Recent Posts

luni, 7 septembrie 2009

La mare, la soare...(I)

Am făcut ce am făcut şi anul acesta am ajuns din nou pe litoralul românesc, într-o scurtă vacanţă de câteva zile. Nu din motive patriotice am ales această destinaţie, ci evident din motive economice. Din punctul meu de vedere, dacă mergi la mare doar pentru apă, soare şi nisip nu are rost să baţi drumul până în Bulgaria, Grecia sau Spania. Mi-am făcut un calcul simplu din care a rezultat că la condiţiile mele financiare mi se potriveşte cel mai bine un sejur la Venus.
După şase ore petrecute pe drumurile patriei am dibuit în cele din urmă hotelul la care trebuia să ne cazăm. Am îndeplinit formalităţile, după care recepţionera ne-a anunţat cu un zâmbet larg pe buze că dacă vrem cameră la etaj trebuie să aşteptăm. Cazarea se face la ora 18.00 de regulă. Dar ne-a asigurat că nu va trebui să aşteptăm atât şi ne-a îmbiat să afecem o plimbare prin staţiune. Eram rupţi de foame aşa că, după un tur scurt pe plajă şi prin împrejurimi, am descins în-un restaurant de tip „împinge tava”. Era pe la ora 15.00. Nu cred că ora este o scuză, dar am mâncat o ciorbă rece şi un şniţel de tablă. Nu am făcut mofturi.
Puţin după ora 16.00 am primit un „bip” de la recepţie. Era semnalul că puteam să ne cazăm. Am plătit parcarea, taxa de staţiune, am preluat bonurile de masă care ni se cuveneau (40 de lei/zi) şi ne-am dus bagajele în cameră. Trebuie să spun că hotelul era unul de două stele plus. Nu ne aşteptam la confort. Un bapt dublu, un dulap, un frigider, televizor, baie cu duş, două pahare murdare şi balcon. Nici nu ne trebuia mai mult. Am remarcat că unul dintre prosoapele albe era pătat, iar sulul de hârtie igienică doar jumătate.
Ne-am echipat corespunzător şi am ieşit pe plajă. Mai puteam prinde vreo două ore de soare. Pe plajă, peisajul obişnuit...copii, lume, gălăgie, comercianţi şi mizerie. Nu pentru că nu ar exista coşuri de gunoi la îndemâna fiecăruia, ci pentru că oamenii sunt needucaţi şi nesimţiţi. În fie, o jumătate de zi de plajă obişnuită.
Seara am ieşit la o terasă să mâncăm din nou ceva. Speram să avem parte de o mâncare cât de cât mai prospătă decât cea de la prânz. „La carul cu scoici” ni s-a părut cea mai potrivită locaţie. Ne-am aşezat la o masă şi am început să studiem meniul. Deşi preţurile erau mult peste limita bunului simţ am comandat nişte aripioare cu cartofi prăjiţi, iar nevastă-mea un peşte la grătar.Am aşteptat vreo jumătate de oră timp în care începusem să intru la bănuieşi. Ori oamenii au plecat să pescuiască acum peştele, ori s-au pus acum să taie puiul pentru a-i recolta aripioarele. Terasa era aproape goală. Trei mese acupate şi două pisici care se plimbau dezamăgite că nu au de la cine să-şi primească cina. Dar aveam muzică live. O doamnă trecută de prima tinereţe cânta cu foc pe scenă. Punea atâta suflet încât aveai impresia că se desfăşoară în faţa unui stadion plin cu fani.
În cele din urmă a sosit şi mâncarea nostară. E drept că era proaspătă şi chiar gustoasă.

1 comentarii:

Marius Ola spunea...

Oricum nu e rău pe litoral, dacă nu ai pretenţii. Bine că nu ai nimerit la Costineşti, că veneai mai obosit decât ai plecat. Acolo, gălăgie 24 din 24. Îţi urmă în cap reclame şi raddiori de plajă de nu te mai înţelegi om cu om decât la o distanţă mai mică de 20 de centimetri...
toate cele bune