Recent Posts

luni, 28 septembrie 2009

Tom şi Jerry

De câteva zile mă uit împreună cu fiu-meu la vestitele desene animate Tom şi Jerry. Îi plac foarte mult, drept pentru care am vreo două DVD – uri cu multe ore în care pisica aleargă şoricelul, iar câinele alearga pisica. Am remarcat câteva chestiuni, care în mod evident nu sunt noi, dar pe care eu doar acum le-am descoperit.
În primul rând toate personajele au doar patru degete. De la oamenii care apar în episoade fără să li se vadă faţa şi până la diferitele animale. Nu am reuşit până acum să descopăr nicăieri care au fost motivele pentru care creatorii originali ai personajelor, William Hanna şi Joseph Barbera, au ales această modalitate de reprezentare. Poate pentru ca imaginea dominantă să fie cea de la nivelul pisicii Tom şi a şoricelului Jerry. Universul lor este important. În primele epidoade apărute începând 10 ianuarie 1940, pisica se numea Jasper, iar şoricelul se numea Jinx.
Din punctual meu de vedere Tom şi Jerry fac parte din categoria celor mai violente desene animate. Dar au o violenţă aparte. Dacă pot spune o violenţă “bună”, care nu răneşte. Niciodată nu curge sânge. Tom este tăiat cu toporul, aruncat în aer, împuşcat, electrocutat etc, dar niciodată nu este rănit. La fel se întâmplă cu Jerry care este mâncat, strivit, prins în cursa de şoarcei sau otrăvit. Deşi ambele personaje dau dovadă de o doză consistentă de sadism, de multe ori acţiunile lor fiind nejustificat de dure, nu apar răni sau leziuni în adevăratul sens al cuvântului. Din contră, cu cât loviturile sunt mai dure, cu atât consecinţele asupra celui lovit sunt mai nostime. Doar după 1960, când productia a fost preluata de Chuck Jones, au început să apara bandaje precum şi feţele personajelor umane.
Un alt aspect interesant este că nici pisica şi nici şoricelul nu mor niciodată. Din câte am văzut eu până acum în două episoade se subînţelege că Tom moare. Când este prezentat în chip de îngeraş şi când este ghilotinat într-un episod cu “Cei trei muşchetari”.
În rest nu se poate vorbi despre o luptă între bine şi rău pentru că şi Tom şi Jerry sunt la fel de răi sau la fel de buni. În foarte multe episoade relaţia dintre ei trece dintr-o extremă în alta, de la ură la milă şi compasiune. De remarcat este că nu doar pisica este cea care vrea să-i facă rău şoricelului. De multe ori, Jerry este cel care sâcâie gratuit motanul care nu vrea altceva decât să doarmă liniştit sau să-şi bea laptele. Pe de altă parte, încercând să prindă şoarecele, Tom nu-şi face decât datoria. Prezentat sub o aură inocentă, Jerry este cel care produce pagube. Este musafirul nedorit în orice casă. Fură mâncare, face găuri în pereţi şi stârneşte frica proprietarilor. În realitate şoricelul este intrusul, iar pisica este paznicul. În fapt, acţiunile motanului Tom sunt justificate şi apreciate în orice gospodărie din lumea reală.
Dar poate că tocmai aceste lucruri, violenţa “bună”, sadismul fără sânge, dificultatea de a depista cine este bun şi cine este rău sau inversarea rolurilor din lumea reală, fac din “Tom şi Jerry” unele dintre cele mai apreciate desene animate din toate timpurile.

4 comentarii:

Bianca Popa spunea...

Remarca mea vizavi de producătorul acestor desene ar fi aceea că e rasist. În toate episoadele în care apare stăpâna lui Tom, o femeie de culoare, niciodată nu i se arată faţa. În schimb, în alte episoade până şi vrăjitoarea sau proprietara altei pisici, o femeie albă, până şi un hingher, sunt desenaţi în întregime. Un alt indiciu al rasismului e acela că Tom îl înegreşte pe faţă pe Jerry atunci cînd îl pune să danseze pe o plită încinsă, aducând aminte sau făcând aluzie la persoanele de culoare ce cântă jazz.
P.S. Observaţiile le-am făcut în ultima săptămână privind aceleaşi desene alături de năzdrăvanul nostru, care e bolnăvior şi a privit zi şi noapte joaca din pisică şi şoricel.

Răzvan Popa spunea...

Corect...Eu nu am remarcat aceste lucruri...sau le-am interpretat altfel

ionutu spunea...

De aceea pot să zic că desenele astea au fost desenele copilăriei mele. Fiind copil le apreciam cu ochi de copil, fără să văd metafore şi înţelesuri ascunse în orice detaliu.. ;)

Marius Ola spunea...

Sunt nostalgic... Nu am mai văzut demult Tom şi Jerry. Adică de vreun an:)