Recent Posts

miercuri, 9 septembrie 2009

La mare, la soare...(II)

Începând cu data de 1 septembrie, staţiunea Venus s-a golit în proporţie de 80%. S-au închis hotelurile, restaurantele şi terasele şi-au tras obloanele şi au mai rămas deschise doar câteva magazine non stop şi trei restaurante „împinge tava”. Acum, nu m-ar fi deranjat atât de tare, dar mâncarea pe care o pregătau o găseam în galantare şi a doua zi.
Pe cale de consecinţă, am migrat către Neptun, care este la doi paşi de Venus. Acolo staţiunea era ceva mai animată, iar oferta ceva mai variată.
Evident că am închiriat şezloguri şi am început să ne rotisăm la soare. Trebuie să recunosc că nu sunt un tip mofturos şi, de regulă sunt ingăduitor cu semenii mei. Dar nu pot sa trec cu vederea un aspect.
În prima zi de plajă la Neptun am avut şansa va avem vecini de şozloguri un grup mai numeros de origine maghiară. Femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni. Printre ei o doamnă trecută de 40 de ani. Nu sunt cârcotaş, dar timp de trei ore, de la 10.00 la 13.00 şi de la 15.00 la 18.00, femeia a vorbit în continuu. Pauza se datorează faptului că noi am plecat la masă şi nu am mai auzit-o. A vorbit la telefon. A vorbit cu ceilalţi din grup. Când observa că interlocutorul pierdea firul naraţiunii sau interesul, îşi muta ţinta către altcineva. Se oprea preţ de câteva secunde pentru a forma un număr de telefon şi încea iarăşi. Şi tot aşa ...
A doua zi am decis să schimbăm locul. Nu de alta dar nu eram foarte interesat de aspectele din viaţa personală şi profesională a doamnei respective. Nu ştiu cum naiba s-a nimerit, dar la nici 10 minute după ce ne-am instalat, grupul cu pricina şi-a făcut apariţia. Evident că s-au aşezat tot lângă noi. Nu a durat extraordinar de mult şi şi-a dat drumul. Vorbea în continuu. La telefon, cu alţii, la alt telefon...Forma, răspundea...Vorbea, vorbea, vorbea....Când româneşte, când ungureşte...avea un debit de câteva sute de cuvinte pe minut. Pentru orice om ar fi fost deosebit de dificil să ţină pasul şi să reuşească să proceseze în timp util avalanşa de informaţii care i se rostogolea în urechi.
Nu am nimic cu cei de origine maghiară. Ba chiar am rude şi prieteni unguri. Dar nu-mi place limba. Aşa cum nu-mi place finlandeza, daneza, germana, portugheza sau chineza, aşa nu-mi place nici maghiara. Mi se pare o limbă colţuroasă, contondentă. Lipsită de melodicitate, semne de punctuaţie şi inflexiuni. Este o limbă abruptă şi bolovănoasă care se rostogoleşte cu zgomot din gura oricărui vorbitor.
Din fericire au fost singurele zile în care am avut „plăcerea” să aflu amănunte picante din viaţa doamnei. Ni s-a terminat sejurul şi am plecat acasă.

0 comentarii: