi aşa mai departe. Totuşi, aproape de fiecare dată primea de la mine mai mult decât bani. De mila copiilor îi dădeam fie o plasă de mâncare, fie o cutie cu haine.

Într-o zi i-am cerut să vină şi să-mi taie nişte lemne din curte de care aveam nevoie. Mi-a promis că vine, dar să-i dau nişte bani în avans că nu are cu ce să cumpere pâine la copii. I-am dat 35 de lei. Suma pentru care ne-am înţeles să presteze. A promis că în câteva zile vine şi face treaba. Am aşteptat mai bine de trei săptămâni. Şi într-o după-amiază m-am pomenit cu el la poartă, în căruţa trasă de aceeaşi gloabă schiloadă, să mă întrebe dacă nu cumpăr nişte lemne. Pesemne că s-a gândit că am uitat de bani. Nu uitasem şi l-am luat la rost că nu se ţine de cuvânt. Nu pentru suma în sine, ci pentru principiu. De pe capra căruţei mi-a dat o explicaţie pe care, am văzut pe faţa lui, nici el nu-şi imagina că o voi crede. O poveste încurcată cu rubedenii, datorii şi alte explicaţii de acest gen. A început să se tânguie că nu are bani, că nu are unde să scormănească după fier vechi, că la rampa de gunoi nu-i mai lasă paznicii şi aşa mai departe. Şi a încheiat linguşitor declarându-mi că aş fi un mare domn dacă îi cumpăr o căruţă de lemne.

Nu m-am învoit. I-am spus că de banii primiţi să aducă lemne, după care discutăm ce altceva ar mai putea să facă pentru a primi nişte bani. A răspuns cu jumătate de gură şi fără nici o tragere de inimă că este de acord, m-a salutat scurt şi a plecat. Şi dus a fost. Din toamnă nu l-am mai văzut la faţa, dar nici lemnele datorate. Şi nici nu cred că o să le mai aducă vreodată.

2 comentarii:

Anonim spunea...

hai sa-l judecam ca om neserios nu ca țigan. neseriosi sunt de toate felurile. e urat sa tragem astfl de concluzii stereotipe

razvan popa spunea...

Absolut corect....
Un om neserios, dar atunci trebuie să renunţăm şi la sintagme de genul "integrarea rromilor în societate" sau la controversa lingvistică "rrom vs.ţigan".
Sunt cetăţeni români avem aceleaşi drepturi şi obligaţii şi ne supunem aceloraşi reguli de conduită socială.