Scene idilice din pitorescul Braşov

Duminică seara. Ora 21.00, staţia de autobuz de la Ardealul. Lume puţină, întuneric afară. Pe o bancă, o jună de 65 de ani aşteaptă răbdătoare autobuzul. E văduvă şi nu are pe nimeni acasă aşa că nu are nici un motiv să se grăbească. Are părul oxigenat şi aranjat după ultima modă din 1967. În vârful capului tronează o pălărie neagră de postav pe care este prinsă, cu un ac mare de gămălie, o floare de plastic cu petale roşii. Pe faţa plină de riduri, stratul de cremă, pudră şi fond de ten este atât de gros de parcă ar fi fost întins cu şpaclul. Şi-a făcut şi buzele. Nu cu ultimul tip de ruj, ci cu unul pe care l-a găsit într-o valiză din debara. Nu trebuie să fi fost mai vechi de ’89. La o privire atentă se vede că şi-a cam pierdut îndemânarea pentru că a scăpat batonul de ruj şi pe dinţi. Nu s-a mai chinuit să-i şteargă pentru că oricum nu are cu cine să vorbească, a ieşit doar la o plimbare. În rest, e îmbrăcată cu un palton bej care în zilele lui bune avea guler de blană de vulpe argintie. Odată cu trecea anilor, a cam năpârlit, dar din loc în loc au mai rămas ceva smocuri amintind de piesa vestimentară de odinioară. S-a dat şi cu parfum. Primit de la fata din Canda. Dar nu se prea simte din cauza mirosului puternic de naftalină cu care s-a îmbibat paltonul. Pantofii de lac, cu catarame mari arginti au fost la mare căutare prin ani ’70. În braţe ţine o poşetă, tot din lac, de culoare bej. Moştenită de la mama ei care a primit-o de la o mătuşă, care a cumpărat-o de la Paris în 1929.

Lângă ea, în picioare, cocoşat puţin, dar numai din cauza trecerii anilor, nu pentru că ar avea vreun defect din naştere, şade un bărbat. Privirea tăioasă, ca de gheaţă, nasul puţin coroiat şi buzele supţiri, exprimă o figură dură, dar atrăgătoare. Are 81 de ani, dar se simte de 21. Este văduv. Nici nu mai ştie exact de când, iar daca cineva îl întreabă unde îi este înmormântată soţia face eforturi pentru a-şi aminti. De multe ori, când mai iese la o plimbare şi se îndepărtează prea mult de casă, trebuie să se concentreze serios pentru a recunoaşte drumul de întoarcere. Părul este doar o amintire plăcută. Câteva fire răzleţe amintesc doar că scalpul alb a fost într-o vreme acoperit cu altceva decât pălăria pe care o poartă de ani buni, fie iarnă, fie vară. Este îmbrăcat cu un parpalac maro şi duhneşte de la o poştă a tutun. Nu fumează, dar foloseşte tutunul pentru a alunga moliile. Nu suportă mirosul de naftalină. Îi cam place de juna de pe bancă, dar nu ştie cum să intre în vorbă cu ea. Are şi ceva emoţii pentru că după amiază, când a plecat de acasă, nu şi-a prins proteza cu FixoDent. Îi este teamă să nu-i sară din gură. Se gândeşte că mai bine o bagă în buzunar.

O întâmplare nefericită îi readuce pe cei doi în secolul XXI. Din umbra unui gard viu, dintr-o porţiune de stradă prost luminată, ţâşneşte un ţânc de 20 de ani şi se repede la poşeta femeii. Dă să i-o smulgă, dar bătrâna nu se lasă. Se agaţă de geantă şi începe să răcnească cât o ţin bojocii. Tinerelul nu se lasă nici el. Se opinteşte odată şi rămâne în mână cu preţioasa poşetă. Dă să se întoarcă şi să o tulească la sănătoasa, dar simte cum de mâna stângă îl apucă cineva. Se întoarce şi vede un bătrânel gârbovit şi chel atârnat de braţul său. Se mai smuceşte odată, dar omul încăpăţânat nu vrea să-i dea drumul. Se vede treaba că nu mai e aşa de sprinten ca în tinereţe, dar a rămas la fel de dârz. Fără să stea prea mult pe gânduri şi pentru că deja în zonă începuse să se adune lume, tinerelul strânge bine pumnul drept şi-l pocneşte pe moş direct în faţă. Cade ca secerat, iar proteza, după ce s-a învârtit de două ori în aer, aterizează direct în braţele babei care răcnea mai tare.

De unde nimeni nu sărise în ajutorul bătrânului, acum când zăcea întins pe spate, se adunase lume în jurul lui ca la circ. Unii erau chiar revoltaţi de cele întâmplate, iar alţii erau de părere că nici nu trebuia să se implice. Într-un final, la sosirea Ambulanţei, chemată de un cetăţean care mai avea credit pe telefonul mobil, bătrânul şi-a revenit. S-a urcat împleticit în maşină şi au pornit în trombă către spital. Nu-i părea rău de cele întâmplate pentru că şi-a adus aminte de tinereţe. Se gândea doar că nu a apucat să intre în vorbă cu juna păgubită. Şi ca să-şi cumpere o altă proteză iar trebuie să strângă bani din pensie, vreo juma’ de an.

Rămasă singură în staţie, femeia se uita gânditoare la proteză. E clar că nu o putea folosi ea pentru că era cam lată. Dar poate o vinde şi îşi mai recuperează din pagubă.

Câteva străzi mai departe, hoţul scotoceşte nervos în geanta antică. Aruncă pe jos o batistă folosită, o pudrieră veche, o pungă de plastic în care erau învelite un buletin şi un cupon de pensie şi un ruj fără capac.

- Mama dracului de boşorogi amărâţi!

Aruncă geanta în tufe şi pleacă fluierând cu mâine în buzunare.