Recent Posts

luni, 14 septembrie 2009

Cine ştie cu ce se ocupă Primăria?

Zilele trecute am participat la o întâlnire cetăţească în unul din cartierele Braşovului. Un domn în vârstă, la vreo 65 de ani, membru al unei asociaţii de proprietari a ridicat o problemă care-l frământa puternic. Omul este foarte nemulţumit de preşedintele de asociaţie. Din punctul său de vedere este un ticălos care merge mână în mână cu unul dintre viceprimarii oraşului. Mai mult chiar, este şi membru în PDL şi are afaceri dubioase cu apartamente.
Am reţinut ideea şi încerc să-i explic cetăţeanului că doar o majoritate a locatarilor îl pot schimba din funcţia de preşedinte de asociaţie de proprietari.
- Am înţeles...dar vă spun....este omul viceprimarului!
- Asta nu are nici o importanţă!, încerc să-i explic. Atâta vreme cât majoritatea oamenilor nu-l mai vor se poate convoca o adunare generală şi gata...
- Ştiu...dar să spuneţi acolo...că nu face dacât porcării. Şi el nu are dreptul să fie preşedinte...şi să-l schimbe cei de la Primărie.
Mă gândesc că cetăţeanul nu a înţeles ideea. Mai încerc odată.
- Primăria nu-l poate schimba. Este dreptul dumneavostră să-l schimbaţi sau nu. Dacă nu vă convine de el, îi puteţi convinge şi pe alţii şi aşa îl puteţi schimba.
- Păi da...dar să le spuneţi şi celor de la Primărie să ia măsuri, insistă bătrânul.
- Domnule, nu înţelegeţi că Primaria nu are nici o legătură cu asta. Primăria nu poate schimba un preşedinte de asociaţie de proprietari. Şi nici nu-l poate numi. Dacă nu-l vreţi îl schimbaţi, iar dacă îl vreţi, rămâne acolo.
- Am înţeles, zice bătrânul. Dar Primăria nu poate să ia nici o măsură? Omul acela face licitaţii cu apartamentele din care a evacuat datornici...şi câte şi mai câte.
- Primăria nu poate să facă nimic în acest caz...De ce nu vă adresaţi altor autorităţi? Poliţie sau parchet!
Bătrânul dă din mână a lehamite. Mă uit la el şi îmi dau seama că nu este deloc convins de răspunsul meu. Nu înţelege de ce Primăria, urmaşa Consiliului Popular de pe vremuri nu poate să facă nimic. În mintea lui nu-şi poate găsi loc ideea că o instituţie care cu ceva vreme în urmă era printre altele şi istanţă de judecată, acum nu mai are nici o îndatorire.
- Şi noi ce facem atunci cu individul? întreabă omul.
- Vă adunaţi mai mulţi nemulţumiţi, convocaţi o adunare generală extraordinară şi îl schimbaţi. E foarte simplu, îi explic.
- Am mai încercat ...dar nu s-a reuşit, dă din cap resemnat şi nemulţumit.
- De ce?
- Pentru că oamenii sau dus la el să-i spună ce-i nemulţumeşte şi el el i-a luat cu vorba, i-a dus la un restaurant, le-a pus o friptură în faţă şi dupa aia i-a întrebat care ce vrea şi ce nu-i convine. Şi atunci ălora nu le-a mai venit să spună nimic. De aia nu l-am schimbat.
- Pai şi atunci noi ce putem face!?, îi răspund oarecum descumpănit.
- Să spuneţi acolo la Primărie să-l schimbe. Că ne-am săturat de el! spune bătrânul plin de năduf.
Adevărul este că nu ştiam ce replică să-i dau. Dacă îi explicam din nou că Primăria nu are nici o treabă, dar mai ales că dacă este omul viceprimarului nu este nici şansă să aibă probleme din partea acestei instituţii, oricum nu înţelege. Să-i fi spun că voi cere la Primărie să-l schimbe...era o variantă. Cel mai bine era să-l invit într-o zi la o întâlnire în care să discutăm mai amănunţit faptele şi în care să-l lămuresc de faptul că doar proprietarii memebrii ai asociaţiei îl pot schimba pe preşedinte. Lucru pe care de altfel l-am şi făcut.

0 comentarii: