Recent Posts

vineri, 17 octombrie 2008

Presa naşte "monştrii"

S-a gândit cineva vreodată până unde poate merge dispreţul faţă de masa amorfă, pe care hoarda de politicieni o numeşte din patru în patru ani alegători? Vă spun eu că dispreţul unei mari părţi a politicienilor nu are limite. Dar în acelaşi timp am constatat că şi dispreţul pe care-l afişează o parte a presei este cel puţin egal cu cel al categoriei mai sus menţionate. Iar atunci când interesele politicienilor îşi dau mâna cu cele ale presei (după umila mea părere interesele presei şi ale politicului trebuie să fie total diferite) rezultă anomalii cum rar se pot vedea.
Dar pentru a fi foarte bine înţeles o să vă dau un exemplu de hidoşenie a unui sistem putred şi găunos.

O doamnă, reporter de teren pe domeniul politic – administrativ la un cotidian local, este în acelaşi timp şi purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului. Este angajată cu jumătate de normă. Acum nu ştim exact unde este angajată cu jumătate la normă, la ziar sau la Prefectura? Oricum nu are importanţă. Ne putem imagina cum se desfăşoară o zi de lucru a respectivei doamne. Dimineaţa se trezeşte ziarist. Ajunge în redacţie, participă la şedinţa de sumar şi pleacă pe teren. Ajunge la Prefectură, iar după ce păşeşte în instituţie se dă de trei ori peste cap şi pînă să-şi dea seama jandarmul de serviciu se transformă în purtător de cuvânt. Urcă scările, ajunge la uşa biroului, se dă din nou peste cap şi devine iar ziarist. Ciocăne la uşă şi tot ea strigă: „Intră”. Deschide uşa şi înainte de a ajunge la birou se rostogoleşte iarăşi şi se transformă în purtător de cuvânt. Se aşează la birou şi începe să-şi dicteze informaţiile de maxim interes. După aceea concepe un comunicat de presă despre extraordinara activitate a Instituţiei pe care o reprezintă şi îl trimite la toată presa braşoveană. Încheind ziua de lucru îşi strânge lucrurile, se mai dă de trei ori peste cap pentru a se transforma în ziarist şi fuge repede în redacţie pentru a scrie informaţiile obţinute, precum şi despre comunicatul de presă.

Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar îmi pare o bătaie de joc la adresa puţinilor locuitori ai acestui oraş, care mai au tenacitatea de a mai citi ziare locale. Este ca şi cum un poliţist de la secţia 3 ar fi ziua poliţist, iar noaptea hoţ din apartamente. Iar prima lui grijă a doua zi ar fi să-l prindă pe hoţul care în noaptea precedentă a prădat două apartamente.

16 comentarii:

Ovidiu Eftimie spunea...

Ca să lămurim misterul, e Monica Morgovan. Şi cred că merită prezumţia de nevinovăţie dacă tot e să presupunem că prefectura este o instituţie administrativă ce nu are vreo conotaţie politcă. Şi dacă mai punem la socoteală faptul că atunci când e ziarist scrie la TEX, un ziar al cărui fond lexical de 600 de cuvinte este îmbogăţit doar de anunţurile de mica publicitate, eu zic că nu e aşa de grav.

Sunt o grămadă de colegi care pot confirma că la TEX nu prea eşti ziarist ci, cum spuneai tu mai devreme, reportofon.

razvan popa spunea...

Cred că nici tu nu crezi ceea ce spui, dar o faci din solidaritate. Oricum este absurd ce se intampla. În ceea ce priveste TEX ul este corect.
Dar dedublarea asta, din ziarist în purtator de cuvînt şi după aceea iar în ziarist este de o absurditate monumentală

sebastian dan spunea...

Nu este pentru pirma data când un ziarist ajunge în Public Relations la firme private sau instituţii publice. A se vedea la Bucureşti. Vrânceacnu Firea ce o fi fost si acum ce e. E drept, salariul era suficient pentru a nu fi nevoită să aibă 2 joburi. Între noi fie vorba, nu am simtit ca Monica Morgovan îşi trage ştirile pe turta lui Stoica Enache, iar dacă nu îşi face treba la ziar, nu e treaba mea, ci a patronilor ziarului majoritar PD-L. Aşa că... nu cred că e cazul să ne luăm de unii colegi care muncesc zi lumină pentru că salariile de la ziarul care se vrea lider de audienţă îi dă un salariu de rahat.

sebastian dan spunea...

Rectificare:
nu cred că e cazul să ne luăm de unii colegi care muncesc zi lumină pentru că la ziarul care se vrea lider de audienţă este plătită cu un salariu de rahat.

razvan popa spunea...

A se înţelege foarte bine. Nu am nimic împotriva persoanei Monica Morgovan şi a faptului că încearcă să câştige un ban cinstit. Foarte frumos din partea ei! Eu vorbesc despre un principiu nesănătos pentru presă.

Dau un exemplu:
Dacă prefectul sau subprefectul comit un abuz...oricare ar fi el. Ce face atunci purtătorul de cuvânt al prefecturii care este şi ziarist?

Sau dacă primeşte o informaţie - în calitate de ziarist - despre unele nereguli din instituţie. Cum procedează?

Ovidiu Eftimie spunea...

Dragul meu, dar în "mucles"-ul general ce domneşte în presa locală tu ai impresia că Morgovanca sau oricine altcineva ar scrie dacă nea prefectul sau subprefectul face o trăznaie? Poate doar pe bloguri :D

razvan popa spunea...

Este exact demostraţia pe vroiam eu să o fac. Presa locală este de căcat. Fără nici o supărare din partea celor care încă mai cred că fac presă...Mă întreb daca "bizonii" care încă mai cumpără ziare locale îşi vor da vreodată seama.

monica morgovan spunea...

Imi pare rau ca am afla de abia acum de faptul ca am ajuns vedeta pe bloguri!
Nu am de facut decat un comentariu. Daca in cazul meu inteleg ca nu pot sa scriu de rau de prefectura, desi din cate imi amintesc am avut texte atat cu fostul prefect, cat si cu actualul prefect, la limita bunului simt, atunci cum se explica faptul ca nici un alt ziarist "independent" nu a venit cu nici o dezvaluire senzationala (cu exceptia scandalurilor de pe vremea lui Danu) despre aceasta institutie in presa, nu pe bloguri!?! Poate imi dati un raspuns!
In rest, eu nu cred ca am fost partinitoare si nu am ratat nici o stire despre prefectura, indiferent de natura si conotatiile ei! Pur si simplu muncesc de imi dau sufletul şi din cate imi amintesc au fost colegi ziaristi care au dorit sa raman in acest post, pentru transparenta. Poate fac ceva bun pe acolo....

Monica MORGOVAN, Incriminata

PS: Daca aveti alte date, va rog sa mi le impartasiti! In criza asta de stiri, ar prinde bine!!

monica morgovan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
monica morgovan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
razvan popa spunea...

Pentru Monica Morgovan...
Nu are nimeni nimic personal cu tine. Iar ceea ce spui tu este corect şi adevărat. Situaţia în care eşti tu acum este apogeul a ceea ce se întâmplă în presa braşoveană. Nimeni nu scrie nimic despre nimeni ca nu cumva să supere pe cineva....a auzit cineva vreodată de OMERTA?

Anonim spunea...

Draga Monica Morgovan stai linistita ca si altii muncesc de isi dau sufletul. Nu te obliga nimeni. Despre prestatia ta la Prefectura eu zic ca lasa de dorit, mai ales din punctul meu de vedere, ca om din televiziune. Comunicarea in timp util si catre toata lumea lasa de dorit. Au fost altii pe la Prefectura ce si au facut treaba mult mai ok, numai ca au plecat din pacate.
Razvan oricum a scris ceva despre tine si tu ai inteles altceva. In rest nu ar trebui sa mai pozezi in calugarita inocenta si nestiutoare cind vorbesti de stiri negative la adresa prefecturii. Stii foarte bine cum merg lucrurile, cum functioneaza telefoanele de amenintare. Nu se dau reporterilor de teren, ci sunt adresare direct sefilor, care spun NU subiectelor denigratoare. Cu unele exceptii... prin presa nationala, cind e chiar grav.

monica morgovan spunea...

Domnule anonim,

Eu nu am facut niciodata discriminare intre institutiile media. Chiar nu stiu la ce va referiti, dar va invit oricand sa stam de vorba! Oricum, as prefera sa stiu cu cine stau de vorba, macar asa din politete.
Imi pare rau ca oana nu a mai ramas la prefectura! Eu nu am lucrat in televiziune si nu stiu ce credeti voi ca este interesant. Ceea ce va pot spune, este ca fiecare actiune in parte este discutata cu conducerea institutiei, iar daca prefectul decide ca la o anunita actiune nu pot fi chemati ziaristii si trebuie doar un comunicat eu ma supun! Poate ca pe vremea oanei erau alte conditii! Eu altele nu stiu!

Madalina Ionescu spunea...

dispret intradevar. parcuri tranformate in cladiri si malluri, parcari in spic sa intre tot mai multe borduri,...decopertari etc

Anonim spunea...

Madalina, poate nu stie ca prefectura nu are nici o legatura cu parcurile si mall-urile. Autorizatiile vin de la Primarie.

Anonim spunea...

Nu am nicio consideratie pentru Monica Morgovan.